Se pare că atât a durat suflul USL, alianţa construită cu unicul scop de a-l da la o parte pe preşedintele Traian Băsescu…, până la depunerea mandatului Guvernului Boc! Chiar de la înfiinţarea USL pronosticam iminenta destrămare  a acesteia şi mulţi m-au privit chiorâş atunci. Dincolo de diferenţa dogmatică cele două partide plus trustul de presă care compun USL se deosebesc şi prin genul de relaţii pe care îl au liderii lor cu serviciile secrete. Dacă relaţia lui Felix cu fosta Securitate este mai mult decât mediatizată, iar Crin Antonescu, somnoros şi preocupat doar de freza uşor desuetă pe care-o afişează, nu şi-a făcut timp să colaboreze cu „serviciile”, se pare că Victor Ponta n-a putut risca să debuteze într-un soi de Armaghedon mediatic, operaţiune căreia nici mentorul său, Adrian Năstase, nu i-a făcut faţă cu prea mult succes. În consecinţă, a venit la investirea noului Guvern pentru a-i ridica osanale premierului desemnat!!! Mârâielile sale la adresa lui Traian Băsescu nici n-au mai fost auzite, în schimb s-au auzit clar presupunerile ce au sunat ca nişte promisiuni, cum că Opoziţia ar putea colabora cu noul Guvern… Ce vreţi mai mult? Oricât de libertini, liberalii s-au oţărât şi au ieşit la atac cu declaraţii dintre cele mai belicoase, ceea ce înseamnă că a început, deja, numărătoarea inversă… Nu scriu cu bucurie treaba asta, dar tot ce-a reuşit USL să acumuleze de când s-a înfiinţat, a demolat Victor Ponta cu un simplu discurs! Este drept, acesta s-a întins pe durata a circa 40 de minute…

Ştiu, e o sărbătoare străină, împrumutată după Revoluţie, dar este una universală, care celebrează dragostea, primăvara, iubirea… De aia e bine să fie acceptată. Sigur, cu mâinile tăbăcite de coada lopeţii cu care tot încerci să croieşti drum prin nămeţii uriaşi nu prea-ţi arde de iubire, da e bine să te gândeşti şi la lucruri frumoase, măcar aşa…, de-un moft! Exemplul cel mai bun ni-l dau chiar politicienii de anvergură ai ţării: Victor Ponta îi face declaraţii de fidelitate lui Mihai Răzvan Ungureanu…; dar despre astea în alt material. Important este că, în ciuda vremii vitrege, tot mai vezi câte-o pereche de tineri mergând înlănţuiţi, fără să ţină seama de ger. Asta-i frumos şi-mi aduce aminte de altă iarnă, la fel de grea, la fel de bogată în zăpadă (nu şi la fel de geroasă!), care-a lăsat urme adânci în sufletul meu. Nuuuu, n-am să vă plictisesc cu faptele care s-au petrecut atunci, mai ales că ele au avut efecte doar în ceea ce mă priveşte, dar ţin minte că de „oful” acela m-am eliberat doar după vreo lună, când se vor fi stins şi culorile şnurului de mărţişor… Mă uit acum la oamenii care merg direct pe stradă, sfidând imposibilitatea şoferilor de a frâna la timp, şi mă gândesc: câţi dintre ei au simţit vreodată fiorul sublim al iubirii adevărate? Aaaa, dar să nu cad în latura asta, pentru că, în cele din urmă, mă simt invulnerabil la hachiţele zbaterii inimii, aşa că pot rămâne liniştit în postura de observator! Mai dau o tură de „lopăţit” la mormanele de zăpadă şi mă gândesc că mi-au trebuit mulţi ani să ajung la starea asta de linişte… O singură grijă mai am: vine Dragobetele şi… cine ştie!?

