Tristă vară, debutată incert din punct de vedere meteorologic şi extrem de trist din punct de vedere social. Proteste cum n-am mai văzut de multă vreme, un Guvern care bâjbâie şi nu are curajul nici să ia măsuri decisive, nici să se debaraseze de clientela care a sponsorizat ultimele campanii electorale, nici să-şi dea demisia, recunoscând faptul că nu are nici soluţii pentru ieşirea din criză, nici capacitatea de a pune piciorul în prag. De mulţi ani ştiu că cedarea la primul şantaj nu duce, niciodată, la stoparea fenomenului şi la dobândirea liniştii, ci la şantajul al doilea, apoi al treilea şi tot aşa… Mai spuneam săptămâna trecută că în aproape uitata copilărie zâmbeam pe la orele de Istorie atunci când ni se vorbea de “curbele de sacrificiu”… Bunicii interogaţi atunci, se încurcau şi ei mai mult în presupuneri decât în explicaţii, scoase încruntat din amintirea certificatelor de absolvire a câteva clase primare, cel mult o şcoală de meserii… Acum aflăm, pe pielea noastră, cum este cu scăderea posibilităţii de a asigura cele de trebuinţă vieţii nu doar nouă, a unor indivizi izolaţi, ci, în multe cazuri, a unor familii întregi. Tristă lecţie, pe care, vă asigur, n-aş fi vrut niciodată să o primesc! Se anunţă vremuri şi mai grele, iar pe mine greva generală chiar mă sperie, mai ales că realizez ce înseamnă, în dimensiunea sa reală, stoparea întregii activităţi a instituţiilor statului… Să sperăm că, în ceasul al doisprezecelea, cineva va opri nebunia. Cum? Soluţii există, dar cea mai corectă, cred eu, ar fi aceea a alegerilor anticipate şi un guvern de tehnocraţi care să asigure gestionarea problemelor ţării până la toamnă!

Când 40-50.000 de oameni (după unele surse chiar mai mulţi) fac drumul până la Bucureşti, lăsându-şi baltă necazurile, ca să strige “DEMISIA!”, de bun simţ ar fi ca tu, ca guvernant, să bâlbâi ceva despre faptul că n-ai putut face mai mult şi să pleci acasă… Când, însă, eşti prea legat, ba chiar robit de sistemul spoliator, te faci că nu auzi, că nu vezi oamenii care răcnesc, cu lacrimi în ochi, că nu mai pot, şi te agăţi cu ambele mâini de cotierele scaunului ministerial pe care te-ai vrea permanetizat pe viaţă… Vorba lui Gigi Becali: cine sunt ăştia? Nişte derbedei, nişte hahalere, restul românilor mă iubesc!!! Şi uite aşa, în cutumele poporului care a născut “Mioriţa” se insinuează comportamentul ciobănesc. Oamenii te înjură, iar tu te prefaci că dirijezi valul de invective… Dincolo de toate astea, eu spun că situaţia este groasă rău de tot! De la căderea Guvernului Roman, naţiunea n-a mai generat un astfel de protest, iar dacă lucrurile vor fi duse la capăt, va fi şi mai rău. Păi vă daţi seama, oameni buni, ce ar însemna greva generală din sistemul public? Pur şi simplu totul ar fi paralizat într-o ţară în care, oricum, totul funcţionează greoi, cu încetinitorul. Până la urmă, cine seamănă vânt, culege furtună, iar promisiunile electorale neonorate îşi arată acum roadele. Ce va urma? Nimeni nu poate spune cu precizie, dar vom afla cu toţii, în câteva zile. Începeţi să număraţi, pentru că nu va dura mult, însă, după umila mea părere, singura soluţie viabilă sunt alegerile anticipate!

Politica este unul dintre puţinele domenii în care ezitările sunt taxate imediat ca fiind slăbiciuni, de către adversari şi aliaţi. Cei care rămân fideli politicienilor ezitanţi, încep-şi ei-să fie neliniştiţi, sporind haosul şi putând da, în orice moment, semnalul panicii… Pe scurt, manifestaţiile de stradă continuuă, CES-ul nu a dat niciun fel de aviz ciornei scrisorii de intenţie a Guvernului către FMI, iar BPN-ul PDL a înaintat Colegiului Director al partidului solicitarea ca alegerile naţionale programate în data de 15 iulie să fie amânate până anul viitor! Peste toate acestea se suprapune hotărârea liderilor confederaţiilor sindicale de a scoate, pe data de 19 mai, peste 60.000 de oameni în stradă şi chiar de a aduce din Valea Jiului, valurile de mineri sau foşti mineri nemulţumiţi… Vă daţi seama că sunt oameni care nu şi-au revenit, încă, emoţional, de la ultimele întâlniri cu minerii de acum 20 de ani, de pe străzile Capitalei? Asta ca să nu mai vorbesc de cei care s-au întâlnit cu ei, mult mai de curând, în ceea ce s-a numit “marşul către Bucureşti” de acum 12 ani? Cel mai prost semnal, însă, îl dau chiar liderii PDL, pentru că amânarea alegerilor din propriul partid arată faptul că le este teamă, mai ales lor, liderilor, cei mai în pericol, în acest moment, să-şi piardă funcţiile şi toate privilegiile ce derivă de aici… Semnale neliniştitoare, deci, cât cuprinde, ceea ce înseamnă că vom avea o vară cât se poate de fierbinte…

