Dacă închisorile ar fi mixte, mi-ar plăcea să văd celebra jumătate de oră de plimbare a ocupanţilor unei celule ale căror nume ar fi următoarele: Mihai Boldea, Adrian Năstase, Cătălin Voicu, Monica Iacob Ridzzi… Nu-i aşa că ar fi nostim? Numai că pentru „salvarea” lui Adrian Năstase, „Bombonel” pe numele lui de scenă, se depun eforturi intense… Nici măcar convorbirea telefonică din zori, cu Grăjdan, nu va face ca magistraţii să-l condamne pe ex-premierul care şi-a luat ciubuc din orice, de la trofeul „Vaca lăptoasă” la „Trofeul Calităţii”… Cică „conversaţia nu este edificatoare”! Păi ce puteau să-şi vorbească cei doi chiar în dimineaţa zilei în care „Bombonel” s-a pomenit că subalternul Grăjdan retrage acţiunea de solicitare a daunelor, ca parte păgubită, pentru instituţia pe care tocmai fusese numit să o conducă? Evident, fostul premier i-a dezvăluit bossului de la Inspectoratul de Stat în Construcţii vreo nouă tehnică de udare a petuniilor, de despăduchere a castraveţilor sălbatici sau de monitorizare a mişcărilor cozii motanilor în timpul procesului de împerechere. Încep să zâmbesc, deşi s-ar zice că nu am motive, dar nu mă pot abţine când văd cum câteva sute de oameni ne cred pe toţi ceilalţi douăzeci de milioane nişte simpli idioţi… Până la urmă, indiferent care vor fi soluţiile pronunţate, noi cam cu asta rămânem: cu zâmbitul, că bucuriile cele mari, care să ne facă să râdem în hohote, nu sunt pentru noi. Am avut o şansă, în decembrie 1989, dar am finalizat-o româneşte: am ratat-o!

Poliţiştii de la Rutieră au primit dispoziţie de la Prefectul de Mehedinţi să oprească şi să amendeze toţi conducătorii auto care circulă cu autovehiculele pe străzile I.G. Bibicescu şi Theodor Costescu din jurul Palatului Prefectural fără permis special emis şi semnat de chiar mâna Prefectului! Şi parcarea în zonă este interzisă cu excepţia fericiţilor posesori de permise speciale… Vreau să vă aduc aminte că nici comuniştii, prin liderii lor, nu au avut curajul să lanseze astfel de inepţii exclusiviste, dar asta-i altă mâncare de peşte. Ciudat este că în respectiva dispoziţie s-a strecurat o ilegalitate şi câteva neregularităţi. Ilegalitatea constă în faptul că administratorul străzilor unei localităţi este PRIMĂRIA, nu PREFECTURA, deci respectivele permise ar trebui distribuite şi semnate de PRIMAR, nu de PREFECT, dar ne-am obişnuit cu ambiţiile domnul Ion Mîţu de a se considera buricul pământului. Ce-o avea PREFECTURA cu străzile oraşului (că era să zic altceva!) nu pot pricepe şi pace… Sigur, Prefectul poate că s-a simţit deranjat în serile în care mai vine să lucreze în birou, în compania câte unei colaboratoare, de cei care circulă prin zonă, dar asta este altă temă pe care o vom dezvolta, însoţită de fotografiile de rigoare, cu altă ocazie. Neregularităţile sunt mai multe, dar noi n-o să punctăm, acum, decât două: destul de mulţi taximetrişti şi „băieţi buni”, manageri ai… timpului liber de prin urbe, se laudă că sunt posesori ai celebrelor permise semnate chiar de mânuţa lui Ion Mîţu, ceea ce nu-i deloc normal, dar se poartă. A doua ar fi că dacă tot a vrut să creeze parcare la discreţia sa şi a prietenilor apropiaţi, PREFECTURA ar trebui să facă publice sumele pe care le plăteşte în acest scop PRIMĂRIEI pentru rezervarea