Este clar pentru toată lumea – şi cu atât mai mult pentru Victor Ponta – că ginerele lui Ilie Sârbu a ajuns lider al PSD-ului printr-un favorabil concurs de împrejurări. Soluţiile cu permanent uzaţii Adrian Năstase sau Miron Mitrea implicau un extraordinar de mare grad de risc, întrucât nimeni nu putea garanta că cei doi vor reuşi nu să-l bată pe Mircea Geoană, cât mai ales să destrame urzelile lui Marian Vanghelie, aşa că s-a apelat la Victor Ponta, fostul procuror cu socru şef de filială şi relaţii cât cuprinde, precum şi posesor de figură de copil căruia i s-a luat prăjitura din faţă… Cât de tare va reuşi el, însă, să se impună…, vom mai vedea!

Aşadar, după un scenariu scris şi explicat de bătrânul sforar bolşevic care continuă să rămână, chiar şi la 80 de ani, Ion Iliescu, Mitrea şi Năstase s-au dat la o parte pe rând, croindu-i pârtie soţului Dacianei. Radu Mazăre a procedat şi el în acelaşi fel, pentru că oricât de simpatic ar fi şi orice rezultate ar avea, niciunui elefant din vechiul parc politic comunist nu i-ar conveni, la o adică, să răspundă la comenzile unuia care-şi amarează iahtul direct la pontonul amenajat în sufragerie, dansează samba şi sirtaky, sparge farfurii, se îmbracă fistichiu şi mai sare şi cu paraşuta!!! Ce Dum­ne­zeu, oamenii ăştia bătrâni nu sunt obişnuiţi să se afişeze chiar aşa, cu pa­­raşutele… Unde mai pui că, sfi­dând permanenta luptă de clasă, Ma­zăre a mai ieşit şi pe scenă, îm­preună cu odrasla, costumaţi în uni­­forme naziste, care… ori­şicât… Pe urmă, ce obicei mai e şi acesta, ca într-un partid al celor mulţi, săraci şi cinstiţi, tu să te lau­zi cu averea personală? Aşadar, Pon­ta a fost soluţia perfectă, iar el, îmbătat de perspectiva de a se uita la Geoană, Hrebenciuc şi Van­ghelie de sus, de la prezidiu, de aco­­­lo de unde zisese Vanghelie că-i… dă, a acceptat pe loc. Acum, în zilele următoare, vom vedea dacă Ponta va fi un ade­vărat lider sau doar expresia răz­bunării triun­ghiului Iliescu-Năs­tase-Mitrea; pen­tru că în acest din urmă caz vor urma clipe grele pen­tru cei care i-au fost fideli lui Mir­cea Geoa­nă. Personal, nu m-am aştep­tat ca Vanghelie să fie aşa de uşor de demolat cu doar două întrebări ale lui Florentin Pandele, aşa cum nu m-am aşteptat nici ca majoritatea delegaţilor aleşi pe sprânceană să înlocuiască reper­to­riul de ovaţii pentru primarul-pi­tic cu cel de huiduieli expediat pe aceea­şi adresă. Premise pentru de­capitarea fantelui de Ferentari care a luat în băşcălie oferta ma­tri­­­monială a colegilor care vor func­­ţii în partid, ar fi, condiţiile sunt în­deplinite, mai rămâne să ve­­dem când se va întâmpla acest lu­cru. Unul câte unul, parla­men­tarii PSD din vechea gardă au cam început s-o tulească, speriaţi că reformarea par­tidului i-ar de­masca ca pe nişte po­litruci ieşiţi com­plet din formă, aşa că s-au dus să îngroaşe rân­durile grupului de independenţi. Acolo, măcar, este nevoie de ei! Mi-aş dori mult ca în zilele ur­mă­toare, ca un favor pe care îl da­torează lui Miron Mi­trea, Ponta să anunţe că are o altă propunere pen­tru funcţia de pre­şedinte al Se­na­tului! Abia atunci se va vedea da­că PSD-ul are un lider sau… mai mulţi…

Am afirmat, chiar de mai multe ori, că Mircea Geoană nu poate pierde alegerile pentru funcţia de preşedinte al PSD. Recunosc asta, deşi am stat toată seara de sâmbătă cu sufletul la gură că doar-doar se va întâmpla minunea… Şi s-a întâmplat, demonstrându-se încă o dată faptul că Geoană este un „looser” veritabil şi se şi află sub blestemul cifrei 7. Alegerile prezidenţiale le-a pierdut la o diferenţă de şaptezeci şi ceva de mii de voturi, pe cele de sâmbătă, la o diferenţă de 75 de voturi!!! Marian Vanghelie s-a dovedit o piază rea nu doar pentru Geoană, ci şi pentru Adrian Duicu, liderul Filialei PSD Mehedinţi, cel care a mers „necondiţionat” pe mâna celor care au pierdut…