Este din ce în ce mai greu să trăieşti evenimentele care se întâmplă în ţara asta, ce să mai spun de faptul că mai şi scriu despre trăirile care mă încearcă şi care ştiu că sunt ale multor milioane de români. Memorandumul încheiat de Guvernul Boc cu FMI are prevederi care au fost ţinute la secret! Asta nu e bine, mai ales că banii ăştia sunt plătiţi de TOŢI românii, nu doar de cei cu carnet portocaliu!!! Cine le dă dreptul celor care, vremelnic, ne conduc să ne înrobească pe multe generaţii de-acum încolo? Dacă lucrurile vor fi continuate în acelaşi fel, dincolo de faptul că săracii vor devenii şi mai săraci, clasa de mijloc, cei care au încercat-şi chiar au reuşit-să încropească câte o afacere care dădea de mâncare propriilor familii, ba chiar şi la încă doi-trei români, va dispare complet, iar naţiunea se va împărţi în doar două segmente: cei foarte săraci şi cei foarte bogaţi… Din păcate, cei din ultima categorie vor fi extrem de puţini şi vor mai veni prin ţară doar când va mai fi câte ceva… “de ciugulit”… Doar în India mai este societatea împărţită în acest fel şi nu cred că au murit oamenii pe străzi acum douăzeci de ani ca să ajungem în aceeaşi postură cu indienii. Se tot fac previziuni cum că în 2012 va fi sfârşitul lumii… Dacă sunt puţin mai atenţi, guvernanţii pot aduce sfârşitul lumii pentru români chiar acum, în anul Domnului 2010!

Nu contestă nimeni faptul că oamenii mici de statură pot avea idei măreţe, dar nici nu-i o regulă ca cei sub un metru şi saizecişi cinci să fie de valoarea lui Napoleon… După ce a căzut, acum câţiva ani, în direct, în fosa scenei pe care urma să fie premiat (sunt deja foarte mulţi care regretă că fosa respectivă n-a fost mult mai adâncă!), domnul Emil Boc a început să emită idei din ce în ce mai ciudate, ceea ce l-a promovat, probabil, în funcţia de premier! Aşa se face că acum, nici mai puţin, vrea să impoziteze ţăranii care vin să-şi vândă legumele şi zarzavaturile prin pieţe!!! Dincolo de faptul că o astfel de măsură ar ridica până la ceruri preţurile acestor produse, nici economia naţională n-ar putea fi salvată taxele şi birurile puse pe producţia de pătrunjel şi urzici, cu atât mai puţin, desigur, pe cea de spanac… Evident, toată lumea ar duce-o mai rău, dar ce mai contează pentru cea mai sinistră guvernare a României? Până la urmă, buruienile astea, pe care le-am pomenit, ocupă cam mult spaţiu care, astfel, nu poate fi asfaltat şi-deci-nu poate aduce comisioane! Adică am trimis sute de mii de oameni acasă, lăsându-i muritori de foame, am închis firmele pe capete, i-am învăţat pe oameni să scrie cereile pe bilete de tramvai, ca să econosim hârtia, şi tot n-am ieşit din criză? Ei, bine, impozitarea pătrunjelului ne va lumina, bineînţeles, făcându-ne să ajungem, în cele din urmă, să ne perpelim palmele la flacăra luminiţei de la capătul tunelului. Că ea s-ar putea dovedi a fi o biată feştilă calică la căpătâiul naţiunii, ce mai contează? Abia ăsta este un prilej pentru un prohod naţional, iar la pomeni şi sărbători suntem campioni mondiali. Şi ne mai mirăm că oamenii se înghesuie la Ghencea civil să aprindă lumânări!

Dar sunteţi obişnuiţi, nu-i aşa? De trei generaţii vi se tot pregăteşte câte ceva… Sau poate greşesc eu numărătoarea? Sigur că da, cred că ultima generaţie de români care a murit cinstit a fost cea care-şi vărsa sângele să reîntregească ţara ciuntită în campania iernii şi primăverii punctată de icoanele istorice numite Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz… Da, dar atunci aveam parte de oameni ca Regele Ferdinand, Regina Maria, Mareşalul Averescu…, avusesem pilda de eroism a Mareşalului Dragalina… Acum avem altfel de nume: Hrebenciuc, Vanghelie, Ponta, Berceanu, Blaga, Udrea, Oprea, Videanu, Crin Antonescu, Ghişe, Udrea… Care dintre aceştia credeţi că merită să devină icoane ale neamului? Evident, îmi cer scuze că l-am omis din acest pomelnic pe marele tartor care este Ion Iliescu! Nu-i nimic, sunt destui apologeţi ai “Marelui Ilici” care nu-l uită, mie, pur şi simplu, mi-e silă să-i pomenesc numele. Cert este că se pregăteşte schimbarea Constituţiei, dar pe lângă faptul că se va restructura Parlamentul, trecând la forma unicamerală ce se va numi Camera Reprezentanţilor, modificare pe care majoritatea dintre noi am votat-o, vom avea parte şi de o întărire considerabilă a prerogativelor prezidenţiale, iar asta nu cred că am votat-o! Nici nu ştiu dacă este bine sau rău, sunt convins, însă, că nu mi s-a prezentat, spre votare, o astfel de alternativă. Repet, nu ştiu dacă-i bine sau rău, dar de un lucru sunt absolut sigur: de dictatură mi-e îngrozitor de frică!!!

