Victor Piţurcă nici măcar nu neagă faptul că ar fi tatăl copilului dansatoarei Vica! El se arată deranjat doar de faptul că i-a produs o stare de disconfort soţiei… Declaraţiile sale vis-a-vis de acest caz nu sunt nici spectaculoase, nici vehemente, nici triviale. Un comportament aproape normal… Foarte vehemenţi, însă, au fost fraţii Becali, această pată de noroi de pe obrazul sportului românesc. Ioan, cel mai bătrân dintre ei, s-a dovedit a fi şi cel mai violent, deşi nu-şi dă seama că a îmbătrânit şi că răutăţile făcute, de-a lungul anilor, i-au risipit şi bruma de credibilitate pe care o mai avea. Puţini dintre adevăraţii fani ai fotbalului au uitat scenele violente la care a supus-o pe celebra Jeannine, pe vremea când aceasta era iubita lui Răducioiu, dar şi accesele de furie ale acestuia prin studiourile televiziunilor care-l tot invită în speranţa unui nou scandal care să le mai ridice cota de piaţă… Una peste alta, Vica, poate fără voia ei, s-a transformat într-un soi de port-stindard al femeilor vânturate şi abandonate de această pestriţă lume a fotbalului românesc… O fi rău, o fi bine, rămâne să vedem…

Mircea Lucescu a început prost anul 2012! Un accident de circulaţie, produs din vina sa exclusivă, l-a trimis pe patul spitalului… Se mai întâmplă din astea, veţi zice, dar la 66 de ani, marele antrenor nu mai este sportivul puternic care lustruia ghete de aur pentru Dudu Georgescu… Sincer, nu asta mă îngrijorează, ci reacţia aproape inexistentă a fanilor fotbalului românesc faţă de suferinţa tehnicianului lui Şahtior. De ce s-a ajuns la acest nivel de indiferenţă? Cred că în ultimul an, Lucescu cel mare a greşit în atitudinea sa faţă de fotbal şi de oamenii care-l populează. Înţelegându-i sentimentele de părinte, cred, totuşi, că a sărit calul când i-a atacat pe absolut toţi cei care nu s-au arătat de acord cu fiul său, Răzvan. Iar rezultatele acestuia, ca antrenor al echipei naţionale, ne-au întristat pe toţi! Oricât de mare ai fi, oricât de multe ai fi făcut pentru fotbalul românesc, nu te poţi erija în avocatul eşecurilor fiului, decât dacă vrei să te transformi în paratrăsnet al odraslei… Ceea ce, din păcate, Mircea Lucescu a şi reuşit… Echilibraţi, aşa cum nu ne ştiam cu ani în urmă, noi îi dorim sănătate antrenorului care a construit echipe, a lansat jucători şi a obţinut rezultate de care ne dezobişnuisem la un moment dat! Într-un alt registru, actualul selecţioner pătimeşte şi el tot din cauza unei iubiri… Piţurcă a fost dat în judecată de Vica, lituanianca pe care a întreţinut-o în ultimii 16 ani şi cu care, se pare, are un copil… Ghinion pentru ambii antrenori? Vă las pe dumneavoastră să judecaţi…

De la o vreme, finalurile de sezon din fotbalul românesc vin ca o binecuvântare! Înainte simţeam un mare regret, mi se părea că vacanţa competiţională este mult prea lungă, acum nu mai este la fel… De ce? Şi atunci, ca şi acum, erau echipe care furau, care măsluiau rezultate, dar erau puţine… Steaua, din ordinul lui Valentin şi Ilie Ceauşescu nu mai avea voie să piardă nici un meci, fie el amical sau oficial (o partidă pierdută în compania Forestei Fălticeni, într-un amical pe zăpadă, a dus la retragerea tirajului cotidianului „Sportul” de la vânzare, un meci oficial cu Corvinul a durat 107 minute, până când „viteziştii” au obţinut victoria, altul cu FC Bihor s-a încheiat în minutul 119…), Dinamo venea imediat după la matrapazlâcuri, iar Victoria a profitat şi ea de ambiţia generalilor de miliţie sau securitate… Astea erau vremurile, ba chiar ajunseseră şi Moreniul sau FC Olt să facă legea prin campionat. Sportul, Craiova, Corvinul, dădeau, totuşi, culoare campionatului… Rapidul era, atunci, echipa care încasa de la 5 goluri în sus în confruntările cu greii campionatului… Acum, însă, nu mai este cazul ca odrasla sau fratele şefului statului să impună scoruri sau rezultate, nici ca generalii din MAI să-şi facă de cap. atunci, ce s-a întâmplat? Simplu, au ieşit la iveală ambiţiile unor personaje şterse, ahtiate după bani, foşti activişti utc-işti, sau en-grosişti care n-au scăpat de obiceiul scobitorii mestecate între canini şi al creionului strecurat după ureche. Ăştia, plus câţiva funcţionari de la FRF şi LPF, secondaţi de impresari veroşi şi arbitrii corupţi au stricat fotbalul românesc! De-aia spun, bine că se termină şi că intrăm în vacanţă, poate-o aduce primăvara vreo schimbare şi în domeniul acesta… Microbiştilor şi celor care pătimesc cu suflet curat, nu-mi rămâne decât să le spun: La mulţi ani şi un an nou mult mai bun!

