Politica este unul dintre puţinele domenii în care ezitările sunt taxate imediat ca fiind slăbiciuni, de către adversari şi aliaţi. Cei care rămân fideli politicienilor ezitanţi, încep-şi ei-să fie neliniştiţi, sporind haosul şi putând da, în orice moment, semnalul panicii… Pe scurt, manifestaţiile de stradă continuuă, CES-ul nu a dat niciun fel de aviz ciornei scrisorii de intenţie a Guvernului către FMI, iar BPN-ul PDL a înaintat Colegiului Director al partidului solicitarea ca alegerile naţionale programate în data de 15 iulie să fie amânate până anul viitor! Peste toate acestea se suprapune hotărârea liderilor confederaţiilor sindicale de a scoate, pe data de 19 mai, peste 60.000 de oameni în stradă şi chiar de a aduce din Valea Jiului, valurile de mineri sau foşti mineri nemulţumiţi… Vă daţi seama că sunt oameni care nu şi-au revenit, încă, emoţional, de la ultimele întâlniri cu minerii de acum 20 de ani, de pe străzile Capitalei? Asta ca să nu mai vorbesc de cei care s-au întâlnit cu ei, mult mai de curând, în ceea ce s-a numit “marşul către Bucureşti” de acum 12 ani? Cel mai prost semnal, însă, îl dau chiar liderii PDL, pentru că amânarea alegerilor din propriul partid arată faptul că le este teamă, mai ales lor, liderilor, cei mai în pericol, în acest moment, să-şi piardă funcţiile şi toate privilegiile ce derivă de aici… Semnale neliniştitoare, deci, cât cuprinde, ceea ce înseamnă că vom avea o vară cât se poate de fierbinte…

Când ajungi să scoţi jandarmii în stradă, cu bastoane şi spray-uri paralizante în dotare, când înşiri garduri metalice de protecţie împrejurul instituţiilor publice, totul ca să te protejezi de furia unor pensionari, bieţi bătrânei trecuţi de graniţa celor 7 decenii creditate cu oarece putere pentru deplasare autonomă, înseamnă că tu-ca guvernant-trebuie să pleci acasă! Au fost mobilizate forţe impresionante ca să stăvilească furia unor bieţi septuagenari, în unele cazuri chiar octogenari, ale căror strigăte disperate erau zăgăzuite doar de teama de a nu-şi pierde protezele dentare (mult prea scumpe pentru amărâtele pensii ciuntite de guvernanţi, spre a-şi putea permite altele…)… Când îţi este teamă de protestelşe acestei categorii sociale, când te sperii de furia aproape neputincioasă a celor de-o seamă cu bunicii tăi, înseamnă că ai eşuat lamentabil, că abilităţile tale manageriale sunt ZERO absolut şi că ai adus la limita răbdării un popor recunoscut ca fiind mult prea răbdător. De ce nu pleacă, atunci, cei împotriva cărora se strigă? Pentru că le vine greu să renunţe la posibilitatea de a fura în continuare, asta este singura lor abilitate politică, să jefuiască, să mintă, să-şi bată joc… Sigur că nu mai există posibilitatea generării unei revolte populare la scară naţională, douăzeci de ani de minciuni şi incertitudini au înmuiat complet vlaga bieţilor oameni, dar tu, ca guvernant, cum mai ai puterea să te uiţi în ochii vecinilor, ai foştilor colegi de şcoală, ai învăţătoarei sau profesorului pe care i-ai avut atunci când nu se putea presupune cât de ticălos vei ajunge? Măcar bunul simţ ar trebui să-i trimită acasă pe oamenii aceştia, dar de unde să ceri ce ei n-au avut niciodată?! Numai că, oameni buni, roata se întoarce şi tare sunt curios de unde vor lua jandarmi să-i apere cei ce astăzi batjocoresc milioane de români, atunci când ei nu vor mai fi la putere… Iar vremea aia… nu este, deloc, departe…