Mihail Gorbaciov a venit în România, după mai bine de 20 de ani de la evenimentele din decembrie 1989. Până aici, nimic ciudat, diind de înţeles nostalgia unui turneu comemorativ pentru omul care a schimbat faţa Estului european şi a dat o lovitură de călcâi definitivă bolşevismului. La stânga sa, aproape permanent, a stat Ion Iliescu, politician de aceeaşi vârstă (ba chiar cu câteva luni mai bătrân!) decât fostul lider sovietic. De ce? Probabil ca să mai îndulcească pilulele destul de amare servite prompt de fostul lider de la Kremlin… Pentru că, la un moment dat, Gorbaciov a ţinut să precizeze că soţii Ceauşescu “nu meritau să fie omorâţi aşa, ca nişte animale… sălbatice…”… Destul de rapid, în ciuda vârstei, Ion Iliescu, cel care a conversat cu liderul sovietic, în permanenţă, în limba rusă (limbă pe care nu are cum s-o uite, pentru că este şi limba familiei sale, după tată, dar şi limba în care şi-a făcut studiile!) a replicat că şi lui i-ar fi convenit ca Şeauşeştii să aibă parte de un proces normal, dar a fost silit să ia decizia respectivă ca să pună capăt pierderilor de vieţi omeneşti!!! Adică, vezi Doamne, umanitarismul din el a decis în favoarea execuţiei celor doi, pentru că, orice s-ar spune, procesul avea deznodământ previzibil. Dialogul, purtat în limba rusă, între cei doi ex-lideri, aruncă un singur regret: că el se poartă atât de târziu, că nu s-a purtat atunci când trebuia, când Iliescu se credea stăpân absolut pe destinele acestui popor de care, practic nu-l leagă nimic, nici măcar limba rusă…

Pe zi ce trece, PSD-ul trăieşte o adevărată dramă: armata sa de parlamentari care  anunţa că va zdrobi orice rezistenţă, că poate, prin alianţe simple, să răstoarne oricând majoritatea vremelnic constituită, se destramă, se volatilizează, se dizolvă… În ultimele 48 de ore nu mai puţin de trei parlamentari PSD au îngroşat rândurile grupului independent din Parlament! Este, într-un fel, reeditarea mitului armatei pierdute a şahului tuturor perşilor în deşertul egiptean cu multe sute de ani înainte de Alexandru cel Mare. Atunci o furtună de nisip a produs dezastrul, acum pierderea alegerilor prezidenţiale a produs dezertarea în masă, servită cu picuruşul, zi de zi, ceas de ceas… Probabil că, speriaţi de fenomen, liderii tuturor partidelor politice se vor gândi să adopte, în sfârşit, o lege împotriva migraţiei politice, care, iată, face ravagii când te aştepţi mai puţin. În acest moment, în mod paradoxal, cel mai lovit în interese este grupul parlamentarilor PDL! De ce? Foarte simplu: pentru că preşedintele poate să constituie o majoritate mult mai flexibilă şi mai devotată chiar în jurul grupului parlamentarilor independenţi cărora, se pare, fără niciun fel de reţinere li s-ar alătura PNL-ul, UDMR-ul (ca de obicei!) şi palamanetarii celorlalte minorităţi naţionale, altele decât cea maghiară! Cam asta e…

Preşedintele Traian Băsescu s-a arătat extrem de deranjat de derapajele totalitariste manifestate la vârful PDL-ului, denumind aceste practic a fi… “bolşevice”!!! Este prima ieşire de acest gen a preşedintelui împotriva echipei lui Emil Boc. Este ea, oare, justificată? Pe fondul sărăcirii acute a populaţiei României, vis-a-vis de nemulţumirile crescânde a tuturor categoriilor profesionale, o astfel de atitudine, cu siguranţă, “dă bine”. Recenta rupere a protocolului dintre PRM şi PDL de la Primăria Capitalei aruncă principalul partid aflat la guvernare într-o şi mai pronunţată criză de imagine. Se pare că Traian Băsescu a sesizat, în cele din urmă, că mulţi dintre liderii locali ai partidului şi-au cam făcut de cap, că nu mai sunt, nici pe departe, pe gustul majorităţii populaţiei şi că s-au format mult prea multe bisericuţe, specializate pe pachete distincte de afaceri. Se prevede, deci, o masivă reînnoire a cadrelor de conducere ale partidului, cu alte cuvinte se pare că de data asta comnadantul va schimba carturile de veghe! Important este să nu schimbe doar “babordul” cu “tribordul”…, ci să reînnoiască activul de bază! Altfel…

Chiar dacă este 1 aprilie, tema abordată de mine nu este, nici pe departe, o păcăleală,  ci cruntul adevăr care riscă să facă din viaţa de zi cu zi a bieţilor românaşi cea mai sinistră farsă a ultimilor 20 de ani! Suntem în braţele celei mai feroce crize economice care s-a putut imagina vreodată, oamenii fac gesturi incredibile pentru a putea să asigure familiilor pâinea cea de toate zilele, iar politicienii găsesc de cuviinţă să se scarpine undeva, chiar dându-şi pantalonii jos, ca să nu uzeze, evident, ţesătura… Asistăm la cel mai spectaculos şi mai periculos în acelaşi timp, viraj: Teo Trandafir a intrat în politică, iar premierul Boc intră în show-bizz!!! Spre deosebire de Florin Călinescu, care continuă să rămână o instituţie ironic-umoristică chiar şi atunci când este invitat într-o emisiune, Teo Trandafir s-a transformat într-un eşec mediatic după ce nu a mai fost susţinută de toată menajeria publicistică a Pro-tv-ului. Orice proiect al ei, indiferent de ce trust mediatic a avut în spate, după ce a ieşit de sub aripa lui Adrian Sârbu, s-a transformat într-un fiasco, aşadar Teo este numai bună pentru politică… Lăsând la o parte faptul că şi proiectul ei politic este extrem de fragil, se bazează doar pe treaba cu adopţiile, nu cred că Teo, care s-a impus, o vreme, doar pentru faptul că i se asigurau (la fel ca lui Măruţă acum) tot soiul de invitaţi la modă, ceea ce asigura ratingul, ea pare mult prea fragilă pentru o bătălie politică reală. În schimb, epuizând toate argumentele prin care s-ar fi putut impune ca politician, Emil Boc face presiuni pentru a fi transmis, la date şi ore fixe, chiar de postul naţional de televiziune, astfel încât, forţat şi ieftin, premierul să beneficieze de toate premisele audienţei maxime. Execepţional! Mă bucur pentru Emil Boc şi pentru PDL, mă bucur pentru poporul român (na, că spun şi eu prostii din astea!) pentru că doar aşa, pe măsurători exacte, premierul şi cei dispuşi să-i cânte în strună, vor vedea realitatea crudă: cota de interes pentru prostiile şi minciunile debitate este foarte aproape de zero absolut! Asta înseamnă că românaşii au început să se trezească la realitate şi să vă ferească Bunul Dumnezeu de ceasul când cineva va suna în goarna deşteptării!

