Mircea Geoană a traversat mai puţin de doi ani de la noaptea în care, ţopăind, exclama: „Mihaela, dragostea mea…”… Omul care părea să fie speranţa celor ce sufereau social-democrat a pierdut, în aceşti mai puţin de doi ani cam tot ce putea pierde în plan politic! A rămas cu funcţia de senator, fără să mai fie membru al vreunui partid politic. Deocamdată! Pentru că pare puţin probabil că „senatorul lubeniţelor” va rămâne pe dinafară, rumegându-şi, sfielnic, eşecul. Ce l-a adus în postura asta? Aversiunea clară a lui Ion Iliescu, maşinaţiunile greu de dibuit ale lui Adrian Năstase şi vocaţia de executant al lui Victor Ponta, cel care, ajuns în criză de timp pentru atingerea targetului, l-a pus chiar pe socrul său, Ilie Sârbu, să propună decapitarea lui Geoană. Mişcările astea de gherilă din sânul propriului partid, sunt nu doar ciudate, ci chiar autodistructive. USL propune declanşarea procedurilor de suspendare a Preşedintelui! Cu cine? Pe lângă handicapul de 17 voturi pe care îl aveau, USL-iştii l-au adăugat la „pasiv” şi pe senatorul Mircea Geoană, cel care, în mod sigur nu va mai vota alături de ei. Pe lângă acesta, la fel de sigur, cel puţin o duzină de parlamentari PSD nu vor mai răspunde la comenzi, iar dacă vreţi un exemplu, o să scriem numele Oanei Niculescu Mizil, cea care s-a declarat, deja, alături de recentul mazilit. Nici pe la organizaţiile judeţene, mai ales cele din Oltenia, PSD nu se simte prea bine, Doljul, Giurgiul şi chiar Gorjul (adică exact fieful unde taie şi spânzură Ponta) dând clare semne de răscoală. Ca să alimenteze presimţirile negre, „Piaza rea” Ion Iliescu era internat de urgenţă la Elias la mai puţin de 24 de ore de la decapitarea lui Geoană, operaţiune în spatele căruia se află… Sigur că asta nu este decât o coincidenţă, suficientă, însă, ca să motiveze următoarele viraje de atitudine ale multora dintre cei care acum par soldaţi fideli ai partidului. În consecinţă, ca o simplă previziune personală, luaţi în calcul ca până la primăvară PNL să devină principala forţă politică a USL-ului! Acesta să fie scopul ciudatelor mişcări din rândurile PSD-ului? Nimic nu-i imposibil!

Multe dintre cele pe care nu le credeam posibile… s-au întâmplat, totuşi! În predicţiile mele n-am mizat, printre altele, pe elemente de cunoaştere profundă a personajelor care generează evenimentele respective, ci-mai ales-pe bun simţ, dar acesta este un reper care nu prea mai are ce căuta în politica românească… Bunăoară, cum să crezi, în urmă cu mai puţin de două decenii, că Ion Iliescu va avea tupeul să încerce să dea mâna cu ex-regele României şi să mai şi rostească potop de cuvinte laudative la adresa acestuia? Şi totuşi…, a fost posibil, drept dovadă că aceste lucruri s-au şi petrecut. Sigur, mutantul politic la care o mare parte a populaţiei recent recenzate se uită ca la Sfântul Ioan Gură de Aur, a motivat gestul prin faptul că ex-regele a avut un rol decisiv în actul trădării de la 23 August 1944… Adică tot nostalgiile comuniste, bată-le vina! Păi cum să nu!!! Ce uită să spună Ion Iliescu şi apologeţii săi, este faptul că Mareşalul Antonescu primise, via Stockholm, o telegramă de la Moscova prin care ruşii acceptau condiţiile Armistiţiului propus de Mareşal. Asta ar fi însemnat, însă, ca ex-regele, camarilla şi comuniştii să nu joace nici un rol în treaba asta, ceea ce le-ar fi redus şi posibilitatea supravieţuirii politice după război. Prin arestarea Mareşalului, ţara a CAPITULAT în faţa Armatei Roşii, 160.000 de soldaţi şi 12.000 de ofiţeri şi subofiţeri români, floarea Oştirii, fiind dezarmaţi şi trimişi în prizonierat în Gulagul sovietic! Reparând, oarecum, gestul de acum 67 de ani, ex-regele a refuzat să strângă mâna fariseului comunist, deşi sunt sigur că lovitura sa n-a mers atât de departe, cu mai curând către începutul anilor 90, când Ion Ilici Iliescu i-a refuzat venirea în ţară. Şi când te gândeşti ce averi îl aşteptau aici…