Vă mai arde de glume? Cred, sincer, că nu! Începând de luna viitoare, cu toţii vom plăti în plus pentru naivitatea de a fi acceptat minciunile unor oameni, vom plăti menţinerea în fotoliile lor ministeriale, în ciuda faptului că sunt lacomi şi incompetenţi. Iar preţul, oameni buni, nu este de loc mic… Fiecare bugetar va contribui la cheta care girează actuala guvernare cu 25% la salarii, fiecare pensionar sau şomer, cu 15% din venituri… Mă întreb când vor trebui să contribuie şi copiii cu vreun cuantum din amărâtele lor de alocaţii, pentru că în nebuneasca lui goană după bani, Guvernul nu va ocoli nici această… “sursă”… Deşi n-aş vrea să torn gaz peste foc şi cu atât mai puţin să mai creionez nişte riduri pe frunţile şi aşa foarte încruntate ale bieţilor români, toate creditele de nevoi personale ar trebui reanalizate de către băncile care operează în România, nu de alta, dar niciun debitor nu mai are resursele prevăzute ca fiind obligatorii în dosarele de creditare! Cunoaşteţi vreun bugetar care să nu fi apelat la astfel de credite? Eu nu! Ce facem, deci? Ca să satisfacem nevoia de sânge a guvernanţilor, rescriem legislaţia bancară? Vă daţi seama ce ne aşteaptă dacă, din cauza nerambursării creditelor, sistemul financiar-bancar se prăbuşeşte? Sunt sigur că da, numai cei care au câştigat puterea minţind şi înşelând se pare că nu realizează ce risc ne paşte. Pentru ei, singurele întrebări presante sunt ce comisioane mai pot încasa, cât mai pot jefui, în timp ce noi plătim preţul unei încrederi prea uşor acordate…

De vreo cincisprezece ani încoace privesc, prostit, cum toată lumea cade în extaz în aşteptarea unor reduceri, oricât de amărâte ar fi ele. Ei bine, acum, Preşedintele ales şi Guvernul menţinut cu artificii, chiar în ciuda unei Moţiuni de Cenzură care a trecut, au oferit reduceri importante la toată naţia: 15% la pensionari şi şomeri şi 25% la bugetari!!! Reduceri din venituri, bineînţeles, categorie în care intră chiar şi salariul minim pe economie… Oricum eram pe ultimul loc în ceea ce priveşte veniturile salariale, din întreaga Uniune Europeană, dar acum se cască o prăpastie ce va fi greu de acoperit între cetăţeanul european de origine română, şi cel, să zicem, de origine germană, sau italiană, sau engleză… Credeţi că acesta este încă un motiv de a ne convinge tinerii să rămână şi să muncească aici? Pentru ce? Ca să mai vedem încă o generaţie-două de nefericiţi? N-am sfătuit niciodată, pe nimeni, să rămână şi să pătimească aici, cu atât mai puţin o voi face de acum încolo. Nu-i aşa că şi-au respectat toate promisiunile guvernanţii? Nu-i aşa că nici nu mai este coadă la ţevile pe care curge lapte şi miere în nuanţe roşii şi portocalii? Pentru că PSD şi PDL sunt cele două partide care au câştigat încrederea şi voturile românilor minţind cu neruşinare… Asta este, avem ce ne-am dorit, aşa că pregătiţi-vă să ne bucurăm împreună: a început sezonul reducerilor!

Adică “Dumnezeu să primească!”; cam aşa ar trebui să murmure românaşii care au avut curajul să creadă în mirajul capitalismului românesc, riscându-şi averile, liniştea familială, nervii şi sănătatea, deschizând câte o afacere, susţinând, prin taxe şi impozite Bugetul naţional şi dând de lucru şi de mâncare-implicit-altor concetăţeni… Mărirea taxelor şi impozitelor, precum şi a TVA-ului, lucruri care se anunţă a se întâmpla cât de curând, va duce la prăbuşirea definitivă a balanţei economice a Statului, dar nu numai, pentru că iată ce poate să mai urmeze… La fel ca Imperiul Otoman, în secolul 19, când administraţia statală nu a mai putut plăti lefurile unui aparat administrativ extrem de stufos şi ineficient, şi la noi se poate întâmpla ca toţi cei care vor să muncească, să fie nevoiţi să dea-şi mai dihai decât acum-tot felul de peşcheşuri pentru a li se permite să producă pentru Stat! Ajungi la ghişeu, pac-ciubucul! Vin inspectorii Statului în control (la câte organisme de control avem, trebuie să se planifice, ca să nu vină toţi odată…), pac-bacşişul! În felul acesta, armata de funcţionari şi-ar putea asigura bugetul individual necesar traiului, dar bietul investitor va fi sufocat şi va înceta să mai lucreze, aşa că “Să fie primit!” de sufletul a ceea ce a însemnat, până acum, iniţiativă privată. Păi cine-i dobitoc să mai continue să muncească doar ca să susţină o economie naţională prăbuşită, decimată, vândută şi răs-vândută de o clică de incompetenţi şi nesătui? Actualul Guvern, remaniat, restructurat, moţionat şi rămas în funcţie, s-a dovedit complet incapabil, ba chiar antinaţional, pentru că este principalul factor lucrativ care a dus România în faliment! Aprindeţi lumânări, oameni buni, dacă mai aveţi bani să cumpăraţi câte una, iar de parastas uitaţi, nu sunt bani de colaci şi cu atât mai puţin de colivă…

