Matul kamp lejl qasmu Radbuza tqegħid ħoss fuq tliet naħat tal-kastell, hekk deher biss assedjata ma 'jgħaddi għall-ilmijiet tajn tax-xmara. Issa, bil-bidunett. Nirien Kamp kienu jmutu wieħed wieħed, koperti minn ċpar li invadew Radbuzei meadow. Kmandanti kienet ġabret fil-kunsill, li jaġixxi minflok tal-ġlieda kontra kull parti. Spearmen u l-Kavallieri Teutonic li huma miżjuda u l-kelliem miġjuba cavalry korp ta 'Domazlice kellhom jibqgħu fil-Ċittadella, sabiex żwiemel tqal li jieħdu l-momentum meta kienu kapaċi li jirċievu l-ordni attakk. Min-naħa tal-lvant tal-mewġa art ntbagħtet Primo mal-kelliem ta Ċiprijotta Domazlice u archers sebgħin. Archers oħrajn bl trabanţii mewġa ħadid kisi mill-ġenb tat-tramuntana u infanterija Teutonic mal-fdalijiet ta 'archers ntbagħtet biex tkopri in-naħa tal-punent tal-velu msaħħa ħarsa qawwija. Maqsuma fi tliet kontinġenti, lest li jintervjeni fejn huma jkunu mitluba, jipprojbixxi legalment selvaġġi kien kostanti fuq l-art, cântărindui armi rudimentali tiegħu fl-idejn calloused. Pajpijiet mqajma steal pistoli mill-ħitan hekk li l-art lil hinn mill-taħbit velu. Kif mix-xmara jurux għadhom, l-ebda periklu, hemm steals închesuiţi impjegati armati, irġiel u nisa tefere, kollha l-arbli jew assi fl-idejn tagħhom u tfal. Ordni kollu Virula teħodha f'idejha, ​​sekondati mill Gero u Wolf, li għamel biża tagħha monster bejta fil-qlub ta 'kulħadd. Hemm kellu jkun dirett midruba għall-kura medika u n-nisa qodma ma jitħaddimx, li jġedded l-ilma fil-kaldaruni u tipprepara warrani faxex. L-idejn gnarled miżmuma diffiċli geridul u libes għajnejn dlam ħruq bħal gwerrier ippruvati. Francisco u ġie mistieden sabiex joqgħod mal-impjegati, iżda mhux ex Lancer kienet talbet li tissepara l-poplu ta 'Primo u ħtif nies grat għal dan għax ħassew comforted meta raw il-kappillan, tall u dgħif, razza u enormi dlam , bil-wieqfa fearlessly fil-midst ta 'battalja u qal talb tiegħu b'leħen għoli. Primo irbit strixxa tal-ġilda fuq il-forehead, li jżommhom qrib fil-xagħar oħxon kju u issa, għoli u dritt fuq il-crest tal-mewġa tal-ħamrija, deher spirtu punittivi ma xabla kbira tiegħu mwaħħla madwar sinsla u l-assi tnejn mill-berseker idejn u kbar. Ċpar jipprevalu meta x-xemx, bl-isplużjoni tal-mużika reliġjuża hymns-eluf ta 'kaxxi, attakkanti mewġ huma stabbiliti fil-mozzjoni, avvanz l-linji fraġli ta' difiża tal-kastell. Kien hemm tant li naħseb se jirbaħ sforz rinforzi. Starostele de Domazlice îşi făcu trei cruci mari, apoi îşi acoperi pletele albe cu cuşma împodobită cu pană de egretă şi trase paloşul lat de la şold. oamenii lui îi urmară exemplul, fiind pregătiţi să moară sub comanda căpeteniei. Faţa lui Primo fu luminată de un zâmbet sinistru când tunurile mugiră slobozindu-şi ghiulele chiar pe deasupra capului său, ucigând oameni şi speriind caii atacatorilor. Neurath nu mai era cu ei, dar nici tunarii castelanului nu erau de lepădat. Mulţi dintre apărători se chirciră când auziră grohăitul gros al artileriei, iar fâlfâitul mortal al ghiulelelor părea să se zbată chiar deasupra lor, însă văzându-l pe bătrânul luptător cum nu se clinteşte, fiind atent doar la efectul pe care sferele ucigătoare îl aveau în rândurile inamice, curajul le reveni şi rămaseră dârji pe poziţii. Slovele imnurilor religioase se auzeau tot mai puternice şi atunci Virula se înălţă dreaptă şi poruncitoare în faţa servitorilor şi muierilor speriate, oprind lacrimile în ochii trişti şi suspunele în piepturile nevolnice:
– Hei, voi, nu ştiţi niciun cântec mai deocheat? Nu-i nimic, aveţi să învăţaţi unul chiar acum! Şi zicând acestea, vivandiera dădu drumul slovelor binecunoscutului cântec de petrecere Ulciroul:
Când Katryna cea frumoasă
A coborât la fântână
Hop, veni şi Vanka-ndată
Să-i ia ulciorul din mână…
Vocea ei ascuţită, puternică, răsuna peste tabără şi oamenii lui Primo, obişnuiţi cu petrecerile de tabără, îl preluară îndată. Când firul poveştii ajunse la felul în care Vancka confunda toarta ulciorului ba cu ce avea Katryna sub cămaşă, ba sub fuste, trabanţii începură şi ei să cânte, iar la strofa cu spovedania intrară în corul vesel pedestraşii teutoni şi restul servitorilor. Versurile vesele, săltăreţe, acoperiră slovele sobre ale imnurilor boheme şi Primo îi mulţumi în gând bătrânei pentru curajul şi inspiraţia ei. Hagen şi Rigazzo zâmbiră de pe ziduri, numai haiducii sălbatici râdeau fără să priceapă slovele… Când atacatorii fură la treizeci de stânjeni de val, îndată ce se risipi fumul unei noi salve de artilerie, arcaşii sloboziră norii de săgeţi şi prăpădul se dezlănţui pe toată lungimea valului de apărare. Bohemii aruncară legături de nuiele şi scări peste şanţul îngust, apoi începură să se caţere pe val şi, în curând se angajară în lupta corp la corp. După ce-şi aruncase securile în piepturile a doi bohemi mai vârstnici, ce păreau căpetenii, Primo îşi smulsese spada uriaşă din legături şi acum făcea prăpăd sub privirile comandanţilor de pe ziduri. Starostele de Domazlice trudea şi el-cu spor-dând pildă oamenilor săi, chiar dacă un vârf de coasă îi sfâşiase carnea umărului stâng, făcându-l să simtă arsuri groaznice pe toată lungimea braţului şi sângele clefăind în mănuşa de piele. Încolţit de trei bohemi cu priviri crunte, Dighenis Volomides căzu sub greutatea lor după ce sfâşie vintrele unuia dintre ei, iar cu pumnalul lung din mâna stângă spintecă sălbatic coapsa altuia. Pe cel de-al treile îl despicăPrimo cu spada-i uriaşă, de la umărul drept şi până la brâul lat, din piele ţintată cu bumbi de alamă în vreme ce cu pumnul stâng îi spărgea oasele feţei unui purtător de prapur aurit. Broderia scumpă care-l înfăţişa pe Sfântul Martin fu călcată în picioare de luptători, iar zâmbetul Sfântului se stinse în noroiul clisos, amestecat cu sânge şi excremente. Cele trei grupuri de haiduci sălbatici se aruncau în luptă unde era vâltoarea mai mare şi se părea că linia subţire a apărătorilor avea să cedeze, inetrvenind la smnul lui Rigazzo şi restabilind echilibrul fără să ţină cont de pierderi. Răcnetele lor neomeneşti şi ferocitatea neobişnuită îi făceau pe bohemi să dea speriaţi înapoi şi pe oamenii lor să-şi recapete curajul. La locul dinspre râu, unde stăpânea Virula, răniţii veneau din ce în ce mai mulţi, iar vivandiera îi îndruma pe toţi, arătându-le cum să oblojească sau cum să lege rănile până ce vor fi avut timp să se ocupe mai pe îndelete de ele. Atunci îi arătă Gero ceva înspre râu şi bătrâna văzu cum călare pe burdufuri de piele, întărite cu legături de nuiele, se apropiau către deschiderea din val dinspre Radbuza, vreo două duzini de bohemi. Fără să se piardă cu firea, Virula luă un cauc grosolan cu apă fierbinte dintr-un cazan şi cu geridul în mână, urmată de Gero, lup şi alţi câţiva bărbaţi înarmaţi cu furci şi securi, se postă în mijlocul deschizăturii. Zvârli apa opărită în obrazul primului bohem care atinse malul, pe următorul străungând în şale cu geridul chiar înainte de a se ridica de pe burduful pe care călărise până aci. Gero se aruncă în spatele celui de-al treile, retezându-i viaţa cu pumnalulul care slobozi un şuvoi de sânge vâscos din ceafa atacatorului, în vreme ce Lup sparse beregata altui duşman. Oamenii prinseră curajşi-i respinseră pe cei care îi atacau dinspre apă. Atunci se auziră trompetele şi oamenii lui Primo şi ai starostelui de Domazlice abia avură timp să dea la o parte barierele mobile ca să facă loc călăreţilor. Cu privirile crunte, reci, slobozite de sub vizierele coifurilor, întâi năvăliră lăncierii conduşi de Flaggel, care-şi proptiră lăncile grele în valul bohem ca-ntr-un zid, croind breşe adânci, în care pătrunseră în goană cuirasaţii lui Manfred von Paulen şi călăreţii starostelui, lucrând amarnic cu spadele goale. Măcelul începuse pară o pedeapsă neomenească, ridicând părul în vârfurile capetelor oamenilor şi atunci se auzi cornul lui Rigazzo. Italianul coborâse de pe ziduri şi haiducii sălbatici, teferi sau schilodiţi, cu aburii ieşindu-le din nări ca la armăsarii arabi, şi feţele acoperite de sânge, se strânseră în jurul comandantului. Cu ambele iatagane în mâini, iatlianul se repezi, urmat de ceata dezlănţuită a ucigaşilor lui, pe unul dintre coridoarele deschise de cavalerie, aducând iadul pe pământ. De pe ziduri mugiră iar tunurile, bătând în liniile din spate ale atacatorilor şi făcând ca prăpădul să fie total. Soarele trecuse de amiază când goarnele boheme sunară vestind retragerea şi apărătorii putură să-şi odihnească braţele amorţite. Francisco o ajuta pe Virula în vreme ce Swigge îl adusese pe braţele-i puternice pe Dighenis Volomides. Romeul era strâpuns în mai multe locuri, pierzând sânge din belşug, dar Virula îl linişti pe saxon, spunându-i că în două sptămâni îl va face pe tovarăşul său să stea din nou pe valul de pământ, gata de luptă. Primo îşi recuperase securile de sub un morman de leşuri, trecuse în grabă să-şi îmbrăţişeze viteaza tovarăşă, se spălase şi plecase la sfatul căpeteniilor… În jurul valului de pământ seauzeau gemetele celor ce-şi dădeau duhul, a nefericiţilor care sângerau şi cereau îndurare Cerului sau Iadului în felurite limbi ale pământului…

Iħaddnu 1 Flaggel ma ferħ anke kellhom il-problemi ma 'kustilji qabda wara Viking ġgant. Buchwald laughed loudly meta raw il-bniedem qodma ma 'l-arja whistle ħielsa maqbuda fil-pulmuni taħt pressjoni biex jitrażżnu l-kustilji tal-ħadid tal-jħaddnu ġgant.
- Tnikkirx, Flaggel, li taf li ma tgħanniqa, meta inti tqajjem mara fl-armi tiegħu bħal li kieku inti lest li strangle ibatu ...
- Ħallieh, Buchwald, burgundule fuq aħjar b'dan il-mod, fuq il-battalja rarament jiltaqa nisa ...
Roars ta 'Rires tkebbset-interess tal-spearmen tliet oħra li ġejjin li firitisească Primo. Dawn huma magħquda minn xi kavallieri ftit u Teutonic u kważi tużżana tal-kaċċa selvaġġi. L-aħħar ħares lejn lilu, speċjalment, il-raġel xiħ, b'interess kbir. Wieħed minnhom jittieħdu xi ħsejjes ma pricepură spearmen. Jaraw amazement tagħhom, ieħor kaċċatur, mal-xagħar iswed u l-għajnejn aħdar, huwa tradott:
- Hu jgħid li ma tifhimx kif raġel tant qodma u hekk massiva tista 'tkun ġlied tajba sabiex ...
- F'liema lingwa mitkellma? Flaggel mitluba.
- Il-beber! Imwieled fl-Libja, Kmandant Rigazzo mixtrija bi Tripli. li kien għereq kċina b'katina u kien wieħed mill-ftit li ħarbet l-inkaljar. Salva oar li kien marbut ... Gherby Ismu u jgħidu li fl-nazzjon tiegħu, li ħadd ma jifhem, dan ifisser wieħed li jaħbi l-dawl ...
- Kif ma jifhmux lingwa waħda?
- Beber mhuwiex ilsien tiegħu, huwa minn tribù ta 'selvaġġi ...
Spearmen xorta ħares jillegalizza stramb darba u mbagħad kull wieħed għan-negozju împtăştiară tiegħu. Biss Primo, Flaggel u Buchwald huwa l-post fejn kien mixi cătrre nies cvartir qodma. Vuċi Virulei hit s'issa:
- Ha, biss lira il-mejda jew meta trebuieşti tiftakar xi Virula maqtugħa, mogħoż qodma, jew I ser imorru l-ewwel biex insellem oħrajn, le? I ser pitch out Dawk l-għajnejn, li li tikri l-lejl etern ...
- Lingwa ta 'Bitter, Virula! Ewwel dmir, imbagħad pjaciri ... qodma laughed, il tbissem waqt li l-irġiel tiegħu stealthily li ma mqalleb-kaptan. What did you do lili għomja?
- Do I bżonn għajnejn tiegħek, ghiujule u sabet li ssib lili Idejn! EDS Dawk għajnejn spiss jistrieħ fuq sider tan-nisa żgħażagħ u tiffaċċja u I think ikollok tant tard sempliċiment għaliex inti ħares tfajliet fit-triq. Poor Bohemi jaħsbu li mgħammdin fir-rebbiegħa ħafna għajnejn tfal părcurii zdraveni ...
- Huma qatt ma kienu aħna hekk jixirqilhom, iżda I qagħdu biex iżommu ramp rikkieba tiegħek regħba Bohemi! Tgħid dan, Primo Virula spin fil-post u tat-tifqigħ bl-idejn kbar tiegħu fuq il-vivandieră butt, l-istorbju sparatura aţâţând u nies cheer louder.
Chewing Curses xellug antiki bejn xufftejn rqiqa u tħakkik-pali ta 'idejk fuq il-hit iebes ta' Primo. Huwa sib li jmiss li kien fwar cauldron ta 'appell, filwaqt li l-irġiel sib fuq sit jew direttament mill-art, u huwa bagħat nies Flaggel GERO, l-ordnijiet partikolari biex tibgħat iż-żewġ fliexken. Li filgħaxija kellna ħielsa parti Hagen, il-kmandament ma tixrobx bħala għassa u nies oħra li jirċievu miżura waħda ta 'birra. Imbagħad beda l-istejjer u pjanijiet. Francisco talab tagħha, wara filwaqt li l-Virula:
- X'tagħmel Rinaldo?
- Ukoll issa li I lira. Ukoll li ma kienx ferita obrintit għandha tirkupra qabel ieħor ... Xi ħaġa oħra għandha tikseb lili jibża me ...
- Liema?
- Wisq jattira kollha tifel feriti, wisq qed tfittex kollha shots, wisq nsib u I ma tiftakarx xi battalja li Rinaldo marru mhux barra imweġġa ...
Kappillan Kap waqaf fl-ħoss ta 'kliem, speċjalment kif kellu ħafna l-istess konklużjoni. Gero jiġi b'żewġ ġlud u stacanele tqal dehru fi flash fl-idejn ta 'l-irġiel u Virulei.
- Din hija l mead aħjar, I rċeviet mill-kelliem ta 'Domazlice u ħsibt li tixrob flimkien. Jħobb Buchwald, il bħali, iżda oħrajn jippreferu l-inbid spearmen jew birra diffiċli, tabilħaqq anki xi xarba li horilca stinking li l-lokal jagħmlu ... Virula twil SIP, flop-xufftejn rqiqa, togħma pjaċevoli u l-irġiel għaqlin sips twal u sighs ta 'divertiment, segwit minn tfewwiq estiż.
- Merkanzija Tajba għamlet il-kelliem! growl qodma li għajnejn bdew shine. Come li jieklu, inkella jiksbu fis-sakra u min jaf dak li ngħid jien ...
- Iva li mhux biss għalf tajba li jinġiebu tagħha, qal hekk, li tgħaddi, Primo.
- Huwa ressaq xi suldati, pjuttost tajba, kif muri, Buchwald ndunat ...
- Inti stupid, burgundule, agħar minn l-pot li lejl tilbes fuq kap tiegħek meta inti tmur attakk! Mhux msemmija suldati monedula f'dan sħana, iżda t-tfajla isfar-häired, il-starostelui tifla. Bărtrânei vuċi nijet ... Take care, mogħoż qodma, għal jekk jorbtu, inti għandek waqfa tal-qalb tiegħu u Hagen ...
- Rajt parti, imma rajt-velenu fl Rigazzo għajnejn tiegħu ...
- Well Iżda isfel ... Illi r-raġuni li inti l-irġiel, inti għandek l-paċenzja biex riħa tal-fjuri ta 'kollox, inti-iffullar tkun l-ewwel ... C'est ħażin u għandhom grijeşti, minħabba Taljan hija perikoluża bħala viper eċċitati u Hagen qatt ma kien ferm kwalifikati mal-ħaġa xabla. Biss tista 'biex jiddefendi, biex jagħti pariri lilu li inti biss widen kmandant tagħna ...
- Jista iżommu ilsien tiegħek f'ħalqek li jaqtgħu, Virula, jew nieħu xafra sejf tiegħi fuqha. X'tista 'jkollhom zâzanie u mhux dak li neħtieġu. Għandna biżżejjed inkwiet ġejjin madwar l-xmara, ma kellniex bżonn u oħrajn hawnhekk. Ikel siekta, allura ċajt Huma magħmula post tagħhom fost il-qtar mead aħjar, mbuttat-minfaħ għat-tnaqqis roundabout aħħar. Miet ta 'ħlewwa xorb u s-saħħa, Virula rieqed issa qrib cauldron vojta ma' bżieq firişor streaming isfel xufftejn rqiqa tiegħu chewing fost mistħija scârbave anki fl-irqad. Dawn daħal l-mgħaġġlin, kuxjenza taċ-ċpar fuioare fuq ix-xmara u fuq il-pjanuri ħaxix, iżda l-irġiel ma Marvel fil-sbuħija ta 'filgħodu istatura tiegħu, iżda fil-ħoss tal trumbetti, il nfiorară madwar l-ilma. Il-difiża nghesuiră-mewġa ġdida ta 'għoli u ta' spiss huma raw fost l-irmied, il-ghadu. Mingħajr għaġla, Boemja mqajma kamp tiegħu u kien smudged mill-ħoss ta hymns filgħodu minn eluf ta 'grieżem ġejjn ħarxa ...