În ce mă priveşte, după ce s-a anunţat posibila comasare a alegerilor pentru toamna anului viitor, nu pot să cred că alianţa PSD-PNL-PC, sub sigla USL va rezista atât de mult timp! De ce? E simplu: prea multe orgolii, prea multe pretenţii, prea puţină forţă… În plus, dacă mai vreţi un argument, nicio alianţă din care a făcut parte PC-ul n-a rezistat dacă nu a avut acces la guvernare. Partidul domnului Dan Voiculescu nu rezistă decât dacă are posibilitatea de a roade oase serioase şi pentru asta vă rog să vă aduceţi aminte de perioada în care George Copos era vicepremier, iar Codruţ Sereş ministru la Economie… Pe de altă parte, adevăraţii liberali, membrii simpli, susţinuţi doar de crezul lor politic şi de carnetul de membru de partid, nu pot accepta să mărşăluiască umăr la umăr cu Ion Iliescu sau cu Dan Voiculescu! Îi împiedică doctrina, idealurile, obiectivele, limbajul, bunul simţ… Până la urmă, câte sacrificii trebuie să facă un om ca să le fie bine la câteva duzini de lideri mai mari sau mai mărunţi? Nici lui Adrian Năstase nu poate să-i fie bine în aceeaşi coloană cu Popescu Tăriceanu sau cu Ludovic Orban, ca să citez doar două din numele unor fruntaşi liberali, mai ales că nici nu pot să cred că măcar aşa, pe holuri, cei doi nu-i spun fostului premier,  ex-candidat la postul de preşedinte al ţării „Bombonel”… Se va ajunge, în curând, în opinia mea, la un punct limită, în care unii îşi vor aduce aminte de dosarele de la CNSAS, alţii de bunicii sau părinţii sau unchii care au pătimit în închisorile comuniste, alţii de bancurile cu trimitere în Congo şi aşa mai departe. Atunci alianţa asta va ceda, pentru că ea poate fi condusă de lideri, dar nu poate fi formată doar din aceştia! Iar semnalele sunt, scuzaţi expresia, nasoale… Deja, din ce ştiu eu, mai mulţi primari de la USL şi-au manifestat intenţia de a schimba macazul. Oare, de ce?

Cine credea, încă, în minuni, s-a mai convins odată că în spaţiul mioritic ele sunt imposibile! Cel puţin deocamdată… Aşadar, deşi venită târziu, Legea Lustraţiei a fost respinsă de către Curtea Constituţională, după sesizarea, evident, a PSD-ului. Bătrânii judecători care mai au câteva zile până le expiră mandatul nu i-au putut uita pe vechii lor prieteni şi tovarăşi de activitate revoluţionară socialistă, activiştii comunişti care, după ce s-au revopsit în luptători pentru democraţie, au continuat să populeze scena politică românească. Aşadar, vreţi lustraţie? Mai aşteptaţi, oameni buni, vreo două sute de ani, după aia mai vedem… Deocamdată, aveţi, în loc de lustraţi, ceva lustruiţi, aşa, de gust. Cum adică, foştii secretari de partid pe întreprinderi, foştii politruci mărunţi atunci, dar extrem de “grei” astăzi, să plece acasă, să aibă grijă de nepoţi şi de propriile dureri reumatice? Unitatea partidului, mă rog, a ce a mai rămas din el, să se fărâmiţeze, să se facă praf? Şi ţara asta cine să o conducă spre dezastrul final? Păi vedeţi că nu avem alternativă… Sigur, PSD-ul a reacţionat “pronto”, dar sunt convins că şi liderii celorlalte partide au răsuflat uşuraţi, foştii activişti de partid comunist făcându-şi loc în absolut toate formaţiunile politice! Aşa că să nu vă mai m iraţi de ce se manifestă mereu aceleaşi practici şi chiar aceiaşi oameni pe scena noastră politică incapabilă să guverneze coerent, sau, mă rog, să adopte soluţii care să ne scoată din criză. Mai bine luaţi aminte la rânjetul de jur-împrejur al tătucului Ion Iliescu şi încercaţi să vă consolaţi cu formula consacrată că… “ aşa ne-a fost scris”, ceea ce nu-i tocmai o expresie marxistă, dar…, orişicât…

Chiar de la sfârşitul săptămânii trecute, învârtoşată de faptul că am crezut-o poate prea de timpuriu plecată, iarna s-a mai întors odată peste noi, demonstrându-ne că nu-i de glumă cu babele… Pentru că sunt, nu-i aşa?, capricioase, făcându-te să te întrebi când pleci de acasă dacă te-ai îmbrăcat sau nu potrivit. Încăpăţânat, aşa cum sunt de când mă ştiu, la haine groase nu mă mai întorc, chiar dacă se vor anunţa coduri galbene, portocalii şi roşii în fiecare zi! Am credinţa că asta-i ultima suflare rece a iernii şi deja mă bucur la gândul că vine primăvara…

