Sunt surprins peste măsură de faptul că primarul de Şimian, Ghinescu pe numele său, se crede un tip deştept, deşi impresia asta n-o poate avea nici după ce se priveşte în oglindă noaptea, cu lumina stinsă… Spun asta pentru că el este singurul care a avut tupeul, dintre toţi primarii care s-au perindat pe la Şimian din 1989 încoace, care a avut tupeul să facă afaceri cu cele 21 de hectare de teren din marginea Dunării, proprietate a statului, aflate în administrarea Hidroelectrica! Ce crezi, domnule Ghinescu, că cei de dinaintea ta n-or fi vrut să pună lăbuţele pe nişte atenţii sau erau toţi proşti făcuţi grămadă, numai tu te-ai născut cu faţa-n sus? Mare eroare ai făcut şi am aşa, o presimţire, că vei sta mulţi ani la răcoare, ca să te gândeşti mai bine la capacităţile tale intelectuale. Înainte de a face, deci, mârlănia cu împroprietărirea unor cetăţeni cu respectivele parcele din terenul despre care făceam vorbire mai sus, afaceriştii amintiţi în umărul trecut al publicaţiei noastre au trecut la cumpărarea drepturilor litigioase de la cetăţenii care revendicau anumite parcele de teren prin alte părţi ale comunei Şimian. Cu alte cuvinte, domnule primar Ghinescu, acţiunea a fost una de tip mafiot, gândită de cei ce vor profita şi pusă în operă de dumneata, cel care va plăti oalele sparte! Pentru că trecere din proprietatea statului în domeniul privat al primăriei a respectivului teren se putea face numai printr-o Hotărâre de Guvern, act care lipseşte pentru simplul motiv că el n-a fost niciodată emis!!! Aaa, aveţi o hotărâre de Consiliu Local, dar asta nu este decât o etapă premergătoare, sau, ca să înţelegeţi mai bine, domnule primar, este ca şi când o asociaţie de locatari ar hotărî şi ar şi pune în aplicare schimbarea sensului unic de circulaţie de pe strada Traian din municipiu… Că toată acţiunea a fost una banditească o demonstrează şi faptul că Prefectura a emis titlurile de proprietate într-o perioadă extrem de scurtă, deşi, cum spuneam, Hotărârea de Guvern de care vorbeam, lipsea… Chiar să nu ştie treaba asta niciunul dintre cei care compun Comisia de fond funciar de la Prefectură? Păi atunci, să plece, dom’le, să lase locul altora, că s-or fi plictisit de serviciu! Am încercat să obţinem lămuriri de la domnul prefect, dar dumnealui era plecat de la post, la Poiana Braşov. Acum, măcar ca să ne satisfacem curiozitatea, vă facem cunoscut, domnule prefect, că vom continua să facem demersuri către Guvern pentru a afla cum stă treaba cu terenul de la Şimian, dar şi cu ce treabă vă aflaţi dumneavoastră pe la Poiana Braşov în intervalul 9-11.11.2001! Sigur, puteţi să ne-o luaţi înainte şi să dezlegaţi cele două mistere, dar înainte de a face vreun demers, vă dăm un sfat prietenesc: uitaţi-vă la ceas: tic-tac, tic-tac…