Se pare că George Copos a fost cel mai cuminte dintre conducătorii de club din România, altfel nu-mi explic cum Moş Crăciun Pavlovici-Zmeu-Kovacs i-au făcut cadou cele trei puncte din meciul disputat la Vaslui! Pe post de reni ai Moşului, par să se fi înhămat Zotta şi Lucescu cel mic, cei care au contactat jucătorii vasluieni pentru a-i ajuta să împacheteze cadoul destinat „inocentului” Georgică. Nu pricep de ce, dar radicalul Crăciunescu, atunci când nu deţine nicio funcţie, se transformă în ocrotitor al arbitrilor slabi, ca să nu spunem corupţi, atunci când ajunge şeful lor. Cum de mai stă Alexandru Tudor în arbitrajul condus de „incoruptibilul” Crăciunescu după furtul favorabil lui (se putea altfel?) Dinamo din partida de la Târgu-Mureş? Explicaţia se va fi aflând sub pomul de Crăciun al vâlceanului care s-a mutat în Pipera… Rezultatul acestor mârlănii? Probabil că Hizo va fi înlocuit, ceea ce nu-i tocmai rău, dar foarte rău ar fi dacă un om ca Adrian Porumboiu s-ar retrage din fenomenul fotbalistic! Aici este pericolul, ca oamenii care-şi riscă averile investind într-un areal corupt şi lipsit de credibilitate, să se retragă lăsând locul aventurierilor dispuşi la a participa la toate jocurile murdare din fotbalul nostru. Vă mai miraţi că ne bat echipele din Israel şi Cipru? N-aveţi de ce, pentru că în meciurile cu acestea nu ne arbitrează nici Haţegan, nici Kovacs, nici Tudor! Acum, până la primăvară, este pauză competiţională, iar eu vă doresc, iubiţi şi neştiuţi pătimaşi ai fotbalului, să vă aducă Moşul o competiţie curată!

Ca să fiu sincer până la capăt (din copilărie eram dădăcit că orice minciună spusă în perioada asta reduce şansele ca desaga Moşului să fie doldora de cadouri!), îmi pare nespus de rău că Vasluiul n-a reuşit să se califice în primăvara europeană. Extrem de multe ghinioane a grevat ultima reprezentaţie a vasluienilor, accidentarea portarului titular şi a lui Sânmărtean fiind doar ultimele din cortegiul negru care i-a lovit pe plăieşii lui Porumboiu. Dincolo de asta, decizia criminală a FRF ca Vasluiul să nu poată face transferuri. Sunt convins că la TAS Porumboiu va câştiga, dar cui îi mai foloseşte asta? Mă rog, poate că n-a fost să fie, dar Sânmărtean, Adailton şi trupa lor au căzut de pe un cal extrem de frumos. Să-i faci pe cei de la Lazio să tremure până-n ultima clipă, nu-i la îndemâna oricărei echipe, cu atât mai mult a uneia româneşti. Rapidul a pierdut, dar era de aşteptat, prestaţia giuleştenilor în Europa League fiind una mai degrabă penibilă. Dintr-o grupă la fel de uşoară ca cea a rapidiştilor, Steaua a reuşit să se califice, eroul la zi fiind croatul Nikolici. Asta a provocat două evenimente: fraţii Costea s-au rupt definitiv de echipă, iar Jiji s-a urcat din nou pe maşină, impulsionat de scandările fanilor strânşi, ca de obicei, la Universitate! Urmează Twente Enschede şi chiar dacă aşa pare, sorţii n-au fost excesiv de blânzi. Oricum, până la primăvară mai e mult, suficient ca Jiji să mai cânte câteva imnuri religioase, ba chiar, dacă am înţeles bine, să imprime şi un DVD cu el pe post de behăitor de refren… Mare-i grădina…

Cam asta ne-ar oferi declaraţiile de ultimă oră ale domnul George (Jiji) Becali, fost păstor şi fabricant manual de iaurt, actual investitor la Steaua, cel mai galonat club din fotbalul românesc. Îngrijorat de faptul că Daniela Crudu îi scade randamentul lui Mihai Costea, omul de la palatul din Aleea Alexandru o promite pe diva antenistă întregului lot de fotbalişti în cazul în care nu ştiu ce rezultate obţine!!! Asta chiar ar fi o imagine şocantă, trebuie să recunoaşteţi: păstorul de Pipera în rol de peşte, cocoţat pe vreo ulucă şi strigând: Acum e rândul lui Tătăruşanu, că şi lui i-au tras destui la poartă!!! Că ideile îi reduc din prietenio stă dovadă şi faptul că Ioan Nicolae a refuzat să-i pună la dispoziţie avionul personal pentru o deplasare la Gelsenkhirchen, dar şi că George Copos nu i-a mai rezervat camere la un hotel de-al său, din Poiana Braşov, pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă. Primul nu ştiu ce motiv o fi avut, dar cel de-al doilea pare să se fi săturat de defilarea păstorului cu ditai oala cu sarmale prin hotelul său… Reacţia? Cum era de aşteptat, un potop de imprecaţii, un dezmăţ al injuriilor, o descalificantă paradă de proastă creştere. Poate nu-i vina omului, ci a celor ce l-au lăsat să creadă că îi sunt prieteni: dacă te tăvăleşti în troacă, cu cine eşti prieten?