Castle kienet qodma, magħmula minn ġebel tqil, granit, griż-vjola fil-kulur, filwaqt kmamar u strutturi dawl kienu magħmula minn ġebel poruż, griż. Battlements u podinele aċċess kienu magħmula minn, iebes tal-ballut. Grupp ta 'rġiel fl-armi, wara li dan wassal minn Gunther kastell Troch, malajr qasmu l-bitħa u daħal fil-bini. Tal Primo, użati l-wisa 'tal-battalja, barra l-bini ħares impressjonanti u deher żgħar u ta' piż. Anki l-sala, l-sala tad-dħul li kien iżomm kunsilli tal-kmandanti tal-gwerra, deher baxx u ikrah ... ħitan ntemmet fl-arcade arcade-qawwi kurva, li ma jissodisfawx il-limitu għoli wisq, kif jidher fid-dawl foqra erba 'twieqi dojoq u tall. Erba 'bibien tqal tal-ballut nailed l-vireg tal-ħadid, links għal kmamar oħra tal-bini. Il-gwerriera qodma kienu għadhom kemm niżel permezz ta 'waħda minnhom, meta l-grupp immexxi minn ppenetrat kastell tagħha. Huwa ra li Hagen u l-kelliem ta 'Domazlice huma bent, il-prelate xaħam miżgħuda bi strixxa filwaqt Rigazzo, irqiq u aġili, dam sforz, daqs li kieku marru fil-qasam. Kuritur dejjaq li jinfetħu fl-aħħar quddiem ma sellum injam li I marru upstairs u l-passi tinstema stramba ġellieda xorok illustrati li kurituri pavau. Fl-aħħarnett pătrunseră fil-kamra akbar bi twieqi koperti u jinxtegħel biss minn żewġ gandlieri singoli ta 'ħadid, l-xemgħat xama kienu ħruq. Fin-nofs tal-kamra, enormi ta 'erba' poster sodda, jistabbilixxu l-korp titnaqqas l-Isqof ta Lübeck, jarah żewġ saċerdoti żgħażagħ, wieħed minnhom jieħdu fl-idejn skutella ta 'soppa li Rattle mgħarfa landa. Min-naħa l-oħra tal-qiegħ enormi, evereu tabib, fil Robe ħarir iswed, jikkonsulta ma 'jdejh li kellu l-Lancet u bastiment ram li fih embolu minn iswed, viskuża. Allura dawn ħallew Mons demm, il-ħsieb qodma. Huwa kien jaf li l-ebda utilità, iżda l-metodu kien magħruf u użat minn dawk li jissejħu infushom masters fl misteri mediċi. Viċin is-sodda, niżel u kissed-ċirku arma fuq il-lemin tiegħu finger tal-Isqof. huwa għamel sforz frisk u tqajjem naħa tiegħu kissed, bierek ġlied enormi. Imbagħad il-swaba dgħajfa jistrieħ fuq xagħar griż ...
- Kif kien renju tiegħek?
- Kif fil-gwerra, Monsinjur! Xi maħruba, oħrajn baqgħu li tfisser pjanuri earth u l-widien, imma l-għedewwa tilfu aktar nies ...
- Kif għamlet il-nies li biss żmien qasir li għamilt suldati?
- Nagħmlu minnhom biża-ghadu u li bl-addoċċ jobdu ordnijiet. Li, għal min I tgħallmu ma mewt biża, huwa faċli ... jekk inti tagħżel l-aħjar nies. Imbagħad, mhux hekk foolish għall-gwerra ma kinux ...
- Hemm ħafna għedewwa?
- Ħafna, Eminenza, u aktar imdorrija gwerra, iżda naħseb li aħna jżommu lura u jekk aktar minn sitt ġimgħat li jirċievu għajnuna, taħbit tagħhom.
- Kif utli?
- Horsemen Bohemia, immexxija mill Jiri marru Schwandorf ...
- Kien hemm aktar utli hawn? Forsi jkun tajjeb li jibgħat xi ministri ...
- Le, Monsieur. Hawnhekk aħna kien ikun ftit għajnuna, u l-għalf jikkunsmaw żwiemel. Barra minn hekk, grupp ta 'sewwieqa li huwa raw il-lokal, li tagħti l-ħsieb ghadu, u kif inti issa taf Jiri għandu jagħti l-ikel ħafna għal riflessjoni ...
- Kif kisbu dawn in-nies tant b'saħħithom u hekk ħarxa kontra l-Knisja vera?
- Dwar Fidi u dogma ma jafux x'għandhom jgħidu, Eminenza tiegħek, iżda msaħħa u msaħħa gwerer tagħhom u tbatijiet. Min morr, ma nafx, dawn huma misteri li taħrab me, I am biss suldat tista 'tagħraf opponent u ta' valur, kif huwa dak li rridu niffaċċjaw din ... Fuq talba ta 'stejjer Isqof Primo, ta' bl-imnut kif hu iġġieled u spiċċat Neurath, piżijiet irtirar marzu, li jittrattaw ribelli u qlubija rikkieba cavalry Bohemia, li jġibu kulur lill-ħaddejn ta Eminenza tiegħu. Meta wieħed jitkellem dwar kellhom nar kwartieri qrib il-kastell, sema żewġ sighs u l-għajnejn tiegħu dam bogħod għal rokna tal-kamra li fiha huwa kien ħa in kunsiderazzjoni qabel. Kien étonné biex tara żewġ żgħażagħ, 1 fil-fond ta häired, ċar, kważi bajdani, l-ieħor, liebsa sinjuri, xagħar skur u kon imżejjen bil velijiet aktar minn xagħar sinjuri. Warajhom tinsab maid timida. Id-dwal fl-għajnejn tiegħu, huwa jaqra qodma Hagen:
- Inti tħares lejn il-poplu sbieħ hawn, Primo. Onorevoli huma Marysza, bint Domazlice starostelui u Brigg, bint Harsovsky Tyn kastell. Kaptan qodma ndunat għajnejn dawl tiegħu u sħana tal-vuċi meta inti titkellem isem bint starostelui, iżda qabad il-velenu fl-għajnejn tal Taljan żgħażagħ ... Huma magħmula wieħed pruwa Primo jitmeżmżu u dawn wieġbu bil-pruwa. Ma jinjoraw il-fatt li Briggitei ħaddejn dritt kienet ikkaratterizzata minn post ħażina, li fuqha waqgħu, kaptan rranġati velijiet kon sinjuri. Għadu jistenna kull tifla starostelui u jafu li I leave-sħana tal-vuċi Hagen u l-daħka fuq wiċċu. Ħalli l-Taljan aħħar biex jifhem dak li kien li żgur li stajt jagħrfu Virula aktar. Imbagħad biss induna huwa tilef udjenza qadima tiegħu u nistenna bil-ħerqa lill-Isqof sat-tmiem, li jmorru magħha, biex tara kif hu nollijiet matul il-marzu li jirtira, biex tisma 'l-insulti li kienu komuni u I lipsiseră fl-aħħar ġimgħat, hekk meħlusa meta Eminenza Tiegħu bierek lilu u tibgħatlu mewġa żgħira tal-idejn. Primo rtirati u jħallu l-arja tan-nifs bini avidly jinqara fejn il-riħa ta 'żwiemel, ċineg, il-nirien tal-forġa, l-żejt tal-fjuwil u ... biża. Kien riħa tant familjari tal-kampijiet, riħa li kien magħruf aħjar u aktar maħbub mill-dar tal-ġenituri u ma tiftakar ...

Biex jaqsmu Radbuza trimiseră huma erba dawl dgħajsa u żewġ ċattri li l-irġiel primo tal telgħu l-bagalji u l-armi. Kieku fil-għodu terz tal-konfrontazzjoni mal-Boemja cavalry, l-irġiel tiegħu kienu finalment-xemx waslet biex jogħlew. Horsemen Jiri għaddew għawm ilma ma tantx fond, iżda ħafna kmieni fl-istaġun. Kastell kien pjuttost għoli, iżda ma jkunux inklużi fil kollha. Il-ħitan tal-ġebel griż, koperti bil ħażiż qodma, raw ftit pajpijiet ftit u Primo culevrine tpoġġi tama tagħhom li l-Gunners kienu l-uniċi użati biex jiġbdu jinfaqa fil-partijiet. Fil-marda tal-ħitan raw akkomodazzjoni fqira, tat-tiben u tafal, il-townsmen u l-kwartieri ta 'bordijiet Ebrajk nelipsiţii dicker tagħhom. Ta 'ħitan biex tisma' l-qniepen tal-knisja tal-bronż, li kienu qed jitolbu s-servizz filgħodu, iżda Primo ma teħodhom in kunsiderazzjoni. Volomides Dighenis huwa bagħat 10 ta 'nies li jiġbru n-nies kollha fl-akkomodazzjoni fqira u kwartieri. Kien hemm madwar erba 'mitt erwieħ, irġiel, negozjanti, nisa u tfal. Primo t'attivitajiet mal-għajnejn jafu u mbagħad qaltilhom kwiet, għajjien, u kliem tiegħu waqgħet bħal ċomb imdewweb fuq foqra foqra:
- Tiġbor l-għodod għandek u I se juru x'għandek tagħmel. Irġiel se ħaffer il-foss u se tneħħi l-velu ta 'difiża madwar il-kastell, nisa u tfal se jwasslu l-injam li aħna se niġġieża inti se tiltaqa' mewġa ta 'art ...
- Il-Sabbath, Altezza tiegħek, u aħna ma ppermettewx il-Lhudi biex jaħdmu fuq din il-ġurnata, jiġifieri raġel koperti fil-toga sewda b'għatu kuruna u barbetti twal kaboċċi, li tkun eċċediet Chin tiegħu wajers griż joħorġu flimkien beard umoristiċi. Għajnejn suwed tagħha flashed minn guile.
- Min ma jaħdimx, jew imut, jew tmur! Holidays huma għall-persuni ħielsa, mhux għal dawk fi gwerra ...
- Iżda għaliex ma jibqgħu barra mill-ħitan? Ribelli Hemm ma tistax tagħmel xi ħsara ... Int u pistoli!
- Minħabba li mhux biżżejjed spazju għal kulħadd, għaliex aħna ċowk sakemm l-għajnuna tasal u jien finitura u l-ikel u l-ilma u l-enerġija jitħallew mingħajr ma tagħmel xi għedewwa sforz, jew jeqirdu kull bniedem ... Issa għax-xogħol, u jiġi lilek ftit, li n-nies tiegħi huma weary u malajr biex rabja!
Dighenis u Swigge jaqsmuhom fl-irġiel gruppi u Starek ta VLADA marru ma 10 infanterija oħra armati ma 'assi biex taqta' injam fil-masġar dritt fil-qrib. I akkumpanjata 2 tużżana irġiel u aktar mighty ta 'ċpar lokali. Irġiel primo wriet minnhom il-kwartieri u barrakki biex jiġu mġarrfa sabiex jagħmlu mod biżżejjed biex ma mess up-post, fil-persuni oħra u ħalla gwarniġġjon tagħhom mal-għajnejn fuq il-purċissjoni li waslet għall-bieb kastell. I faċilment u Rigazzo Hagen, iżda l-prelate xaħam u qasir, u oħrajn fil-purcissjoni ma jafux. Il-kmandanti żewġ dismounted u ħaddnu miegħu fuq il-Hagen qodma, waqt li Rigazzo bi tbissima rqiqa u jilgħab fl-għajnejn ta 'dwal opal jiġu mal idejn stirat mill Primo:
- Bravo, Mesta, inti taħbit champion u inti magħmula us go faċli! Il-suldat veru jaf li inti għandek onorati banner tiegħek u tax-xogħol kif suppost. Manfred qalulna għandek Istat bħala kontra rikkieba ...
- Mingħajr Jiri mingħajr dehra Teutonic, I naqsu ...
- Ma jkun modest! Naf dak li għidt von Paulen u I trust kapaċità tiegħu u tiegħek! Kif sirt jitgħallmu tattiċi trijangolu li mhumiex pedonali? Kont naf li l-spearmen li wieħed jifhem kif dan jinżel meta inti staġnati fl-art u stenna għal lottijiet rikkieba. Kemm ħadid infanterija tiegħi trabanţii Teutonic huma tajjeb għalih ...
- I kissru tringhiuri ħafna fil-ħajja tiegħi li naf u s-saħħiet u dgħjufijiet, imma ħafna mill-sigrieti tgħallimt l-inġenju fuq il-ħitan ta 'Biżanzju. Kelli kaptan tajba fil-persuna ta Messer Giustiniani Longo ...
- Um, inti ġlieda condottier kbir li jmiss? Imbagħad tispjega kollox ... sibt din id-difiża post tajjeb u nara li bdejt rinforzi diġà jsir. Kif taħseb li jiddefendu lilna nfusna?
- Il-kastell ma toqgħod cavalry biss magħduda u gwarniġġjon, u Artillerymen tama li jkun it-tip, għall għandna bżonn kbir minnhom. Hawnhekk, il-rinforzi, il-ftuħ għall-xmara, jien ser joqgħod mal-irġiel tiegħi u xi Ċiprijotti archers biex iwaqqfu kwalunkwe tentattivi li seħħ dħul fuq hawn. il-bqija se jkun mewġa trabanţii, archers li fadal u infanterija Teutonic.
- U jipprojbixxi legalment tiegħi?
- Huma se jkun hawn magħna, għaliex fil lotta u attakk malajr, lil hinn mill-velu, huma unsurpassed ... flattered, Rigazzo jilqa ħares qodma.
- Hemm hekk ftit, għall-kelliem ta 'Domazlice, Vladimir Zlokasna, ġab miegħu 120 infanterija u ftit horsemen tużżana, Hagen u l-għajnejn tiegħu jitkellem raġel mixi fil-qawwa ta' età, tall, iffirmata mill-xabla il-ħaddejn xellug u l-għajnejn għal dejjem, koperti bl-abjad. Il-bniedem bowed ftit, irfigħ u volpi calpacul-kuruna koperti bil-xagħar abjad u konoxxenti primo li l-bniedem ma kienx ġdid għall-arti tal-gwerra, imma kien jaf x'inhi l-sħana mill-vuċi tal-kaptan tiegħu u l-għajnejn ta 'opal Rigazzo huwa imdejqa, ivvelenat simili għall-velenu fatali.
- Naħseb Jiri trid tmur fit-triq moħbija minn Schwandorf, li jfittxu l-għajnuna hemmhekk, hawnhekk, minbarra l-appoġġ ta Domazlice starostelui ma verament tara li se jaqbżu fl għal tgħinna. Għalhekk, tlieta sa erba 'ġimgħat, jista' jgħix, iżda mhux li nistgħu tpoġġi l-ġiri.
- Għal dak li inti ordnat, manija dom tiegħek, bħala l-mewġa li jinkiser fi tliet postijiet? Mistoqsija kien mistoqsi minn raġel enormi mal-xagħar iswed u rosy cheeks koperti bi beard ħoxna. Il-post biss ta 'dawl fuq l-għajnejn wiċċ aħdar tiegħu marru barra tal-vista ...
- L-għoli huwa Gunther von Kreszkow Troch, kastell ta Harsovsky Tyn ... b'mod ċar, Primo taw spjegazzjonijiet meħtieġa:
- F'dawk passaġġi, aħna ser Barricade sabiex inti tista 'sforz jagħti, aħna nagħtu triq għal rikkieba u jipprojbixxi legalment, meta aħna se ħruġ-ribelli. Just ma jgħidilna clairière besiege ...
- Monsinjur Jeronimus trid tara int, renju tiegħek, tgħidilhom dwar il-provi li marru permezz matul l-irtirar u l-mewt tal-poplu tagħna hemm fil-kamp tagħna qodma. Sfortunatament, il-mod iebes u rabja, kien bedridden u ma jistgħu jidħlu biex insellem inti, jitkellem prelate li Primo ma kinitx taf ...
- Li Primo, ħalli l-kastell biex tara int u spearmen u Virulei Naħseb li titlef int! Hagen laughed-wiċċ kollu, u ħasbu li Primo qatt ma dehru lilu tant kuntenti, u li Joke ma kienx ġdid ...