Dacă tot s-a simţit miros de primăvară în aer, dacă tot se cumpără şi se dăruiesc ghiocei, ce şi-au zis liderii sindicali: „Hai, dom’le, să dăm drumul la nişte mişcări de sezon, să ne justificăm şi noi bănuţii încasaţi din cotizaţiile fraierilor! Hai să scoatem nişte greve pe piaţă, poate se prinde…”… Cam aşa se procedează în România, din plictis sau doar aşa, pentru variaţie, când se apropie să dea mugurii, avem de-a face şi cu ceva greve, manifestări spontane de protest sau marşuri organizate, pichetări de sedii de instituţii şi toate cele. Că ţara este secătuită şi că nimeni nu mai are de unde să dea ceva, nu mai prea interesează, noi ne închinăm doar preceptului „Cere şi ţi se va da”!!!

Că şi conjunctura eco­no­mică mondială este po­triv­nică dorinţelor sindica­liştilor, poate fi o noutate; preocupaţi de lipsurile zil­nice, oamenii nu stau să ci­tească sau să dezbată pro­blemele astea pe care mulţi dintre ei nici nu le înţeleg. Cu siguranţă, însă, şefii lor, liderii sindicali, ştiu exact cu ce se confruntă planeta, ştiu cu precizie că cererile formulate de ei nu pot fi acceptate, dar e bine, nu-i aşa?, să vii mereu cu reven­dicări, să ţii o mare doză de presiune pe guvernanţi, pentru că fie vei primi ceva ca să taci (ceva ce nu vei împărţi, sub nicio formă, cu amărâţii care poartă pancartele în spate şi durerea în suflete), fie vei primi ceva ca să strigi mai tare, de la cei care vor să mute atenţia de pe ei şi să mai scadă, cumva, cota electorală a celor aflaţi la guvernare. Deci, şi de una şi de alta, este minunat să fi lider sindical. În afară de cu­noscutele sezoane de reven­dicări, primăvara şi toamna, aceştia mai au şi perioade excepţionale sau extraordinare de manifes­tare a puterii lor peste mii de oameni necăjiţi: campa­niile electorale, atunci când îşi arată, cu sporită plăcere, muşchii. În ţările super de­mocrate şi ultracivilizate, cum sunt Statele Unite sau Regatul Unit al Marii Bri­tanii, posibilităţile de mani­festare a sindicatelor sunt extrem de limitate, după ce guvernele celor două ţări s-au confruntat cu pro­bleme majore, la începutul dece­niu­lui opt, probleme pri­ci­nuite de anarhica miş­care sindicală. Din păcate, ro­mâ­nii nu pot urma, le­gisla­tiv, modelul celor două mari naţiuni, dar sper, din tot sufletul, să apucăm să trăim astfel de timpuri! Acum, dacă tot au apărut ghioceii, după cum spu­neam, vom asista la greve sau manifestări de protest ale bugetarilor, ale lucră­torilor de la Metrou şi – evident – ale cadrelor didac­tice! Cine urmează? Vom afla, cu siguranţă, în câteva zile…

O teorie foarte dragă fostului regim comunist, dar şi scumpei şi dragii lui Securităţi, era aceea că noi am fi fost buricul Pământului! Pentru asta s-au cheltuit resurse care dirijate judicios ne-ar fi putut scuti de foame, de întuneric, de lipsa celor mai elementare condiţii de trai decent în anii ’80. Partea proastă este că şi acum, Instituţii cale Statului care ar putea părea serioase, caută, cu tot dinadinsul, să întreţină acelaşi mit. Este vorba, evident, despre serviciile speciale, îngrozitor supradimensionate cu tot felul de exponenţi ai mărcii “ratat” şi mult prea generos finanţate. Se tot încearcă implementarea ideii că toate valorile mondiale se trag din cultura dacilor, cultură care, de fapt, nu există, iar obiceiurile şi cutumele acestora s-au pierdut, ei neavând scriere proprie. Este mult de discutat pe tema asta, aşa cum este de discutat pe marginea teoriei cum că românii ar fi rezultatul unirii dintre daci şi romani. În primul rând că romanii n-au cucerit decât 14% din teritoriul Daciei, în cea mai mare parte a provinciilor Moldova, Muntenia sau Transilvania ei nepunând picior încălţat cu sanda! În al doilea rând, trupele şi administraţia romană n-a stat aici decât în intervalul 106-271, adică cel mult până la retragerea Aureliană, iar acesta este un interval de timp absolut insuficient pentru ca soţiile, fiicele sau nepoatele celor învinşi de către romani să fie de acord să se căsătorească, ştergând totul cu buretele, cu ucigaşii neamului lor şi să-şi însuşească limba cuceritorilor, transmiţând-o propriilor copii! Cine s-a mai retras, dacă bărbaţii au rămas alături de soţii? Mă rog, astea sunt teme de analiză pentru cercetătorii serioşi, dar o întrebare la îndemâna oricărui amator fără pretenţii în studierea timpurilor trecute, tot am să adresez: unde am fost noi, ce a făcut poporul român (dacă era format, într-adevăr, din dispăruţii daci şi cuceritorii romani!)în intervalul dintre retragerea Aureliană şi domnia lui Litovoi? Problema este că nu vorbim de un interval de câteva decenii, ci de 1000 de ani, iar găuri negre de un mileniu în istoria altui popor european, nu există…  Acum, ce să fac, am zis-o, am zis-o; aştept înjurăturile!