Sunt şi astfel de gesturi, menite, de cele mai multe ori, să repare o nedreptate, să clarifice unele lucruri, să aşeze treburile în făgaşul lor normal… Câteodată, însă, gesturile de care vorbim nu mai pot repara nimic, ele sunt comise doar pentru un plus de imagine al celor care le comit, astfel încât totul se raportează la un nou act fariseic, pe care nu-l mai apreciază decât cei naivi. De fapt, lor li se şi adresează! Aşa se face că, iată, doamna Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, ne anunţă că Legea Lustraţiei va fi promulgată până pe 20 mai, anul acesta! Păi, la aproape 21 de ani de la Revoluţie, cui îi mai pasă, stimată doamnă? Ceea ce au propus oamenii în punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, era valabil atunci, pentru că aşa puteam fi feriţi de blestemele vii numite Ion Iliescu, Hrebenciuc, Cozmâncă, Constantin Dinu şi mii de astfel de bolşevici care au schimbat macazul şi-ridicându-se pe cadavrele celor ce s-au jertfit în Decembrie 1989-şi-au construit cariere profitabile, înjurând ceea ce proslăviseră până atunci. Acum, când personajele respective fie au decedat (Alexandru Bârlădeanu, Silviu Brucan), fie au ajuns la vârsta de 80 de ani (Ion Iliescu), sigur că Legea va fi promulgată, dar respectivii nu mai sunt afectaţi în niciun fel. Au avut timp să fractureze mii de destine, au şters urmele, şi-au făcut mendrele, ce mai, răul e consumat. În consecinţă, gestul nu este numai târziu, el este şi inutil! Pentru noi, desigur, pentru că cei care-l flutură acum ca pe o izbândă a democraţiei propovăduite doar de ei, speră într-un plus de imagine, visează la o nouă îndobitocire a celor care au uitat să aplaude cu frenezie… Eu nu vreau decât să sper că oamenii nu mai sunt aşa de impresionabili, pentru că investiţia asta sentimentală n-ar face decât să ne aducă alt rău…

Multă lume, mai ales din arealul politic, s-a… “atacat” când s-a vorbit pentru prima oară despre presupusa boală gravă a preşedintelui Traian Băsescu. Nu ştiu dacă reacţia a fost justificată sau nu, nu cred că există o scală a măsurării intensităţii reacţiilor, cert este că ceea ce s-a întâmplat ulterior a fost de natură să alimenteze şi chiar să credibilizeze zvonurile. Pe scurt, Preşedintele nu a putut participa la Biroul Politic Naţional al PDL, eveniment fără precedent! Pe urmă, mai dă de gândit şi ardoarea cu care se bat pdl-iştii pentru schimbarea lui Mircea Geoană de la preşedenţia Senatului… Aici e buba! Conform Constituţiei, Preşedintele Senatului este al doilea om în stat, iar în cazul în care, din varii motive, Preşedintele ales nu-şi mai poate exercita prerogativele constituţionale, Geoană ar urma să preia funcţia de Preşedinte al României!!! Nu-i aşa că asta ar fi o lovitură mortală pentru imensa caracatiţă administrativ-politică şi economică pusă în operă de PDL? Totul s-ar prăbuşi ca un castel de cărţi de joc, iar Geoană după ce a câştigat, apoi a pierdut, tocmai acum, când nu mai prea are prieteni, s-ar vedea… câştigător!!! Ei, hai că asta ar fi culmea… Normal că în această situaţie Emil Boc, Berceanu, Udrea şi Blaga au frisoane prelungi, sau cum ar spune o cunoştinţă de-a mea, fiori; numai că nu de plăcere. Nu-i nimic, oameni buni, pentru fiori din ceilalţi vă poate furniza cunoştinţa mea “producătoare” tinerele… Tot suntem în perioada sărbătorilor de Buna Vestire şi Florii, când avem dezlegare la peşte. Revenind la problema pe care am enunţat-o încă din titlu: şi dacă e adevărat zvonul privind boala Preşedintelui? Cine va răspunde atunci pentru comunicatele liniştitoare care ne-au fost băgate pe gât?