Mărşăluiau în pas normal, fără grabă, menţinânând cam două mile între ei şi călăreţii de sprijin ai lui Manfred von Paulen, astfel încât să poată primi ajutor la timp, atunci când va fi fost nevoie. Primo simţea că ritmul marşului întregii coloane slăbise, oamenii şi caii erau storşi după crunta bătălie şi fuga istovitoare, plus că în inimi, cu toată disciplina, îşi făcuse loc descurajarea. O confruntare decisivă, în câmp deschis, în faţa unui adversar îndârjit şi care-i copleşea numericeşte, fără întărituri şi fără sprijinul artileriei pe care o pierduseră, le-ar fi fost fatală. Ştia că trebuie să facă înaintarea adversarului la fel de grea ca şi retragerea lor. Când trecu prin Horazdovice dădu ordin lui Swigge să dea foc târguşorului, iar când flăcările cuprinseră zidurile bisericii, doi târgoveţi se repeziră la el cu bâte groase, noduroase şi ochii sălbăticiţi de furie. Îi ucise pe loc, fără greutate, sub privirile oamenilor săi. Un uriaş pe care-l culesese din rândurile fostei infanterii nobiliare, privea cu ochii în lacrimi la cocioabele cărora le dăduse foc. Se apropie de el…
– Eşti bohem?
– Da, Înălţimea Ta, sunt Starek din Vlada…
– Ai trăit într-o cocioabă ca asta?
– Da, eu şi cei patru fraţi şi trei surori. Ce vină au oamenii ăştia de le stricăm rostul?
– Niciuna, decât că s-au găsit în calea războiului. Pentru noi va fi mai uşor dacă duşmanii nu găsesc niciun sprijin în calea lor, niciun om cu minţile întregi care să le ofere ştiri despre noi…
– Oricum ştiu că pe aici am trecut.
– Da, dar nu ştiu câţi suntem, cum ne mişcăm şi de câte trupe mai dispunem, nici felul în care este alcătuită coloana. Asta-i face să înainteze încet…
– Înţeleg Înălţimea Ta!
– Nu-mi mai spune aşa, sunt oştean…, ca şi tine. Domnia Ta este de ajuns…
Trecură Uhlava dincolo de Klatovy, cu bagajele şi armele deasupra capetelor şi prinşi strâns unii de cingătorile celorlalţi. După ce se zburli o clipă, Lup îl urmă pe Gero în apa tulbure, apoi începu să înaote alături de băiatul care se ţinea încleştat de părul de pe ceafă al fiarei. Pe celălalt mal se opriră să se usuce, să se odihnească şi să dea timp coloanei să se mai îndepărteze. Abia spre seară, în ultimele luciri ale zilei, văzură primele roate de călăreţi care se apropiau, parcă sfioşi, de malul opus. Porniră la drum, lăsându-l în urmă pe Swigge cu doi oameni, să aprindă focuri care să pară că trupa poposeşte acolo. Dacă şiretlicul lor ţinea, mai câştigau câteva ore de marş, până în zori. Chiar şi aşa, nu-şi putea forţa oamenii prea mult, nu i-ar fi folosit nimic ca la o eventuală confruntare să fie complet vlăguiţi. Cam la două ceasuri după prânzul zilei următoare, călăreţii îi ajunseră din urmă. Calm, Primo îşi alinie oamenii în triunghi, cu el şi Francisco în vârf. În spatele lui îi ţinu pe Gero şi Lup. Capelanul frământa rozariul între degetele-i osoase când Primo duse vechiul lui corn la gură şi slobozi semnalul de alarmă, suflând prelung în muştiucul auriu al vechiului corn de zimbru. Sunetul străbătu colinele şi văile dintre ele. Pe urmă, se pregăti de luptă. Descumpăniţi de faptul că mâna aia de oameni se aşezaseră aşa de repede în ordine de bătaie, cei peste 300 de călăreţi ezitară să atace, gândind că este o capcană. În cele din urmă, căpetenia lor aflată în flancul stâng, dădu semnalul şi călăreţii porniră în trombă. Când se apropiară la mai puţin de 20 de stânjeni, geridul lui Primo porni vâjâind într-un zbor al morţii care se opri în pieptul unui călăreţ pe care-l aruncă din şa, prăvălindu-l între copitele cailor pe care-i încurcă. Apoi trase spada uriaşă din legăturile care-i treceau peste spate şi umărul stâng… Goana călăreţilor se frânse în suliţele lungi, înclinate la comandă. Pe urmă intrară în lucru spadele şi securile. În jurul lui Primo se căscase un cerc al morţii şi lucrarea bătrânului oştean era însoţită de psalmii tremuraţi de vocea puternică a lui Francisco. Lup se repezi în nările armăsarului unui călăreţ care ridicase spada deasupra capelanului şi animalul speriat de mirosul fiarei şi rănit groaznic îşi azvârli din şa călăreţul care-şi frânse spinarea. La un semn, călăreţii se retraseră să se regrupeze, apoi şarjară din nou, cu mai multă furie, în vreme ce oamenii lui Primo îşi refăcură rândurile. Când se ciocniră din nou, la o jumătate de milă în spatele oamenilor lui Primo se văzură fanioanele de la lăncile teutonilor. manfred von Paulen venea în trap întins, astfel încât să păstreze ultimele puteri ale cailor pentru izbitura finală. Poate că-i prea târziu, gândi Primo înfigând spada uriaşă, ca pe o suliţă, în foalele unui călăreţ grăsun, bărbos şi cu pletele sure. Numai că, pe neaşteptate, din dreapta sa, de după o colină lungită ca sânul vlăguit al unei femei bătrâne, dând chiote sălbatice, apăru o ceată de călăreţi care-i izbi pe bohemi dintr-o latură. Crezând că este victima unei ambuscade, căpetenia călăreţilor duşmani dădu semnal de retragere şi oamenii putură să-şi tragă sufeltul. Ridicând securea plină de sânge către cer, Swigge scoase răcnetul de izbândă:
– Primooooo!, iar cfeilalţi îl preluară cu furie şi fală nemăsurată, ca nişte luptători încercaţi, care nu făceau decât să puncteze o victorie firească. Abia atunci se lămuriră cu toţii cine erau călăreţii care le săriseră în ajutor, când comandantul lor se apropie în goană şi descălecă lângă bătrânul oştean în clinchetul zalelor. Îşi şterse faţa plină de sânge şi-l cunoscură cu toţii pe Jiri Mladcek. Teutonii ajunseră şi ei, iar Manfred von Paulen rămase călare, privind obosit către grămezile de leşuri…
– Te-ai bătut bine, Domnia Ta!
– Da, dar fără oamenii lui Jiri şi vederea voastră sosind în ajutor, ne-ar fi copleşit! De ce n-ai fugit, cum ţi-am zis? îl întrebă Primo pe cavalerul bohem.
– Doar trei oameni au plecat, ceilalţi douăzecişiopt au rămas cu mine. Ne-am gândit că alături de tine avem mai multe şanse şi vederea noastră prin preajmă are să-i deruteze şi mai mult… Neurath şi Steno?
Privirea limpede a lui Primo lămuri un sfârşit pe care Jiri îl bănuia. Manfred von Paulen rupse tăcerea…
– Peste vreo trei zile ne vom opri la Harsovsky Tyn pe Radbuza. Castelul este întărit şi are şi o mică garnizoană. Hagen a plecat înainte, să asigure aprovizionarea. Acolo ne vom odihni şi-i vom primi cum se cuvine pe rebeli…
– Eu rămân alături de voi? întrebă Jiri.
– Până la castel, da! Apoi, fiindcă cunoşti locurile, mergi mai departe şi ceri ajutor la toţi castelanii. Le spui că Episcopul de Lubeck se află încercuit în castelul de la Harsovsky Tyn. În cele din urmă se vor mişca…
Vorbele bătrânului luptător se stinseră în rugăciunile pentru morţi pe care rostea Francisco. Mai încolo, cu mirosul de sânge în nări, Lup îşi slobozea urletul neamului către soarele ce sta să apună…

Neurath, avându-i alături pe Jiri Mladcek şi Steno, privea pregătirile vrăjmaşilor. Ştiau că nu mai poate dura mai mult de două-trei sferturi de ceas până când masa de luptători va porni către fragilele lor întărituri ca să-i copleşească, să-i mistuie:
– Trebuie să aveţi în capete doar faptul că trebuie să-i întârziem cât mai mult, astfel încât coloana alor noştri să se afle în siguranţă, altfel pierim degeaba… Frica, groaza, planurile de scăpare uitaţi-le. Vom face întocmai cum ne-a sfătuit comandantul Primo…
– El de ce na rămas cu noi? îndrăzni Steno…
– Pentru că este mult mai de folos acolo, ca ultima barieră mobilă după ce noi ne vom fi dus… Bărbatul acela ştie mai bine decât toţi ceilalţi cum se duce un război şi-l va duce aşa cum ştie el… De va fi nevoie, când va intra în luptă va dezlănţui iadul pe pământ, iar noi îl vom ajuta, vom bate cu vieţile noastre în porţile de aramă ale caznelor şi durerii şi fricii. Dumnezeu să ne ajute, acum treceţi la oamenii voştri! Toţi trei făcură cruci largi, iar oamenii lor le preluară gestul deşi nu auziseră ce-şi spuseseră. Jiri Mladcek încăşecă pe armăsarul pe care-l ţinea de frâu unul dintre oamenii lui. Le spuse celor apropiaţi care era planul lor, iar aceştia spuseră mai departe, până la ultimul dintre călăreţi. Frica se făcea simţită mai ales între oamenii lui Steno. Cu o zi înainte se bătuseră ca leii, strânşi în cleştele format de trabanţii de fier şi pedestrimea teutonă şi simţind în cefe răsuflarea haiducilor sălbatici ai lui Rigazzo, dar tot fuseseră daţi peste cap, iar acum ştiau că n-au nicio şansă. Cei mai mulţi ar fi fugit, sau s-ar fi predat, dar ştiau că asta nu i-ar duce decât la un sfârşit groaznic…
În cele din urmă coloanele vrăşmaşe porniră şi iar se auziră imnurile religioase. Călăreţii rămăseseră în tabără, să-şi odihneaască caii, mulţi dintre ei fuseseră trimişi în satele şi parohiile învecinate, ca să-i ridice la luptă pe bohemii ce încă mai stăteau pe la vetre, speriaţi de zvonurile că Episcopul de Lubeck vine să-i măture de pe faţa pământului având alături o oaste uriaşă, de neînfrânt… Coloanele de atac erau formate numai din pedestraşi, iar Paul Neurath zâmbi în sinea lui, ştiind că oamenii lui Jiri Mladcek au şanse mari să scape cu fuga, aşa cum prevăzuse Primo. Acum începuseră să se distingă bine feţele atacatorilor şi Neurath merse către unul dintre falconete, orientându-i ţeava către grupul de preoţi de ţară şi bătrâni luptători aflaţi sub prapurii ţesuţi cu fir, care păreau să se constituie într-un veritabil stat major al răsculaţilor. Se vede că nu-s obişnuiţi să se bată cu armele astea moderne, altfel n-ar sta grupaţi în felul ăsta, gândi bătrânul luptător şi pe faţa-i brăzdată de vreme şi de răni i se lăţi un rânjet rău… Când răsculaţii se apropiară la mai puţin de o sută de stânjeni, Neurath ridică braţul înszăuat şi răcni:
– Feuer!
Pe rând, ţevile falconetelor şi apoi ale bombardelor sloboziră moarte şi spaimă. Grupul de căpetenii bătrâne şi preoţi de ţară fu spulberat şi atacatorii se opriră o clipă, descumpăniţi. Câţiva adunară prapurii risipiţi, strigară la coloanele lungi de luptători, îi făcură să strângă rândurile şi imnurile, însoţite de duruitul sinistru al tobelor, se făcură din nou auzite… Neurath înclină din cap către Jiri Mladcek şi acesta îşi porni călărewţii în trap întins. Părea curată sinucidere gestul celor câteva duzini de călăreţi care atacau frontul de mii de luptători, dar atacul lor avu urmări importante. Centrul coloanei se opri, urmat de flancuri şi pedestraşii duşmani începură să se aşeze în careuri, crezând că atacul lui Jiri este doar primul val de călăreţi ce s-ar revărsa peste ei… Scoţând urlete neomeneşti, călăreţii se izbiră de prima linie de infanterişti, apoi la un sunet de corn venit dinspre întărituri, degajară inamicul şi o zbughiră în galop de-a lungul liniilor, dublând flancul stâng al inamicului şi culegând în piepturile cailor linia orizontului. Răsculaţii nu pricepură nimic, crezând că-i vorba de un atac asupra flancului, dar imediat focul artileriei lui Neurath lăsă fâşii lungi de sânge şi moarte în liniile lor centrale. Unii dădură înapoi, alţii, mai puţini zguduiţi de bariera de foc a bătrânului artilerist, o luară la fugă către întărituri, dornici să-i calce în picioare, să-i spulbere, pe cei care le aduseseră atâtea pagube… Uitând de toate sfaturile sau vrând să-şi îmbărbăteze oamenii, Steno dădu semnalul atacului pentru oamenii săi, dar îl urmară mult prea puţini, abia vreo treizeci-patruzeci de infanterişti al căror atac fu slab, uşor de respins. Cel dintâi muri Steno, cu gâtul retezat dintr-o parte într-alta de o coasă, iar Neurath se pomeni înjurând şi blestemând aşa cum no mai făcuse de multă vreme… Le făcu semn infanteriştilor să stea pe loc, în vreme ce continua să dea semnalul pentru continuarea salvelor care plecau, una după alta, către valul de atacatori. Şevile frigeau, se înroşiseră, aşa că, în cele din urmă opri tragerea, ordonând tunarilor să bată piroane lungi în ţevile care aveau să devină, astfel, inutilizabile. Luă în mâini un fitil fumegând şi se cocoţă pe o stivă de vutoaie cu pulbere. De acolo începu să-şi îmbărbăteze oamenii care se prinseră într-o încleştare sălbatecă, de sfârşit de lume, cu atacatorii. Ştia că în câteva minute aveau să fie copleşiţi şi când mica întăritură fu plină cu duşmani iar oamenii săi zăceau, aproape cu toţii, sfârtecaţi, Paul Neurath aplecă fitilul aprins către unul dintre butoiaşele cu pulbere care aveau capacul la o parte. Atunci văzură răsculaţii din rândurile din urmă cum arată intrarea în Iad, când o coloană de foc, urmată de un bubuit asurzitor, aruncă peste ei trupurile sfârtecate ale camarazilor şi duşmanilor deopotrivă, făcându-le urechile să ţiuiască şi sufletele să tremure la gândul caznelor de pe cealaltă lume. Pământul părea să nu se mai oprească din tremurat, iar peste capete continua să le plouă cu resturi de membre, sânge, zdrenţe umane, fiare contorsionate şi aşchii de lemn. Teribilul zgomot se auzi cale de multe mile, orpind goana călăreţilor lui Jiri Mladcek. Acesta se închină larg, îşi şterse sudoarea care-i intra în ochi şi-şi bătu armăsarul, cu palma, peste gâtul nervos, acoperit cu spumă. Lângă marginea pădurii, la o jumătate de zi distanţă, Primo simţi pământul cum se zguduie, auzi zgomotul exploziei şi-şi îndemnă oamenii să iuţească pasul. Câştigaseră mai mult timp decât speraseră, iar Neurath le trimisese semnul de care aveau nevoie…