Mircea Geoană a traversat mai puţin de doi ani de la noaptea în care, ţopăind, exclama: „Mihaela, dragostea mea…”… Omul care părea să fie speranţa celor ce sufereau social-democrat a pierdut, în aceşti mai puţin de doi ani cam tot ce putea pierde în plan politic! A rămas cu funcţia de senator, fără să mai fie membru al vreunui partid politic. Deocamdată! Pentru că pare puţin probabil că „senatorul lubeniţelor” va rămâne pe dinafară, rumegându-şi, sfielnic, eşecul. Ce l-a adus în postura asta? Aversiunea clară a lui Ion Iliescu, maşinaţiunile greu de dibuit ale lui Adrian Năstase şi vocaţia de executant al lui Victor Ponta, cel care, ajuns în criză de timp pentru atingerea targetului, l-a pus chiar pe socrul său, Ilie Sârbu, să propună decapitarea lui Geoană. Mişcările astea de gherilă din sânul propriului partid, sunt nu doar ciudate, ci chiar autodistructive. USL propune declanşarea procedurilor de suspendare a Preşedintelui! Cu cine? Pe lângă handicapul de 17 voturi pe care îl aveau, USL-iştii l-au adăugat la „pasiv” şi pe senatorul Mircea Geoană, cel care, în mod sigur nu va mai vota alături de ei. Pe lângă acesta, la fel de sigur, cel puţin o duzină de parlamentari PSD nu vor mai răspunde la comenzi, iar dacă vreţi un exemplu, o să scriem numele Oanei Niculescu Mizil, cea care s-a declarat, deja, alături de recentul mazilit. Nici pe la organizaţiile judeţene, mai ales cele din Oltenia, PSD nu se simte prea bine, Doljul, Giurgiul şi chiar Gorjul (adică exact fieful unde taie şi spânzură Ponta) dând clare semne de răscoală. Ca să alimenteze presimţirile negre, „Piaza rea” Ion Iliescu era internat de urgenţă la Elias la mai puţin de 24 de ore de la decapitarea lui Geoană, operaţiune în spatele căruia se află… Sigur că asta nu este decât o coincidenţă, suficientă, însă, ca să motiveze următoarele viraje de atitudine ale multora dintre cei care acum par soldaţi fideli ai partidului. În consecinţă, ca o simplă previziune personală, luaţi în calcul ca până la primăvară PNL să devină principala forţă politică a USL-ului! Acesta să fie scopul ciudatelor mişcări din rândurile PSD-ului? Nimic nu-i imposibil!

Chiar de la sfârşitul săptămânii trecute, învârtoşată de faptul că am crezut-o poate prea de timpuriu plecată, iarna s-a mai întors odată peste noi, demonstrându-ne că nu-i de glumă cu babele… Pentru că sunt, nu-i aşa?, capricioase, făcându-te să te întrebi când pleci de acasă dacă te-ai îmbrăcat sau nu potrivit. Încăpăţânat, aşa cum sunt de când mă ştiu, la haine groase nu mă mai întorc, chiar dacă se vor anunţa coduri galbene, portocalii şi roşii în fiecare zi! Am credinţa că asta-i ultima suflare rece a iernii şi deja mă bucur la gândul că vine primăvara…