Sărbătoarea Bunei Vestiri ar trebui să aducă pace şi înţelegere între oameni, dar nu ne este dat nouă, românilor, să trăim astfel de vremuri. Protestele profesorilor au început, urmează alte categorii de nemulţumiţi hotărâţi, pentru că de nemulţumiţi obişnuiţi, e plină ţara… Sunt sau nu îndreptăţite aceste proteste? Ia să vedem cum stau lucrurile, de fapt… În toamna anului 2008, în plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare, PD-L şi PSD cereau imperativ Guvernului Tăriceanu să dubleze salariile cadrelor didactice. Până aici, nimic neobişnuit, fiecare dintre noi cunoscând la perfecţie obiceiurile politicienilor de a promite marea cu sarea în astfel de momente. Păcatul este al prostovanilor care îi cred…  Partea proastă este că cele două partide au şi adoptat o Lege în Parlament în sensul majorării salariale de care vorbeam, cu toată opoziţia făcută atunci de liberali! Pentru gestul său aproape sinucigaş, l-am apreciat atunci pe Tăriceanu, dar nu pot să uit momentele în care Katy Andronescu lăcrima siropos, că, Doamne, ce vremuri bune îi vor aştepta pe colegii ei, profesorii… Mai mult, politicieni inconştienţi afirmau că vor plăti aceste sporuri salariale retroactiv!!! Geaba li s-a spus că nu e de unde… Şi uite aşa, liberalii au pierdut, iar monstruoasa coaliţie PDL-PSD şi-a început guvernarea, cu piticul Boc în frunte, cum altfel, decât nerespectându-şi promisiunile!? Să nu se înţeleagă că aş plânge după Tăriceanu, nuuuu, nicidecum. Numai că, la un şi jumătate de la marile promisiuni nerespectate, românii o duc tot mai prost, iar sărbătorile creştine, pentru români, sunt tot mai triste. Ca să fac şi puţin haz de necaz, din când în când (mult mai des decât ne-am dori) mai bate câte-un perceptor pe la uşi: Boc! boc! boc!… Nu e bine, fraţilor, iar spectrul unei noi volburi ca în decembrie 1989 este tot mai aproape… În vremea asta, politicienii o duc tot mai bine, iar nevestele unora, care se cred vecini de tarla cu Dumnezeu Tatăl, sar pârleazul tot mai des, ba chiar şi-au creat câte un… “şeptel” de lucru; vrea clientul una mai bătrână, poftiţi, avem; vrea una mai cu ţâţele lăsate?, serviţi, avem şi din astea… Despre astea, însă, ca şi despre rolul Securităţii în societate, cu alt prilej! Oricum, singura veste bună care ne-ar putea veni zilele astea, ar fi că vom avea luna viitoare alegeri anticipate, că am putea scăpa de jigodiile astea care ne-au distrus vieţile!

Chiar în faţa Tribunalului Excepţional (indiferent cât de legal, sau nu,  o fi fost el…), Elena Ceauşescu, poreclită pentru câţiva ani, după aceea, “Sinistra”, a ţinut să arate că este “neam prost”, remarcându-se prin întrebarea complet cretinoidă: “Câţi români aţi văzut morţi de foame?”…. Au trecut două decenii de la executarea cuplului, iar cei care la vremea aia erau, cel mult, utc-işti, simt nevoia să ia exemplu de la cei sub portretele cărora s-au născut. Aşa se face că ministrul Funeriu, Daniel după numele pe care-l strigă mămica şi bunicii lui, se dovdeşte şi el la fel de “neam prost” ca şi “Sinistra”, adresând apocaliptica întrebare: “Aţi văzut profesori morţi de foame în România?”… Nu vi se pare că cele două formulări interogative seamănă ca două picături de apă? Bine, măi, neterminatule, chiar nu ţi-e ruşine să mai dai ochii cu oamenii, cu cei care ţi-au pus creionul în mână şi te-au învăţat alfabetul? Chiar ţi-a intrat otrava portocalie până în măduva oaselor? Iată că a avut de unde să-şi ia modele juna speranţă politică a pdl-iştilor! Şi atunci, stai şi te întrebi: cine sunt moştenitorii liniei politice a partidului condus de Ceauşeşti?

P.S. Nu rataţi Mehedinţeanul de mâine, face toţi banii! În plus, are şi pagină de mondenităţi locale!

Preşedintele trebuie să scape! Aceasta este deviza celor apropiaţi (sau foarte apropiaţi) de Traian Băsescu. S-au făcut greşeli cu carul, cu vagonul…, cu vaporul (scuip în sân, că despre asta nu are voie nimeni să vorbească!). Femeile de serviciu, în numele apartenenţei la politica portocalie, la ideologia tătară şi la  cutumele stranii ale unui popor mereu dispus să le cedeze în toate felurile celor aflaţi la putere, au fost instalate pe post de directori. Producătoarelor de pe centură li s-au ridicat statui pe post de Zeiţe ale Inocenţei, iar hoţilor de buzunare li s-au pus epoleţi pe umeri şi au fost făcuţi chestori de Poliţie… Toată imaginea asta negativă, tot jaful ăsta feroce se aruncă, acum, doar în spatele preşedintelui, iar el trebuie să scape, fie şi pentru simplul motiv că din 2015, după exemplul lui Vladimir Putin, el ar trebui să fie premier, aşa…, ca să nu-şi iasă din mână. Până atunci, Constituţia va fi modificată, iar prerogativele Puterii vor fi trecute, tot după modelul Moscovei, din bătătura Parlamentului, în cea a Guvernului, iar şeful acestuia va fi, după cum v-am spus… Premierul, adică actualul Preşedinte, adică Traian Băsescu! Pentru asta, el trebuie să fie curat, dar ce spun eu curat, de-a dreptul imaculat!!! Serviciile speciale trimit rapoarte interminabile către Cotroceni, este monitorizat oricine ar putea constitui fie şi o umbră de pericol, sunt infiltraţi oameni peste tot… Cea mai importantă operaţiune, însă, va fi aceea a curăţirii propriului partid şi primii care au plătit sunt primarii care au dovedit o prea mare putere în comunităţile lor. Vor mai urma şi alţii, dar vor cădea şi capetele politicienilor care se credeau de neînlocuit, ale celor care nu au avut rezultate, ale celor de care se plâng oamenii că prea jecmănesc judeţele şi localităţile ce le-au fost puse la dispoziţie, ale celor care n-au putut, sau nu s-au priceput, să apere interesele grupului restrâns de apropiaţi ai Preşedintelui. Toţi aceştia vor fi arătaţi cu degetul, târnuiţi, pedepsiţi, arestaţi (dacă nu vor înţelege să plece de bunăvoie!) şi îndepărtaţi. Se va oferi poporului o cantitate cât mai mare de spectacole de circ politic atât de mult îndrăgit, iar preşedintele va ieşi perfect curat, călcat şi apretat din toată treaba asta… Covorul roşu către fotoliul de premier este pregătit, proaspăt aspirat şi se pregăteşte folia protectoare de plastic să fie aşezată peste el. Să nu ziceţi că nu v-am spus!