Pentru că merită, pentru că ne-a făcut să fim mândri într-o seară friguroasă de decembrie, chiar dacă i-a lipsit Wesley, iar Adailton, celălalt magician venit din aburul fierbinte al Copacabanei nu s-a simţit chiar în largul său învăluit de gerul moldav. Mare echipă Lazio, nu cred că mai este nevoie de vreun elogiu la adresa formaţiei vulturului roman, dar plăieşii vasluieni i-au ţinut piept cu tot cu întăriturile lor braziliene sau zimbabuene. Peste toţi, însă, au strălucit Papp şi-mai ales-Sânmărtean, acest fotbalist trecut deja de 30 de ani care nu conteneşte să mă uluiască. Când mă gândesc cât ar fi putut el să însemne la echipa naţională, mă cuprinde un fior de ură la adresa fraţilor procuratori cărora nu le mai scriu numele de scârbă, ei şi slugile lor piţurco-răzvăneşti continuând să-l promoveze pe Cociş! Asta, evident, în lipsa lui Florescu… Aşa se strâmbă valorile chiar şi într-o competiţie sportivă, competiţie care n-ar fi trebuit să fie alterată de cocleala sunătorilor. Să trecem, însă, chiar şi peste asta, rămânând în perimetrul ariei de mulţumire închinate Vasluiului lui Porumboiu şi al lui Hizo, un antrenor a cărui încrâncenare continuă să nu mi se pară la locul ei lângă echipa asta care dantelează atât de graţios pe teren… Bravo, băieţi, aşteptăm să faceţi să tremure şi francul elveţian, ca să ne vedem sănătoşi la primăvară!

Pe vremea când trăiam fotbalul cu inimă de suporter, Moldova mi se părea o regiune care nu poate da o echipă de fotbal real-competitivă. Sigur, eram încântat de evoluţiile unor fotbalişti ca Romilă II, Simionaş, Costea, Vamanu, Cărpuci, fraţii Solomon, Antohi, Avădanei, Burcea, dar nu vedeam echipe tari prin zona aia. Iaşiul era o trupă boemă, Bacăul părea formată din nişte boieri pe care nu-i interesează rezultatul, Galaţiul, mai ales în perioada lui Vali Ştefan şi Ion Gigi, părea doar un team tenace şi echilibrat, dar nimic spectaculos în toate astea… Chiar dacă Galaţiul poartă, deocamdată, laurii de campioană, mărturisesc că de impresionat m-a impresionat Vasluiul, iar asta se întâmplă de vreo trei ani încoace. Un lot valoros pe care au fost altoiţi lujeri nobili precum Adailton şi Wesley, dar mai ales Sânmărtean; aducându-se necesarele întăriri de forţă gen Temwanjera sau Yero Bello, biciuit de duritatea „dulăului” Viorel Hizo, dă frisoane oricărui adversar. Marele merit, însă (o spun acum şi o voi repeta ori de câte ori va fi nevoie), îi revine lui Viorel Porumboiu, unul dintre cei mai mari arbitrii pe care i-a avut şi unul dintre cei mai capabili afacerişti pe care-i are România. Bun şi harnic manager, corect şi larg la pungă, familiarizat cu fenomenul fotbalistic, Porumboiu a arătat felul normal în care se construieşte o echipă, cu bani, pricepere, pasiune şi… răbdare, dar fără telefoane pe la mai marii arbitrajului. Pentru că atunci, totul s-ar preface într-o minciună, iar lista echipelor care s-au păcălit e mult prea lungă, aşa că nici nu mă apuc s-o mai înşir…

Chiar în ziua în care-şi serbează numele, Mitică Dragomir Corleone a fost invitat la DNA să dea faţă cu procurorii, să i se comunice acuzaţiile şi să fie pus sub învinuire… Asta n-a fost tot, însă, Mitică fiind nevoit să dea piept şi cu jurnaliştii, curioşi să afle din gura Oracolului de la Bălceşti cum se simte în postura de învinuit. Ei bine, asta l-a scos din minţi şi din calmul lui proverbial! Congestionat la faţă, cu fălcile atârnând peste guler, Mitică nu s-a mai putut controla, aruncând cu acuzaţii şi alt soi de imprecaţii, ca şi când jurnaliştii ar fi de vină că a comis el abuzuri care au culminat cu dezafilierea Craiovei. Sigur că toate ilegalităţile au plecat din nemărginita sa dragoste pentru Satana Piţurcă, dar sfântul Mitică al hoţiilor şi al ocrotirii tâlharilor nu mai ţine cont de asta de multă vreme… Vinovaţi pentru toate eşecurile sale sunt cei care nu i se supun şi mai ales cei care-i dau în vileag faptele! „M-aţi călcat pe pantofi, mi-aţi rupt pantalonii!”, a urlat Mitică…, fără să ţină seama că dacă ajunge iar la puşcărie, chestia aia cu pantalonii are să devină o obişnuinţă… Mă mai gândesc şi la faptul că ipochimenul este îndreptăţit să sufere, să se arate supărat, mai ales gândindu-se că cei care l-au împins la comiterea fărădelegilor, fraţii Becali şi Piţurcă, stau liniştiţi în faţa televizoarelor, râzând de patimile sale.

