Dumnezeu nu doarme, s-ar putea spune, iar semnele că Justiţia îşi mai face, din când în când, treaba, sunt destul de clare! Asta în ce priveşte cazul Craiovei, căci în ce priveşte dosarul transferurilor frauduloase, cel puţin în această fază, inculpaţii au fost achitaţi! Deocamdată! Deşi instigatorul moral al dezafilierii Craiovei este Victor Piţurcă, zis „Satana”, nota de plată se pare că va fi achitată de către Dumitru Dragomir şi Mircea Sandu, ale căror proprietăţi au fost puse sub sechestru!!! Credeţi că-i va păsa selecţionerului de faptul că vechii lui complici îşi vor pierde bună parte din averi? Nici să nu vă treacă prin minte! Când un om îşi abandonează propriul copil, n-are cum să fie bântuit de sentimente fireşti cum ar fi remuşcarea sau compasiunea! Craiova pare că va reveni în fotbal, cel puţin la nivelul Ligii a doua, dar Adrian Mititelu va fi un nume mereu blestemat pe malurile Jiului. Demonstraţiile de forţă ale galeriei oltene dau iluzia că dragostea faţă de culorile alb-albastre n-a murit în Bănie, dar asta nu-i destul. Este nevoie şi de un investitor, sau mai mulţi?, serios, priceput şi hotărât să redea strălucirea marii echipe care a adus faimă şi trofee la Craiova. Aşa-mi vine în minte numele lui Gică Popescu, dar Baciul pare să se fi hotărât să investească oriunde în altă parte, numai la Craiova…, nu! În rest, de Neţoi şi Păuneşti, Craiova fotbalistică e sătulă ca de mere acre, iar aceştia ar trebui să-şi ia gândul de la vechiul „Central”, altfel, după cum bine văd, răzbunarea oltenilor e cumplită…

Universitatea Craiova a răposat întru liniştirea trânjilor lui Mircea Sandu, Dumitru Dragomir, Gigi Neţoiu, Victor Piţurcă şi Rodion Cămătaru, doar câţiva dintre cei care îi cântă acum prohodul cu zâmbetele întinse pe feţe. Lista ar trebui să fie mult mai lungă, dar ne oprim aici, întrucât scârba de a le scrie numele este la fel de mare ca şi tragedia pe care o trăieşte cel mai frumos club din istoria modernă a fotbalului românesc. Cel mai mare vinovat, însă, este acest Adrian Mititelu, mai vinovat chiar decât Dinel Staicu, ex-miliţianul îndrăgostit de bani şi de cultul pentru familia Ceauşescu. Ce l-a mânat în ambiţia sa prostească pe Mititelu? Doar căpoşenia oltenească? M-aş mira! Mai degrabă cineva l-a îndemnat să persiste într-o nebunie care nu-i specifică oamenilor locului, aducând o tristeţe fără sfârşit în inimile suporterilor olteni şi nu numai. Cert este că puţini oameni ştiu pe de rost numele celor care au înfiinţat gloriosul club de fotbal, dar cu siguranţă nimeni nu va uita cine l-a distrus! Ieşirea din scenă a Universităţii Craiova era previzibilă, era aşteptată, era imposibil de evitat. Duşmanii erau prea mulţi prea puternici, susţinătorii… Acum, în anul 2011, răzbunarea a fost completă şi definitivă, dar sunt curios: scăpaţi de obiectul urii şi spaimelor lor, pe cine vor mai distruge Mircea Sandu, Dragomir şi ceilalţi cioclii? Să urmeze Vasluiul lui Porumboiu?