Adevărul e că fiori reci mă apucă nu uitându-mă pe fereastră la fulgii care cern rar, mai mult de frig, ci când citesc despre lu­cruri care riscau să fie uitate, iar asta n-ar fi bine de loc, mai ales că şi noi, şi alţii trebuie să ştim exact ce s-a întâmplat, pentru că numai aşa pot fi judecate lucrurile cu dreaptă mă­sură. Aşa se face că sunt bucuros şi întristat în egală măsură de faptul că tot în presă s-a readus în discuţie faptul că, în zilele Revolu­ţiei, Ion Iliescu a chemat în ajutor trupele sovietice! Ilici uită, cu bună ştiinţă, desigur, să spună că a fost la ambasada URSS din acea perioadă ca să solicite sprijinul armat al Mosco­vei, chipurile pentru trium­ful Revoluţiei… Adică, fă­când o paralelă populară, chemi lupul să-ţi aibă grijă de stână, că doar, vorba aceea, de atâta democraţie gâfâia biata URSS! Neo­bră­zarea bătrânului bolşe­vic, însă, nu mai miră pe nimeni, iar pe noi cu atât mai puţin. Ca să fiu sincer, de la Congresul PSD-ului încoace, timp de două săp­tămâni, am tot aşteptat miş­cări spectaculoase, dar… nimic. De ce tace Victor Ponta? De ce nu trece, aşa cum promitea, la acţiune? Mai degrabă văd că se agită apele în teri­toriu, lideri mai mărunţi, locali, luând taurul de coarne… Să-i fi îngheţat şi pe vechii activişti frigul acesta al sfârşitului de iarnă? Este posibil, numai că în felul acesta numărul membrilor lor o să tot fie în scădere, pentru că ni­meni nu se arată dornic să vină într-o formaţiune po­litică care se dovedeşte îm­pietrită în nemişcare, cu mereu aceleaşi cadre ro­tindu-se pe funcţiile de conducere. Sigur că n-o să le port eu de grijă celor din stânga politică româ­neas­că, dar, repet, aşteptam mai mult de la Victor Ponta. La fel de curios sunt şi de ce se va întâmpla cu Ludovic Orban acum, după ce a „îndrăznit” să-l înfrunte pe Crin Antonescu în con­frun­tarea pentru şefia PNL-ului. O blândă pune­re a batistei pe ţambal va dovedi că totul n-a fost decât o spectaculoasă pu­nere în scenă, astfel încât să creadă publicul larg că democraţia a învins şi în toate partidele româneşti se poate gândi şi exprima tot ce-ţi trece prin cap. Păcăleală mare, dragii mei, aşa ceva încă nu se în­tâmplă! Mai bine fiţi atenţi la babele astea, mai legaţi odată fularele la gât şi tra­geţi aer în piept; mirosiţi un ghiocel scăpat de frigul de afară şi gândiţi-vă că, totuşi, primăvara e aici, lângă noi…

Este clar pentru toată lumea – şi cu atât mai mult pentru Victor Ponta – că ginerele lui Ilie Sârbu a ajuns lider al PSD-ului printr-un favorabil concurs de împrejurări. Soluţiile cu permanent uzaţii Adrian Năstase sau Miron Mitrea implicau un extraordinar de mare grad de risc, întrucât nimeni nu putea garanta că cei doi vor reuşi nu să-l bată pe Mircea Geoană, cât mai ales să destrame urzelile lui Marian Vanghelie, aşa că s-a apelat la Victor Ponta, fostul procuror cu socru şef de filială şi relaţii cât cuprinde, precum şi posesor de figură de copil căruia i s-a luat prăjitura din faţă… Cât de tare va reuşi el, însă, să se impună…, vom mai vedea!