De vreo doi ani mă uit la declaraţiile domnului prefect şi… mă minunez! Domnia sa vorbeşte clar şi răspicat, numai că… se bagă în chestiuni care nu privesc funcţia domniei sale, iar asta o face, bănuim, la sfaturile cuiva, pentru că altfel, de când îl cunoaştem noi (de vreo trei decenii!), nu prea se aventurează în chestiuni pe care nu le poate controla. Totul se face în scopul evident, de a-şi pregăti o viitoare candidatură, cel mai probabil la Camera Deputaţilor, un vis mai vechi al domniei sale, dar prost consiliat, s-ar putea să-şi transforme capitalul de simpatie în motiv de persiflare, ceea ce, sincer, nu i-am dori… Bunăoară, după un lung interval de tăcere (benefică pentru imaginea domniei sale!), domnul prefect s-a amestecat în chestiunea birturilor care funcţionează pe lângă unităţile şcolare; chestiune gravă, de altfel, dar care intră în atribuţiunile autorităţilor locale, ceea ce domnul prefect nu este!!! Asta ca să nu mai spunem că cei care-l consiliază pe domnul prefect „uită” (voit?) că domnia sa a investit, pe la mijlocul anilor 90, într-o cârciumă aflată în incinta clădirii ce adăposteşte bazinul Olimpic din Crihala, adică chiar în Buza Colegiului Naţional Ţiţeica şi a Colegiului Naţional Pedagogic, ca să nu mai spunem că nici Liceul Economic nu era departe! Mare parte din tinerii infractori de astăzi, din masa de tineri dezamăgiţi, s-au „educat” în stabilimentul condus de domnia sa, stabiliment ce purta numele de „Satellite”… Dacă aţi uitat, domnule prefect, vă putem pune la dispoziţie sute de declaraţii ale celor care au petrecut acolo în pauzele dintre orele de curs! Poate nu ne credeţi, dar chiar ne îngrijorează axarea dumneavoastră pe subiecte care nu vă privesc. De pildă, cu ceva timp în urmă, tot la sfatul unei perechi de consilieri, vă făceaţi foc şi pară pe nişte constructori care nu terminau lucrările mult mai repede decât prevedea contractul!!! Ameninţaţi, băteaţi din picior, tot tacâmul… V-am întrebat atunci şi vă mai întreb şi acum: ce le faceţi dacă nu se sinchisesc de ameninţările dumneavoastră? Le luaţi numărul de la pantofi? Dacă vreunul mai îndrăzneţ declara că nu au nicio relevanţă spusele dumneavoastră şi niciun efect ameninţările proferate, ce făceaţi? Cine vă mai… albea imaginea? Eu, dacă vreţi să ascultaţi de cineva care v-a mai sfătuit de bine, v-aş îndemna să schimbaţi echipa de consilieri, care ori nu ştiu, ori sunt rău intenţionaţi, deşi… bine plătiţi!

Domnul prefect Ion Mîţu are o plăcere sadică în a aburi mehedinţenii! Ultima găselniţă este aceea că dumnealui nu va lăsa cadrele didactice să plece în concediu, asta, evident, în urma rezultatelor dezastruoase de la examenul de Bacalaureat… Păi ce are, dom’le, Prefectura cu… vacanţa profesorilor? Tot aşa a procedat domnul prefect şi în cazul lucrărilor de modernizare a Vămii Porţile de Fier I, dar şi în cazul reparării căii ferate în urma alunecărilor de teren de pe dealul Balota. Am mai putea înşira şi alte cazuri, dar cui îi pasă. Esenţial este că PREFECTUL NU ARE ATRIBUŢIUNI ÎN ACEST SENS, deci toată parada pe care o face nu este decât praf în ochii fraierilor, în eventualitatea unei campanii electorale pentru un post la care speră şi la care nu poate accede! Care-o fi postul acela? Puţintică răbdare şi după ce se vor risipi toate aburelile astea, veţi vedea, dar atunci vom prezenta şi noi nişte întâmplări nu chiar aşa de vechi, cu declaraţii scrise şi semnate ale martorilor de atunci…

Un vechi proverb indian spune să nu crezi în sâsâitul cobrei nici atunci când ţi se pare drăgăstos! Vreau să vă aduc aminte că toate necazurile actualului primar al municipiului (cel mai bun de la abdicarea regelui încoace!) se trag de la maşinaţiunile domnului deputat Eugen Nicolicea, actual aliat „de nădejde” al PDL-ului! Evident, nicio legătură între această treabă şi faptul că domnul prefect l-a retribuit pe fratele domnului deputat, Liviu Nicolicea, din bugetul Prefecturii, în opoziţie cu prevederile legale, luni de zile… Pentru ce post s-o pregăti domnul prefect să candideze?

Dacă citiţi aceste rânduri înseamnă că n-a venit sfârşitul lumii aşa cum îl anunţa pastorul american care s-a umplut de bani din donaţiile credulilor. Ba eu chiar cred că o să le citiţi şi că vom mai avea încă multe ocazii, de acum încolo, să mai dezbatem astfel de aberaţii. În ce mă priveşte, stau pe o terasă cochetă, în centrul oraşului, stingând arşiţa zilei de sâmbătă într-o sorbitură de suc de portocale şi-o gură de cafea fără zahăr. Trece un prieten care-mi spune să mă potolesc, să-l las în pace pe prefect, că ştie el precis, că s-a dus la vrăjitoare…

-Cine, dom’le?