Două foste prezenţe constante în prima Ligă, două monumente ale fotbalului românesc nu vor mai lua startul competiţional în primul nostru eşalon. Reale rezervoare pentru echipa reprezentativă, cele două simboluri vor pleca să joace prin infernul ligilor inferioare, îmbolnăvindu-şi fanii de inimă şi sărăcind prima noastră scenă fotbalistică de repere reale. Chiajna şi Mioveniul nu mi se par nume care să suplinească cele două retrogradate. De Bistriţa chiar nu-mi pare rău, dacă-mi amintesc doar o parte din matrapazlâcurile făcute de Jean Pădureanu de-a lungul ultimelor două decenii. În rest, prea multe regrete nu sunt… Ca în fiecare pauză competiţională, avem parte de fanfaronada lui Gigi Becali, de istericalele lui Mitică Dragomir-Corleone, de mărturisirea unor speranţe niciodată împlinite ale lui Borcea şi de o vânzoleală tristă a majorităţii fotbaliştilor români care speră să joace oriunde, numai acasă, nu… Sincer, în acest moment mai multe emoţii îmi dă un meci de old-boys decât o confruntare între două fruntaşe ale campionatului nostru… Una peste alta, la startul campionatului, ca să nu mai vorbesc de cel al cupelor europene, Poli şi Craiova nu vor mai răspunde „prezent”, dar principalii vinovaţi pentru asta sunt cei doi patroni: Iancu şi Mititelu, doi grăsuni cu veleităţi de vătafi care şi-au dat întreaga măsură a capacităţii lor manageriale prin retrogradarea celor două simboluri…

Acum vreo treizeci de ani suporterii Universităţii Craiova abia suportau pauzele de vară şi pe cele de iarnă. De ce? Pentru că în răstimpurile astea li se mai fura câte un jucător de la echipa lor de suflet. Fotbaliştii erau atraşi către Steaua şi Dinamo cu eternele momeli: bani, posturi bine plătite, turnee internaţionale de unde puteau veni cu bluejeansi, cafea naturală şi un radiocasetofon sau videocasetofon. Astea erau marile tentaţii, plus câte un apartament în capitală, serviciu bine plătit pentru el şi nevastă, ce mai, mult mai mult decât simpla glorie din Bănie… Altfel, cum începea competiţia se dădea şi startul bucuriei suporterilor care aveau ocazia să vadă iar îngenuncheate marile echipe departamentale ale Bucureştiului… Acum este altceva… Craiova a ajuns o amărâtă de echipă de Liga a treia, fără suport financiar, fără bază sportivă, fără jucători şi fără perspectivă… Ba, cel mai grav, a rămas şi fără suporteri! Mititelu mai agită apele, dar nici el nu mai crede în şansele sale. Culmea dezastrului, a ţinut să-şi vadă visul cu ochii şi să-l aducă pe Piţurcă la Craiova, iar acesta a venit şi l-a distrus, îngropând toată mândria de altădată a Băniei. Probabil că Universitatea nici nu va mai promova vreodată şi poate că este mai bine aşa, până la urmă de ce fostul barbugiu, cu socru mort prin puşcării pentru că era hoţ, de ce să nu-şi caute oameni pentru selecţionată pe la Chiajna şi Mioveni!? Toate au un sfârşit şi se pare că oltenii, mai fierbinţi şi mai pătimaşi decât alţi români, au ajuns mai devreme la finish… Până la urmă, decât trăirile dramatice ale ultimelor sezoane, de ce să nu le rămână gloria amintirilor pe care nu le-o poate lua nimeni? Nici măcar Satana şi Corleone…