Adevărul e că fiori reci mă apucă nu uitându-mă pe fereastră la fulgii care cern rar, mai mult de frig, ci când citesc despre lu­cruri care riscau să fie uitate, iar asta n-ar fi bine de loc, mai ales că şi noi, şi alţii trebuie să ştim exact ce s-a întâmplat, pentru că numai aşa pot fi judecate lucrurile cu dreaptă mă­sură. Aşa se face că sunt bucuros şi întristat în egală măsură de faptul că tot în presă s-a readus în discuţie faptul că, în zilele Revolu­ţiei, Ion Iliescu a chemat în ajutor trupele sovietice! Ilici uită, cu bună ştiinţă, desigur, să spună că a fost la ambasada URSS din acea perioadă ca să solicite sprijinul armat al Mosco­vei, chipurile pentru trium­ful Revoluţiei… Adică, fă­când o paralelă populară, chemi lupul să-ţi aibă grijă de stână, că doar, vorba aceea, de atâta democraţie gâfâia biata URSS! Neo­bră­zarea bătrânului bolşe­vic, însă, nu mai miră pe nimeni, iar pe noi cu atât mai puţin. Ca să fiu sincer, de la Congresul PSD-ului încoace, timp de două săp­tămâni, am tot aşteptat miş­cări spectaculoase, dar… nimic. De ce tace Victor Ponta? De ce nu trece, aşa cum promitea, la acţiune? Mai degrabă văd că se agită apele în teri­toriu, lideri mai mărunţi, locali, luând taurul de coarne… Să-i fi îngheţat şi pe vechii activişti frigul acesta al sfârşitului de iarnă? Este posibil, numai că în felul acesta numărul membrilor lor o să tot fie în scădere, pentru că ni­meni nu se arată dornic să vină într-o formaţiune po­litică care se dovedeşte îm­pietrită în nemişcare, cu mereu aceleaşi cadre ro­tindu-se pe funcţiile de conducere. Sigur că n-o să le port eu de grijă celor din stânga politică româ­neas­că, dar, repet, aşteptam mai mult de la Victor Ponta. La fel de curios sunt şi de ce se va întâmpla cu Ludovic Orban acum, după ce a „îndrăznit” să-l înfrunte pe Crin Antonescu în con­frun­tarea pentru şefia PNL-ului. O blândă pune­re a batistei pe ţambal va dovedi că totul n-a fost decât o spectaculoasă pu­nere în scenă, astfel încât să creadă publicul larg că democraţia a învins şi în toate partidele româneşti se poate gândi şi exprima tot ce-ţi trece prin cap. Păcăleală mare, dragii mei, aşa ceva încă nu se în­tâmplă! Mai bine fiţi atenţi la babele astea, mai legaţi odată fularele la gât şi tra­geţi aer în piept; mirosiţi un ghiocel scăpat de frigul de afară şi gândiţi-vă că, totuşi, primăvara e aici, lângă noi…

La mai bine de zece zile de la celebrul, de-acum, Congres extraordinar al PSD-ului, moment în care Mircea Geoană a… alunecat de pe fotoliul de lider în care se simţea atât de bine, perdantul de serviciu al politicii româneşti spune că: „…monstruoasa coaliţie Mitrea-Iliescu-Năstase-Hrebenciuc l-a învins”!!! Târziu, nenică, dar în cele din urmă, ţi-a venit mintea la cap. Cam aşa ziceau şi bătrânii despre cineva care părea s-o fi luat „zăuş” alături cu ceea ce ar fi trebuit să fie drumul normal al moralităţii: „Dă-i, Doamne, mintea de pe urmă!”…

Ca o părere personală, cred că nici nu-i trebuia atât de mult timp lui Mircea Geoană ca să-şi dea seama că Viorel Hrebenciuc nici nu avea nevoie de atât de mult timp ca să trădeze. Cu mai puţin de douăzeci şi patru de ore înainte de a începe lucrările Con­gresului, politicianul de Bacău s-a întâlnit cu Ion Iliescu, ceea ce înseamnă că nimic nu este întâm­plător şi că picajul lui Geoană a fost unul pro­gramat şi nicidecum în­tâmplător, aşa cum le-ar plăcea unora să creadă. Spre surprin­de­rea mea, trebuie să recunosc lu­crul acesta!, Ma­rean Vanghelie încă n-a în­ceput să-l înjure pe Geoană, deşi ati­tudinea asta s-ar putea să-l coste scump, micuţul primar de cartier dovedind mult mai multă dem­nitate decât alţi co­legi de-ai săi de par­tid, cum ar fi, de exemplu, Li­viu Dragnea. Să-i lăsăm, însă, pe psd-işti cu ale lor şi să ne în­toarcem către Ol­tenia în care trăim şi să constatăm că, spre satis­facţia lui Adrian Miti­telu, pri­marul Craiovei, An­tonie Solomon a schimbat haina de costum de firmă, cu zeghea de de­ţinut! Nu-i puţin lucru să vezi primarul unui oraş dintre cele mai mari ale ţării că şade cot la cot cu borfaşii de rând, aşa că această arestare se constituie într-una dintre cele mai mari surprize ale anului… Cre­zân­du-se mare şi tare, ba chiar de neatins, Antonie Solomon a pri­mit şpaga de 60.000 de euro de la Cornel Pe­nescu, prin virament, chiar în contul personal! Asta, să mă iertaţi, dar este curată obrăz­nicie, ca să nu mai pun la socoteală că în propria locuinţă, în biroul de primar şi în casa de la Leamna, s-au găsit şi nişte sute de mii de euro, bani pentru care primarul Craiovei nu poate oferi nici un fel de justificare… Ei, ăstuia nu i-a venit mintea cea de pe urmă şi… iată, s-a ales cu ce nu-şi dorea!