Mtaqqba u l-imnieħer fuq, biss parzjalment konvint li l-għażla ta 'ġellieda ta' qabel huwa l-aħjar, l-Isqof Jeronimus 1 ħalla l-kamp. Kavallieri Imbagħad intensifikati Teutonic mmexxija mill Manfred von Paulen, li immedjatament għadda fuq quddiem nett. Wara trabanţii infanterija ħadid Teutonic, archers u jipprojbixxi legalment Ċiprijotta selvaġġi, allura l-grupp ta 'mexxejja militari. Fl-aħħarnett, li jgħinu dewmien ariergărzii se tkun meħtieġa, spearmen Hagen ma. Wara carts bagalji tagħha, provvisti u ftit midruba. Il-midruba aktar serjament jew imċaħħda mil-opportunitajiet li jibqgħu fil-kamp, ​​man-nirien ħruq, filwaqt li l-mewġa ta 'difiża kien sar Guy ma zkuk ta' armi appoġġjati minnhom, b'tali mod li nirien dawl filgħodu jew dak kien jidħol biex jidher li l-kamp hija mgħasses mill sentries bħas-soltu ... Primo u l-irġiel tiegħu jiġi ttardjat għal madwar sagħtejn, imbagħad siekta bħala dellijiet, li jħallu l-istrixxa wara l-irtirar. Virula kienu telqu l-cart li jistabbilixxu Rinaldo ferita ko ikrah fil-ġenbejn, fejn I staġnati ħjata rebelled Boemja, iżda Francisco, notched-ħaddejn hip n vrusese ma jmurx mal-konvoj, baqa ħdejn comrade qadima tiegħu, kif u Gero kellu mal Wolf kontra insistenza Virulei. Minkejja l-attakk vjolenti u nuqqas ta 'taħriġ tal-poplu tiegħu, Primo kien tilef mhux biss sitt ġellieda u kien ftit midruba madwar żewġ tużżana, iżda li ma tgħoddx għall-kuntrarju, kien jaf li jagħtihom chariot. Madankollu, li riedu tista 'tieħu minn fost il-pedestrimii nobbli. Il-wieħed li kellu jibqa mal-suite Episkopali jibqa cavalry qrib Gunners Neurath ta. Disa zdrahoni magħżula inqas frightened mill-oħrajn u tah naħa tiegħu u Swigge sehem li fi gruppi oħrajn. Jitkissru, mal-xagħar griż liberi fuq l-ispallejn, mixi għat-tisħiħ Primo Little 'l-Artillerija u sab Paul Neurath ma' żewġ irġiel żgħażagħ, huma ma kinux jafu. Huwa sib li jmiss tagħha u leaned lilu artillerija li jitkellmu:
- Dawn huma l-kmandanti żewġ tat-truppi li se jibqgħu miegħi. Wisq ma jistgħux jagħtu parir, jien qatt ma ordnat xi ħaġa oħra minn pistoli tiegħi, naf li ma ... aktar Inti jista 'jkollhom jagħmlu pjan battalja renju tiegħek bħala l-aktar deċenti, li aħna jitħassru mhux picky bħala fools ...
- L-isem tiegħek u fejn inti ġġieldu? talab Lancer ex ...
- Jiena Steno, qal li ma kellu aktar militari gwardja sergeant Episkopali Palazz fil Lübeck.
- Qatt ġġieldu?
- Qatt, renju tiegħek! rekluti tgħallmu jimxu fil-formazzjoni, biex iżommu l-armi u għassa kif suppost purċissjonijiet biex jiċċelebraw, li ma iffullar u wisq leali lejn saċerdoti rrabjata tiegħu. Tgħid dan, Steno bżiq fil-trab tas-saqajn ... S'issa smajt ebda kanuni ta 'kanun u rajt barrakka demm tant, biss bħal dak I raw il-prestazzjoni u n-nies midruba jmutu ...
- U inti? Primo jiffissaw tagħhom gaze fil-għajnejn tal-bniedem tieni ...
- Jiena Jiri Mladcek, ħdejn Bleznice.
- Bohemi?
- Iva, il-familja tiegħi huwa ġenerazzjonijiet stretti qodma fit-triq. Konna seba aħwa u I marru biex tfittex Xorti ... I jaw fil-ċelebrazzjoni tal-ġirien mal-xabla żewġ irġiel żgħażagħ mill Straha u dad saq me lil xi qarib ta 'tagħna, tgħaffiġ-Isqof ta' Lübeck, li jkollhom biex jifhimha ma tal-vittmi. Kif kien l-żiemel u xabla ma kinux bdiewa, ġew riċevuti għal Isqof xogħol şoale, akkomodazzjoni, ikliet, u nofs ducat sena ...
- Inti twassalhom l horsemen?
- I, renju tiegħek!
- Kemm għandek?
- 83, li minnhom 11 kienu ħafif feruti, iżda jistgħu jżommu fil-sarġ ....
- Issa tisma lili, I se tkun qasira minħabba I jistennew irġiel tiegħi, rridu mmorru ... Jekk inti huma mmexxija minn xi mole, li jkollhom ikla n attakk ... Meta inti tilħaq 300 passi, inti Jiri , jiksbu l-irġiel tiegħek fis attakk frontali, l-nassa, miġbura bħal li kieku inti suldati mill-professjoni. Fjammi Coateţi roared u l-imnifsejn, jekk inti tista '! Wara l-ħabta, jirrilaxxa lill lemin tiegħek u l-grupp front running biex jagħmlu l-Volley għal pistoli Neurath ta. I għandhom track inti, il-ħsieb nassa jew le dawn huma użati biex kanuni nar ... razza ħames sa sitt mili, iżda mhux darba minn magħna u jmorru fejn Alla tiggwidak! Beware li jaqgħu maqbuda, għaliex inti nazzjon u liġi u dawn se wreak terribbli ...
- I ma 'rġiel tiegħi x'għandek tagħmel, renju tiegħek? staqsa Steno.
- Sa issa inti ħasbu suldati issa wisq! Ma naħsibx ta 'settlements sofistikati f'formazzjonijiet battalja. Sit ma guns u meta ikollok taħbit bħallikieku-dinja jispiċċaw. Il-bqija għandu jieħu Neurath kura. Jekk inti ma tistax attakk sa l-aħħar tal-lejla, jieħdu dawk li jistgħu jimxu u run dawl bil-lejl. Ħalli l-midruba hawn, xorta waħda ... jgħidu li jkollhom l-ebda ċans bi tliet ammonti. Il greets żewġ iżgħar ras qasir, hugged lilu u serraturi Neurath 2 huma taħlit għal ftit mumenti ...
- Issa mur renju tiegħek, Gunners ngħid, jien sorry li aħna sodisfatti fi żminijiet aħjar ...
- Me, Tunaru, iżda mbagħad I ma 'kura kif gwerra truf, aħna jidħol fis dan bħala fi drunken, issa tiċrit kull comrade li mwittija xagħar tiegħu off ... u qabad il-ċinga ġilda fuq finalment mixgħula għarqub tiegħu u ħalla l-poplu li jistabbilixxu l quddiem. Huwa temm sinjal tiegħu band ftit u qed tibda off bil-mod. Jien qbilna li jisfurzaw lin-nies, speċjalment il-mod li jkun twil u diffiċli. Il-tħakkik tiegħu but fuq, ma mane shaggy, Wolf, liberi mill Gero. Francisco marru fl-naħa waħda mal-irkopptejn razza sewda mhux lixxa tucked up hawn fuq. Wiċċ tagħha kien frisk notched fil tempju xellug għal geddum tiegħu u l-ħsara ispalla kien maqbud fil-warrani dwar Virula. Rużarju dendil ta 'swaba b'saħħithom. Matul inqas minn siegħa kellu jitla ... Meta bidunett mixi mile, waqfien Primo minflok u tinsa ladarba l-kamp fejn raw fjammi dwar li jitfu n-nirien. Huwa kien jaf li kieku kienu meħuda mill s'issa, se ġurnata waħda dawl ... Ukoll, kif maħrubin, mhux dawk li tħallew biex ikopru tiegħu ...

- Qatt! Isqof ħsejjes kanuni kważi inuman fil-skiet li mdawra lilu. Jeronimus părea posedat, dar ochii bărbaţilor aşezaţi în cerc în jurul său îl priveau liniştiţi, ca unii care văzuseră multe…
– Cum să mă retrag din faţa unor ţărani când am la dispoziţie asemenea trupe de elită cum nu poate avea niciun monarh din Europa în momentul acesta? Cum să nesocotesc ordinul primit direct din partea Cancelariei Sfântului Scaun?
– Eminenţă, am să vorbesc eu, pentru că sunt cel mai bătrân, pentru că în cadrul Ordinului am rang de frate superior şi sunt doar cu o treaptă mai jos decât Eminenţa Ta, iar ceea ce-i viu pe lumea asta nu mă mai sperie de multă vreme… Am văzut atâta moarte şi atâta suferinţă pe Pământ, încât ar trebui să fi murit de mult… În plus, sunt comandant militar şi fidelitatea faţă de comandant înseamnă şi recunoaşterea, cu fidelitate, a situaţiei din teren, iar eu nu pot să mint, nici credinţa, nici părul meu alb, nici sutele de camarazi cărora le-am închis pleoapele pe toate câmpurile de bătaie ale Europei nu mi-ar da voie… Vocea lui Paul Neurath suna atât de limpede şi atât de liniştită încât dădea fiori. Singurele zgomote care se auzeau în jurul cercului făcut de căpeteniile aflate la sfat erau gemetele răniţilor şi murmurele prelaţilor care rosteau rugăciunile de eternă iertare…
– Vorbeşte comandante Neurath! Sper că nu mă vei sfătui şi domnia ta să ne retragem, nu după cea mai clară şi mai spectaculoasă victorie pe care am văzut-o…
– Monseniore, problema care se pune nu este dacă să ne retragem, ci cât de repede o putem face, astfel încât să salvăm cât mai mulţi dintre răniţii noştri, cât mai multe arme de foc şi cât mai multe bagaje. Este drept, astăzi am câştigat într-o confruntare inegală, pentru că oamenii noştri şi eu însumi, am făcut minuni, dar asta nu se poate repeta la nesfârşit… Suntem în teritoriu inamic, Eminenţă, ei vor fi tot mai mulţi, ne vor tăia posibilitatea să ne aprovizionăm, iar noi vom fi tot mai puţini, mai izolaţi şi mai flămânzi. Asta nu e bine… Dacă după atacul cuirasaţilor noştri ar fi fugit, era uşor să-i spârcuim, i-am fi găsit în zilele următoare speriaţi şi adunaţi în grupuri mici, dezorientaţi şi i-am fi ucis pe rând, dar ei s-au retras în tabără în ordine, s-au adăpostit în spatele carelor întărite cu fier şi legate cu lanţuri şi aşteaptă… Le dă mâna so facă, Eminenţă, pentru că sunt mulţi, sunt tari şi au fost în multe războaie, de aia nu s-au speriat… Au comandanţi buni, ştiu ce are să urmeze, de asta nu le este frică… Acum au trimis emisari prin satele şi târgurile din jur, aşteaptă întărir, în vreme ce nouă nu ne poate veni nimeni în ajutor.
– Suntem oastea Domnului, aveam cea mai puternică protecţie!
– Parcă aş vrea, Eminenţă, ca acum, la sfârşitul vieţii, să văd oştile de heruvimi, mânuind spadele de foc, călăuziţi de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Cabriel venindu-ne în ajutor, dar n-am să văd minunea asta, aşa cum n-am să-l văd pe Belzebuth ridicându-se împotriva noastră şi scoţând flăcări pe cur…
– Nu huli!
– Nu hulesc, dar în treburile astea eu şi cavalerii aceştia am văzut mai multe decât liturghii a slujit Eminenţa Voastră! Vă mai spun un lucru: am mai participat la războaie civile şi am văzut de ce este gloata în stare; să vă ferească Dumnezeu să cădeţi vi în mâinile lor! Patimile lui Christos ar părea dulci poveşti pentru copii!
– Neurath are dreptate, Eminenţă, glăsui Manfred von Paulen şi vocea sa puternică părea un ciocan uriaş care pică sacadat pe-o nicovală uriaşă. Astăzi dacă n-ar fi fost tunurile lui şi atacul furibund al camaradului Primo, niciunul dintre noi n-am mai fi vorbit la sfatul acesta! Am luptat în atâtea războaie că le-am uitat numărul. În unele am ieşit biruitori, în altele am pierdut, dar niciodată n-am simţit Moartea atât de aproape… Dacă rămânem pe loc, vom rezista o zi, două, trei, poate chiar o săptămână, dar mai mult de atât este peste puterea miracolelor!!! Poate că o să-i mai dăm peste cap, dar curând vor învăţa să ne respingă, iar noi vom fi tot mai puţini şi mai vlăguiţi…
– Putem rezista în spatele întăriturilor, încercă unul din nobilii din suita Episcopului să aducă un argument în plus…
– Putem, domnia ta, dar asta se poate face câteva zile, nu mai mult! Acesta nu-i decât un val de pământ întărit cu ţăruşi ascuţiţi, nu o fortificaţie în toată puterea cuvântului. Este destul ca duşlmanii noştri să ne taie orice cale de comunicaţie, să nu ne mai putem aproviziona şi în două săptămâni ne vor da gata! În vremea asta ei doar vor patrula, fără să piardă niciun om! Dacă am fi fost ceva mai mulţi şi dacă cei din suita dumneavoastră, aşa zişii cavaleri, n-ar fi fost atât de slabi, am fi putut ataca încă din noaptea asta, dar asta nu se poate face cu cuirasaţi; tunetul copitelor grele se aude de la două mile distanţă…
– Adică… vru să suţină discuţia acelaşi nobil din suita episcopală. Urechile i se roşiseră de mânie auzind cum bătrânul comandant teuton arunca toată vina pe spatele celor ce veniseră alături de Episcop…
– Abţine-te, domnia ta! şuieră glasul lui Rigazzo. Dacă ai orgolii, du-te şi manifestă-ţi-le în tabăra duşmană, sunt gata să te însoţesc până acolo… Altfel, sărutaţi tălpile bătrânilor Primo şi Neurath pentru că v-au salvat vieţile!
– Ni le-au salvat, comandante, altfel am fi murit cu toţii! îndrăzni nobilul…
– Nu, nu! Eu vorbesc despre ce sa întâmplat după confruntarea cu răsculaţii!
– Cum aşa?
– Aşa, bine! Am vrut să vă dau pe mâna haiducilor mei după bătălie. Nu le trecuse beţia sângelui şi meritau şi ei o distracţie, nu!? Dar cei doi bătrâni au zis că puteţi fi de folos… Sunt curios, cum, dar sunt sigur că o să aflu în curând… V-am spus din capul locului că defecţiunea în faţa inamicului şi insubordonarea se pedepseşte cu moartea pe loc!
Episcopul privea cu ochii măriţi de groază către italianul măsliniu care vorbea mângâindu-şi barba subţire cu palmele încărcate de inele. În lumina focului i se părea că priveşte la profilul unui şarpe… Ca să detensioneze atmosfera, i se adresă lui Manfred von Paulen:
– Cum sugerezi so facem, domnia ta?
– Ce să facem?
– Să ne retragem?
– Voi vorbi tot eu în locul fratelui von Paulen, pentru că la treburile defensive tot eu sunt cel mai vechi şi mai încercat, spuse Neurath. Peste două ceasuri, când oboseala îi va doborî pe toţi, vor pleca pedestraşii, pe urmă cavaleria grea. În ariergardă vor rămâne oamenii lui Primo, el simte ca şi mine primejdia şi va şti să vă acopere…
Domnia ta şi oamenii mei când veţi pleca? mai întrebă Episcopul.
– Noi, tunarii mei şi cu mine, împreună cu ce a mai rămas din oamenii Emineţei voastre, vom rămâne în fortificaţiile artileriei. Aici veţi lăsa răniţii gravi şi focurile aprinse, ca să-i potolim. Tunurile nu se pot retrage în grabă, v-am încetini, dar vreo câteva ceasuri putem rezista şi-i mai putem împuţina. Va fi destul ca să vă îndepărtaţi cât mai mult… Bătrânul ăştean vorbise atât de liniştit încât dădea impresia că vorbea despre altcineva, dar toţi cei care urmau să plece ştiură că-l auzeau pentru ultima oară…