-Prefectul! Nu-i de glumă şi nu mai lua lucrurile astea în râs… mai vine sfatul prietenului care se îndepărtează, căutând umbra zidurilor vechi ale clădirilor din centru.

Nu iau în seamă avertismentul şi sorb iar din cafea. Parcă-i mai amară, mai sălcie… Îmi vine să zâmbesc gândindu-mă la treaba cu vrăjitoarele… Păi eu am gânduri mari, planuri, proiecte şi stau să mă gândesc la un descântec? Ferească Dumnezeu! Trag cu coada ochiului la oamenii care se scurg pe sub arşiţă, doar figuri şi atitudini de vacanţă, nimeni nu pare preocupat de profeţia cu sfârşitul lumii. Nici protestatarul de serviciu care îşi strigă revendicările la portavoce nu se mai află în faţa Prefecturii, şi-o fi luat liber… Mă ridic să plec şi cât pe-aici să mă-mpiedic de piciorul unei umbrele… Uite-a dracului, te pomeneşti c-o fi vreun blestem!?

Aglomeraţie la promoţii, îmbulzeală, oameni călcaţi în picioare pentru o pungă de cafea, înjurături, vorbe grele, hohote de râs… Astea nu mai sunt de multă vreme ingredientele unei ştiri de presă (deşi papagalii branşei încă mizează pe ele!), ci reperele cotidianului frust în România. Nu cred că interesează pe cineva ce produse fac obiectul promoţiei, stimulativă fiind doar perspectiva aglomeraţiei, a bătăii pe ceva, pentru că, oameni buni, avem vocaţia cozii! De când stăteam la coadă la butelii, la lapte, la vată, la pâine, la ouă, la unt, la oase garf şi salam, probabil că românaşul tânjeşte după cozi, întregindu-şi, astfel, idealul că are un scop în viaţă, fie el şi pe termen scurt, că are pentru ce să se bată, că are motive să arboreze zâmbetul victorios la sfârşitul cruntei înghesuieli în urma căreia a reuşit să plătească cu doar cinci bani mai puţin pe o cutie cu margarină care expiră în câteva zile şi de care, oricum, nu avea nevoie… Cu alte cuvinte, nu, nu suntem pomanagii, suntem săraci dar nu asta ne trimite-n focul iluzoriu al marilor bătălii pentru pomeni, ci vocaţia obţinerii unei victorii udate de transpiraţie, delirul ieşirii din înghesuială fără nasturi la haine, beatitudinea de a-i arăta vecinului tău că ai reuşit să cumperi o punguţă de condimente, la preţ redus, pentru grătar, când salariul tăiat şi preţul crescut te-au împiedicat şi te împiedică să mai simţi în cerul gurii aromele adevăratelor fripturi… Aşa-şi ostoieşte românul de rând setea de bătălie, aşa-şi uzează apetitul pentru confruntări, iar aleşii naţiei, grijulii cu satisfacerea dorinţelor poporului ne oferă, săptămânal, prilejul de a ne consuma spiritul războinic!

Rămânând în sfera luptei pentru idealuri mici, ba chiar minuscule, să punctăm faptul că deputatul Eugen Nicolicea şi-a văzut visul cu ochii, reuşind să-şi instaleze fratele, pe domnul Liviu Nicolicea în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, deşi cererea sa principală (cerere asupra căreia va reveni, pariem, la primul prilej!) a fost de a-l instala pe frăţior în funcţia de prefect al judeţului. Să nu credeţi că l-a înmuiat pe versatul politician blana zburlită a actualului prefect, nuuu, ci posibilitatea de a controla ambele posturi, atât cel primit, cât şi cel solicitat, dar asta se va vedea în curând. Nedumerirea mea, însă, stă în altă întrebare: Ce aveţi, domnule deputat, cu judeţul acesta de ne pricopsiţi cu astfel de… conducători? Ca unul care vă respectă, n-aş vrea să încredinţez tiparului (deşi eu nu m-am numărat printre oamenii dumneavoastră de casă care, ulterior vi s-au întors împotrivă!) propriile consideraţii în privinţa capacităţilor fratelui pe care acum îl împingeţi în tot soiul de funcţii publice, deşi aş putea s-o fac. Am încredere, însă, că dacă tot doriţi să controlaţi ambele instituţii care definesc administrarea şi conducerea judeţului, dacă tot aveţi puterea să o faceţi, puteţi găsi, slavă Domnului, oameni capabili să o facă. Altfel, continuând în stilul acesta, vă veţi decredibiliza definitiv. Nu uitaţi, vor mai veni alegeri, iar oamenii pe care-i batjocoriţi acum, desemnându-le conducători lipsiţi de calităţi specifice, vă vor răsplăti cum se cuvine…