Când credeam că toate femeile au dreptul să fie fericite, adică ieri, pe 1 Martie, iată că am primit plângerea unei severinence, amărâtă de cum a fost tratată de sistemul medical al judeţului Mehedinţi. Dincolo de revolta firească când auzi astfel de lucruri, am fost foarte curios să văd ce anume a produs supărarea doamnei C. O să mă folosesc de iniţiale, tocmai pentru ca într-o perioadă ca asta, de sărbătoare sufletească, să nu lezez imaginea niciuneia dintre persoanele implicate…

Simţindu-se rău, se­ve­ri­neanca despre care fac vor­bire s-a deplasat la Spitalul Ju­deţean pentru a vedea ce şi cum, fiind conştientă că nu era o simplă „stare de rău” datorată schimbării ano­timpurilor. După ce i s-au recoltat diverse probe pen­tru analizele de labo­ra­tor, i s-a luat şi tensiunea ar­terială şi… surpriză, aparatul a indicat 18 cu 12!!! Speriată de valorile ridicate indicate de tensiometru şi îndrumată de asistenta medicală care i-a recoltat probele pentru la­­bo­rator, severineanca noas­­tră s-a deplasat la uşa doc­­torului T… Şi a aştep­tat… Şi a aş­teptat… Pre­ci­zăm că me­dicul respectiv era la ser­viciu, în timpul pro­gra­mului şi că în cabinet nu se afla niciun alt bolnav! După mai mult de 30 de minute de aştep­tare, s-a dezlegat şi misterul aşteptării: la doctor în ­ca­binet se afla o cu­nos­cută jur­nalistă din presa lo­cală, care…  realiza un inter­viu cu me­dicul respectiv!!! Că, după căderea comunis­mului, cultul personalităţii a de­venit un obicei comun, nu mai este niciun secret, dar să rişti vie­ţile oamenilor ca să ai po­sibilitatea să te vezi câteva minute pe ecranul televizo­ru­lui, mi se pare de-a dreptul abe­­rant, dacă nu cumva trea­ba dă de-a drep­tul în ires­ponsabilitate. Acum, stau şi mă întreb, da­că în locul unei te­leviziuni lo­­cale, me­dicului res­pectiv i-ar fi so­licitat un in­terviu o tele­vi­ziune naţio­na­lă, ca să nu scriu nu­mele vre­­unei reţele tv. de an­ver­gu­ră planetară, ce făcea dom­­nul care se ara­tă atât de gri­­juliu cu propria imagine re­­flectată în media? Îşi lua con­­cediu de studiu? Ple­ca din sistem? Probabil că nu, mai degrabă mai lăsa bie­ţii bol­­navi să tremure pe la uşa ca­­bine­tului, că ce pă­catele noas­tre, aş­tep­tând sau nu, până la urmă…, tot mu­rim… Aşa este, dom’ do­c­tor, nu-i supă­rare, mai bine aran­jaţi-vă freza, că v-a scă­pat o şu­viţă spre sprân­ceana dreap­­­tă şi nu dă bine în obiectiv…