Stăteau pe o ridicătură uşoară, chiar într-o latură a taberei lor, cealaltă fiind sprijinită pe malul râpos al Otavei. Se auzeau uneltele servitorilor şi ale geniştilor care ridicau întărituri serioase din valuri de pământ, cu şanţuri. Ridicăturile erau întărite cu împletituri din răchită şi pari ascuţiţi, înfipţi bine în coasta valurilor. Episcopul şi cei din suita sa ceruseră ca tabăra să fie întărită chiar în jurul ridicăturii pe care stăteau acum, dar Hagen, aprobat de Rigazzo şi von Paulen se opusese cu vehemenţă:
- Monseniore, în ce priveşte treburile războiului vă rog să ne lăsaţi pe noi să decidem. Apa este mai importantă decât priveliştea, iar noi s-ar putea să ne aflăm în faţa unei confruntări mai lungi şi mai dure decât ne-am fi dorit. Aici, în timpul bătăliilor, vom instala artileria lui Neurath şi vom stabili un punct de observaţie. Pentru asta vom întări colina asta…
- N-ar fi mai bine să instalăm aici punctul de comandă? încercă Episcopul Lubeckului, Jeronimus.
- Nu, Eminenţă! Comanda o vom exercita de pe valul nostru de pământ. Artileria este mai bine să stea într-o parte pentru ca ghiulele să nu zboare pe deasupra oamenilor noştri. Caii se sperie uşor…
- Dar acolo nu vor fi apăraţi tunarii şi armele grele…
- Îi vor apăra oamenii lui Primo! încheie Hagen disputa privindu-şi drept în ochii miraţi bătrânul luptător. Aşadar prima sa misiune era deja stabilită. În noaptea caldă, cu cerul spuzit de stele, priveau de pe colina pitică la multele focuri ale inamicilor şi vedeau, cu strângere de inimă, că pojarul era mult mai întins decât bănuiau. Sigur că acolo, în tabăra duşmană, erau şi mulţi servitori, multe femei, dar cu toate astea simţeau că numai printr-o minune puteau rezolva rapid situaţia grea în care se găseau. Chiar înainte de miezul nopţii tunurile fură aduse şi aşezate în lăcaşuri. Neurath îşi puse oamenii la treabă ca să aşeze parapeţi şi duse căruţele cu pulbere în spatele colinei, în timp ce ghiulele ordonă să fie aşezate în piramide lângă piesele de artlerie. Se cunoştea priceperea din tonul măsurat al vorbelor, din calmul evident şi din mulţimea amănuntelor pe care nu le neglija. Comandanţii plecară, rămânând doar Primo alături de tunari. Îl repezi doar pe Gero, însoţit de Lup, să-i cheme oamenii şi pe Virula. Sosiră cam într-un ceas, în zgomot de paşi şi scârţâit de roţi de căruţă…
- Ştiam eu, diavol bătrân, că ai să mă duci drept în iad, se auzi glasul ascuţit al Virulei şi vorbele bătrânei stârniră hohotele de râs ale soldaţilor. Primo şi Neurath îi fură recunoscători vivandierei pentru că veselia era în măsură să-i destindă pe oşteni şi să facă uitată şi spaima şi oboseala.
- De ce în iad, Virula? întrebă capelanul Francisco care venise şi el alături de oamenii lui Primo.
- Păi tu cum ai numi locul unde pute a pucioasă, trăzneşte ca la Judecata de apoi şi focul şi moartea sunt stăpâne? îi răspunse bătrâna stârnind şi mai mult veselia oamenilor.
- Tu de ce n-ai rămas cu trupa? îl întrebă Primo pe Francisco.
- Acolo sunt atâtea sutane aduse de Episcop, încât oamenii noştri au să se sufoce de atâta miros de tămâie. Am crezut că e mai multă nevoie de mine aici, cineva trebuie să vă închidă şi vouă ochii şi să vă dea ultima binecuvântare…
La ordinul lui Primo, Dighenis Volomides şi treizeci din oamenii lui luară burdufurile uriaqşe din piele şi plecară la Otava să le umple cu apă. Lângă tunuri fură instalate hârdaie cu apă veche, de ploaie, stătută, care să fie folosită la stingerea eventualelor incendii şi să răcească ţevile tunurilor. Ceilalţi oameni din trupa lui Primo porniră să-i ajute pe artilerişti şi pe servitori la întărituri. Virula se apropie de cei patru servitori care trebăluiau pe lângă cazanele mari, cu fiertură, preluând comanda bucătăriei de campanie. Îşi suflecă poalele ca să se mişte mai uşor şi în hohotele de râs ale oamenilor începu să-şi exercite comanda pe care şi-o asumase cu de la sine putere:
- Puneţi bucăţile de slănină în fiertură, trepăduşilor, ca să aibă oamenii snagă mâine dimineaţă şi nu vă zgâiţi la ciolanele mele bătrâne, că aţi văzut şi lucruri mai frumoase! Dacă ăsta-i ultimul lucru pe care-l vedeţi în viaţa voastră ticăloasă să vă bucuraţi, căci vedeţi cele mai râvnite picioare care au călcat vreodată într-o tabără militară. Nu căsca gura, muceo, îi strigă unui servitor tânăr, cu tuleiele abia mijite, că astea au răpus mai mulţi luptători adevăraţi de câte rugăciuni ai rostit tu…
- Nu huli, Virula, că mâine poate fi ultima zi şi pentru tine, nu doar pentru el… încercă Francisco să domolească verva vivandierei…
- Şi tu te uiţi cu jind, păcătosule, aşa cum te uitai şi când aveai ouă între pcioare şi nu înlocuisei sabia cu psalmii latineşti din care nici nu pricep nimic!
Sfada veselă continuă în vreme ce aburii îmbietori se ridicau diun cazane şi oamenii continuau să muncească supravegheaţi de Swigge. Neurath şi Primo se aşezaseră pe doi butuci chiar pe vârful colinei, cu Gero, Lup şi Francisco alături. Tunarul bătrân întinse mâna către lupan, acesta mârâi, zburli coama şi-şi dezveli colţii, dar bătrânul, cu o mişcare fulgerătoare, răsuci mâna noduroasă şi apucă fiara de după ceafă. Cu cealaltă mână începu să mângâie lupul sub bărbie, domolindu-l. Gero îl privea uimit…
- Toate au un înţeles, flăcăule. Eu sunt cel care îngrijeşte şi dresează câinii Ordinului pentru vânătoare şi pentru luptă. Ăsta-i un lup pe cinste, dar îndemnul şi hrana trebuie să vină de la tine. Tu eşti singurul lui stăpân, pentru tine se va bate şi va muri dacă-i ceri. Zicând acestea, dădu drumul fiarei şi scoase din cingătoarea lată, înflorită cu ţinte de argint, un stilet lung şi subţire, în teacă de lemn ornată cu flori din alamă. Întinse arma către Gero şi la nedumerirea şi surpriza plăcută din ochii lui răspunse:
- Stăpânul unui astfel de luptător nu poate sta neînarmat, iar tu ai şi datoria să-l aperi, aşa cum va face şi el pentru tine când va fi nevoie. Bucuria copilului însenină şi privirile oştenilor bătrâni, în vreme ce Francisco mestecă în barbă cuvintele unei rugăciuni pe care numai el o pricepea. Când treburile fură isprăvite, Neurath
şi Primo rânduiră străjile şi oşteni şi servitori cu burţile pline se culcară. Până la revărsatul zorilor mai puteau prinde două-trei ore de somn bun…
Soarele se ivi deasupra orizontului cu luciri sângerii, vântul uşor aducând dinspre tabăra duşmană muzica imnurilor religioase. Se vedeau prapurii şi se simţea mirosul de tămâie, în vreme ce trupele ieşeau în ordine dintre şirurile de care şi se aliniau în ordine de bătaie. Ascultau în genunchi slujba oficiată de Episcop şi prelaţii care-l însoţeau, în vreme ce Francisco, cu rozariul între degetele uscăţive şi ochii închişi, murmura litania sfântă. Când se ridică, îi binecuvântă pe toţi şi oamenii se ridicară privind către tabăra lor. Pe valul de pământ se vedeau Hagen şi şi Rigazzo, Episcopul şi câţiva nobili, cu toţii aşezaţi sub flamuri, privind infanteria care ieşea din întărituri. În centru, la două sute de stânjeni în faţa taberei, se rânduiră arcaşii ciprioţi, iar în spatele lor infanteria nobiliară. Pe flancul stâng, apăraţi din stânga de apa Otavei, pedestrimea teutonă, iar în cel drept, cel mai aproape de colina lor şi de tunuri, trabanţii de fier. Sălbatecii haiduci ai lui Rigazzo îşi formară liniile la cincizeci de stânjeni în spatele frontului. Primo îşi alinie şi el oamenii în formaţie de bătaie, cu rândurile strânse, îmbărbătându-i, zâmbindu-le, cu spada uriaşă pusă de-a curmezişul pe spatele lat şi securile de berseker în mâini. Îşi simţea oamenii neliniştiţi, încordaţi, dar ştia că toate astea vor dispărea atunci când îi va pune în mişcare. Spera să aibă parte de o confruntare, oricât de neînsemnată, altfel văzând grozăviile bătăliei puteau să-şi piardă curajul. În flancul stâng îl aşezase pe Dighenis Volomides, în cel drept pe Swigge. Lângă cel din urmă stăteau şi Francisco şi Virula şi Gero cu Lup.

Cu doar trei zile înainte de a ajunge la Stakowice pe Otava, semnele ostile se arătară. Nu mai întâlneau nici ţipenie de sătean şi patrulele trimise în cercetare sau pentru strângere de furaje şi de hrană trebuiră întărite, pentru că dispăreau înghiţite parcă de ceaţa ce se ridica din câmpiile umede. Marşurile îşi scurtară etapele, Rigazzo şi Hagen opunându-se nerăbdării Eminenţei sale, Episcopul de Lubeck, de a se confrunta cu răsculaţii. Motivau că o confruntare cu efective complet necunoscute, cu proprii soldaţi obosiţi, le-ar fi fost fatală şi hotărâră ca în fiecare seară să întărească tabăra cu şanţuri şi să dubleze străjile. Chiar în seara de dinaintea ultimei etape de marş, după ce focurile începuseră să se stingă şi somnul îi cuprinsese pe toţi cei din tabără, străjile dădură alarma. Soldaţii se echipară în grabă şi luară armele aflate la îndemână. Comandanţii îi rânduiră rapid, în linişte şi cu fermitate. numai dinspre locul în care erau campaţi oamenii care veniseră cu Episcopul se auzea zarvă mare, novicii în cele ale războiului nedescurcându-se pe întuneric şi strigându-se unii pe alţii ca să-şi găsească locurile în formaţie. Norocul îi ajută, însă, pentru că se dovedi că cei care le tulburaseră liniştea erau prieteni, nu duşmani. Deşi erau puţini, Hagen şi Rigazzo îşi simţiră inimile pline de bucurie când îi văzură. Mai întâi de toate că nou-sosiţii aduceau cu ei piese de artilerie, iar în căruţele grele, ale căror roţi lăsau urme adânci în lunca jilavă a Otavei, se ghicea belşugul butoiaşelor cu pulbere şi mulţimea ghiulelelor. Erau cinci falconete uşoare şi patru bombarde grele la care boii cu coarne lungi opinteau din greu în hamurile de piele. Comandantul artileriei era Paul Neurath, cunoscut luptător de pe toate câmpurile de bătaie şi de la toate asediile din centrul şi estul Europei creştine. Trecuse de şaptezeci de ani, dar îşi ducea cu mândrie pletele albe de pe capul asprit ce se afla deasupra trupului de uriaş. Tunurile îi erau însoţite de 250 de infanterişti tari ca fierul şi uniţi ca un zid de fortificaţie. Lăncile lungi şi grele ieşeau ca nişte ţepuşe monstruoase deasupra trupurilor acoperite complet de fier, scuturile triunghiulare lungi şi grele le stăteau prinse pe spinările late, iar la şolduri le atârnau paloşe late, nu foarte lungi, pentru lupta de aproape. Paşii lor răsunau ca un tunet înfundat, ameninţător, pe pământul moale. Cei din urmă din coloană erau 64 de cavaleri, toţi unul şi unul, ce călăreau scară la scară, având trupurile acoperite de zalşe grele, capetele acoperite de coifuri cilindrice, doar cu o fantă subşire pentru ochi, cu panaşe negre. unul singur avea panaş alb, cu toţii purtând peste zale rase albe cu crucea roşie sau neagră brodată pe piept şi pe spate, la fel cum era zugrăvită pe scuturile masive. Călăreţul cu panaş alb descălecă şi se apropie de grupul comandanţilor. Ajuns în faţa Episcopului de Lubeck îngenunche şi-şi scoase coiful greu, dându-şi pe spate capişonul zornăitor de zale. atunci văzură că avea, ca şi Paul Neurath, pletele complet albe…
- Monseniore, ne-am grăbit să dăm urmare scrisorii trimisă de Cancelaria Papală. Suntem Fraţii Teutoni din Konigsbergh, iar eu sunt comandantul trupelor, Manfred von Paulen.
- Cel care a luptat la Tanneburg? întrebă Episcopul Jeronimus.
- Chiar dacă număr 72 de ani bătuţi pe muchie, acela a fost, totuşi, nobilul meu tată! Mai vreau să spun că tata na luptat contra armatelor polone şi a celorlalte hoarde slave, acolo unde fraţii Juningen, Marele Maestru şi fratele său Ullrich, precum şi Conrad von Lichtenstein şi alte sute de fraţi ai noştrii au fost măcelăriţi, pentru că fusese trimis să apere Marienburgul a cărui citadelă na predat-o, ţinând stindardul teuton pe ziduri până la sfârşit. Da, noi suntem soldaţii Ordinului Teuton şi am venit să vă ajutăm în războiul contra schismaticilor.
- Sunteţi cam puţini şi… cam bătrâni, frate întru credinţă…
- Soldaţii sunt dintre cei mai tari din lume, dar noi, fraţii teutoni, suntem bătrâni pentru că spiritul cruciadelor a murit, iar tinerii nu se mai înghesuie să ni se alăture. Cine să prefere o viaţă plină de privaţiuni şi de duritate, a cărei singură bucurie este jertifirea pe câmpurile de luptă, în numele Mântuitorului unei vieţi liniştite prin burgurile întărite sau în satele îndestulate? La noi avansările vin numai foarte târziu, iar recunoaşterea se află numai pe câmpul de luptă… Mă uit la cavalerii bogat îmbrăcaţi din suita Eminenţei tale şi nu văd niciunul să fi atins jumătatea vârstei mele, cu toate astea sunt bogaţi şi nepăsători…
Rigazzo îi aruncă o ocheadă veselă lui Hagen care-i răspunse la fel. Într-o latură, Primo îi studia pe nou-sosiţi şi lângă genunchiul său, stătea chircit, ţinându-l pe Lup de coama zburlită, Gero care privea cu ochi hulpavi la zalele şi armele bătrânului cavaler îngenuncheat.
- Fiţi bineveniţi, domniile voastre, acum găsiţi-vă loc de odihnă pentru că dimineaţă vom porni să întâlnim răsculaţii… Întindeţi-vă corturile unde găsiţi loc.
- Eminenţă, nu e timp pentru întins corturi. vom înopta lângă caii noştri şi vom aprinde focuri să ne pregătim cina. Am făcut etape lungi ca să vă prindem din urmă şi să nu vă lăsăm singuri în faţa duşmanului. Văd că aveţi şi soldaţi de meserie şi asta-mi umple sufletul de bucurie, căci confruntarea va fi mult mai grea decât socot capetele înfierbântate de la Cancelaria Papală. Sfântul Părinte nu ştie ce ne aşteaptă aici, altfel aţi fi fost de două-trei ori mai mulţi. Ştiu că oamenii mei sunt puţini şi nu numărul lor va înclina balanţa victoriei către tabăra noastră, dar suntem mai învăţaţi cu războiul şi moartea decât cu lingura care ne însoţeşte adăpostită în carâmbul cizmelor şi nu ştim să dăm înapoi, aşa că de-un folos sunt sigur că vom fi.
Rigazzo veni şi-l ridică de subsiori pe bătrân, privi în ochi de-un albastru limpede şi glăsui:
- Dacă oamenii tăi sunt la fel de tari ca tine, nici nu contează numărul lor. Câţi duşmani ne aşteaptă şi ce fel de luptători sunt?
- Din ce ştiu de la ţăranii pe care i-am interogat, de la fugari şi de la iscoade, vom avea de înfruntat între 8 şi 10 mii de luptători buni, căliţi în multe confruntări de pe întinsul Sfântului Imperiu. au comandanţi buni, din mica nobilime bohemă, dar au şi un dezavantaj: n-au o căpetenie, ci sunt conduşi de mai mulţi căpitani. La arme stau mai prost, sunt de strânsură, dar le mânuiesc cu pricepere şi nu sunt simpli glotaşi. Avantajul lor este că sunt bine aprovizionaţi, spre deosebire de noi, care va trebui să ne descurcăm cum vom putea, pentru că aici suntem în teritoriu inamic chiar dacă suntem pe pământul Sfântului Imperiu German.
Cuvintele bătrânului nu conveniră celor din suita episcopală şi acelaşi cavaler care-l înfuriase pe Rigazzo la Grofenau rosti zeflemitor:
- Se vede că anii au adus nu doar albeaţa pletelor, ci şi frica, domnia ta, altfel nu pricep cum poţi zugrăvi situaţia atât de sumbru…
Saltul lui Rigazzo fu fulgerător, născând un zâmbet rău pe faţa lui Primo, care văzu cum subţiraticul mercenar retează cu o singură mişcare a jungherului ce-i apăruse în palma stângă urechea guralivului cavaler.
- Când vorbesc bărbaţii despre război, măgarii trebuie să tacă, altfel rămân fără urechi! şuieră vocea italianului care acoperi exclamaţiile de uimire ale oamenilor din suita Episcopului. Măcar acum ştim ce ne aşteaptă…