D.I.Baciu

S-a golit Comorofca de suspine şi-au secat bălţile cele vechi, căzute-n amintire, de atâtea lacrimi vărsate pentru că s-a dus cel mai frumos copil care i-a bătut nisipurile şi noroaiele cu piciorul gol şi cuvântul măiastru. Spun asta pentru că l-am cunoscut pe „Nea Fane” şi-am sorbit, alături de el, dulceaţa unui vin alb în care plutea untdelemnul turnat în vii de binecuvântarea zeilor celor vechi, ascultând podoaba vorbelor care te ridică, prin harul lor, deasupra muritorilor şi deasupra timpului, iar Fănuş a rămas până la capăt un copil… S-a bucurat de toate lucrurile mărunte, de fiecare zâmbet şi de fiecare privire, l-au întristat nedreptăţile şi s-a făcut vocea celor umili sau uitaţi. Prima femeie de care m-am îndrăgostit în copilăria cu nopţile albite de lecturi furişate, cu cearceaful deasupra capului şi lanterna pătrată desluşind în perimetru rotund slova paginilor, a fost învăţătoarea mea; a doua profesoara de Franceză; a treia Asta Dragomirescu… Atunci am visat întâia dată să fiu şi eu un „frumos nebun al marilor oraşe”… Offfff, Nea Fane, cât de uşor ai zidit vise în sufletul meu şi ce uşor m-ai mângâiat în multele dăţi când m-am pomenit că şed pustiit în „Scaunul singurătăţii”! Am colindat prin Balcania alături de cuvântul dumitale şi m-am lăsat călăuzit în dragostea pentru fotbal, aici, pe malurile Jiului spumos, lângă şutul lui Oblemenco, pentru că alergarea lui Neagu mi se părea haotică. Aici nu ne-am înţeles, dar nu ne-am contrazis şi nici n-am fi putut s-o facem. Iubeam amândoi echipe sărace şi pe sărăcie nu te poţi certa decât dacă bei vin acru, prost, sau îndoit cu apă, iar noi doi păcatul acesta nu l-am făcut! Ştiu că te-a înfiorat Strigătul Îngerului şi de aia ai obosit să te mai baţi cu boala, dar mai ştiu şi că lacrima Lui s-a prefăcut în leagăn mătăsos în care odihneşti privindu-ne şi binecuvântu-ne cu aceeaşi vorbă domoală şi curată, săpată în cuvintele aşezate pe hârtie… Şi mai ştiu, Nea Fane, că anul acesta, oricât dar ar da viile, pentru mine vinul va fi acru, ca zeama aguridei şi ca privirea hoaţă a patronilor din fotbal. Aruncând o privire către Înaltul spre care ai plecat, am să-mi plec capul şi am să sorb, într-un parastas singuratic, din rodul plăcut al altor ani…

Galaţiul, prin victoria din faţa muribundei ex-campioane Unirea Urziceni, îşi continuă cursa triumfală către laurii de campioană naţională, în vreme ce Steaua şi-mai ales-Dinamo, în ciuda uriaşelor resurse investite, continuă să se scalde în mediocritate. Beneficiind de-un patron cheltuielnic, Steaua a reuşit să-şi frâneze căderea pe acest tobogan al mediocrităţii prin angajarea unui antrenor charismatic, priceput şi tenace cum este Sorin Cârţu, la Dinamo se pare că problemele sunt mult mai profunde. Spectaculoasă, dacă vreţi, este constanţa Vasluiului care, sprijinită pe forţa financiară a lui Adrian Porumboiu, are şansa să se înscrie în galeria echipelor de valoare ale fotbalului românesc. Inexplicabilă, însă, degringolada campioanei CFR Cluj, grupare care nu duce lipsă nici de resurse financiare, nici de fotbalişti de certă valoare. Ce se întâmplă acolo este greu de explicat, mai ales că nici uzura nu poate fi invocată, având de-a face cu un lot nu numai valoros şi experimentat, ci şi destul de numeros… În schimb, însă, foarte clară ne este situaţia Craiovei, echipă care, în opinia mea, nu mai are nicio şansă să se salveze. După o discuţie cu importanţi oficiali ai fotbalului nostru mi s-au lămurit multe lucruri. Astfel, se pare că patronul Craiovei, domnul Mititelu, conştient de faptul că nu are nicio şansă de a mai obţine licenţa pentru a activa în Liga 1, preferă să retrogradeze şi să-şi vândă vedetele (în opinia mea, simpli jucători de duzină!), pentru a se redresa financiar. Vor urma, apoi, promovări, promisiuni, lamentări şi tot cortegiul de evenimente cu care omul acesta mititel ne-a obişnuit deja… Aşadar, nimic nou, nici măcar la conducerea echipei naţionale, selecţionerul Răzvan Lucescu fiind păsuit până după revanşa cu Bosnia…