Şi încă cum! Oţelul tece printr-o perioadă cumplită, başca faptul că se cam face de râs prin UCL, în vreme ce Marius Stan e chiar pe picior de plecare. Unde sunt bucuria şi băile din piscină de vara trecută? Unde-s exuberanţa, promisiunile, făgăduielile, optimismul? Toate s-au dus ca un fum… Şi mai dramatic este faptul că Mircea Sandu, Mitică Dragomir şi alţi vreo opt oficiali ai FRF şi LPF sunt anchetaţi oficial de către DNA în cazul dezafilierii Universităţii Craiova. Pentru asta, cei opt plus Mitică şi Naşu trebuie să le mulţumească lui Victor Piţurcă şi fraţilor Becali, că e treabă regizată de ei pentru a jefui marele club oltean. Că totul se plăteşte, e clar, numai că nu întotdeauna plătesc şi principalii vinovaţi, deci cei trei vor fi doar spectatori de-acum, ei fiind, deja, cu sacii în căruţă… După cum vedeţi, spinarea îndoită nu aduce, întotdeauna, linişte şi viaţă tihnită! Echipele româneşti angrenate în Cupa UEFA n-au reuşit să marcheze nici un gol, scuzabil în cazul Vasluiului, care a jucat, totuşi, pe terenul lui Sporting Lisabona, dar Steaua şi parţial Rapid s-au făcut de râs, încasând 6 goluri, fără să marcheze vreodată… Jiji a privit umil cum echipa sa de suflet încasează 5 (cinci!) goluri de la o simplă echipă israeliană, adică de prin lumea a treia a fotbalului. Credeţi că asta l-a făcut să-şi revină, să adopte o postură mai aproape de normal? Nicidecum! Preocuparea lui din acest moment este dacă e mai bogat sau nu decât Copos!!! Aşa se face că nu mai avem fotbal, dar circ… cât cuprinde…

Egalul cu Albania ne-a adus, din nefericire, în postura de a marca mai multe reveniri! Mai întâi de toate că am reuşit să ne cantonăm în rândul ţărilor mediocre, pentru care un egal cu Albania (altădată simplu sparring-partner pentru naţionala tricoloră) înseamnă un rezultat notabil. În al doilea rând că selecţionerul îl titularizează pe Silviu Lung junior la echipa reprezentativă, deşi cu doar câteva luni în urmă, la echipa de club îl cantonase, definitiv, pe banca de rezerve… Ce să înţelegem din asta? Şi presa de specialitate şi publicul sportiv de la noi, sunt de un nivel al priceperii superior, astfel încât pentru toată lumea este cât se poate de clar că orice gest, orice declaraţie şi orice acţiune a lui Victor Piţurcă sunt legate DOAR de bani, deci cel mai mic membru al familiei Lung a semnat, în mod sigur, contract de reprezentare cu fraţii Becali! Insistenţa cu care Moţi şi Nicoliţă sunt aduşi la lot are aceleaşi explicaţii, deci la echipa naţională au revenit în forţă fraţii impresari care fac orice pentru a le asigura contracte „afară” clienţilor lor. A revenit şi Mircea Sandu, care în loc să vorbească despre rezultatul dezastruos de la Tirana, s-a lansat într-o conferinţă de presă împotriva lui Adrian Mititelu! Asta înseamnă că-i este frică, iar dacă-i e frică…, e groasă! Vom reveni!

Abia debutase etapa de campionat cu inexpresivul duel dintre Oţelul şi CS Mioveni, că s-a şi zburlit părul pe cefele oamenilor din fotbal: percheziţii pe la domiciliile arbitrilor şi săltarea, de către procurorii DNA, a lui Vasile Avram! Hopa, păi nu mai este fotbalul stat în stat? Un răspuns normal la această întrebare poate să dea fiori tandemului Mircea Sandu-Adalbert Kassai, în vreme ce probabil că Dumitru Dragomir şi-a şters deja urmele, fiind gata să-i incrimineze pe alţii pentru tot ce au făcut prin păşunile reunite ale petecelor de gazon din fotbalul mioritic.  Ce fotbal, dom’le, care fotbal, de vreme ce un meci amical, de old boys, prilejuit de inaugurarea noului stadion din Ploieşti, a făcut rating mai mare, chiar cu mult mai mare, decât un meci de campionat în care juca campioana la zi!? Aaa, e drept, la Ploieşti au jucat Hagi, Popescu, Belodedici, dar oamenii ăştia au trecut bine de tot de graniţa celor patruzeci de ani, au făcut burtă şi le-a albit părul care le-a mai rămas… Cu toate astea, microbistul român i-a preferat pe ei! Acum, sincer, dacă treaba asta cu arbitrii şi DNA-ul continuă, multă lume are să se bucure, Iancu de la Timişoara şi Mititelu de la Booveni fiind cei mai veseli. Şi pentru că tot am amintit de omul care poartă nume de delicatesă culinară avidă de muştar, se pare că el chiar are şanse în bătălia cu FRF-ul! Atunci să vezi circ…