Într-a treia seară de popas, când instrucţia era aproape pe sfârşite şi dinspre tabără se simţea mirosul fierturilor ce clocoteau în cazanele vegheate de servitori şi de femeile convoiului, se auziră trompetele şi orizontul fu luminat de culorile convoiului ce se apropia. Se aliniară la intrarea în tabără, cu armele ţinute strâns în mâinile bătătorite şi cu sudoarea curgându-le pe sub pieptarele de piele întărită cu fier sau pe sub platoşele grele. Hagen şi Rigazzo, însoţiţi de ofiţeri, îşi duseră armăsarii nervoşi în centrul formaţiilor de luptă şi se aşezară sub flamuri. Când convoiul se apropie la câţiva zeci de stânjeni, Gero care-l ţinea strâns pe Lup de coama zburlită, glăsui către Primo:
– Ce de-a boieri şi ce haine frumoase!
Bătrânul luptător zâmbi în barbă, clipi des ca să îndepărteze un fir de sudoare ce i se scurgea de-a curmezişul frunţii drept în ochiul stâng şi răspunse:
– Bogaţi, da' slabi. La prima încleştare serioasă ai să le vezi doar dosurile învelite în mătase…
În fruntea coloanei, sub flamuri împodobite cu cruci roşii şi negre, stătea comod în careta scumpă Episcopul de Lubeck. De-o parte şi de alta a portierelor atelajului călăreau cavaleri cu priviri viforoase, acoperiţi de mătăsuri, blănuri, aur, argint şi oţeluri scumpe. În urmă veneau 600 de infanterişti de curte nobiliară şi aproape 200 de călăreţi ce nu puteau păstra formaţia, fiind alcătuiţi din cete de strânsură ale nobililor. Oaste de paradă, fără instrucţie şi fără disciplină. Mulţi dintre ei, în ciuda ţinutelor marţiale, nu participaseră la nicio bătălie, iar ostaşii se ocupaseră cu paza curţilor nobiliare. Episcopul Jeronimus al Lubeck-ului coborî din caretă, făcu semnul crucii asupra trupelor şi steagurilor, apoi se îndreptă către căpeteniile care descălecaseră. Aceştia primiră binecuvântarea şi împreună inspectară trupele de mercenari, prelatul arătându-se mulţumit de ceea ce vedea. Se îndrepatră apoi către tabără, iar Hagen convocă sfatul căpeteniilor peste un ceas, sfat la care fu poftit şi Primo. Bătrânul merse la căruţa unde-l aştepta Virula, alături de Gero şi de Lup, se spălă până-n brâu cu apă rece, adusă din Itz, îşi scimbă cămaşa şi pieptarul, ăşi strânse părul în coadă groasă la spate şi-şi luă în mâna dreaptă spada lui uriaşă.
– De-acum gata liniştea şi huzurul… îngăimă Virula, iar Gero o privea deja neliniştit. Copilandrul nu mai arăta sălbatic, aşa cum îl găsiseră în marginea drumului. Nici privirile nu le mai avea speriate, iar obrajii i se coloraseră datorită apei cu care-i spălase, a clăii de păr ţesălată de Virula şi strânsă cu o panglică, într-o coadă lăsată pe spate, asemeni lui Primo, dar şi a hainelor curate ajustate de mâna meşteră a Virulei pe măsura lui.
– Nu mai boci Virula! Pentru necazuri suntem aici, să nu crezi că ne-am pornit la vreo preumblare. Nu mai boci, ai să sperii copilul… Pe urmă plecă cu paşi mari, apăsaţi, către centrul taberei, acolo unde şi Episcopul de Lubeck îşi ridicase cortul din mătase stacojie şi unde avea să se ţină sfatul. Găsi căpeteniile strânse acolo, iar el se aşeză într-o lature, avându-l vecin pe unul dintre ofiţerii lui Rigazzo. Curând, Monseniorul Jeronimus li se alătură şi vorbi cel dintâi:
– Domniile voastre, mă bucur să mă aflu în mijlocul vostru! Mâine, după ce vom oficia Sfânta Liturghie, vom porni către Strakowice, pe Otava, şi-i vom încolţi pe schismaticii bohemi. Avem datoria să retezăm capetele hidrei eretice spre slava Sfintei Noastre Biserici şi din ordinul Papei… Pentru treaba asta cred că suntem destui, în fond ne vom confrunta cu nişte ţărani…
– Care sunt, oricum, mai buni decât amărâţii pe care i-aţi adus să ni se alăture, mârâi Rigazzo.
Unul dintre cavalerii din suita Episcopului îl privi sfidător pe mercenar şi duse mâna la spadă.
– Stai liniştit, domnia ta, n-am mâncat atâţia berbeci câţi amărâţi ca tine am trimis pe lumea cealaltă. N-am spus-o ca să te jignesc, ci ca să ştim exact cu ce ne confruntăm. N-am mai luptat în războaie religioase, dar am auzit că sunt cele mai rele şi nu ştim cu cine ne vom bate. Spuneţi că sunt ţărani? Or fi, dar dacă au pus mâna pe arme, sunt disperaţi, vor să-şi apere familiile, pământul şi credinţa, iar dacă au şi comandanţi învăţaţi cu luptele, ne va fi mult mai greu decât putem bănui acum. Aţi auzit vreodată sunetul coaselor pe gâtlejurile înzăuate. Mi-a povestit un om de-al meu cum este, luptase în Flandra, şi chiar după mulţi ani se încrâncena carnea pe el când îşi aducea aminte. Poate bărbatul acela să fi participat la astfel de lupte, el ne poate desluşi la ce să ne aşteptăm. Zicând acestea, arătă cu mâna dreaptă încărcată de inele către Primo… Încurajat de privirea lui Hagen, Primo se ridică, privi roată adunarea de bărbaţi şi începu să vorbească:
– Am luptat pe Pământul Sfânt, am luptat pe zidurile Constantinopolelui, am luptat în Flandra răsculată şi-n Navarra şi-n castilia şi Catalunia, împotriva sarazinilor. Nu mai mi-e frică de nimic, dar aşa cum spune comandantul Rigazzo, nu simt nicio plăcere când mă gândesc la coasele şi ferocitatea ţăranilor. Din ce ştiu eu, bohemii sunt luptători pricepuţi, s-au călit în războaie şi au obiceiul să meargă la luptă cântând imnuri religioase, iar comandanţii şi-i aleg din mica nobilime, oameni pricepuţi şi-n lupta de aproape şi în strategie. Au luptat în toate armatele pământului, fiind cunoscuţi şi respectaţi pentru îndemânare şi disciplină. Dacă-s câteva sute, dacă-i luăm prin surprindere, îi spulberăm, dacă-s mai mulţi ca noi…
– Domnia ta sugerezi să ne furişăm, chiar dacă luptăm sub Flamura Sfântului Scaun?
– Singura tactică bună şi lipsită de batjocură este aceea care te duce la victorie! încheie bătrânul luptător după care se aşeză cu spada uriaşă aşezată pe genunchi. Cu coada ochiului prinse privirile recunoscătoare pentru cele spuse ale lui Rigazzo şi Hagen şi pe cele admirative ale celorlalţi ofiţeri.
– Câţi răsculaţi vom întâlni, Monseniore? întrebă Hagen cu glas liniştit.
– Oamenii noştri ne-au trimis rapoarte cum că sunt 3-4 mii de răsculaţi, rosti prelatul, reducând la jumătate numărul care-i fusese adus la cunoştinţă.
– Va fi greu, dar nu imposibil, continuă mercenarul. Totul este ca, la vremea potrivită, să lăsaţi lucrările de război doar în seama noastră, altfel nu avem nicio şansă. O să ne bizuim pe priceperea noastră, pe tăria oamenilor noştri, pe surpriză şi pe Voia Domnului îndulcită de rugăminţile voastre. Oamenii pe care i-aţi adus trebuie să ştie că orice act de nesupunere duce la pedeapsa cu moartea, pe loc, la fel şi defecţiunea în faţa duşmanului. Acum să ne pregătim, de mâine avem treabă. Ofiţerii se ridicară şi Episcopul îi binecuvântă pe fiecare parte. Primo plecă încruntat către căruţele unde-l aşteptau oamenii lui…

Vara îşi intră pe deplin în drepturi chiar în timpul călătoriei pe Dunăre, de la Ulm la Deggendorf, care dură două săptămâni. Bărcile şi şeicile lungi, plus vreo două duzini de plute duseră trupele spre este într-un exod militar nemaivăzut de ţăranii care-i priveau de sub desişul pădurilor uimiţi de revărsarea aceasta de moarte pe apele pe care le ştiau atât de liniştite. Debarcarea se făcu în ordine, deşi nu lipsiră accidentele inerente unei astfel de operaţiuni. Un cal speriat se ridică în două picioare, speriindu-i pe ceilalţi, dar grăjdarii îi potoliră la timp. Numai un paj al lui Rigazzo se alese cu rotula zdrobită de copitele uriaşului armăsar. Nu aşezară tabără cu şanţuri şi întărituri, doar căruţele pedeştrilor şi servitorilor fură ordonate într-un inel strâns în jurul locului de popas pe care nici corturile nu fură ridicate. Îi aşteptau alte etape de marş istovitor, dar animalele erau odihnite şi oamenii dornici să-şi dezmorţească oasele şi muşchii după ce zăcuseră două săptămâni în ambarcaţiunile incomode. Primo îl trimise pe Swigge împreună cu zece oameni să caute în crângurile din jur tulpini drepte de 5-6 stânjeni şi nimeni nu pricepu la ce-i folosesc cele două duzini pe care oamenii le aduseră la focul său târziu în noapte. Bătrânul luptător îşi puse oamenii să înlăture cu grijă crengile de pe tulpinele alea şi împărţi câte una la fiecare grupă de nouă oameni. pe celelalte le împărţi la căruţele de bagaje, astfel încât să fie la îndemână. În zori tabăra fu ridicată şi trupele se încolonară pentru marş. Atunci se văzu folosul prăjinilor. Aliniaţi în rânduri de câte nouă oameni, cu calabalâcul rostuit pe spinările late, foştii servitori care formau proaspăta ceată de pedeştri a lui Primo ţineau în palma dreaptă armele şi cu cea stângă, la nivelul pieptului, sprijineau prăjina care trecea de la un capăt la altul al rândului. În felul acesta erau siliţi să-şi potrivească paşii cu ceilalţi, să menţină ritmul şi să se obişnuiască cu faptul că depindeau unul de celălalt. Cu pletele sure strânse în coadă la spate şi barba rotunjită din foarfece de Virula, îmbrăcat cu un pieptar lung din piele de bivol, acoperit cu bumbi deşi de metal, fostul lăncier mărşăluia în flancul trupei sale ca un comandant încercat ce era. Spada enormă era prinsă în curele de-a curmezişul spinării sale uriaşe. Oamenii săi se simţeau puţin ruşinaţi, crezând că oştenii încercaţi au să-i ia peste picior pentru neştiinţa lor în treburile ostăşeşti, dar într-o dupăamiază răcoroasă, când traversau un pas din munţii Sumava, înainte de a intra în Pădurea Bavariei, îl văzură pe Rigazzo stând, cu cei din statul său major, călări, pe marginea drumului, cu privirea aţintită asupra fiecărui şir de luptători. Când trecură prin dreptul lui, îl văzură cum le cercetează atent rândurile şi sprânceana dreaptă i se ridică la vederea prăjinilor, apoi îl fixă pe Primo cu privirea sa întunecată şi capul i se plecă într-un salut respectuos adresat bătrânului luptător. Acesta duse pumnul drept în dreptul inimii într-un salut ca de la egal la egal şi tălpile servitorilor bubuiră în acelaşi ritm, ca ale unor soldaţi încercaţi. De atunci, în fiecare seară, sub privirile curioase ale multor luptători încercaţi, cei 81 îşi dădură tot mai mult silinţa să dobândească mişcările şi şiretlicurile pe care Primo nu ostenea să le împărtăşească. Ba chiar auziră multe voci ale soldaţilor cu experienţă care spuneau că nu văzuseră niciodată o instrucţie atât de dură… La jumătatea lunii iunie, când ieşeau de sub poala pădurilor pe care le credeau nesfârşite, văzură în marginea drumului un copilandru care ţinea în braţe un căţelandru de lup. Sălbăticiunea se zbătea în braţele copilandrului, dornic să scape şi să se apropie de convoi. Câinii care însoţeau coloana se repeziră către cele două suflete, stârniţi de mirosul de fiară şi cei doi ar fi sfârşit hărtăniţi de colţii zăvozilor pe jumătate sălbăticiţi dacă Primo nu i-ar fi gonit cu lovituri puternice de picior, care schilodiră vreo doi dulăi mai căpoşi. cu mâna dreaptă îl ridică pe puiul de om ce nu voia să dea drumul lupanului şi-l duse în căruţa Virulei în timp ce fiara cu coama zburlită şi colţii dezveliţi mârâia pe oricine se apropia de puiul de om. La popasul de seară le aflară povestea.
- Gero mă strigau ai mei şi cred că am treisprezece ani. Ciuma de anul trecut a lăsat satul aproape pustiu şi eu am fugit în pădure, unde m-am împrietenit cu Lup. Atunci era un biet puiandru, speriat ca şi mine. Probabil că mama lui fusese ucisă, sau îl părăsise, iar el nu mai avea haită. Vânăm împreună iepuri şi şoareci de pădure, eu mai ştiu şi ciupercile de mâncat şi fructele care nu-mi fac rău, dar Lup nu se-atinge de ele. Mâncare dintr-asta bună n-am mâncat niciodată spuse el privind către Virula care, măgulită, îi mai umplu odată blidul şi-i întinse un codru de pâine de orz, tare şi neagră. Gero muie o bucată de pâine în zeama cenuşie, în care se vdeau câteva bucăţi de napi şi o-ntinse către lupanul care-o mirosi atent înainte de-a o înghiţi hulpav.
- De-acum o să rămâneţi cu noi, spuse blând Virula şi de foame no să mai răbdaţi. În vocea ei se simţea o dragoste pe care no avusese niciodată. Primo îşi înmuie faţa cu un zâmbet.
- Şi-o să înveţi să te baţi, ca să nu-ţi mai fie frică de nimeni şi de nimic pe lumea asta…
- E crud, încercă Virula să strâmbe hotărârea tovarăşuului său, până mai creşte mai bine ar învăţa Psalmii de la Francisco…
- E destul un capelan la trupele astea rupse Primo încercarea femeii, iar ea ştiu că hotărârea era luată. Fu mirată să vadă lucirea de bucurie din ochii copilului care era cuprins de-un soi de extaz la atingerea armelor de luptă.
- Încă un ucenic al morţii mai mormăi ea şi nu-i plăcu deloc rânjetul lui Rinaldo, cel care la toate popasurile venea la focul lor.
La vremea prânzului zilei următoare văzură acoperişurile roşii sau brune ale orăşelului Grofenau sprijinit cu coasta pe apele plumburii ale Itz-ului şi îşi făcură tabără întărită la marginea târgului. Rigazzo trimise o trupă de douăzeci de haiduci să ceară provizii judelui, iar mercenarii aflară că aici urmau să aştepte alte trupe şi alte ordine. De aici încolo intrau sub zodia Războiului…