Când îţi vine cineva în casă, după ce-l priveşti în ochi, te uiţi la pantofi…, abia după aia şti, sau crezi că şti ce teme de discuţii să abordezi cu persoana respectivă. Când mergi într-o ţară străină, primul reper cu care intri în contact este infrastructura. Şi cum românii au pierdut gustul plimbărilor cu trenul, iar avionul rămâne, încă, un mijloc de transport evitat de marea majoritate a românaşilor atinşi de plăcerea voiajelor, intrăm, evident, în contact cu şoselele europene. Pe acolo lucrurile stau de la bine la excepţional, pe la noi…, ca la nimeni… Pe E70, sau DN6 cum este cunoscută celebra şosea europeană care trece pe la Turnu-Severin, venind dela Bucureşti şi mergând spre Timişoara, îţi blestemi, de câteva ori la fiecare kilometru parcurs, soarta, zilele şi nenorocul de a trăi în România. de la Severin la Orşova nu mai sunt multe gropi, pentru că ele s-au înmulţit într-una singură, iar tu navighezi cu biata maşinuţă pe care ţi-a îngăduit-o posibilitatea unei rate la bancă, ca un condamnat printr-un poligon de testare a blindatelor Legiunii Străine! Suntem, de asemenea, singura ţară în care nimeni nu te despăgubeşte pentru că-ţi dărâmi autoturismul, nervii şi rinichii pe “şoselele” în fiecare primăvară reparate şi în fiecare iarnă dărâmate. Este normal să fie aşa? Nicidecum, dar numai la noi câştigă contracte de executare a lucrărilor în domeniu societăţi comerciale italiene care nu au istoric în branşă. Celebra companie care execută astfel de lucrări în sud-vestul ţării are pe post de C.V. doar executarea unor drumuri forestiere în America de Sud… Ei, bine, cu asta ne-a şi pricopsit: în loc de şosele europene, drumuri forestiere!

Aş fi putut, la fel de bine, ca în locul titlului de mai sus să fi scris ceva inteligent despre revenirea la normalitate, dar despre ce revenire ar putea fi vorba, când noi, românii, n-am trăit – niciodată – o asemenea stare? Mai mult decât atât, nu ştiu dacă ceea ce voi scrie va fi şi în asentimentul celorlalţi semnatari din paginile cotidianului de faţă, aşa că este firesc să rămân la umilele mele păreri personale…

De câteva zile face valuri întâmplarea din satul mureşan, cu doamna profesor de etnie ţigă­nească care l-a pălmuit pe po­li­ţist, iar acesta, la rândul lui, a ri­pos­tat! Am auzit chiar idiotul ar­gu­ment că doamna profesor nu tre­buia pălmuită, pentru că era femeie!!! În primul rând că agre­­sorii, niciunde în lume, nu se împart în bărbaţi, femei şi copii! Apoi, în ţările ci­vilizate, acolo unde dom­nesc Le­gea şi Ordinea, când un poliţist este solicitat să in­tervină îm­po­triva unui in­fractor sau a unui agre­sor, o face cu  „fermitate şi de­terminare, fo­­losind forţa fizică şi echi­pa­men­tul de luptă din do­tare”, ast­fel încât ceilalţi cetăţeni să nu sufere. În America, farul de­mo­craţiei mondiale, o simplă ridi­care a tonului în faţa unui p­o­li­ţist te poate face să iei contact cu pavajul, cu braţele răsucite la spa­te şi ceva bastoane pe post de bi­gudiuri… Iar agresarea unui po­liţist, ce să mai vorbim, îţi poa­te creşte masa corporală cu cel pu­ţin un glonţ de calibru ma­re, din dotarea forţelor poli­ţie­neş­ti… Doar la percheziţiile cor­­po­ra­le se ţine cont de sexul ce­­lui ca­re a provocat tulburări, alt­­fel su­biecţii sunt trataţi ab­so­lut egal! În felul discriminator şi cretinoid în care sunt inter­pre­ta­te lucrurile la noi, n-ar fi ex­clus, ca prin în­cu­rajare me­dia­tică, să asis­tăm la un pro­pagarea unui gest „aflat în trend”, prin care doam­nele, ca să se distreze, iau la pal­me, pretex­tând diverse mo­tive, poliţiştii în uni­forme afla­ţi pe stra­dă! Nu-i aşa că ar fi ex­citant? Să lăsăm, în­să, astea, mai ales că ştiu că o să-mi re­pro­şaţi că mie îmi arde de con­­flictul dintre doam­na pro­fe­sor şi poli­ţist, în timp ce la Ro­mexpo se ascut să­biile pentru sân­­ge­roa­sa con­frun­tare de la Con­­gresul PSD. Ok, iată un pro­nostic care nu-i altceva de­cât tot o părere per­­sonală: Mir­cea Geoa­nă va câş­tiga lejer, iar Adrian Duicu va fi unul dintre noii vicepreşedinţi ai partidului! Da­că subiectul aces­ta ar fi avut vreo cotă la ca­se­le de pariuri, m-aş fi în­cumetat să joc leafa pe o lună, dar aşa…, pre­simt că am tre­cut pe lângă una dintre puţinele po­si­bilităţi de a deveni un om bogat!!!