Aşa se spunea cu ceva ani în urmă: la fotbal şi la agricultură se pricepe oricine! Păi şi atunci de ce ne mai simţim ofensaţi când presa franceză spune marele adevăr cum că meciul nostru cu reprezentativa Franţei s-a disputat pe „un câmp cu cartofi”!? Ruşinos, de-a dreptul ceea ce s-a întâmplat chiar sub ochii lui Sepp Blatter, preşedintele FIFA şi mă gândesc că e bine că primul om al fotbalului mondial nu vorbeşte limba română, altfel i-ar fi crăpat obrazul de ruşine de felul în care Marcel Pavel a martelat Imnul Naţional!!! Cine-ţi dă dreptul, băi, tunsule, să calci în picioare un SIMBOL NAŢIONAL? Şi mai ales, ce sumă ţi s-a plătit să comiţi blasfemia asta? Vedeţi, domni şi doamne, când Mircea Sandu n-a mai avut un campionat competitiv de care să-şi bată joc, a trecut la echipa naţională şi la simbolurile sfinte ale neamului… păi ce să mai spunem despre onoare şi demnitate când al doilea om al FRF şi-în acelaşi timp-primul om al Ligii Profesioniste de fotbal, Mitică Dragomir, precum şi antrenorul echipei naţionale, sunt foşti deţinuţi de drept comun!? Ce să mai spunem despre ei când, în afară de faptul că activează în fotbal nu mai sunt cunoscuţi decât pentru pasiunea lor comună: aceea de a da cu zarul, sau ca să vorbim pe limba lor, să dea cu „babaroasele”!? asta e, de pricepuţi ce suntem în a ne alege liderii, nu mai avem nici fotbal, nici agricultură, dar am rămas cu… pricepuţii…

Până la un punct, am fost dispus să cred, să înţeleg şi să accept toate ieşirile „Briliantului”, pentru ca să mă conving, în ani, că rău am făcut. La început am pus totul pe seama tinereţii şi a gloriei venite mult prea devreme, a bogăţiei care a însoţit-o şi a anturajului creionat de impresarii săi, fraţii Becali şi unul dintre naşii săi-Nicu Gheară. Nimic din toate astea, însă, nu par să fie determinante, ci doar „suplimente” care au accentuat un caracter de joasă calitate şi o educaţie conturată într-un grup din care au mai făcut parte şi alţi copii teribili ai Piteştiului fotbalistic: Rică Neaga şi Dani Coman (ambii suspecţi de utilizare de substanţe interzise şi dovediţi dopaţi la mai multe controale antidoping!), precum şi Dodel Tănase, febleţea lui Gigi Becali, fotbalist de clasă, redus mintal, cunoscut consumator de alcool şi victimă al mai multor „paraşute” făcute celebre de presa tabloidă. În numele unei valori fotbalistice incontestabile, suporterul român a fost dispus să-i ierte aproape orice lui Adrian Mutu, nu doar escapadele bahice şi fuga din cantonamentele echipei naţionale, nu doar cele două episoade de dopaj, nu doar aventurile amoroase, ci şi actele de violenţă extremă când a lovit bestial doi ospătari, în locuri şi momente diferite. Omul care câştigă contravaloarea a camioane întregi de vinuri de soi pe zi, a bătut bestial doi ospătari care n-au făcut altceva decât să-i solicite să-şi achite consumaţia (câteva sticle de vin, probabil nu mai mult de două-trei sute de dolari!)… Din idol, Mutu s-a transformat într-o mare şi completă dezamăgire, un totem viu pe care sclipesc multicolor zeci de tatuaje. Da, dar un totem care poate fi al ruinei unui fost mare fotbalist, pentru că dacă Chelsea va câştiga procesul cu „Briliantul”, acesta poate spune adio şi carierei şi averii! Sincer, nu ştiu care pierdere l-ar durea mai tare…

S-au supărat mulţi „prieteni” când am spus că avem un fotbal de toată jena, că nu mai speriem pe nimeni, că nu mai impunem respect, dar iată că afirmaţiile noastre sunt întărite de Argentina, cea care, în ciuda contractului semnat, a refuzat să vină să joace la Bucureşti, indiferent de sancţiunile ce-i vor fi aplicate… Asta e cireaşa de pe tortul fotbalului naţional, eu unul neţinând minte un gest similar de batjocură la adresa FRF! Cum am căzut în halul acesta? Unde ne vom opri? Greu de anticipat, mai ales că nu mai producem valori, iar competenţa şi pasiunea au fost înlocuite de haiducie şi jaf, de promovarea oricui, în orice funcţie, singura condiţie fiind apartenenţa la gaşcă. Aşa, cu ceva ani în urmă, a ajuns Piscanu, apropiat al lui Mircea Sandu, observator de joc, deşi el fusese magaziner, adică număra suspensoarele şi ghetele prin vestiar, le aduna, le împerechea, le curăţa… Tot aşa, un elefant al vremurilor trecute, mare trişor şi farseur, Romică Paşcu, aflu dintr-o recentă transmisie televizată, că este, din nou, observator federal!!! Bravo, Romică, te-ai scos, chiar aşa, bătrân şi uzat, încă mai poţi fi de folos găştii… Poate-l iei şi pe Jean Pădureanu pe margine, că tot face umbră pământului degeaba şi mai faceţi lumea să râdă… Cum de ce să râdă? Păi cred că ne-am ţine cu mâinile de burţi când am citi rapoartele întocmite de tine, care n-ai prea avut parte cu şcoala, poate doar cu aia a vieţii, nu!?