Mi-a plăcut, de când mă ştiu, să ofer mărţişoare, acesta părându-mi cel mai potrivit moment de a mă apropia de fete, care altfel constituiau ţinte inaccesibile. Asta era în urmă cu ani, desigur, destul de mulţi. Acum, obiceiul oferirii mărţişoarelor a devenit unul desuet, tinerii de astăzi făcând acest lucru doar într-un soi de competiţie, mai mult sau mai puţin spectaculoasă.

Dincolo de toate astea, rămâne parfumul distinct al unei zile speciale, în care zâmbetele sunt mai calde, iar vârstele se amestecă în candoarea unui gest rămas proaspăt peste curgerea anilor… Poate din cauza asta, unii se simt obligaţi să vorbească despre iniţiative pe care, altfel, le-ar fi trecut sub tăcere… Europarla­men­tarul George Becali, fără şnur de mărţişor în piept, cu fruntea încruntată şi mâinile împreunate aşa cum i-au descifrat consili­erii săi că trebuie să le ţină pentru a fi convingător şi a opri fluxurile negative ema­nate de cei ce cască gura la el, a declarat că este inte­resat să treacă la PD-L sau PNL cu întregul lui par­tiduleţ! „3-4-5 procente, peste 1500 de consilieri, viceprimari şi primari, plus mandatul meu de europar­lamentar”, acesta este măr­ţişorul pe care Becali este pregătit să-l anine în pieptul unuia dintre cele două par­tide, la schimb cu un post de vicepreşedinte naţio­nal… O să spuneţi că schimbul este corect, dar cine are nevoie de un astfel de aliat, complet instabil din punct de vedere emo­ţional, care poate să schim­be fronturile ca pe cămăşi, dacă ceva nu-i mai convine? De ce vine propunerea asta chiar înainte de Congresul PNL? Păi, evident, ca să fie luată în considerare! Ei, asta ar mai lipsi săgeţii liberale, să fie purtată de o oaie, chiar acolo, pe sigla partidului… Să-l lăsăm pe domnul Becali să-şi behăie oferta chiar şi în zilele de Mărţişor, oricum eu nu cred că va fi luat în seamă. Să trecem la altfel de mărţişoare, mai vechi, este drept, dar care au efect şi astăzi şi vor avea încă ani mulţi de acum încolo. În ultimele momente ale man­datului de preşedinte al României, Ion Iliescu a semnat decretul de reînno­ire a unor certificate de eroi ai Revoluţiei, pe baza unor propuneri înaintate de ce­lebrul Cutean. Posesorii acestor certificate bene­ficiază de anumite scutiri de taxe şi impozite, terenuri, bani, împrumuturi prefe­renţiale, spaţii comerciale şi altele asemenea. Aşa se face că pe lista care însoţeşte respectivul decret, s-au strecurat şi doi cetăţeni născuţi în… 1996, la peste şase ani după Revoluţie!!! Cum a fost posibilă o ase­menea neghiobie? Foarte simplu, ea fie a fost mo­tivată de o „şpagă” care să catifeleze vocea bolşe­vicului „sărac şi cinstit”, fie este croită în beneficiul vreunor apropiaţi ale ace­luiaşi personaj… Mi-era, oricum, destul de scârbă când pomeneam de si­nistrul personaj, cu atât mai mult îmi este acum. Mai bine privesc adânc în apa limpede a unor ochi care-au râs când i-am oferit măr­ţişorul de anul acesta şi, să mă credeţi pe cuvânt, mă simt infinit mai bine…

Ea 23 de ani, el 52… Dacă am mai crede în poveşti, am putea să ne ghidăm după celebrul basm, conform căruia el şi-a găsit împlinirea în braţele iubitoarei june, care a simţit nevoia nu doar a unui iubit, ci şi a unui bărbat care să-i dăruiască căldura paternă de care avea nevoie… Scârbos! Nimeni, niciodată, n-a crezut în mariajul lui Iri şi al Monicăi, nimeni nu i-a suspectat de iubire, aşa cum pe ea nu a bănuit-o nimeni că ar fi exploatatoare a propriului creier… Mai degrabă consumatoare de şoferi tineri şi – evident – de fonduri ale familiei Columbeanu…

