De la un timp de vreme, hemoragia de parlamentari ai Puterii scurşi către Opoziţie pare să nu se mai oprească! Este ceva de-a dreptul halucinant… Politicieni despre care nici nu ştiam că există, pe care nici colegii lor de partid nu-i prea cunoşteau, declară că, din motive de moralitate, trec în Opoziţie. Ce vorbeşti, frate!? Păi moralitatea asta unde a zăcut până acum? De ce nu recunosc mieluşeii ăştia că nu s-au mai văzut „în cărţi” pentru o nouă candidatură şi abia atunci au abandonat ţâţa care i-a hrănit aproape patru ani? Asta ar fi una dintre ipoteze. O alta, cea de-a doua, pare de-a dreptul machiavelică: fluxul de fugari dirijaţi aproape exclusiv spre PNL, în frunte cu Sorin Frunzăverde, ar urma să pună în operă un puch la nivelul PNL, astfel încât de la începutul toamnei partidul Brătienilor să părăsească barca USL-istă care, rămasă într-o singură vâslă, ar fi lăsată în voia valurilor. Această a doua ipoteză, oricât de spectaculoasă ar părea, mi se pare, totuşi, o simplă fantezie! Ar fi prea mult ca Vasile Blaga să poată să manipuleze într-atât tabăra adversă, deşi politica românească este un tărâm al veşnicelor trădări şi jocuri de culise… Cea de-a treia (şi ultima?) dintre ipotezele murmurate pe la colţuri ar fi că oameni care nu au prea ieşit în faţă, dar al căror vot contează în Parlament, să treacă în Opoziţie, solicitând locuri eligibile, iar după alegerile parlamentare vor trece înapoi, la partidul mamă, deşi în Parlament urmează să ajungă pe valul usl-ist… Asta, trebuie să recunosc, mi se pare cea mai plauzibilă dintre variante. N-aş putea să spun de ce, dar aşa am senzaţia, fie şi pentru simplul motiv că recunosc în acest gen de manevre felul de a acţiona al lui Vasile Blaga. Chiar şi cu Moţiunea de Cenzură trecută, situaţia nu-i deloc simplă, pentru că acum urmează să-şi intre în rol preşedintele Traian Băsescu, să facă ceea ce domniei sale îi place cel mai mult şi-i reuşeşte întotdeauna: să medieze, să dirijeze, să subordoneze scena politică românească cu tot cu actorii ei!!! Între timp, mă tot uit spre tabăra Puterii şi mă întreb: mai sunt mulţi? Sigur că sunt atâta timp cât Crin Antonescu spune că încă nu are suficiente voturi la dispoziţie pentru a garanta instalarea unui guvern USL. Păi şi atunci, toate eforturile de până acum sunt în van?

Mircea Geoană a traversat mai puţin de doi ani de la noaptea în care, ţopăind, exclama: „Mihaela, dragostea mea…”… Omul care părea să fie speranţa celor ce sufereau social-democrat a pierdut, în aceşti mai puţin de doi ani cam tot ce putea pierde în plan politic! A rămas cu funcţia de senator, fără să mai fie membru al vreunui partid politic. Deocamdată! Pentru că pare puţin probabil că „senatorul lubeniţelor” va rămâne pe dinafară, rumegându-şi, sfielnic, eşecul. Ce l-a adus în postura asta? Aversiunea clară a lui Ion Iliescu, maşinaţiunile greu de dibuit ale lui Adrian Năstase şi vocaţia de executant al lui Victor Ponta, cel care, ajuns în criză de timp pentru atingerea targetului, l-a pus chiar pe socrul său, Ilie Sârbu, să propună decapitarea lui Geoană. Mişcările astea de gherilă din sânul propriului partid, sunt nu doar ciudate, ci chiar autodistructive. USL propune declanşarea procedurilor de suspendare a Preşedintelui! Cu cine? Pe lângă handicapul de 17 voturi pe care îl aveau, USL-iştii l-au adăugat la „pasiv” şi pe senatorul Mircea Geoană, cel care, în mod sigur nu va mai vota alături de ei. Pe lângă acesta, la fel de sigur, cel puţin o duzină de parlamentari PSD nu vor mai răspunde la comenzi, iar dacă vreţi un exemplu, o să scriem numele Oanei Niculescu Mizil, cea care s-a declarat, deja, alături de recentul mazilit. Nici pe la organizaţiile judeţene, mai ales cele din Oltenia, PSD nu se simte prea bine, Doljul, Giurgiul şi chiar Gorjul (adică exact fieful unde taie şi spânzură Ponta) dând clare semne de răscoală. Ca să alimenteze presimţirile negre, „Piaza rea” Ion Iliescu era internat de urgenţă la Elias la mai puţin de 24 de ore de la decapitarea lui Geoană, operaţiune în spatele căruia se află… Sigur că asta nu este decât o coincidenţă, suficientă, însă, ca să motiveze următoarele viraje de atitudine ale multora dintre cei care acum par soldaţi fideli ai partidului. În consecinţă, ca o simplă previziune personală, luaţi în calcul ca până la primăvară PNL să devină principala forţă politică a USL-ului! Acesta să fie scopul ciudatelor mişcări din rândurile PSD-ului? Nimic nu-i imposibil!