Trăim un fenomen ciudat: cei care au ceva de zis despre conducătorii autodefiniţi ai fotbalului românesc, sunt amendaţi, excluşi, sancţionaţi, declaraţi „persona non grata” şi pedepsiţi într-o mie de alte feluri! Cum să te porţi aşa într-o lume democratică? Ne îndreptăm către un fotbal exclusivist în care  obedienţa faţă de eternii lui conducători nu acceptă decât laudele şi pupăturile într-un anume loc? Iancu de la Timişoara s-a căptuşit cu postura de „Persona non grata”, Mititelu după nenumărate amenzi este ameninţat cu dezafilierea dacă nu va retrage acţiunile declanşate în instanţă… Păi cine-şi poate permite să îngrădească libera exprimare sau accesul la Justiţie? De ce nu pun mai-marii fotbalului românesc, pe post de siglă, imaginea îngheţatei şi a porumbelului? Cum de ce? Păi simplu, ca să priceapă tot omul că dacă nu lingi, zbori!!! Parcă în Divina Comedie a nemuritorului Dante se scrie că deasupra intrării în Infern scrie: „lăsaţi orice speranţă, voi cei care intraţi!”… Cam aşa este şi cu lumea fotbalului românesc, în care, dacă nu eşti suficient de tare, vei fi călcat în picioare, pus la colţ şi sancţionat, batjocorit, adus în stadiul de a-ţi blestema proasta inspiraţie de a investi în acest sport care, în anii trecuţi, a adus atâtea bucurii românilor.

Inexplicabil pentru mine, Gică Hagi a respins şansa de a fi din nou antrenorul echipei naţionale a României. Cum plaja sa de posibilităţi era extrem de limitată, Mircea Sandu l-a ofertat şi pe Victor Piţurcă, cel care a acceptat fără nicio ezitare, văzându-şi salvată, astfel, cariera care intrase în impas. Cel poreclit „Satana” l-a adus, astfel, în „staff”-ul naţionalei pe Eugen Neagoe, nepotul său şi cel mai slab tehnician care a activat vreodată la un astfel de nivel. Provenit dintr-un fotbalist mediocru, „Genu” cum îi spun apropiaţii şi-a exploatat singura legătură cu fotbalul: gradul de rudenie cu Piţurcă. Dacă ţinem cont de aceleaşi criterii, n-ar fi exclus ca să-l vedem titular la naţională şi pe Alex Piţurcă, inexpresivul fiu al selecţionerului. Să ne ferească Dumnezeu! Cert este că am păşit în Zodia Satanei fără prea mult noroc, atât Rădoi cât şi Chivu refuzând să se întoarcă la naţională. Nu cred nici în norocul, nici în calităţile profesionale ale lui Victor Piţurcă, nici în integritatea sa profesională sau umană, de asta cred că şi acest mandat al Satanei va fi un fiasco. M-aş bucura ca faptele să mă contrazică, dar… slabe nădejdi… Totuşi, în ciuda atâtor certitudini, fie ele şi triste, rămâne şi o mare nedumerire: de ce a refuzat Gică hagi să fie, din nou, selecţionerul României?

S-a golit Comorofca de suspine şi-au secat bălţile cele vechi, căzute-n amintire, de atâtea lacrimi vărsate pentru că s-a dus cel mai frumos copil care i-a bătut nisipurile şi noroaiele cu piciorul gol şi cuvântul măiastru. Spun asta pentru că l-am cunoscut pe „Nea Fane” şi-am sorbit, alături de el, dulceaţa unui vin alb în care plutea untdelemnul turnat în vii de binecuvântarea zeilor celor vechi, ascultând podoaba vorbelor care te ridică, prin harul lor, deasupra muritorilor şi deasupra timpului, iar Fănuş a rămas până la capăt un copil… S-a bucurat de toate lucrurile mărunte, de fiecare zâmbet şi de fiecare privire, l-au întristat nedreptăţile şi s-a făcut vocea celor umili sau uitaţi. Prima femeie de care m-am îndrăgostit în copilăria cu nopţile albite de lecturi furişate, cu cearceaful deasupra capului şi lanterna pătrată desluşind în perimetru rotund slova paginilor, a fost învăţătoarea mea; a doua profesoara de Franceză; a treia Asta Dragomirescu… Atunci am visat întâia dată să fiu şi eu un „frumos nebun al marilor oraşe”… Offfff, Nea Fane, cât de uşor ai zidit vise în sufletul meu şi ce uşor m-ai mângâiat în multele dăţi când m-am pomenit că şed pustiit în „Scaunul singurătăţii”! Am colindat prin Balcania alături de cuvântul dumitale şi m-am lăsat călăuzit în dragostea pentru fotbal, aici, pe malurile Jiului spumos, lângă şutul lui Oblemenco, pentru că alergarea lui Neagu mi se părea haotică. Aici nu ne-am înţeles, dar nu ne-am contrazis şi nici n-am fi putut s-o facem. Iubeam amândoi echipe sărace şi pe sărăcie nu te poţi certa decât dacă bei vin acru, prost, sau îndoit cu apă, iar noi doi păcatul acesta nu l-am făcut! Ştiu că te-a înfiorat Strigătul Îngerului şi de aia ai obosit să te mai baţi cu boala, dar mai ştiu şi că lacrima Lui s-a prefăcut în leagăn mătăsos în care odihneşti privindu-ne şi binecuvântu-ne cu aceeaşi vorbă domoală şi curată, săpată în cuvintele aşezate pe hârtie… Şi mai ştiu, Nea Fane, că anul acesta, oricât dar ar da viile, pentru mine vinul va fi acru, ca zeama aguridei şi ca privirea hoaţă a patronilor din fotbal. Aruncând o privire către Înaltul spre care ai plecat, am să-mi plec capul şi am să sorb, într-un parastas singuratic, din rodul plăcut al altor ani…