Aşadar, după un scenariu scris şi explicat de bătrânul sforar bolşevic care continuă să rămână, chiar şi la 80 de ani, Ion Iliescu, Mitrea şi Năstase s-au dat la o parte pe rând, croindu-i pârtie soţului Dacianei. Radu Mazăre a procedat şi el în acelaşi fel, pentru că oricât de simpatic ar fi şi orice rezultate ar avea, niciunui elefant din vechiul parc politic comunist nu i-ar conveni, la o adică, să răspundă la comenzile unuia care-şi amarează iahtul direct la pontonul amenajat în sufragerie, dansează samba şi sirtaky, sparge farfurii, se îmbracă fistichiu şi mai sare şi cu paraşuta!!! Ce Dum­ne­zeu, oamenii ăştia bătrâni nu sunt obişnuiţi să se afişeze chiar aşa, cu pa­­raşutele… Unde mai pui că, sfi­dând permanenta luptă de clasă, Ma­zăre a mai ieşit şi pe scenă, îm­preună cu odrasla, costumaţi în uni­­forme naziste, care… ori­şicât… Pe urmă, ce obicei mai e şi acesta, ca într-un partid al celor mulţi, săraci şi cinstiţi, tu să te lau­zi cu averea personală? Aşadar, Pon­ta a fost soluţia perfectă, iar el, îmbătat de perspectiva de a se uita la Geoană, Hrebenciuc şi Van­ghelie de sus, de la prezidiu, de aco­­­lo de unde zisese Vanghelie că-i… dă, a acceptat pe loc. Acum, în zilele următoare, vom vedea dacă Ponta va fi un ade­vărat lider sau doar expresia răz­bunării triun­ghiului Iliescu-Năs­tase-Mitrea; pen­tru că în acest din urmă caz vor urma clipe grele pen­tru cei care i-au fost fideli lui Mir­cea Geoa­nă. Personal, nu m-am aştep­tat ca Vanghelie să fie aşa de uşor de demolat cu doar două întrebări ale lui Florentin Pandele, aşa cum nu m-am aşteptat nici ca majoritatea delegaţilor aleşi pe sprânceană să înlocuiască reper­to­riul de ovaţii pentru primarul-pi­tic cu cel de huiduieli expediat pe aceea­şi adresă. Premise pentru de­capitarea fantelui de Ferentari care a luat în băşcălie oferta ma­tri­­­monială a colegilor care vor func­­ţii în partid, ar fi, condiţiile sunt în­deplinite, mai rămâne să ve­­dem când se va întâmpla acest lu­cru. Unul câte unul, parla­men­tarii PSD din vechea gardă au cam început s-o tulească, speriaţi că reformarea par­tidului i-ar de­masca ca pe nişte po­litruci ieşiţi com­plet din formă, aşa că s-au dus să îngroaşe rân­durile grupului de independenţi. Acolo, măcar, este nevoie de ei! Mi-aş dori mult ca în zilele ur­mă­toare, ca un favor pe care îl da­torează lui Miron Mi­trea, Ponta să anunţe că are o altă propunere pen­tru funcţia de pre­şedinte al Se­na­tului! Abia atunci se va vedea da­că PSD-ul are un lider sau… mai mulţi…

Când îi vezi faţa de tocilar chemat să răspundă mereu, la tablă, când se anunţă vreo inspecţie, păstrând şi ceva din alura unui licean răsplătit de bunica cu câte-o gogoaşă umplută cu gem după fiecare notă de zece, n-ai zice că Victor Ponta are apucături belicoase. Şi cu toate acestea, declaraţia sa din urmă cu doar două zile, rostită în faţa psd-iştilor argeşeni, cum că ar fi vrut să-l bată pe premierul Boc, dar nu a fost lăsat de Dan Nica, este de natură, veţi recunoaşte, să ne lase cu gurile căscate…

Ba mai mult decât atât, cel care fusese poreclit „Mi­cul Titulescu” a dat asi­gurări că va căuta un nou prilej ca să-l inter­pe­leze ma­nual pe premier, ast­fel în­cât să nu-şi tră­iască, până la capăt, frus­trările… Ei, aces­ta da, com­portament de mare po­litician, nimic de zis! Du­pă anii de sluj pe ca­re i-a făcut pe la uşile şe­filor lui, de multe ori trans­for­mat în covoraşul pe care te ştergi pe picioare, Pon­ta are, în sfârşit, prilejul să can­dideze pentru o func­­ţie extrem de im­por­tantă. Ce mai contează că pen­tru a-i face loc s-a dat la o parte chiar mentorul său, Adrian Năstase, iar cel cu care se va lupta pentru funcţia supremă în partid nu este altul decât Mircea Geoană, cel al cărui pur­tător de cuvânt a fost re­cent, chiar în campania pen­tru prezidenţiale? Că va pier­de această bătălie, că nu-i va putea plăti lui Ma­rian Vanghelie şme­che­ria de Ferentari cum că va sta la prezidiu „şi-i va da…”, este cu totul şi cu to­tul alt­ceva, important es­te doar faptul că de data asta presa nu-l va mai abor­da ca pe lo­cotenentul vreunui lider, ci chiar ca lider veritabil! Asta-i, de fapt, „pohta ce-a pohtit” Vic­tor Ponta. Să-i fie de bine, pentru mine ni­ci n-a con­tat şi am certa con­­vin­gere că nici nu va conta acest politician care a tre­buit să se căsătorească cu fiica unui alt lider ca să rămână în prima linie a par­tidului său… Mult mai in­­teresantă mi se pare acţ­i­unea lui Ion Iliescu, fon­datorul PSD, de a părăsi orice funcţie, fie ea ono­rifică sau executivă, din par­­­tid. În mod clar, tătu­cul Ili­ci a reuşit să răstoar­ne ba­lanţa emoţională din rân­­dul social-demo­cra­ţilor, dar cred că mai de­gra­bă în fa­­voarea unui li­der incon­tes­­tabil, ca Mi­ron Mitrea, de­cât în fa­voa­rea „Micului Ti­tu­les­cu”, care între timp a cam înaintat în vârstă… De va fi aşa sau nu, vom mai vedea!