Lama lungă, albăstrie, se plimba condusă de braţele lui Primo pe piatra ce se învârtea ameţitor mânată de talpa sa mare care apăsa pedala tocilei. Cu palma stângă pipăia tăişul şi lama, astfel încât să nu rămână asperităţi. Cu coada ochiului trăgea la cei 81 de slujitori pe care-i alesese şi care stăteau roată în jurul său, aşezaţi pe tăpşanul din faţa căruţei sale. Cu buricul degetului mare de la mâna stângă mai cercetă odată tăişul şi-mulţumit-îşi luă talpa de pe pedala lungă din lemn. Era o armă neobişnuită, incomodă în luptele de aproape, incomodă pentru luptătorii de statură medie, dar devastatoare în braţele uriaşe ale bătrânului luptător, atunci când şarja era de neoprit şi tunetul copitelor grele se amesteca cu strigătele de deznădejde sau cu urletele neomeneşti ale oamenilor din dreapta sa. Pe asta o păstrase şi două securi de berseker, oamenii-lupi din nordul îndepărtat, care aparţinuseră lui Skalge, sălbaticul tată al lui Flagel. Şi-l aminti pe vikingul cu păr gălbui roşcat şi ochi albaştri, cu pletele şi barba împletite în cozi, cu voce tunătoare şi mişcări iuţi. Lui il încredinţase pe fiul său, ca să-l facă luptător şi să-i cinstească numele. Uriaşul Flagel purta şi acum, peste armură, mantia din piei de lup a tatălui său… Skalge murise aşa cum trăise, sălbatec, răspândind groază în jur, cu ambele securi în mâini şi urletul oprit în gâtlej de cele două săgeţi de arbaletă trimise de apărătorii Paviei. Coborâseră în Italia, în dobândă, după un an păgubos, când abia îşi refăcuseră trupa după dezastrul de la Constantinopole… Şi Flagel şi securile erau întregi, moştenirea neatinsă… Se ridică şi îi studie expert pe cei 81.
- Nu sunteţi luptători, dar veţi deveni. Dacă nu…, veţi muri, aşa că acum mai puteţi da înapoi. După aceea, nu! Cât veţi sta sub porunca şi puterea mea, niciunul nu are voie să sloboadă primul strigătul de luptă! Nu sunteţi luptători, nu ne vom baza pe măiestria voastră, pentru că încă nu o aveţi şi atunci ne vom bizui doar pe ferocitatea dată de spaimă, aşa că vom intra în luptă fără să scoatem un sunet. Doar după ce voi slobozi eu strigătul de luptă puteţi să răcniţi… Cum te cheamă? îl întrebă pe unul înalt şi uscăţiv dar noduros…
- Dighenis Volomides.
- Grec?
- Romeu…
- Care-i diferenţa?
- Romeii sunt poporul născut din unirea grecilor cu romanii, stăpânitorii Bizanţului…
Primo lăsă un zâmbet larg să-i lumineze faţa.
- Aţi stăpânit Bizanţul, acum mai sunteţi stăpâni pe-un sac de vise. Un popor care-a murit! Cu ce ştii să te baţi şi câţi oameni ai omorât?
- Am omorât un turc cu parul, alţi doi i-am stins cu cuţitul. Am ieşit prin Kerkoporta… De-atunci rătăcesc…
- Vei fi cel care-mi va sta în dreapta. Pe tine cum te cheamă? Vocea şi privirile se îndreptaseră către un uriaş cu păr blond.
- Sunt Swigge, din Saxonia. Am muncit în codru până când poterele episcopale au făcut rânduială şi au curăţat pădurile. Am ucis mai mulţi, cu lancea şi cu securea…
- Vei sta lângă Dighenis şi dacă voi cădea eu, voi veţi prelua comanda…
Vocea îi suna liniştită, puternică, sfătoasă. Îi rândui pe grupe, nouă rânduri de câte nouă oameni, pe urmă le împărţi arme felurite şi începu să-i înveţe. Ştia că va avea mult de furcă cu ei, nu ştiau să calce în formaţie, nu ştiau să ţină rândurile strânse, nu ştiau să se apere, nu ştiau să lovească. Din cauza asta, în primele zile se şi răniră, dar dovedeau silinţă ca să-şi însuşească cât mai mult din lecţiile predate de bătrânul luptător. Era conştient că nu va avea destul timp cât să-i instruiască astfel încât să devină o forţă de nădejde, dar, pe sufletul lui, mai ştia că va face din ei o armă ucigaşă, mortală, măcar pentru un singur atac! După o săptămână de instrucţie li se spuse că a doua zi, în zori, urmau să ridice tabăra. Timpul de refacere după marşul istovitor, se scursese. Şi mai impotant era că rezervele de hrană ale regiunii se epuizaseră. Doar iarbă aveau din belşug. satele începuseră să se pustiască, secătuite de haiducii lui Rigazzo. Femeile violate şi bărbaţii schilodiţi se retrăgeau către munţii împăduriţi… La focul din faţa căruţei lui Primo, lângă Virula, Francisco şi Primo, veniseră Rinaldo şi Buchwald, un burgund uriaş cu privire blândă, de copil, izvorâtă din ochii de-un albastru atât de limpede cum Primo nu nu mai văzuse la niciun alt om.
- Am înţeles, vorbi primul Rinaldo, că vom merge pe apă…
- Până la Ulm o să mergem pe pământ tare, completă Primo, pe urmă… cum or fi ordinele.
- Am auzit că suntem angajaţi pentru un fel de cruciadă, continuă Rinaldo.
- E mai bine să nu te-ncarci cu toate amănuntele astea. Singurele lucruri pe care trebuie să le ştii este că comandantul îţi asigură hrana, alege locuri bune de campare, îţi dă la timp solda tocmită şi nu te bagă în gura morţii degeaba. Restul sunt prostii bune să-şi bată capetele cu ele căpeteniile. De aia am intrat în solda lor. Glăsuise uriaşul Buchwald care ştersese cu o coajă de pâine din orz blidul de lemn în care Virula îi pusese, de două ori, terci de mei amestecat cu brânză tare, de oaie.
- Acum ar fi fost bună o stacană de bere… mârâi uriaşul.
- Atât îţi trebuie, să te prindă Hagen! În timpul marşurilor şi al luptelor băutura este cu desăvârşire oprită… se auzi şi glasul bubuitor al lui Francisco.
- Da de ce? întrebă Buchwald. Eu am luptat şi în alte cete de mercenari şi obiceiul ăsta nu-l întâlnisem nicăieri…
- Multe lucruri neobişnuite ai întâlnit sub comanda lui Hagen, dar cetele de care vorbeai sunt acum spârcuite, iar căpeteniile lor uitate. Hagen este comandantul cu cele mai clare victorii şi cu cele mai puţine pierderi în confruntări grele. Primo vorbea încet, gânditor, cu privirile pironite în iarba dintre tălpile sale. Se gândea la cetaşii lui, la timpul scurt pe care-l avusese ca să-i pregătească. Probabil că va mai putea rupe, la popasuri, câteva ceasuri, dar asta nu-i, nici pe departe, destul. Oricum, de râs nu se vor face…

Zilele erau mai calde şi nopţile mai puţin umede. Se apropia vara când ieşiseră din Wurttemberg şi de sub umbra răcoroasă a munţilor Jura Suabă, călcând în pământul tare şi gras al podişului Bavariei. Aici aveau iarbă destulă pentru cai. Se opriră şi făcură tabără serioasă, ca şi când ar fi aşteptat atacul unor trupe duşmane. Mărşăluiseră 18 zile fără înrerupere şi animalele erau obosite. în a doua zi sunară trompetele şi ei se aşezară în formaţie de luptă. 360 de lănci împungeau soarele. În jurul lui Hagen stăteau cei cinci ofiţeri, trezorierul Zulbein, capelanul Francisco şi Primo pe care un trompet venise în goană să-l anunţe că Hagen îl vrea alături de el. Se mirase, dar obişnuit să execute ordinele, se prezentase să completeze statul major al căpeteniei. Nu-i venise să se prezinte cu mâinile goale şi venise cu un paloş mare, greu, în patru muchii, armă pentru două mâini, de pe vremea cruciaţilor, pe care-o ţinea în faţa sa, sprijinindu-şi braţele mari şi groase pe garda largă, în formă de cruce. Pe calea de acces în întăritura ridicată, totuşi, în grabă, cu flamurile desfăşurate, în sunet de goarne şi pocnet de tobe, intrară trei companii de pedestraşi de primă mână. Cea dintâi era formată din trabanţi unguri (luptători masivi, acoperiţi în fier, cu coifurile ca nişte lighenaşe de bărbierit, înarmaţi cu lănci lungi şi grose şi având petrecute peste umeri, de-a curmezişul, securi cu coada curbă şi un singur tăiş. Deasupra securilor, prinse în curele late, stăteau scuturile trinunghiulare, pe care le purtau pe spate în timpul marşurilor). 400 de perchei de tălpi bătură pas scurt în loc şi această primă companie se împărţi în două braţe, făcând loc celei de-a doua să intre prin mijlocul lor. Primo şi ceilalţi ofiţeri de lângă Hagen plescăiră admirativ. De multă vreme nu văzuseră pedestraşi atât de tari. Ce-a de-a doua companie era formată din arcaşi ciprioţi, luptători vechi, cu feţele crestate şi priviri smolite, pătrunzătoare. Arcurile scurte, pentru lupta de aproape, cu tragere extrem de rapidă, stăteau câte două în teci de piele, pe umărul drept. Pe celălalt umăr stătea perechea de tolbe din care ieşeau cozile penate ale săgeţilor. La şolduri atârnau junghere lungi, uşor curbate. Părul bărbaţilor nu se vedea, fiind acoperit de capişoane din piele. Pieptul, umerii şi torsul le era acoperit de pieptare lungi din piele groasă, de bivol. peste umărul şi braţul drept scânteiau zale în solz. Cea de-a treia companie părea a fi una mai de strânsură, dar Primo ştiu că nu era nicidecum aşa. Erau cei mai sălbatici! Haiduci înarmaţi cu geriduri (lănci scurte şi grele, cu lama foarte lungă şi lată, cu lemnul acoperit de plăci din fier, care aruncate cu forţă şi măiestrie puteau sparge armurile cele mai bune, străpungând trupurile dintr-o parte în alta), cu lame ascuţite ca briciul, prinse în mânere simple de lemn sau de os, făcute la repezeală. Erau cei mai buni atunci când balanţa luptei încă nu era înclinată, iar ei erau aruncaţi în vârtejul măcelului. Naţii amestecate, se omorau chiar şi între ei pentru pradă, iar urletele lor neomeneşti erau în stare să-i bage în răcori pe cei mai bravi dintre oştenii de elită. Peste 1200 de săbii veniseră în tabără! Călare pe o iapă albă ca spuma laptelui, însoţit de 12 ofiţeri, se apropie şi comandantul acestei oştiri în toată regula. Era un bărbat uscăţiv, mai oacheş decât un ţigan, cu părul negru, mai puţin meşa perfect albă care-i cădea peste sprânceana dreaptă, căzându-i în bucle peste umerii largi, cu ochii de un verde tulburător (aşa-şi imagina Primo că arată veninul şerpilor din deşert) şi nasul fin, mediteranean, delicat, dar cu nările largi deasupra mustăţii care se unea cu bărbuţa scurtă. Era îmbrăcat în brocarturi fine şi degtele îi erau acoperite de inele scumpe. în urechea dreaptă îi lucea un diamant prins în montură de aur alb. la ambele şolduri clincăneau iataganele de Damasc în teci de argint, încrustat cu ivoriu. Bărbatul ridică braţul în semn de salut către Hagen.
- Salut, Hagen, bine te-am găsit! De-acum vom lupta împreună şi cred că vom face treabă bună. Am primit instrucţiuni să mergem împreună de aci înainte, aşa ne va fi mai uşor, chiar dacă vom găsi mai greu provizii!
- Salut Rigasso, sunt bucuros să lupt alături de tine! Văd că ai oşteni de primă mână!
- Cea mai prima pedestrime din Europa, dar nici cu lăncierii tăi nu mi-e ruşine. La câmp deschis nici trabanţii mei nu le-ar face faţă… Descălecă dintr-un singur salt şi aruncă frâile unuia dintre ofiţerii din suită. veni către Hagen care descălecase şi el şi-l cuprinse pe după umerii largi. Era ceva mai scund decât acesta, dar Primo îi remarcă agilitatea de felină şi degajarea gesturilor. Ofiţerii ambelor trupe dădură semnal pentru ca gorniştii să sune ieşirea din formaţie şi oamenii primiră liber. Căruţele convoiului lui Rigasso înconjurară tabăra într-un inel larg şi fură legate cu lanţuri între ele. Se stabiliră gărzile şi patrulele de cavalerie. Abia după aceea tabăra îşi văzu de viaţa ei de fiecare ceas. Primo vru să îndrepte către căruţa unde-l aştepta Virula, dar Hagen îi ceru să-l urmeze în cortul său. Când ajunseră aici, cei doi paji personali ai căpeteniei se grăbiră să-i scoată armura grea, îi luară coiful şi zalele subţiri, îi desfăcură jambierele de metal şi-i aninară paloşul frumos cizelat la un armurier din Milano într-un cui bătut în stâlpul central al cortului. Primo aşteptă ca Hagen să se spele în ligheanul ţinut de unul dintre paji şi să se şteargă cu ştergarul aspru adus de celălalt. Pe urmă, la semnul comandantului, se aşeză pe scăunelul în formă de x.
- Cât de bătrân eşti, Primo?
- Nu ştiu cu exactitate, Înălţimea Ta! Am venit în trupă, sub comanda lui Carol, acum 29 de ani; 26 am luptat sub comanda lui, doi ani sub a ta, de un an am lăsat locul din flancul stâng. Dar înainte de a veni în trupă, am luptat în Cipru şi Rhodos, am fost cavaler călugăr.
- De ce-ai plecat de la Fraţii luptători în Numele lui Iisus?
- Nu mi-am respectat jurământul de castitate şi am ieşit din Frăţie. Sunt multe de povestit, dar nu de poveştile mele are Înălţimea Ta timp acuma…
- De unde eşti, de fel?
- M-am născut în Alep, mama ma făcut de fată, pe tata nu l-am cunoscut niciodată, dar atunci cetatea aceea din Siria era stăpânită de cruciaţi. Sunt creştin şi abia îmi mai aduc aminte de oraşul meu natal şi de mama. Când Fraţii călugări luptători s-au retras, am plecat cu ei, am intrat novice, apoi am pus mâna pe spadă…
- Te întreb pentru că am nevoie de priceperea şi de braţul tău.
- Priceprea ţi-o dau, Înălţimea Ta, dar braţul nu mai valorează cine ştie ce… Poate doar să repare ceva zale rupte, să potrivească un os sfărâmat sau să dreagă câte o şa…
- Nu, Primo, Carol mi-a spus că eşti cel mai bun luptător pe care la cunsocut, iar eu m-am convins că aşa este. În plus eşti respectat şi temut de toţi ceilalţi oameni ai mei. Ne aşteaptă vremuri grele şi ştiu că nu vom avea destui oameni ca să răzbim. În momentul ăsta avem peste 150 de servitori bărbaţi care sapă şanţuri, cară bagaje, mă rog, cam tot ce trebuie într-o tabără. Majoritatea sunt ţărani sau târgoveţi sărăciţi, datr şi destui tâlhari care au găsit adăpost alături de noi. Vreau să alegi vreo patru duzini dintre ei şi să-i instruieşti să se bată. Ştiu că nu vei scoate triari romani din ei, dar este posibil să ne fie de folos cândva. Oricum, în timpul bătăliilor stau degeaba…
- Mă voi sili să-i instruiesc Înălţimea Ta, dar lăncieri călări nu pot să scot din ei…
- Ştiu asta, dar mai ştiu că va veni o zi în care fiecare bărbat înarmat ne va fi de folos!