Galaţiul, prin victoria din faţa muribundei ex-campioane Unirea Urziceni, îşi continuă cursa triumfală către laurii de campioană naţională, în vreme ce Steaua şi-mai ales-Dinamo, în ciuda uriaşelor resurse investite, continuă să se scalde în mediocritate. Beneficiind de-un patron cheltuielnic, Steaua a reuşit să-şi frâneze căderea pe acest tobogan al mediocrităţii prin angajarea unui antrenor charismatic, priceput şi tenace cum este Sorin Cârţu, la Dinamo se pare că problemele sunt mult mai profunde. Spectaculoasă, dacă vreţi, este constanţa Vasluiului care, sprijinită pe forţa financiară a lui Adrian Porumboiu, are şansa să se înscrie în galeria echipelor de valoare ale fotbalului românesc. Inexplicabilă, însă, degringolada campioanei CFR Cluj, grupare care nu duce lipsă nici de resurse financiare, nici de fotbalişti de certă valoare. Ce se întâmplă acolo este greu de explicat, mai ales că nici uzura nu poate fi invocată, având de-a face cu un lot nu numai valoros şi experimentat, ci şi destul de numeros… În schimb, însă, foarte clară ne este situaţia Craiovei, echipă care, în opinia mea, nu mai are nicio şansă să se salveze. După o discuţie cu importanţi oficiali ai fotbalului nostru mi s-au lămurit multe lucruri. Astfel, se pare că patronul Craiovei, domnul Mititelu, conştient de faptul că nu are nicio şansă de a mai obţine licenţa pentru a activa în Liga 1, preferă să retrogradeze şi să-şi vândă vedetele (în opinia mea, simpli jucători de duzină!), pentru a se redresa financiar. Vor urma, apoi, promovări, promisiuni, lamentări şi tot cortegiul de evenimente cu care omul acesta mititel ne-a obişnuit deja… Aşadar, nimic nou, nici măcar la conducerea echipei naţionale, selecţionerul Răzvan Lucescu fiind păsuit până după revanşa cu Bosnia…

Nu, nu este vorba despre vreun meci memorabil al vreunui fotbalist român, nici de vreo superstrategie elaborată de vreun antrenor, ci de faptul că portarul român Tătăruşanu a intrat în istoria fotbalului mondial ca unul dintre extrem de puţinii portari în viaţă şi încă în activitate care au încasat un gol de la echipa Louxembourghului!!! Asta-i chiar o întâmplare de Cartea Recordurilor, mai ales că respectiva contraperformanţă s-a petrecut la un meci disputat „acasă”, ba mai mult, la scorul de 0-0… Noroc cu Mutu şi Zicu, dar mai ales cu „Briliantul”, că altfel ne cam făceam de… cacao… Oricum, prevăd că Răzvan Lucescu va fi demis chiar în această săptămână de la cârma echipei naţionale, acolo unde n-a făcut nimic altceva decât să tulbure apele, să nască conflicte şi să ne prăbuşească speranţele. Revenind la competiţia internă, să remarcăm parcursul tot mai poticnit al liderului Oţelul, ofensiva constantă a timişorenilor şi vasluienilor, revirimentul steliştilor şi prăbuşirea completă a lui Dinamo şi a craiovenilor. Cum o mai crede Mititelu că îşi poate reveni Craiova, nu-mi dau seama, dar ştiţi cum e, speranţa moare ultima… Fraţii Costea au devenit o adevărată povară pentru echipa olteană, iar Dănănae, Prepeliţă şi Dorel Stoica s-au transformat în jucători de duzină, ba chiar, pe alocuri, de divizie secundă, acolo unde, dacă nu se vor transfera, vor şi ajunge… Urât destin  trasează acest patron şi acest grup de jucători lipsiţi de talent şi de ambiţie, iar lucrurile acestea se vor plăti într-o zi, pentru că Zeul Fotbal este unul răzbunător!