Delegaţia psd-iştilor me­­­hedinţeni se întoarce ca o oaste învinsă, cu flamurile târâite prin noroi, iar în loc de marşuri triumfale, paşii le freamătă în cadenţa ma­nelelor miorlăite de colegul lor de partid, Adrian Co­pilul Minune, prietenul lui Marian Vanghelie. Nu l-am apreciat niciodată pe Victor Pon­ta, dar victoria lui de acum mă bucură nespus, măcar pentru faptul că asta poate să însemne că politica românească are şansa să scape de primarul de Fe­rentari! De fapt el, Marian Vanghelie, i-a agăţat piatra de gât lui Mircea Geoană şi asta s-a văzut chiar din debutul Congresului, care deşi s-a desfăşurat în locaţia aleasă de el, cu număr de delegaţi stabilit de el, nu i-a adus niciun avantaj, ba dimpotrivă. Disputa sa cu Florentin Pandele nici nu a existat, practic, tentativa sa de a riposta la acuzele pri­marului de Voluntari fiind stopată de huiduielile sălii! Acesta a fost primul semnal al apropierii sfârşitului. Apoi a venit discursul ecla­tant al lui Ion Iliescu (bă­trânul bolşevic a aşteptat cin­ci ani, cu răbdare şi în­credere, ca să-i plătească po­li­ţele „prostănacului”) şi cel lămuritor al lui Miron Mi­trea, susţinut de vechiul său prie­ten şi partener de afa­ceri, Radu Mazăre. Şansele deveniseră egale, deja, dar balanţa s-a înclinat abia după ce Cristian Diaco­nescu şi-a anunţat susţine­rea pentru Geoană. De ce? Pen­tru că nu s-a vă­zut ni­căieri în lume ca aso­cierea din­tre doi perdanţi să ducă la victorie! Degeaba au dat târcoale vrăjitoarele ţi­gănci pa­vilionului de la ROM­EXPO, n-au avut ce să facă… Iliescu, Năstase şi Mitrea s-au dovedit mult mai puternici decât des­cântecele acestora, iar Liviu Dragnea, eternul trădător, ne-a mai demonstrat o dată că ştie, ca nimeni altul, să schimbe taberele la timp. Repet, singurul lucru care mă bucură, în urma acestui congres, este că specimene ca Marian Vanghelie şi Viorel Hrebenciuc este posibil să dispară din prim-pla­nul vieţii politice ro­mâneşti. Asta dacă, bi­neînţeles, Ponta va avea cu­rajul să taie în carne vie şi nu va tăia… carne-n vie! Din ca­uza asta îl preferam câş­tigător pe Miron Mitrea, deşi pentru el misiunea câştigării acestor alegeri ar fi fost infinit mai grea… De-acum, probabil că mulţi ani, psd-iştii vor înlocui celebra formulă „cântecul lebedei” cu cea care s-a născut din propriile lor umilinţe: „cân­tecul piţigoiului”! Lăsând gluma la o parte, deasupra PSD Mehedinţi se anunţă o acumulare de nori negri şi mulţi trepăduşi de pe aici caută deja câte o umbrelă. Rămâne să vedem ce cu­loare vor alege…

Când îi vezi faţa de tocilar chemat să răspundă mereu, la tablă, când se anunţă vreo inspecţie, păstrând şi ceva din alura unui licean răsplătit de bunica cu câte-o gogoaşă umplută cu gem după fiecare notă de zece, n-ai zice că Victor Ponta are apucături belicoase. Şi cu toate acestea, declaraţia sa din urmă cu doar două zile, rostită în faţa psd-iştilor argeşeni, cum că ar fi vrut să-l bată pe premierul Boc, dar nu a fost lăsat de Dan Nica, este de natură, veţi recunoaşte, să ne lase cu gurile căscate…