Emisiune TV realizată cu participarea deputatului PNL de Mehedinţi Viorel Palaşcă, a regizorului şi realizatorului de emisiuni radio TV Valentin Vasilescu, şi a autorului şi jurnalistului Marius Cilibia.

Chiar de la sfârşitul săptămânii trecute, învârtoşată de faptul că am crezut-o poate prea de timpuriu plecată, iarna s-a mai întors odată peste noi, demonstrându-ne că nu-i de glumă cu babele… Pentru că sunt, nu-i aşa?, capricioase, făcându-te să te întrebi când pleci de acasă dacă te-ai îmbrăcat sau nu potrivit. Încăpăţânat, aşa cum sunt de când mă ştiu, la haine groase nu mă mai întorc, chiar dacă se vor anunţa coduri galbene, portocalii şi roşii în fiecare zi! Am credinţa că asta-i ultima suflare rece a iernii şi deja mă bucur la gândul că vine primăvara…

Adevărul e că fiori reci mă apucă nu uitându-mă pe fereastră la fulgii care cern rar, mai mult de frig, ci când citesc despre lu­cruri care riscau să fie uitate, iar asta n-ar fi bine de loc, mai ales că şi noi, şi alţii trebuie să ştim exact ce s-a întâmplat, pentru că numai aşa pot fi judecate lucrurile cu dreaptă mă­sură. Aşa se face că sunt bucuros şi întristat în egală măsură de faptul că tot în presă s-a readus în discuţie faptul că, în zilele Revolu­ţiei, Ion Iliescu a chemat în ajutor trupele sovietice! Ilici uită, cu bună ştiinţă, desigur, să spună că a fost la ambasada URSS din acea perioadă ca să solicite sprijinul armat al Mosco­vei, chipurile pentru trium­ful Revoluţiei… Adică, fă­când o paralelă populară, chemi lupul să-ţi aibă grijă de stână, că doar, vorba aceea, de atâta democraţie gâfâia biata URSS! Neo­bră­zarea bătrânului bolşe­vic, însă, nu mai miră pe nimeni, iar pe noi cu atât mai puţin. Ca să fiu sincer, de la Congresul PSD-ului încoace, timp de două săp­tămâni, am tot aşteptat miş­cări spectaculoase, dar… nimic. De ce tace Victor Ponta? De ce nu trece, aşa cum promitea, la acţiune? Mai degrabă văd că se agită apele în teri­toriu, lideri mai mărunţi, locali, luând taurul de coarne… Să-i fi îngheţat şi pe vechii activişti frigul acesta al sfârşitului de iarnă? Este posibil, numai că în felul acesta numărul membrilor lor o să tot fie în scădere, pentru că ni­meni nu se arată dornic să vină într-o formaţiune po­litică care se dovedeşte îm­pietrită în nemişcare, cu mereu aceleaşi cadre ro­tindu-se pe funcţiile de conducere. Sigur că n-o să le port eu de grijă celor din stânga politică româ­neas­că, dar, repet, aşteptam mai mult de la Victor Ponta. La fel de curios sunt şi de ce se va întâmpla cu Ludovic Orban acum, după ce a „îndrăznit” să-l înfrunte pe Crin Antonescu în con­frun­tarea pentru şefia PNL-ului. O blândă pune­re a batistei pe ţambal va dovedi că totul n-a fost decât o spectaculoasă pu­nere în scenă, astfel încât să creadă publicul larg că democraţia a învins şi în toate partidele româneşti se poate gândi şi exprima tot ce-ţi trece prin cap. Păcăleală mare, dragii mei, aşa ceva încă nu se în­tâmplă! Mai bine fiţi atenţi la babele astea, mai legaţi odată fularele la gât şi tra­geţi aer în piept; mirosiţi un ghiocel scăpat de frigul de afară şi gândiţi-vă că, totuşi, primăvara e aici, lângă noi…

Probabil că bărbaţii liberali sunt, în mare măsură, extrem de galanţi, mai ales cu doamnele şi domnişoarele din propriul partid, altfel nu văd de ce s-ar fi dat peste cap să le ofere un sfârşit de săptămână la Bucureşti, chiar înainte de 8 Martie.