Prin ce se deosebeşte PSD-ul de astăzi de reşedinţa Colum­be­nilor de la Izvorani? Iată, din am­bele sedii, speriaţi de mariajul cu un moşuleţ decrepit (în cazul for­maţiunii politice mai sus amintite este vorba despre Ion Iliescu, du­pă cum-desigur-aţi ghicit), mai ti­ne­reii membri ai familiilor fug ca­re încotro văd cu ochii. Moni s-a plimbat prin toată lumea, pe ba­nii (încă) soţului cu tot felul de gi­golo de ocazie, în timp ce psd-iş­tii nemulţumiţi de faptul că şeful Ponta nu-i, de fapt, decât un fel de police al lui Iliescu, caută să se alăt­ure altor grupuri parlamen­tare… Deosebire, deci, între cele două cazuri, zero absolut! Sigur, sunt conştient de faptul că nici Micky Şpagă, nici Diaconescu nu au picioarele atât de lungi (şi de frumoase) ca ale lui Moni, dar aici vorbim de năravuri, nu de aptitudini pe piaţa cuceririlor facile. Invitată pe la emisiunile de noapte, Monica îşi apără, cu dis­perare, statutul de femeie mă­ritată, deşi, în sinea ei, nici ea nu mai crede în şansa sa. Probabil că în vreo doi ani va îmbătrâni cât altele în douăzeci, perspectivă care, sincer, mă întristează nes­pus! În fond, ce a reprezentat ea pentru milioanele de femei care i-au urmărit evoluţia? Un fel de reeditare a poveştii Cenuşăresei, cu fata săracă, dar frumoasă şi cu­min­te, care dă peste prinţul cel bo­gat. Nici în basm nu se face referire la vârsta prinţului, de ce s-ar face caz de asta în lumea reală? Fiind mult prea grăbiţi ca să mai ci­tim, povestea a fost, pur şi sim­plu, pusă în scenă… Numai că Cenuşăreasa noastră a vrut să poar­te pantofii de cleştar în loc de papuci de casă, fără să ţină sea­ma că au început să o strângă şi-în consecinţă – să calce strâmb! Toată tristeţea vine de acolo că so­ţul bătrân şi încornorat s-a prins şi în loc să-i ungă băşicile proas­pete cu vreo alifie, a scris cer­erea de divorţ, iar piesa de tea­tru care se voia de succes s-a transformat într-un fel de comedie populară, de bâlci! Care, acum, s-a sfârşit…

Este clar pentru toată lumea – şi cu atât mai mult pentru Victor Ponta – că ginerele lui Ilie Sârbu a ajuns lider al PSD-ului printr-un favorabil concurs de împrejurări. Soluţiile cu permanent uzaţii Adrian Năstase sau Miron Mitrea implicau un extraordinar de mare grad de risc, întrucât nimeni nu putea garanta că cei doi vor reuşi nu să-l bată pe Mircea Geoană, cât mai ales să destrame urzelile lui Marian Vanghelie, aşa că s-a apelat la Victor Ponta, fostul procuror cu socru şef de filială şi relaţii cât cuprinde, precum şi posesor de figură de copil căruia i s-a luat prăjitura din faţă… Cât de tare va reuşi el, însă, să se impună…, vom mai vedea!

Aşadar, după un scenariu scris şi explicat de bătrânul sforar bolşevic care continuă să rămână, chiar şi la 80 de ani, Ion Iliescu, Mitrea şi Năstase s-au dat la o parte pe rând, croindu-i pârtie soţului Dacianei. Radu Mazăre a procedat şi el în acelaşi fel, pentru că oricât de simpatic ar fi şi orice rezultate ar avea, niciunui elefant din vechiul parc politic comunist nu i-ar conveni, la o adică, să răspundă la comenzile unuia care-şi amarează iahtul direct la pontonul amenajat în sufragerie, dansează samba şi sirtaky, sparge farfurii, se îmbracă fistichiu şi mai sare şi cu paraşuta!!! Ce Dum­ne­zeu, oamenii ăştia bătrâni nu sunt obişnuiţi să se afişeze chiar aşa, cu pa­­raşutele… Unde mai pui că, sfi­dând permanenta luptă de clasă, Ma­zăre a mai ieşit şi pe scenă, îm­preună cu odrasla, costumaţi în uni­­forme naziste, care… ori­şicât… Pe urmă, ce obicei mai e şi acesta, ca într-un partid al celor mulţi, săraci şi cinstiţi, tu să te lau­zi cu averea personală? Aşadar, Pon­ta a fost soluţia perfectă, iar el, îmbătat de perspectiva de a se uita la Geoană, Hrebenciuc şi Van­ghelie de sus, de la prezidiu, de aco­­­lo de unde zisese Vanghelie că-i… dă, a acceptat pe loc. Acum, în zilele următoare, vom vedea dacă Ponta va fi un ade­vărat lider sau doar expresia răz­bunării triun­ghiului Iliescu-Năs­tase-Mitrea; pen­tru că în acest din urmă caz vor urma clipe grele pen­tru cei care i-au fost fideli lui Mir­cea Geoa­nă. Personal, nu m-am aştep­tat ca Vanghelie să fie aşa de uşor de demolat cu doar două întrebări ale lui Florentin Pandele, aşa cum nu m-am aşteptat nici ca majoritatea delegaţilor aleşi pe sprânceană să înlocuiască reper­to­riul de ovaţii pentru primarul-pi­tic cu cel de huiduieli expediat pe aceea­şi adresă. Premise pentru de­capitarea fantelui de Ferentari care a luat în băşcălie oferta ma­tri­­­monială a colegilor care vor func­­ţii în partid, ar fi, condiţiile sunt în­deplinite, mai rămâne să ve­­dem când se va întâmpla acest lu­cru. Unul câte unul, parla­men­tarii PSD din vechea gardă au cam început s-o tulească, speriaţi că reformarea par­tidului i-ar de­masca ca pe nişte po­litruci ieşiţi com­plet din formă, aşa că s-au dus să îngroaşe rân­durile grupului de independenţi. Acolo, măcar, este nevoie de ei! Mi-aş dori mult ca în zilele ur­mă­toare, ca un favor pe care îl da­torează lui Miron Mi­trea, Ponta să anunţe că are o altă propunere pen­tru funcţia de pre­şedinte al Se­na­tului! Abia atunci se va vedea da­că PSD-ul are un lider sau… mai mulţi…