Ba mai mult decât atât, cel care fusese poreclit „Mi­cul Titulescu” a dat asi­gurări că va căuta un nou prilej ca să-l inter­pe­leze ma­nual pe premier, ast­fel în­cât să nu-şi tră­iască, până la capăt, frus­trările… Ei, aces­ta da, com­portament de mare po­litician, nimic de zis! Du­pă anii de sluj pe ca­re i-a făcut pe la uşile şe­filor lui, de multe ori trans­for­mat în covoraşul pe care te ştergi pe picioare, Pon­ta are, în sfârşit, prilejul să can­dideze pentru o func­­ţie extrem de im­por­tantă. Ce mai contează că pen­tru a-i face loc s-a dat la o parte chiar mentorul său, Adrian Năstase, iar cel cu care se va lupta pentru funcţia supremă în partid nu este altul decât Mircea Geoană, cel al cărui pur­tător de cuvânt a fost re­cent, chiar în campania pen­tru prezidenţiale? Că va pier­de această bătălie, că nu-i va putea plăti lui Ma­rian Vanghelie şme­che­ria de Ferentari cum că va sta la prezidiu „şi-i va da…”, este cu totul şi cu to­tul alt­ceva, important es­te doar faptul că de data asta presa nu-l va mai abor­da ca pe lo­cotenentul vreunui lider, ci chiar ca lider veritabil! Asta-i, de fapt, „pohta ce-a pohtit” Vic­tor Ponta. Să-i fie de bine, pentru mine ni­ci n-a con­tat şi am certa con­­vin­gere că nici nu va conta acest politician care a tre­buit să se căsătorească cu fiica unui alt lider ca să rămână în prima linie a par­tidului său… Mult mai in­­teresantă mi se pare acţ­i­unea lui Ion Iliescu, fon­datorul PSD, de a părăsi orice funcţie, fie ea ono­rifică sau executivă, din par­­­tid. În mod clar, tătu­cul Ili­ci a reuşit să răstoar­ne ba­lanţa emoţională din rân­­dul social-demo­cra­ţilor, dar cred că mai de­gra­bă în fa­­voarea unui li­der incon­tes­­tabil, ca Mi­ron Mitrea, de­cât în fa­voa­rea „Micului Ti­tu­les­cu”, care între timp a cam înaintat în vârstă… De va fi aşa sau nu, vom mai vedea!

Cu toate că ai momente când îţi vine să-i plângi de milă (mai ales când dă drumul glasului ăluia, de plângăcios) Marian Vanghelie chiar este o forţă în PSD! A făcut ce a făcut „piticul atomic de Ferentari” şi a aranjat lucrurile aşa cum i-au convenit lui: Congresul PSD va avea loc la ROMEXPO, acolo unde-şi organiza celebrele Vanghelioane şi cam o treime din delegaţi vor fi oamenii lui… Pentru că este mult mai abil decât l-au crezut unii, nici susţinerea pentru Mircea Geoană nu este bătută în cuie, Vanghelie negociind o posibilă „întoarcere de macaz”, chiar acum, când nu mai sunt decât câteva zeci de ore până la începerea Congresului…

În fond, cine ar putea să-l acu­ze? Hrebenciuc, cel care a schimbat taberele şi liderii ca pe ciorapi? Mitrea, care a venit în partid călare pe camioanele CNSLR-Frăţia, după ce-i fă­cuse praf cariera sindicală chiar lui Victor Ciorbea? Cris­tian Diaconescu, omul liniştit care n-a candidat, cu succes, ni­ciodată? Sau Adrian Năstase, zis şi „Bombonel”, care s-a îm­buibat pe vremea cât a fost li­der de partid, mai dihai decât fa­­milia regală a Marii Britanii într-o jumătate de mileniu de dom­nie? Despre Geoană-Piţi­goi sau „ultimul, cu voia dum­nea­voastră, pe listă, Ion Ilies­cu”, nici nu mai vreau să amin­tesc, fiind, totuşi, început de săp­tămână şi refuzând să mă gân­desc la lucruri scârboase… Aşadar, aproape pe nebăgate de seamă, Marian Vanghelie a ajuns cel mai important lider al PSD-ului actual, dându-le cu tifla fondatorilor partidului, dar şi celor care au ghidonat co­losul politic de stânga către cul­mile gloriei cu doar câţiva ani în urmă. Conştient că nu poate îndeplini rolul de „Lider Ma­ximo”, Vanghelie s-ar mul­ţumi şi cu funcţia de păpuşar-şef, funcţie ce i-ar permite ca, din umbră, să împartă funcţii şi favoruri, dar şi să sanc­ţio­ne­ze după bunul plac! Credeţi că ar avea vreo emoţie să-l ex­cludă, de exemplu, pe Miron Mi­trea sau pe Mădălin Voicu? Aşşş, de unde!!! Ba chiar, dacă lucrul acesta i-ar sta în putere, fiţi con­vinşi că un rânjet de sa­tisfacţie i-ar acoperi toată faţa. Din păcate pentru PSD, însă, cei citaţi mai sus mai degrabă şi-ar da ei demisia decât să ajun­gă la mâna lui Vanghelie, aşa că să nu vă fie de mirare dacă, ime­diat după Congres, foar­te multe dintre figurile psd-iste de prim-plan ale ulti­milor zece ani, se vor reîntâlni într-o nouă for­ma­ţiune po­litică… Abia atunci va fi satis­făcut Vanghelie, pen­tru că dacă nu i se pot re­cunoaşte merite reale în fon­darea şi creşterea PSD-ului, mă­car poate să i se recunoască ro­lul de DE­MO­LATOR al acestuia!