Evident, evenimentul a fost punctat cu gustări şi cu­pe de şampanie, la care au avut dreptul atât cei din ta­băra învingătoare (pre­vizibilă şi scutită de orice fel de emoţii) cât şi cei din ta­băra celor care au pierdut. Ca­doul oferit doamnelor liberale este acelaşi parfum de crin care tinde să devină tra­diţional, deşi, sincer, pentru gustul meu este cam… greţos. Inexplicabil, nu doar pen­tru mine, este fap­tul că dom­nul Călin Po­pescu Tă­riceanu nu a avut nici cu­rajul, nici susţinerea ne­­cesare pentru a se im­plica în această confruntare po­litică, dovedind că, cel puţin la capitolul curaj, stă infinit mai prost decât Vio­rel Ca­taramă, cel care, lipsit de orice şansă, fie ea şi teo­retică, s-a angajat, totuşi, în bătălie! Ludovic Orban ris­că să-şi consolideze re­nu­mele de luptător al cauzelor pier­dute. Dincolo de faptul că rezultatul era previzibil, Orban are meritul de a se fi bătut până la capăt, elegant şi elocvent în egală măsură. Păcat doar de faptul că elo­cinţa, că argumentele per­ti­nente, că destinul par­ti­dului, la fel ca şi la alte for­maţiuni politice, nu con­tează deloc în faţa ar­gu­mentului financiar, iar din acest punct de vedere s-a ştiut şi s-a reconfirmat fap­tul că la „butoanele eco­no­mice” ale PNL-ului stă acelaşi malefic Dinu Pa­triciu, cel care a şi forţat li­derii liberalilor în trecuta cam­panie a alegerilor pre­zi­denţiale să subordoneze par­tidul PSD-ului şi lui Mir­cea Geoană! Probabil că le va trebui foarte mult timp liberalilor până vor ieşi de sub această tutelă fi­nanciară, dar nu este cazul să-i văităm, întrucât s-au vâ­rât, de bună voie, cu ca­pul în laţ. Revenind la Viorel Cataramă, acesta a re­uşit să transforme gestul său aproape donquijotesc, de a candida la şefia parti­dului într-un moment în care cărţile erau deja făcute, într-un demers de de­conspirare a afacerilor sub­terane de la vârful con­du­cerii liberale. O datorie de peste un milion şi şase sute de mii de euro nu este de neglijat, mai ales că nu se cunosc dedesubturile aces­teia. După ce a dat cu pleaş­ca, domnul Cataramă s-a re­tras, fiind singurul mo­ment în care Crin Anto­nescu s-a arătat evident tul­burat. La domnul Ionescu Quintus n-am sesizat nicio tulburare, poate şi datorită faptului că la peste 90 de ani e greu să alegi emoţiile de poticnelile fireşti, dar poţi să visezi cu voce tare că şi domnul Călin Popescu Tăriceanu se află pe lista candidaţilor! Asta e, s-a în­cheiat şi congresul acesta, să vedem dacă delegaţia li­beralilor mehedinţeni va avea de suferit pentru că s-a declarat a fi de partea lui Ludovic Orban. Puţin pro­babil, dar mai ştii ce gust or avea cadourile liberale acum, de 8 Martie şi de Mu­cenici?

Mi-a plăcut, de când mă ştiu, să ofer mărţişoare, acesta părându-mi cel mai potrivit moment de a mă apropia de fete, care altfel constituiau ţinte inaccesibile. Asta era în urmă cu ani, desigur, destul de mulţi. Acum, obiceiul oferirii mărţişoarelor a devenit unul desuet, tinerii de astăzi făcând acest lucru doar într-un soi de competiţie, mai mult sau mai puţin spectaculoasă.