Ultimele alegeri, cele prezidenţiale, desigur, au arătat unele schimbări şi nu în bine, mai ales pentru cei care se crezuseră coborâţi cu hârzobul din cer. Se ascut vocile care revendică schimbări prin filiale, iar agitaţia asta naşte, întotdeauna, furtuni! Slăbiciunile manifestate de către mulţi potentaţi au fost extrem de evidente, aşa că a şi venit decizia de la Centru: scoaterea din cărţi!!! Nu, nu dintre rafturile bibliotecii, ci din funcţiile de comandă… De altfel, colegii de la Centru au interpretat corect mesajul, aplicându-l precis şi întocmai şi manifestându-se în acest sens cu primul prilej, la vot… Sigur că nu mă bucur, nu m-am bucurat niciodată de căderea cuiva, dar de data asta, vom asista la evenimente absolut spectaculoase. Veţi vedea că aşa este, mai ales că sezonul ăsta de primăvară-vară, va fi un anotimp al suspinelor. Până la urmă, cum spuneam şi cu alt prilej, nimic nu-i veşnic, în afară de Puterea şi Voinţa Celui ce ne-a făcut pe toţi, aşa că regretele şi bocetele nu-şi au locul. Când, însă, oamenii cei mai apropiaţi lucrează la prăbuşirea ta, principalul vinovat fiind chiar cel care ţi-a jurat credinţă în faţa Altarului, s-ar putea ca existenţa să-ţi fie tulburată profund şi după prăbuşire! Ei, bine, domnule fost suport al Puterii, Vinovatul de care vorbim munceşte cu sârg-şi spor, se pare-pentru atragerea de noi şi înverşunaţi duţmani ai dumneatale. Se pare, chiar, că îi iasă jocul ăsta…

Ziariştii unor publicaţii centrale au scris despre seara de taină, când Mircea Geoană, Cătălin Voicu (senatorul PSD care n-a putut ajunge ministru la Interne şi care este acuzat pentru luare de mită şi trafic de influenţă, fost general SPP) şi Marian Vanghelie au luat masa împreună la un restaurant bucureştean. Până aici, nimic senzaţional, numai că oamenii din presă au început să pună întrebări, în speranţa că se vor agăţa de ceva declaraţii mai pline de asperităţi, astfel încât să-şi acopere planul editorial de week-end… Şi atunci, surpriză! Geoană a negat întâlnirea, Voicu nu a răspuns, iar Vanghelie a confirmat cu jumătate de gură. Singura curiozitate a primarului de Ferentari s-a cantonat în sfera interesului vis a vis de adresa întrebărilor: este intervievat din punct de vedere politic sau… ERGONOMIC!? Că domnul Vanghelie are constant contribuţii la dezvoltarea Limbii Române pe înţelesul celor din mediul lui, este o treabă, dar să vi cu chestii din astea pe sticla televizorului, este, veţi recunoaşte, jenant. Acum, în mod normal, nimeni nu mai crede declaraţiile lui Geoană, dar ce se va face după ce vor apărea imagini şi mai ales înregistrări audio de la celebra întâlnire? Pentru că acestea, să fiţi siguri, vor apărea…

Chiar de la sfârşitul săptămânii trecute, învârtoşată de faptul că am crezut-o poate prea de timpuriu plecată, iarna s-a mai întors odată peste noi, demonstrându-ne că nu-i de glumă cu babele… Pentru că sunt, nu-i aşa?, capricioase, făcându-te să te întrebi când pleci de acasă dacă te-ai îmbrăcat sau nu potrivit. Încăpăţânat, aşa cum sunt de când mă ştiu, la haine groase nu mă mai întorc, chiar dacă se vor anunţa coduri galbene, portocalii şi roşii în fiecare zi! Am credinţa că asta-i ultima suflare rece a iernii şi deja mă bucur la gândul că vine primăvara…

Adevărul e că fiori reci mă apucă nu uitându-mă pe fereastră la fulgii care cern rar, mai mult de frig, ci când citesc despre lu­cruri care riscau să fie uitate, iar asta n-ar fi bine de loc, mai ales că şi noi, şi alţii trebuie să ştim exact ce s-a întâmplat, pentru că numai aşa pot fi judecate lucrurile cu dreaptă mă­sură. Aşa se face că sunt bucuros şi întristat în egală măsură de faptul că tot în presă s-a readus în discuţie faptul că, în zilele Revolu­ţiei, Ion Iliescu a chemat în ajutor trupele sovietice! Ilici uită, cu bună ştiinţă, desigur, să spună că a fost la ambasada URSS din acea perioadă ca să solicite sprijinul armat al Mosco­vei, chipurile pentru trium­ful Revoluţiei… Adică, fă­când o paralelă populară, chemi lupul să-ţi aibă grijă de stână, că doar, vorba aceea, de atâta democraţie gâfâia biata URSS! Neo­bră­zarea bătrânului bolşe­vic, însă, nu mai miră pe nimeni, iar pe noi cu atât mai puţin. Ca să fiu sincer, de la Congresul PSD-ului încoace, timp de două săp­tămâni, am tot aşteptat miş­cări spectaculoase, dar… nimic. De ce tace Victor Ponta? De ce nu trece, aşa cum promitea, la acţiune? Mai degrabă văd că se agită apele în teri­toriu, lideri mai mărunţi, locali, luând taurul de coarne… Să-i fi îngheţat şi pe vechii activişti frigul acesta al sfârşitului de iarnă? Este posibil, numai că în felul acesta numărul membrilor lor o să tot fie în scădere, pentru că ni­meni nu se arată dornic să vină într-o formaţiune po­litică care se dovedeşte îm­pietrită în nemişcare, cu mereu aceleaşi cadre ro­tindu-se pe funcţiile de conducere. Sigur că n-o să le port eu de grijă celor din stânga politică româ­neas­că, dar, repet, aşteptam mai mult de la Victor Ponta. La fel de curios sunt şi de ce se va întâmpla cu Ludovic Orban acum, după ce a „îndrăznit” să-l înfrunte pe Crin Antonescu în con­frun­tarea pentru şefia PNL-ului. O blândă pune­re a batistei pe ţambal va dovedi că totul n-a fost decât o spectaculoasă pu­nere în scenă, astfel încât să creadă publicul larg că democraţia a învins şi în toate partidele româneşti se poate gândi şi exprima tot ce-ţi trece prin cap. Păcăleală mare, dragii mei, aşa ceva încă nu se în­tâmplă! Mai bine fiţi atenţi la babele astea, mai legaţi odată fularele la gât şi tra­geţi aer în piept; mirosiţi un ghiocel scăpat de frigul de afară şi gândiţi-vă că, totuşi, primăvara e aici, lângă noi…