Înhămaseră de dimineaţă şi se urniseră pe şleaul clisos încă dinainte de răsăritul soarelui. Caii de război, învăţaţi cu marşurile lungi şi grele se mişcau tăcuţi, la fel de disciplinaţi ca şi oştenii. Fornăituri, zgomote metalice, pocnete de bici, comenzi scurte, ici-colo câte o înjurătură, astea erau sunetele scoase de coloana în marş. În căruţa lui Primo, cea dintâi din şirul căruţelor ce urmau şirurile perfecte ale oştenilor, fostul luptător privea la forfota atât de obişnuită ochiului său. Hăţurile le lăsase în seama Virulei care-şi mâna caii cu smucituri scurte ale hăţurilor şi cu blesteme şi sudalme strecurate printre buzele subţiri, ce ar fi făcut să se-ncrânceneze carnea pe un om obişnuit, dar care-l făcea pe Primo să zâmbească subţire…
- De ce râzi, ghiuj bătrân? îşi îndreptă ea şirul vorbelor către tovarăşul său.
- Cine te-ar auzi ar crede că eşti vreo cotoroanţă pusă să străjuiască gura Iadului, aşa de spurcată ţi-e gura aia…
- Da, iar cine te vede pe tine ar crede că eşti dulăul care păzeşte intrarea aia, ca să sfârtece sufletele păcătoşilor… Mă uit la unii dintre tinerii ăştia care abia pot să ducă greutatea armurii şi mă gândesc la ce soartă au… Pe vremea când trupa asta era condusă de Carol ăştia n-ar fi fost primiţi nici în rândul vivandierelor…
- Nu fi răutăcioasă Virula! După primele ciocniri mai serioase cei slabi au să piară, iar cei doar speriaţi au să devină bărbaţi adevăraţi. Nici Carol nu făcea minuni, dar după cum îl ridici tu în slăvi, ai crede că era vreun balaur care topea munţii cu flăcările pe care le scotea pe cur. Să ştii că şi Hagen este un conducător priceput, l-am urmărit cu atenţie. Cât despre vivandiere, cine s-ar fi putut măsura cu tine atunci? Nici Sonja nu se putea măsura cu tine…
- Ei, Sonja! Păcătoasa aia a murit de oftică acu vreo cinci ani, când tu zăceai de friguri, oblojit de mine şi vegheat de rugăciunile lui Francisco, la întoarcerea din serviciul familiei Sforza. Te pricopsiseşi cu boala aia încă de la apărarea Bizanţului, da' atunci am crezut co să te pierdem… Sonja a scuipat sânge trei zile la rând şi şi-a dat sufletul păcătos în horcăituri cumplite. Din frumuseţea ei nu mai rămăsese nimic, da mie nu de ea mi-a fost frică că-mi dărâmă locul de cea mai frumoasă vivandieră…
- Da de cine, Virula?
- De Rebecca, ardă-i sufletul în veci în flăcările iadului! Evreica aia ma scos din minţi! Carol sa dovedit slab când a acceptat o necreştină să însoţească trupa noastră, cred că ia făcut farmece, de aia ne-a şi mers aşa de prost cât a fost ea cu noi. Nu-ţi aminteşti că nu trecea seară să no cheme în bivuacul lui? Sigur îl vrăjise!
- Nu vorbi cu păcat, Virula! O fi fost ea evreică, da vrăjitoare nu era. Este drept că era frumoasă şi avea aerul ăla misterios, da' nu era nimic necurat la ea. Şi ce dacă nu era creştină? Mi-amintesc că eu am luat-o din focul Bizanţului, taică-su fusese negustor bogat, avea prăvălie de covoare chiar lângă Agia Sofia. Când au spart turcii apărarea oraşului şi Dragases a pierit în încleştare, când oamenii lui Giustiniani Longo se retrăgeau către Cornul de Aur, cu condottierul lor rănit mortal purtat pe braţe, iar oamenii lui Julia Perez mureau pe ziduri, noi rămăsesem singura trupă care se mai bătea organizat. Carol nu şi-a pierdut capul, chiar dacă valurile de turci se revărsau în oraş, iar nouă ne amorţiseră braţele de atâtea lovituri şi ne tremurau genunchii de oboseală. Ne-a aliniat în triunghi, pe formaţii mici, cu cei mai obosiţi şi cei răniţi uşor la mijloc…, pe cei grav loviţi i-am abandonat… Ne-a scos dintre ziduri şi în dezmăţul morţii şi jafului ne-a scos întregi. Atunci, în poarta unei mânăstiri pe care-o cuprinseseră deja flăcările, am văzut un grup de cinci turci, mânjiţi de sânge şi cu braţele pline de scule bisericeşti din aur, de icoane scumpe şi de odăjdii acoperite cu pietre preţioase. cu mâinile cetluite la spate, duceau cu ei trei fete cu hainele sfâşiate. Le violaseră şi urmau, probabil, să le vândă negustorilor de sclavi care însoţeau tabăra lor. Am ieşit cu Flagel din formaţie şi i-am măcelărit cât ai clipi din ochi. Sculele le-am luat şi cele două fete ar fi rămas acolo, nici măcar nu le-am tăiat curelele cu care le legaseră mâinile. Atunci le-a dezlegat Francisco, iar ele au intrat în mijlocul triunghiului nostru, ca la un adăpost pe care nu mai speraseră să-l găsească. Carol ne-ar fi ucis pentru că ieşiserăm din formaţie, asta era pedeapsa dreaptă, chiar dacă în nebunia aia nu mai judeca nimeni normal, dar ochii întunecaţi ai Rebecăi ne-au salvat, pentru că ea a fost singura femeie pe care a iubit-o Carol…
- Şi ţie ţi se-nmoaie glasul când vorbeşti de ea…
- Nu Virula, nu din cauza ei, ci din cauza amintirilor acelor timpuri…, altfel, tu eşti singura femeie care ma înmuiat vreodată! Uite, şi acu' mă trec fiori când mă gândesc că deseară am să mă-ntind lângă tine şi am să mă bucur iar de priceperea trupului tău, chiar şi aşa… îmbătrânit…
- Porc bătrân, numai la desfrâu ţi-e gândul!
- Ho, ho, că ţie doar la cele sfinte…
- Mai bine mi-ai spune unde ne-am pornit şi către ce slujbă ne-a pornit mototolul de Hagen!
- Nu-i mototol, e chiar mai priceput decât unchi-su, Carol, da-i drept că nu-i la fel de tare în luptă, că nu-i la fel de bine croit şi nici atât de sângeros. În schimb este un bun conducător, oamenii noştri n-au suferit lipsuri nici atunci când n-am avut niciun angajament, au fost mereu îndestulaţi şi nici n-am mai fost băgaţi în încleştări în care nu aveam nicio şansă… Cât despre direcţie, cine ştie? după cum am pornit e clar că nu spre Italia mergem, ci din contră, mai către nord. Asta înseamnă că vom avea mult de lucru.
- De ce spui asta?
- Pentru că mergem în nemţime şi acolo luptele sunt dure, nu aşa, de paradă, ca la italieni, unde mai important este să-ţi strălucească armurile şi harnaşamentele, să ia ochii cucoanelor şi pe ai nobililor care atunci când văd o găină tăiată îşi dau ochii peste cap şi duc batistele de dantelă date cu săruri şi parfumuri la nările străvezii. Nemţii se bat sălbatic, ăştia nu confundă turnirurile cu bătăliile adevărate. În plus, vremea e rea şi nici terenurile nu-s de preumblare. Multe păduri, malştini, stâncărie…
- Ţi-e frică de păduri, ghiujule?
- Nu mai mi-e frică de nimic, Virula! Doar când mă gândesc că aş putea lupta pe mare, pe vreo corabie încolţită, se încreţeşte carnea pe mine, da nici atunci nu mi-e frică. Dacă dracul o să vrea să-şi facă tobă din pielea mea, n-are decât so ia…
Vorbele celor doi se pierdură în zgomotele surde ale convoiului şi soarele se ridică timid dincolo de crestele muntoase ce se vedeau în stânga coloanei.

Ploaia căzuse, măruntă şi rece, lăsând pământul clisos şi cerul întunecat, ca fundul unui ceaun de la o vatră săracă. În tabără fumul focurilor se amesteca cu mirosul de bălegar şi cel de urină. Zgomotele erau cele obişnuite ale unei zile obişnuite. În faţa cortului lor, lângă căruţa largă, legată în fier, Virula mesteca în ceaunul pus deasupra focului stând aşezată pe vine. Printre buzele ofilite şi cei doi dinţi care-i mai rămăseseră ieşea un fel de cântec pe care-l îngâna doar pentru ea. Mai la o parte, împungând cu acul în care avea pusă aţă tare, ceruită, Primo dregea o şa destul de ferfeniţită, în timp ce în faţa lui, aşezat pe o tobă spartă, stătea capelanul Francisco numărând mărgelele rozariului la capătul căruia se afla crucea meşterită din lemn de măslin. amândoi bărbaţii aveau peste capete şi umeri câte o glugă miţoasă, care să-i apere de ploaie.
- Era să mă păcăleşti, Virula, am crezut că mormăi un descântec, când colo tu cânţi… rosti vesel capelanul.
-Şi dacă descântam amărâta asta de fiertură de mei, ce era?
- Mă sileai să te afurisesc, vrăjitoareo, de ce mă întrebi!? Suntem o tabără de soldaţi creştini, descântecele nu-s îngăduite…
- Ai putea să mă pupi într-un loc în care m-ai mai pupat, Sfinţia Ta, dar asta sa întâmplat tare demult, când erai şi tu ca toţi ceilalţi hîndrălăi ucigaşi din gaşaca asta şi bărbăţia nu ţi se muiase ca să înlocuişeti lancea şi paloşul cu mătăniile. Pe atunci erai Francisco, băietanul cu ochi castanii care-mi spunea că mă iubeşte, nu hodorogul de acum, care-a-nvăţat câţiva psalmi, două rugăciuni, başaca cea pentru îngropăciune şi i se pare că este egalul Papei pe pământ…
Cei doi bărbaţi râseră subţire, amuzaţi de virulenţa fostei vivandiere.
- Hai Virula, nu mai fi răutăcioasă cu bietul capelan, cineva trebuia să facă şi treaba asta, ori ai prefera să fim îngropaţi ca nişte câini, atunci când ne-o veni sfârşitul, fără să ni se rostească creştineştile rugăciuni la groapă? El măcar este de-al nostru, tabăra-i singura casă pe care şi-o mai aduce aminte, nu se sperie de fornătul cailor şi nici nu-l apucă să borască când vede câte-un mădular retezat sau cuprins de puroiul cangrenei…
- Asta nu-nseamnă că poate să mă facă pe mine vrăjitoare, ghiuj bătrân ce eşti! Vă ţineţi partea între voi, ca doi neputincioşi care-aţi descălecat, unul ca să facă pe Popa, celălalt pe meşteşugarul pe aci, părin tabără.
- Poate-ţi dau un dos de palmă peste botul ăla spurcat, de-ţi scot şi ăia doi dinţi care ţi-au mai rămas, să vezi tu atunci neputinţă. Ochiul rece al lui Primo îi ţintui Virulei vorbele pe buze.
- Haideţi, nu vă mai sfădiţi! interveni capelanul împăciuitor. Uite, de asta nu-i bună vremea rea, că trezeşte arţagul în oameni şi fiecare vorbă nu-i decât un început de ceartă…. Mai bine spune-ne, Virula, ce-ai pus în terciul de mei de miroase atât de bine?
- Două bucăţi de cârnat uscat, de porc, şi-o fărâmă de slănină…
- Glumeşti? De unde-ai luat bunătăţile alea?
- Rinaldo a fost cu patrula după nutreţ, au găsit o fermă la câteva mile de aci şi zice că fermierul le-a dat şi nutreţ şi merinde. Eu cred că mai degrabă l-au jefuit, aşa cum fac de fiecare dată…
- Ce i-ai dat în schimb, că doar nu farmecele tale l-au făcut darnic pe prostul ăla de Rinaldo?
Virula privi cu teamă către Primo şi văzându-l că zâmbeşte, mărturisi:
- Mi-a cerut puţin din alifia fermecată a lui Primo…
- Ce alifie fermecată? fu curios capelanul.
- Toţi mânjii ăştia cred că atunci când a luptat pe zidurile Bizanţului Primo a găsit la un vrăjitor de acolo o alifie fermecată care-l fereşte de răni. De aia, zic ei, în atâtea bătălii sălbatice Primo nu sa ales cu nicio rană serioasă…
- Şi ce i-ai dat? întrebă Primo râzând de-a binelea…
- I-am dat cât iei între degete din unsoarea aceea pe care-o foloseşti când scopeşti armăsarii. Ştiu că şi dacă-şi dă cu ea pe piele, nu păţeşte nimic.
- Dacă ţi-a crezut povestea, atunci a plătit prea puţin, continuă so cerceteze Primo, cunoscând lăcomia fostei vivandiere.
- Mi-a mai dat şi asta, spuse Virula, scoţând din buzunarele largi ale şorţului vineţiu un şirag de mărgele colorate între care se vedea un medalion din argint.
- Dă-mi să văd, ceru fostul mercenar şi palma sa mare primi podoaba săracă pe care începu so cerceteze atent. Pe două dintre boabele de sticlă se vedeau pete de sânge. Văd că a fost foarte convingător Rinaldo, da' nu cu fermierul, cu vreo femeie din familia lui. Asta-i podoabă femeiască.
- De unde ştii?
- Unde-ai mai văzut tu, Virula, curvă bătrână, vreun amărât de fermier lucrând cu bazaconii din astea agăţate la gât? Dacă n-au fost mai mulţi pofticioşi în patrulă şi dacă na fost singura femeie de la fermă, păgubaşa are să-şi revină în curând, până la urmă un viol na omorât pe nicio femeie pe care am cunoscut-o!
- Pe mine, când aveam doar 13 ani şi intrasem novice în mânăstirea Santa Magdalena din Antares, m-au violat mai bine de o duzină de sarazini. Pe celelate măicuţe, după ce au ars mânăstirea şi au jefuit biserica, le-au ucis; pe maica stareţă ţintuind-o pe poarta mare de lemn după ce i-au pus în gură ştremeleagul unui măgar şi au mânjit-o toată cu balegă. Am scăpat numai eu şi cu maica Barbara, care-a înnebunit după ce-am rătăcit două săptămâni prin păduri. Eu am fost mai norocoasă, am nimerit la voi…
- Şi acum, dacă la prima bătălie Rinaldo va constata că unsoarea aia pe care i-ai dat-o nu-i aşa de fermecată pe cât l-ai lăsat să creadă? fu curios capelanul Francisco.
- Cred că no să fie în stare sî vină să-mi ceară cârnaţii, slănina şi mărgelele înapoi! rosti Virula printre hohotele de râs care-i clătinau cei doi dinţi. Hai lăsaţi asta, veniţi să mâncaţi!
Zicând acestea, le puse în blidele de lemn câte-o grămadă de terci de mei în care sclipeau auriu grăsimile cârnaţilor şi slăninei. Din cerul plumburiu începu să cearnă aceeaşi ploaie măruntă şi rece, dar cei trei no luau în seamă, apăraţi de glugile miţoase şi obişnuiţi cu orice fel de vreme ar fi dat Dumnezeu pe pământ…

Intervisti ma 'parteċipanti fil-tnedija Marius ktieb quad Cilibia għall furketta Valley, Obârşia Closani, Mehedinti, April 28, 2011

Emisiune TV realizată cu participarea deputatului PNL de Mehedinţi Viorel Palaşcă, a regizorului şi realizatorului de emisiuni radio TV Valentin Vasilescu, şi a autorului şi jurnalistului Marius Cilibia.

Tnedija ktieb fil furketta Wied quad, Mehedinti, 2011.

Tnedija ktieb fil furketta Wied quad, Mehedinti, 2011, awtur Marius Cilibia "prinċep Lotrului" (Pubblikazzjoni Kitba Rumena), "Prophecy magician crazy", "ballad għall filgħaxija imdejjaq" "Data tal-kafè" u (ippubblikat masterly, Tg. Jiu)

Severin, Novembru 2010

Lansarea cărţilor aMorale şi Păgânele, autor Marius Cilibia, transmisă de televiziunea Tele 2 Drobeta, Drobeta Turnu Severin, Mehedinţi.

Dublă lansare de carte la Pensiunea Achim, Obârşia – Cloşani: “Păgânele” şi “aMorale”, autor Marius Cilibia, 28 noiembrie 2010 (Televiziunea TVT 89 Timişoara)