Dincolo de toate astea, rămâne parfumul distinct al unei zile speciale, în care zâmbetele sunt mai calde, iar vârstele se amestecă în candoarea unui gest rămas proaspăt peste curgerea anilor… Poate din cauza asta, unii se simt obligaţi să vorbească despre iniţiative pe care, altfel, le-ar fi trecut sub tăcere… Europarla­men­tarul George Becali, fără şnur de mărţişor în piept, cu fruntea încruntată şi mâinile împreunate aşa cum i-au descifrat consili­erii săi că trebuie să le ţină pentru a fi convingător şi a opri fluxurile negative ema­nate de cei ce cască gura la el, a declarat că este inte­resat să treacă la PD-L sau PNL cu întregul lui par­tiduleţ! „3-4-5 procente, peste 1500 de consilieri, viceprimari şi primari, plus mandatul meu de europar­lamentar”, acesta este măr­ţişorul pe care Becali este pregătit să-l anine în pieptul unuia dintre cele două par­tide, la schimb cu un post de vicepreşedinte naţio­nal… O să spuneţi că schimbul este corect, dar cine are nevoie de un astfel de aliat, complet instabil din punct de vedere emo­ţional, care poate să schim­be fronturile ca pe cămăşi, dacă ceva nu-i mai convine? De ce vine propunerea asta chiar înainte de Congresul PNL? Păi, evident, ca să fie luată în considerare! Ei, asta ar mai lipsi săgeţii liberale, să fie purtată de o oaie, chiar acolo, pe sigla partidului… Să-l lăsăm pe domnul Becali să-şi behăie oferta chiar şi în zilele de Mărţişor, oricum eu nu cred că va fi luat în seamă. Să trecem la altfel de mărţişoare, mai vechi, este drept, dar care au efect şi astăzi şi vor avea încă ani mulţi de acum încolo. În ultimele momente ale man­datului de preşedinte al României, Ion Iliescu a semnat decretul de reînno­ire a unor certificate de eroi ai Revoluţiei, pe baza unor propuneri înaintate de ce­lebrul Cutean. Posesorii acestor certificate bene­ficiază de anumite scutiri de taxe şi impozite, terenuri, bani, împrumuturi prefe­renţiale, spaţii comerciale şi altele asemenea. Aşa se face că pe lista care însoţeşte respectivul decret, s-au strecurat şi doi cetăţeni născuţi în… 1996, la peste şase ani după Revoluţie!!! Cum a fost posibilă o ase­menea neghiobie? Foarte simplu, ea fie a fost mo­tivată de o „şpagă” care să catifeleze vocea bolşe­vicului „sărac şi cinstit”, fie este croită în beneficiul vreunor apropiaţi ale ace­luiaşi personaj… Mi-era, oricum, destul de scârbă când pomeneam de si­nistrul personaj, cu atât mai mult îmi este acum. Mai bine privesc adânc în apa limpede a unor ochi care-au râs când i-am oferit măr­ţişorul de anul acesta şi, să mă credeţi pe cuvânt, mă simt infinit mai bine…

Când credeam că am scăpat şi mai aşteptam încordaţi doar perioada babelor, iarna s-a mai învârtoşat odată peste noi, grămădind munţi de zăpadă peste oraş. S-au luptat oamenii cu ei şi i-au biruit şi de data asta, nu fără eforturi, fără sudalme scăpate printre dinţi şi fără maşini buşite pe străzile oricum înguste, dar şi mai îngustate de maşinile parcate haotic sau „la mişto” chiar pe mijlocul drumului, cu semnalizările de avarie pornite! C-aşa-i la noi… Pe lângă toate neajunsurile astea, am avut parte să văd – şi să mă crucesc! – biciclişti pedalând prin nămeţi şi zloată, cei mai mulţi trecuţi bine de pragul celor şaizeci de ani, cu înjurătura strepezită aşezată direct între buzele subţiate de efort şi încordare…