Am afirmat, chiar de mai multe ori, că Mircea Geoană nu poate pierde alegerile pentru funcţia de preşedinte al PSD. Recunosc asta, deşi am stat toată seara de sâmbătă cu sufletul la gură că doar-doar se va întâmpla minunea… Şi s-a întâmplat, demonstrându-se încă o dată faptul că Geoană este un „looser” veritabil şi se şi află sub blestemul cifrei 7. Alegerile prezidenţiale le-a pierdut la o diferenţă de şaptezeci şi ceva de mii de voturi, pe cele de sâmbătă, la o diferenţă de 75 de voturi!!! Marian Vanghelie s-a dovedit o piază rea nu doar pentru Geoană, ci şi pentru Adrian Duicu, liderul Filialei PSD Mehedinţi, cel care a mers „necondiţionat” pe mâna celor care au pierdut…

Delegaţia psd-iştilor me­­­hedinţeni se întoarce ca o oaste învinsă, cu flamurile târâite prin noroi, iar în loc de marşuri triumfale, paşii le freamătă în cadenţa ma­nelelor miorlăite de colegul lor de partid, Adrian Co­pilul Minune, prietenul lui Marian Vanghelie. Nu l-am apreciat niciodată pe Victor Pon­ta, dar victoria lui de acum mă bucură nespus, măcar pentru faptul că asta poate să însemne că politica românească are şansa să scape de primarul de Fe­rentari! De fapt el, Marian Vanghelie, i-a agăţat piatra de gât lui Mircea Geoană şi asta s-a văzut chiar din debutul Congresului, care deşi s-a desfăşurat în locaţia aleasă de el, cu număr de delegaţi stabilit de el, nu i-a adus niciun avantaj, ba dimpotrivă. Disputa sa cu Florentin Pandele nici nu a existat, practic, tentativa sa de a riposta la acuzele pri­marului de Voluntari fiind stopată de huiduielile sălii! Acesta a fost primul semnal al apropierii sfârşitului. Apoi a venit discursul ecla­tant al lui Ion Iliescu (bă­trânul bolşevic a aşteptat cin­ci ani, cu răbdare şi în­credere, ca să-i plătească po­li­ţele „prostănacului”) şi cel lămuritor al lui Miron Mi­trea, susţinut de vechiul său prie­ten şi partener de afa­ceri, Radu Mazăre. Şansele deveniseră egale, deja, dar balanţa s-a înclinat abia după ce Cristian Diaco­nescu şi-a anunţat susţine­rea pentru Geoană. De ce? Pen­tru că nu s-a vă­zut ni­căieri în lume ca aso­cierea din­tre doi perdanţi să ducă la victorie! Degeaba au dat târcoale vrăjitoarele ţi­gănci pa­vilionului de la ROM­EXPO, n-au avut ce să facă… Iliescu, Năstase şi Mitrea s-au dovedit mult mai puternici decât des­cântecele acestora, iar Liviu Dragnea, eternul trădător, ne-a mai demonstrat o dată că ştie, ca nimeni altul, să schimbe taberele la timp. Repet, singurul lucru care mă bucură, în urma acestui congres, este că specimene ca Marian Vanghelie şi Viorel Hrebenciuc este posibil să dispară din prim-pla­nul vieţii politice ro­mâneşti. Asta dacă, bi­neînţeles, Ponta va avea cu­rajul să taie în carne vie şi nu va tăia… carne-n vie! Din ca­uza asta îl preferam câş­tigător pe Miron Mitrea, deşi pentru el misiunea câştigării acestor alegeri ar fi fost infinit mai grea… De-acum, probabil că mulţi ani, psd-iştii vor înlocui celebra formulă „cântecul lebedei” cu cea care s-a născut din propriile lor umilinţe: „cân­tecul piţigoiului”! Lăsând gluma la o parte, deasupra PSD Mehedinţi se anunţă o acumulare de nori negri şi mulţi trepăduşi de pe aici caută deja câte o umbrelă. Rămâne să vedem ce cu­loare vor alege…