Probabil că bărbaţii liberali sunt, în mare măsură, extrem de galanţi, mai ales cu doamnele şi domnişoarele din propriul partid, altfel nu văd de ce s-ar fi dat peste cap să le ofere un sfârşit de săptămână la Bucureşti, chiar înainte de 8 Martie.

Evident, evenimentul a fost punctat cu gustări şi cu­pe de şampanie, la care au avut dreptul atât cei din ta­băra învingătoare (pre­vizibilă şi scutită de orice fel de emoţii) cât şi cei din ta­băra celor care au pierdut. Ca­doul oferit doamnelor liberale este acelaşi parfum de crin care tinde să devină tra­diţional, deşi, sincer, pentru gustul meu este cam… greţos. Inexplicabil, nu doar pen­tru mine, este fap­tul că dom­nul Călin Po­pescu Tă­riceanu nu a avut nici cu­rajul, nici susţinerea ne­­cesare pentru a se im­plica în această confruntare po­litică, dovedind că, cel puţin la capitolul curaj, stă infinit mai prost decât Vio­rel Ca­taramă, cel care, lipsit de orice şansă, fie ea şi teo­retică, s-a angajat, totuşi, în bătălie! Ludovic Orban ris­că să-şi consolideze re­nu­mele de luptător al cauzelor pier­dute. Dincolo de faptul că rezultatul era previzibil, Orban are meritul de a se fi bătut până la capăt, elegant şi elocvent în egală măsură. Păcat doar de faptul că elo­cinţa, că argumentele per­ti­nente, că destinul par­ti­dului, la fel ca şi la alte for­maţiuni politice, nu con­tează deloc în faţa ar­gu­mentului financiar, iar din acest punct de vedere s-a ştiut şi s-a reconfirmat fap­tul că la „butoanele eco­no­mice” ale PNL-ului stă acelaşi malefic Dinu Pa­triciu, cel care a şi forţat li­derii liberalilor în trecuta cam­panie a alegerilor pre­zi­denţiale să subordoneze par­tidul PSD-ului şi lui Mir­cea Geoană! Probabil că le va trebui foarte mult timp liberalilor până vor ieşi de sub această tutelă fi­nanciară, dar nu este cazul să-i văităm, întrucât s-au vâ­rât, de bună voie, cu ca­pul în laţ. Revenind la Viorel Cataramă, acesta a re­uşit să transforme gestul său aproape donquijotesc, de a candida la şefia parti­dului într-un moment în care cărţile erau deja făcute, într-un demers de de­conspirare a afacerilor sub­terane de la vârful con­du­cerii liberale. O datorie de peste un milion şi şase sute de mii de euro nu este de neglijat, mai ales că nu se cunosc dedesubturile aces­teia. După ce a dat cu pleaş­ca, domnul Cataramă s-a re­tras, fiind singurul mo­ment în care Crin Anto­nescu s-a arătat evident tul­burat. La domnul Ionescu Quintus n-am sesizat nicio tulburare, poate şi datorită faptului că la peste 90 de ani e greu să alegi emoţiile de poticnelile fireşti, dar poţi să visezi cu voce tare că şi domnul Călin Popescu Tăriceanu se află pe lista candidaţilor! Asta e, s-a în­cheiat şi congresul acesta, să vedem dacă delegaţia li­beralilor mehedinţeni va avea de suferit pentru că s-a declarat a fi de partea lui Ludovic Orban. Puţin pro­babil, dar mai ştii ce gust or avea cadourile liberale acum, de 8 Martie şi de Mu­cenici?