Stau cu toţii în aerul rece, iar tălpile groase ale bocancilor şi ghetelor nu reuşesc să le protejeze picioarele de răcoarea ascuţită care urcă din betonul pavajului. De aia frământă un fel de tropotită, menită să le menţină temperatura corpului. în mâini sprijină paharele de unică folosinţă umplute cu ţuică fiartă, în care plutesc boabe dese de piper negru. Nu pot să strângă prea tare paharele, întrucât plasticul subţire, muiat de lichidul fierbinte, se deformează uşor… Chioşcul ăsta, din gura pieţii centrale este singurul unde se vinde ţuică fiartă, iar ei, pentru că vremurile astea de criză le-au redus posibilităţile şi nu mai pot primi musafiri acasă, şi-au dat întâlnire aici, să se cinstească… Liviu, costeliv sub şuba care anul trecut plesnea pe el, îşi aprinde o ţigară şi îl îndeamnă pe Costache:
- Ia spune, neică, cum era în colindat, când eram noi tineri şi ne duceam pe la toţi cunoscuţii pe acasă!?
- Era cum era, mă Liviule, aia o ştim toţi, da să vă spun cum a fost ieri, că m-am dus în colindat pe la foştii prieteni, nu ca să primesc ceva, voi ştiţi că n-am nevoie, da aşa… de-o parolă şi de-un pahar cu vin, ca-ntre prieteni, de sărbători…
- Aaaa, ai fost, deci? Şi cum te-au primit?
- Nelu, prefectul, m-a ţinut vreo trei sferturi de oră la uşă, că mi-a zis secretara că e ocupat, eventual să vin mai târziu. Eu am zis că prefer să aştept, mi-era lene să plec şi în antecameră era cald, era bine… După cele trei sferturi de oră a ieşit din birou şefa lui de cabinet, gagica aia mişto, cam ciufulită, cu ochii strălucind… De aşteptat eram vreo cinci persoane… Am intrat, cam cu tupeu, recunosc, iar el m-a privit urât…
- Ce, dom’le, şi dumneata ai venit să ceri pomană?
- Nu, Nelule, eu am venit doar să-ţi spun “La mulţi ani!” şi cele ce se cuvin, fără să ştiu cât eşti de ocupat. Să mă ierţi de deranj, n-are să se mai repete. Păcat de oamenii ăia care aşteaptă la uşă…
Hai dom+le, dă-o dracului, nu-mi spune că te-ai supărat, da toţi vin doar ca să ceară… Avem şi noi treburi importante, presante, ne mai lasă nervii…
- Da, foarte presante, măcar încheie-te la şliţ! Pe urmă am salutat şi l-am lăsat privind ca boul, cu mâinile bâjbâind pe la nasturii şliţului…
- Al dracului neam prost! Şi când te gândeşti că venea îndoit la masă când era ospătar, iar pentru ciubuc de-un pol ne zicea “săru’ mâna!”…
- Şi-ai mai fost şi la alţii?
- Am fost, da nu m-am întâlnit cu niciunul.
- Păi?
- Primarul nu m-a primit, mi-a transmis, prin secretară, să vin după sărbători, Jean era plecat în vacanţă într-o staţiune montană din Austria, Gabi era “pe teren”, Vladimir la bucureşti, probabil să ducă plocoane la ăştia de-l ţin în funcţie…
Tropotul picioarelor era tot mai accelerat, iar paharele de plastic subţire aproape se goliseră.
- Bă, mai luăm una, sau mergem la un ceai fierbinte, că mi-au îngheţat picioarele?
- Mai bine hai la ceai, că e şi frig şi nici ţuica asta nu mai prea seamănă cu ce ştiam, s-a stricat şi ea, ca prietenii. La cafenea mai ascultăm nişte colinde de-astea, pe CD… Că nici astea parcă nu mai sunt cum le cântam noi…