În mod clar, nici copiii nu se mai bucură de această (sper) ultimă răbufnire a iernii. Parcă nu mai au farmec nici bătăile cu bul­­gări de zăpadă, hainele groa­se par tot mai grele şi mai inco­mode, iar căzăturile celor care nu pă­şesc atent nu mai stârnesc râ­sul nimănui! Ajunge, că ne-am să­­­turat! Autorităţile fac şi ele ce pot, numai că bătălia asta îm­po­tri­va urgiilor naturale este grea şi – mai ales – de uzură. Sigur că re­marcăm tenacitatea edililor, efor­­turile şi zbaterile lor, dar când fe­reş­ti o bordură sau un pie­ton mult prea grăbit şi com­plet ne­pă­sător faţă de propria inte­gritate fizică, precis dai cu roata într-o groapă care te face să-ţi amin­teşti mul­te din zicerile stră­bune. C-aşa-i pe vreme rea, mai zici câte una şi de mamă şi de tată şi de par­tea adorată… Cert este că mâi­­ne este marea sărbătoare a plă­­cintelor şi se simte o bucurie în aer, ceva de speriat, zău aşa! De luni, intrăm în marele Post al În­­vierii Domnului, ceea ce în­sea­m­nă că, orice s-ar întâmpla, sfâr­şi­tul se­zo­nului rece se apro­pie. Mai tre­buie să trecem peste pe­rioa­da asta, a babelor, şi pe ur­mă… mai vedem noi. Sigur, ca să ne ţină „calzi”, mai muncesc şi po­liticienii, Congresul PSD şi cel al PNL fiind evenimente demne dacă nu de privit, măcar de co­men­tat. Personal, nu cred în sur­prize, dar cine ştie!? Până una-alta, să încercăm să ne mai încăl­zim şi de mai proaspăta sărbă­toa­­re a Sfântului Valentin, dar şi de Dragobete, dacă avem cu… cine, dacă nu…, nu! Gândul aces­ta, sin­­cer, pe mine mă scoa­te de sub ză­­pada asta cenuşie şi-mi dă o stare de bine…

Liga Scriitorilor din România este un ONG de la Cluj, cu ceva filiale prin ţară şi -evident – străinătate (adică, doi-trei prieteni de prin ţările vecine sau de acolo unde diaspora are reprezentativitate peste calificativul „mulţumitor”), propune Bisericii Ortodoxe Române canonizarea lui Mihai Eminescu! Ce stă în spatele acestui demers? Vom încerca să desluşim… Florin Călinescu şi-a dat demisia din PNL spre sfârşitul anului 2008. Acum află că săptămâna viitoare va fi exclus din formaţiunea politică pe care a părăsit-o de aproape un an şi jumătate!

Orice s-ar spune, vedetele me­­dia sau cele din show-bizz au greutate şi în arealul politic ro­mânesc, măcar din cauza noto­rietăţii numelui lor şi nu nea­părat datorită valorii ideologice a opiniilor pe care le pot pro­nunţa. Aşa se face că niciunui partid nu-i convine când o ast­fel de vedetă îşi dă demisia, fă­când tot ce-i stă în puteri pentru a denatura ade­vărul… Chiar da­că zilele de glorie ale „Ches­tiunii zilei” au apus cam de mul­tişor, Florin Călinescu rămâne un personaj extrem de popular, de vocal şi de apreciat, iar de­misia sa din rândurile PNL, ime­diat după pierderea ale­ge­rilor parlamentare din toamna lui 2008, nu se putea să nu aibă ur­mări. În virtutea unui obicei sinistru, pe care nu-l credeam ca­racteristic, domnul Crin An­tonescu şi cei din anturajul său fac jocuri de culise menite să denatureze adevărul, aşa că au or­ganizat, cu surle şi fanfare, EXCLUDEREA lui Florin Călinescu din PNL!!! Numai că, toc­mai pentru că minciuna are pi­cioare scurte, cunoscutul ac­tor le-a dat cu tifla aproape ins­tantaneu: „… Am trimis prin poş­­tă demisia mea din PNL încă din toamna anului 2008! Am confirmarea de primire…”… Ei, ce mai ziceţi de asta, stimaţi dom­ni? Nu-i aşa că nu-i bine să te joci cu oamenii care ştiu să-şi ape­re imaginea? Pe de altă par­te, Liga Scriitorilor din Ro­mânia, înfiinţată la Cluj în urmă cu doar câţiva ani, propune ca­nonizarea lui Mihai Eminescu. O fi frumos, o fi justificat? Cu si­guranţă, nu eu sunt cel care poate da verdicte în această di­recţie, dar un lucru îl ştiu cu si­gu­ranţă: indiferent de ce şi cine pro­pune, Eminescu este ÎN­GERUL nu doar al poeziei, ci chiar al Limbii Române! Din­colo de asta, rămâne efortul acestui ONG de a ieşi în faţă cu ceva… Dacă treaba asta le va aduce ceva foloase sau nu, rămâne de văzut…