Moderator Marius Cilibia

La mai bine de zece zile de la celebrul, de-acum, Congres extraordinar al PSD-ului, moment în care Mircea Geoană a… alunecat de pe fotoliul de lider în care se simţea atât de bine, perdantul de serviciu al politicii româneşti spune că: „…monstruoasa coaliţie Mitrea-Iliescu-Năstase-Hrebenciuc l-a învins”!!! Târziu, nenică, dar în cele din urmă, ţi-a venit mintea la cap. Cam aşa ziceau şi bătrânii despre cineva care părea s-o fi luat „zăuş” alături cu ceea ce ar fi trebuit să fie drumul normal al moralităţii: „Dă-i, Doamne, mintea de pe urmă!”…

Ca o părere personală, cred că nici nu-i trebuia atât de mult timp lui Mircea Geoană ca să-şi dea seama că Viorel Hrebenciuc nici nu avea nevoie de atât de mult timp ca să trădeze. Cu mai puţin de douăzeci şi patru de ore înainte de a începe lucrările Con­gresului, politicianul de Bacău s-a întâlnit cu Ion Iliescu, ceea ce înseamnă că nimic nu este întâm­plător şi că picajul lui Geoană a fost unul pro­gramat şi nicidecum în­tâmplător, aşa cum le-ar plăcea unora să creadă. Spre surprin­de­rea mea, trebuie să recunosc lu­crul acesta!, Ma­rean Vanghelie încă n-a în­ceput să-l înjure pe Geoană, deşi ati­tudinea asta s-ar putea să-l coste scump, micuţul primar de cartier dovedind mult mai multă dem­nitate decât alţi co­legi de-ai săi de par­tid, cum ar fi, de exemplu, Li­viu Dragnea. Să-i lăsăm, însă, pe psd-işti cu ale lor şi să ne în­toarcem către Ol­tenia în care trăim şi să constatăm că, spre satis­facţia lui Adrian Miti­telu, pri­marul Craiovei, An­tonie Solomon a schimbat haina de costum de firmă, cu zeghea de de­ţinut! Nu-i puţin lucru să vezi primarul unui oraş dintre cele mai mari ale ţării că şade cot la cot cu borfaşii de rând, aşa că această arestare se constituie într-una dintre cele mai mari surprize ale anului… Cre­zân­du-se mare şi tare, ba chiar de neatins, Antonie Solomon a pri­mit şpaga de 60.000 de euro de la Cornel Pe­nescu, prin virament, chiar în contul personal! Asta, să mă iertaţi, dar este curată obrăz­nicie, ca să nu mai pun la socoteală că în propria locuinţă, în biroul de primar şi în casa de la Leamna, s-au găsit şi nişte sute de mii de euro, bani pentru care primarul Craiovei nu poate oferi nici un fel de justificare… Ei, ăstuia nu i-a venit mintea cea de pe urmă şi… iată, s-a ales cu ce nu-şi dorea!

Emisiune TV realizată de Marius Cilibia la RadioTeleviziunea Severin, având ca invitaţi pe Eugen Nicolicea şi Ovidiu Gheorghe

Mi-a plăcut, de când mă ştiu, să ofer mărţişoare, acesta părându-mi cel mai potrivit moment de a mă apropia de fete, care altfel constituiau ţinte inaccesibile. Asta era în urmă cu ani, desigur, destul de mulţi. Acum, obiceiul oferirii mărţişoarelor a devenit unul desuet, tinerii de astăzi făcând acest lucru doar într-un soi de competiţie, mai mult sau mai puţin spectaculoasă.

Dincolo de toate astea, rămâne parfumul distinct al unei zile speciale, în care zâmbetele sunt mai calde, iar vârstele se amestecă în candoarea unui gest rămas proaspăt peste curgerea anilor… Poate din cauza asta, unii se simt obligaţi să vorbească despre iniţiative pe care, altfel, le-ar fi trecut sub tăcere… Europarla­men­tarul George Becali, fără şnur de mărţişor în piept, cu fruntea încruntată şi mâinile împreunate aşa cum i-au descifrat consili­erii săi că trebuie să le ţină pentru a fi convingător şi a opri fluxurile negative ema­nate de cei ce cască gura la el, a declarat că este inte­resat să treacă la PD-L sau PNL cu întregul lui par­tiduleţ! „3-4-5 procente, peste 1500 de consilieri, viceprimari şi primari, plus mandatul meu de europar­lamentar”, acesta este măr­ţişorul pe care Becali este pregătit să-l anine în pieptul unuia dintre cele două par­tide, la schimb cu un post de vicepreşedinte naţio­nal… O să spuneţi că schimbul este corect, dar cine are nevoie de un astfel de aliat, complet instabil din punct de vedere emo­ţional, care poate să schim­be fronturile ca pe cămăşi, dacă ceva nu-i mai convine? De ce vine propunerea asta chiar înainte de Congresul PNL? Păi, evident, ca să fie luată în considerare! Ei, asta ar mai lipsi săgeţii liberale, să fie purtată de o oaie, chiar acolo, pe sigla partidului… Să-l lăsăm pe domnul Becali să-şi behăie oferta chiar şi în zilele de Mărţişor, oricum eu nu cred că va fi luat în seamă. Să trecem la altfel de mărţişoare, mai vechi, este drept, dar care au efect şi astăzi şi vor avea încă ani mulţi de acum încolo. În ultimele momente ale man­datului de preşedinte al României, Ion Iliescu a semnat decretul de reînno­ire a unor certificate de eroi ai Revoluţiei, pe baza unor propuneri înaintate de ce­lebrul Cutean. Posesorii acestor certificate bene­ficiază de anumite scutiri de taxe şi impozite, terenuri, bani, împrumuturi prefe­renţiale, spaţii comerciale şi altele asemenea. Aşa se face că pe lista care însoţeşte respectivul decret, s-au strecurat şi doi cetăţeni născuţi în… 1996, la peste şase ani după Revoluţie!!! Cum a fost posibilă o ase­menea neghiobie? Foarte simplu, ea fie a fost mo­tivată de o „şpagă” care să catifeleze vocea bolşe­vicului „sărac şi cinstit”, fie este croită în beneficiul vreunor apropiaţi ale ace­luiaşi personaj… Mi-era, oricum, destul de scârbă când pomeneam de si­nistrul personaj, cu atât mai mult îmi este acum. Mai bine privesc adânc în apa limpede a unor ochi care-au râs când i-am oferit măr­ţişorul de anul acesta şi, să mă credeţi pe cuvânt, mă simt infinit mai bine…