Când îi vezi faţa de tocilar chemat să răspundă mereu, la tablă, când se anunţă vreo inspecţie, păstrând şi ceva din alura unui licean răsplătit de bunica cu câte-o gogoaşă umplută cu gem după fiecare notă de zece, n-ai zice că Victor Ponta are apucături belicoase. Şi cu toate acestea, declaraţia sa din urmă cu doar două zile, rostită în faţa psd-iştilor argeşeni, cum că ar fi vrut să-l bată pe premierul Boc, dar nu a fost lăsat de Dan Nica, este de natură, veţi recunoaşte, să ne lase cu gurile căscate…

Ba mai mult decât atât, cel care fusese poreclit „Mi­cul Titulescu” a dat asi­gurări că va căuta un nou prilej ca să-l inter­pe­leze ma­nual pe premier, ast­fel în­cât să nu-şi tră­iască, până la capăt, frus­trările… Ei, aces­ta da, com­portament de mare po­litician, nimic de zis! Du­pă anii de sluj pe ca­re i-a făcut pe la uşile şe­filor lui, de multe ori trans­for­mat în covoraşul pe care te ştergi pe picioare, Pon­ta are, în sfârşit, prilejul să can­dideze pentru o func­­ţie extrem de im­por­tantă. Ce mai contează că pen­tru a-i face loc s-a dat la o parte chiar mentorul său, Adrian Năstase, iar cel cu care se va lupta pentru funcţia supremă în partid nu este altul decât Mircea Geoană, cel al cărui pur­tător de cuvânt a fost re­cent, chiar în campania pen­tru prezidenţiale? Că va pier­de această bătălie, că nu-i va putea plăti lui Ma­rian Vanghelie şme­che­ria de Ferentari cum că va sta la prezidiu „şi-i va da…”, este cu totul şi cu to­tul alt­ceva, important es­te doar faptul că de data asta presa nu-l va mai abor­da ca pe lo­cotenentul vreunui lider, ci chiar ca lider veritabil! Asta-i, de fapt, „pohta ce-a pohtit” Vic­tor Ponta. Să-i fie de bine, pentru mine ni­ci n-a con­tat şi am certa con­­vin­gere că nici nu va conta acest politician care a tre­buit să se căsătorească cu fiica unui alt lider ca să rămână în prima linie a par­tidului său… Mult mai in­­teresantă mi se pare acţ­i­unea lui Ion Iliescu, fon­datorul PSD, de a părăsi orice funcţie, fie ea ono­rifică sau executivă, din par­­­tid. În mod clar, tătu­cul Ili­ci a reuşit să răstoar­ne ba­lanţa emoţională din rân­­dul social-demo­cra­ţilor, dar cred că mai de­gra­bă în fa­­voarea unui li­der incon­tes­­tabil, ca Mi­ron Mitrea, de­cât în fa­voa­rea „Micului Ti­tu­les­cu”, care între timp a cam înaintat în vârstă… De va fi aşa sau nu, vom mai vedea!

În cele din urmă, aşa cum aşteptam de multă vreme, Ion Iliescu a răbufnit: „Dar ce, vreţi să privatizaţi partidul!?”…, le-a strigat el lui Mircea Geoană şi acoliţilor săi, Niţă şi Dan Nica. Pentru că, domnişoare, doamne, domni, echipa de guerilă a Piţigoiului naţional încearcă să fraudeze alegerile de la apropiatul Congres PSD, prin manipularea nu doar a felului în care se va vota, dar şi prin convenabila stabilire a numărului de delegaţi din fiecare judeţ, care vor participa la lucrările Congresului. Aşa că revolta bătrânului bolşevic este, până la un punct, pe deplin justificată…

Mai mult decât atât, Mi­ron Mitrea, unul dintre prin­cipalii contracandidaţi ai lui Mircea Geoană, a ce­rut, nici mai mult, nici mai pu­ţin, decât boicotarea Con­­gre­su­lui, ca răspuns la jo­curile de culise pe care Geoa­nă şi echi­pa sa le fac pen­tru a frau­da alegerile! În fe­lul aces­ta, chiar psd-iştii re­cu­nosc faptul că echipa per­dantă la alegerile pre­zi­den­ţiale îşi bazează toate de­mer­surile electorale pe fraudă, manoperă la care se pri­cep perfect, ceea ce, to­tuşi, s-a do­vedit a nu fi de ajuns! Adrian Năstase, pre­feratul lui Ion Iliescu pen­tru funcţia de preşedinte PSD, face – şi el – spume la gu­ră, încercând să stopeze frau­darea alege­rilor, de­mas­când furtişa­gu­rile (ceea ce este de tot râsul, trebuie să re­cunoaştem!) la care se de­dă echipa fostului candidat la preşedenţia Ro­mâniei. Se arată, deci, cu de­getul prin PSD, încercând să se de­monstreze că liderul la as­censiunea căruia au pus cu to­ţii umărul nu este decât un profitor ordinar, fapt de ca­re românaşii simpli şi oneş­ti îşi dăduseră de multă vre­me seama. Acum, dacă unele umori ale acestor li­de­ri de plan secund mai pot fi înţelese, nu acelaşi lucru se poate spune despre ne­mul­ţu­mirea şi revolta lui Ion Iliescu. Păi bine, ‘Nea Ne­lule, nu matale l-ai ri­dicat pe ti­călos, este drept, la sfatul şi po­vaţa Mos­co­vei? Nu ma­tale guiţai ca o scroafă în căl­duri că ce di­plomat de marcă ai des­co­perit în persoana aces­tui in­giner constructor care a cres­cut sugând la ţâţa Se­curităţii? Sigur că nu este prima otreapă pe care ai pro­movat-o, dar este una din­tre puţinele ale căror pres­taţii ajung să te ne­mulţumească, mai ales de când şi doamna Nina s-a ară­tat oripilată, botezându-l „Prostănac” în ropotele de aplauze ale naţiunii. Dacă tot am vorbit de ceea ce spun consoartele liderilor PSD, să ne aducem aminte şi de faptul că Mihaela „dra­gostea mea” l-a sfătuit pu­blic pe Mirciulică să se de­baraseze de „înve­chiţi” ca Iliescu şi Năstase, ceea ce, oricum, numai gest di­­plomatic nu a fost… Va avea revolta bătrânului acti­vist bolşevic vreun ecou? Greu de spus, deşi, în mod sincer, este de aşteptat să aibă…