Personal, nu credeam că va veni atât de curând momentul în care Adrian Năstase (unul dintre cei mai abili politicieni români) se va transforma din „Bombonel” în „Iepuraş”… Că a ales să schimbe damful de zaharicale cu imaginea ingenuă a patrupedului îndrăgit, dar cam fraier, este o chestiune de ordin pur personal, numai că, de fapt, altceva se ascunde în spatele acestei transformări. Ce anume? Vom încerca să desluşim imediat…

Este clar, înainte de toa­te, că Adrian Năstase nu a fost, NICIODATĂ, simpa­ti­zat de toată suflarea PSD-istă! Aaa, că i s-a ştiut de fri­că, că a ţinut partidul în mână, este cu totul şi cu totul altă discuţie, dar mult prea mulţi au fost ne­mul­ţumiţi de faptul că toate gu­rile de scurgere ale con­ductelor de acumulare a fon­durilor pentru partid mer­geau direct în buzu­na­rele şefului partidului. De altfel, este binecunoscut epi­sodul în care soţia fos­tului preşedinte PSD, doam­na Dana Năstase, a de­clarat, într-un cerc de apro­piaţi, aici, în Mehe­din­ţi, că nu vrea ca până la în­cheierea mandatului de pre­mier al soţului său, să acu­muleze mai puţin de două milioane de dolari ame­ricani în cont – bani lichizi – baş­ca celelalte (multe pro­prietăţi şi bunuri)!!! Fru­moa­să ambiţie, ce să mai zi­cem… Acum, datorită fap­tului că a simţit că bătălia pen­tru un nou mandat de pre­­şedinte al partidului este pier­dută chiar din start, Adrian Năstase a ales să iasă din competiţie, sesi­zând că ar fi fost eşecul fi­nal, la vârsta sa „come-back”-urile fiind mai mult de domeniul fanteziei. În con­secinţă, pentru a în­cerca să creeze şi impresia că poate, încă, dirija anu­mite acţiuni de anvergură în par­tid, l-a propulsat pe dis­cipolul său, Victor Pon­ta, ca principal contracan­di­dat al lui Geoană, spe­rând într-o coalizare de ul­tim mo­ment a tuturor con­­tes­tatarilor lui Geoană, sub stea­gul de luptă des­făşurat de guralivul par­la­mentar de Gorj. Sigur că Năs­tase mizează şi pe nu­me­roasele le­gături, unele chiar de ru­denie, pe care Ponta le are în partid, dar şi pe faptul că tot în fa­voarea fostului pro­curor ar putea veni şi o even­tua­lă renunţare la can­didatură a lui Miron Mitrea. Mai ră­mâne acum ca şi fostul lider al CNSLR-Fră­ţia să fie de acord cu mu­tarea pe care a regizat-o tandemul Năstase-Ponta, pri­mul din postura de iepu­re care i-a deschis drumul spre vic­torie outsiderului Pon­ta. Asta dacă, evident, pie­dica pusă de Vanghelie nu-i va face pe toţi cei trei pro­tagonişti despre care am vor­bit să vină de-a ber­beleacul, direct în nas!