- Ce dracu’ a fost asta, maestre? Vrei să ne omoare lumea? Păi dacă pierdem meciul ăsta, gata, putem să ne luăm adio de la divizie! Avem şi noi sponsori, oamenii vor rezultate…, nu-i aşa simplu… Ce ne facem fără sprijinul lor? Pe urmă, nu face bine nici la moralul echipei! Păi până n-au intrat Sandu şi Paliu ne conduceau ăştia cu 2-0!!! Ai văzut, un gol din lovitură liberă, două pase de gol pentru Paliu şi un penalti obţinut, asta-i contribuţia lui Sandu… Dacă nu era el, o mai scoteam la vopsea? Crezi că mie îmi convine să stau în tribună şi să iau toate înjurăturile? Noroc că ăsta, Sandu, e băiat de caracter şi nu s-a supărat, că altu’ pleca…

- O să vină şi vremea asta, că doar nu crezi, nea’ Mitică, că o să iasă la pensie de aici! Încă nu a împlinit 30 de ani şi poate mult mai mult decât a dat, până acum, în toată cariera lui! Trebuia să-i trezesc, în vreun fel, orgoliul şi nu puteam să o fac într-un meci oficial! De plecat nu pleacă, are caracter frumos, este fotbalist adevărat, nu lasă echipa la greu… Pe urmă, ştie că are nevoie de trei-patru meciuri mari, ca să poată avea oferte adevărate…

- Da’ cu Paliu, ce-ai avut?

- Are gura mare şi trebuia să-i dau o lecţie! Mai trebuie să ţii cont că este cel mai bun atacant, chiar dacă are 34 de ani… Dacă-l băgam fără Vadiru în teren, cine-l juca? Îl oboseam fără folos! Aşa, cu Sandu la serviciu, l-am avut şi pe Paliu şi proaspăt şi ambiţios! Până la urmă, trebuia să le dau o şansă şi rezervelor! Dacă nu cu ăştia, atunci cu cine?

- Dom’le, eu îţi spun, dacă facem meci bun şi luăm toate punctele cu ăştia, am eu o presimţire că ne salvăm! Dacă se întâmplă aşa, la anul vă fac contracte beton! Cu banii din televizări, cu doi-trei sponsori noi, mai aducem doi fotbalişti şi nu mai retrogradăm în veci!

- Batem, nea’ Mitică, spun eu, am o presimţire…

În vestiar atmosfera era mai mult decât apăsătoare. După ce pierduseră meciul de campionat, din deplasare, situaţia în clasament devenise critică. Şase puncte îi despărţeau de poziţia salvatoare, iar sâmbăta viitoare venea acasă liderul! Echipa nu era decât la al doilea sezon în prima divizie şi speranţele localnicilor erau mari, deşi, cu câţiva ani în urmă nici nu ar fi îndrăznit să viseze că vor evolua vreodată pe prima scenă fotbalistică. Atunci chiar şi menţinerea în divizia B reprezenta o performanţă notabilă. Cu ani în urmă, când un secretar de partid construise stadionul „Municipal” cu aproape 30.000 de locuri (era al şaptelea din ţară, ca mărime!), folosindu-se de materialele care rămâneau de la construcţia uriaşei hidrocentrale şi cu mână de lucru provenită din penitenciarul oraşului şi din numeroasele cazărmi care încorporau soldaţi doar pentru muncă, oamenii crezuseră că omul era doar un ciudat cu apucături megalomanice. De altfel, mulţi ani, pe stadion se desfăşuraseră repetiţiile pentru paradele de 23 august sau aterizaseră doar elicopterele lui Ceauşescu. Acestuia îi plăcea să se întâlnească cu oamenii pe stadioane şi tot acolo se desfăşurau şi spectacolele omagiale sau cele ale vestitului cenaclu. Toate acestea erau amintiri, iar acum stadionul se umplea rareori, la meciurile de fotbal, mai ales când echipa locală era vizitată de echipele bucureştene de top… Şi acum tocmai un astfel de meci urma. În consecinţă, Costică Popa, antrenorul, aranjase un meci de pregătire cu echipa de la fabrica de materiale de construcţii, un „sparring” uşor, adversarii evoluau în „judeţ”…

- Nu vreau de la voi decât concentrare şi dăruire! Trataţi-i pe desculţii ăştia ca pe vedetele de la Bucureşti şi încercaţi să intraţi în combinaţii ori de câte ori aveţi mingea… Rezolvări personale nu vreau decât în careul de 16 metri sau în eventualele situaţii de contraatac, evident, dacă nu sunteţi sprijiniţi. Dacă astăzi marcaţi 7-8 goluri, sigur duminică veţi marca două; şi asta sper să fie de ajuns! Banderola de căpitan o ia Ucă!

- Păi bine, maestre, căpitan era Vadiru! Asta s-a stabilit la vot…, nu-i corect! protestă moale Paliu…

- Lucrul acesta era valabil când nu eram în situaţie de retrogradare! De altfel, Sandu rămâne pe bancă! Şi tu la fel, Paliule…

Nimeni nu mai zise nimic; se îndreptară spre uşa vestiarului care da în holul rece, ce ducea la tunel. Mozaicul era acoperit cu un covor de cauciuc, ca să nu alunece crampoanele. În tribunele uriaşe se găseau vreo trei-patru sute de spectatori…