Dacă au adormit cu radioul pornit sau, Doamne fereşte!, cu televizorul (ceea ce este foarte nociv, să recunoaştem!), Dan Voiculescu sau Mircea Dinescu este posibil să se fi trezit cu sudoarea curgându-le pe perne… De ce? Păi pe toate canalele media s-a anunţat de codul portocaliu, iar ăştia doi, plus alţi câţiva pe care-i ştim prea bine, iubesc culoarea portocalie, ceva de speriat!

Staţi liniştiţi, măi băieţi, este vorba doar de toanele iernii, de ninsoare şi de viscol, nu vine nimeni să vă desfăşoare flamurile por­tocalii sub ferestre… Până una alta, ca să nu vă tihnească piftiile nici vouă, nici lui Mircea Geoană sau Ion Iliescu, să ştiţi că România a intrat sub scutul american antirachetă! Să le luăm pe rând, altfel riscăm să dăm peste cap eforturile vrăjitoarelor care fac des­cântece la Cluj, pentru ieşirea de sub influenţa „flăcării violete”… Dan Voiculescu a fost declarat clar şi irevocabil ca fost colaborator, ba chiar in­formator al Securităţii, stabilindu-se, fără dubii, că a făcut poliţie politică, a nenorocit o grămadă de oameni în schimbul unor avantaje materiale certe! Motanul Felix a fost, deci, dar a şi rămas, o Otreapă!!! Să mai spunem că a fost dat în vileag chiar o rudă de-a sa, la frângerea destinului căreia Felix a contribuit nemijlocit… Poetul Mircea Dinescu este lacom, la fel ca Felix, dar asta nu-i o noutate. Purtătorul de ru­başcă menită să-i mas­cheze lipsa gâtului, deşi ştia că este în stare de incom­patibilitate, a lăsat lucrurile aşa, că ce şi-o fi zis: de ce să nu sugă de la două ţâţe? Şi a supt! Acum, când ANI a descoperit mârlănia, pe cine declară vinovat Mircea Dinescu? Evident, pe pre­şedintele Traian Băsescu!!! Te învaţă cineva, maestre, să spui prostiile astea, sau ele ies chiar din gâtul ăla acoperit de gulerul ineste­ticului veşmânt purtat pe timpuri de mujicii ruşi? Oricum, dă-le telefon şi lui Nea Nelu, Piţigoiului Mir­cea Geoană şi, evident, lui Felix (poate se află şi pa­tronul tău, Sorin Ovidiu Vântu, alături de Dinu Pa­triciu, la cafea, aşa, ca între moguli, şi mai scuteşti nişte impulsuri!), ca să-i linişteşti, să le spui să nu mai tre­mure, codul portocaliu este doar un cod de aver­tizare în ce priveşte înăs­prirea condiţiilor meteo­ro­lo­gice!!! Iată că preşedintele Traian Băsescu a anunţat naţiunea că am intrat în normalitate, ca stat mem­bru NATO, intrând sub protecţia scutului anti-rachetă. Că preşedintele rus Medvedev s-a întrecut în declaraţii iresponsabile este treaba lui, nu s-a aşteptat nimeni să ţopăie de fericire, dar că s-au găsit cetăţeni români care să facă apo­logia rămânerii noastre în stare de apă călduţă şi neim­plicată, menită să nu supere epiderma nimănui, nu mai înţeleg. Adică vrei să fii băgat în seamă, să fi ajutat, dar să nu te implici? Ei, bine, aşa ceva nu mai este posibil, iar noi, cred eu, am ales, în cele din urmă, ta­băra corectă! Asta este, fiii ploii, ne-am detaşat de um­bra sinistră a Kremlinului şi sper să nu mai intrăm niciodată sub „protecţia” ei…