acestor spaţii! Ca să intrăm odată în legalitate, îi sfătuim pe toţi cei amendaţi pentru vina de a fi încălcat o dispoziţie injustă şi aberantă să conteste în instanţă amenzile primite şi să ceară despăgubiri de la EMITENTUL ORDINULUI! Pentru că suntem mereu la dispoziţia cititorilor noştri, ne facem ecoul unora care ne-au semnalat faptul că domnul Prefect a apărut într-o ştire televizată vorbind despre imensele oportunităţi turistice ale comunei Burila Mare. Eu nu înţeleg de unde atâta nedumerire!!! Păi n-aţi auzit că se înghesuie oamenii să vină în celebra localitate mehedinţeană ca să vadă cum cresc scaieţii, câţi ghimpi au mărăcinii de Burila şi ce istorii despre pigulirea castraveţilor mai ştiu cele 16 bătrâne care-şi duc povara anilor pe băncuţele de pe la porţile burilenilor? Pur şi simplu CFR-ul salută dezvoltarea acestei viitoare staţiuni turistice care va revigora nu doar transportul de mărfuri, ci şi pe cel de călători, ceea ce va face să se justifice construirea Eurogării din Turnu-Severin… Şi uite aşa, exact pe aceleaşi criterii pe care numeroşii şomeri ai acestei ţări află cum că au parte de creştere economică deşi li se plimbă vântul prin intestine, Burila Mare va depăşi-în curând-afluxul de turişti de la Baden-Baden sau Biaritz. Aferim! Domnule prefect, deşi nu credeam, prin măsurile luate şi prin ambiţia de a spune prostii în public atât de frecvent, dumneavoastră şi cei mai apropiaţi dintre colaboratorii pe care-i aveţi, sunteţi cei mai fericiţi dintre pământeni. De ce? Dacă aţi citi cărţile sfinte, aţi găsi acolo o sintagmă care-mi justifică afirmaţia: Fericiţi cei săraci cu duhul…

Ştiu, din capul locului o să-mi spuneţi că avem noi legătură cu democraţia cam cum avea vreuna dintre fostele mele soacre cu pianul! Prima era îngrijitoare la vaci, la CAP Băileşti, a doua era telefonistă pe un şantier de construcţii… La amândouă, acordurile din Chopin le provocau ridicări concentrate din sprâncene, mai ales că nu puteau distinge, oricât s-ar fi străduit, ritmurile „sârbei”, ale „boiereascăi” sau „brâului” în aglomeraţia de sunete, limite obligatorii ale universului lor muzical. De acord cu voi până aici, dar când mă refer la democraţia românească am în vedere posibilitatea ca personaje de prim-plan să ajungă, fie şi pentru perioade scurte de timp, după gratii, într-un univers pe care-l ştiau doar din lecturi sau din vizionarea unor pelicule de aventuri. Aşa se face că miliardari precum Căşuneanu sau Locic, politicieni ca Voicu sau magistraţi ca judecătorul Florin Costiniu să fie arestaţi şi încarceraţi! Cam cum credeţi că se simte sexagenarul judecător în camera de arest, alături de borfaşi, escroci sau ucigaşi? Nu-i plâng de milă, ba chiar dimpotrivă, dar trebuie să mărturisesc că mi-ar fi greu să trăiesc spaimele acestui om, ajuns la vârsta creşterii nepoţilor, la gândul că s-ar putea întâlni, în arest,  cu infractori la a căror condamnare au contribuit… Ei, cu asta nu-i de glumă şi pun pariu că, de acum încolo, orice judecător român va avea un nod în gât înainte de pronunţarea unei sentinţe. Asta, ca să nu mai vorbesc de toate precauţiunile ce vor însoţi o convorbire telefonică… Sigur, este mult de discutat şi despre mobilurile care au dus la aceste arestări, dar despre asta vom avea tot timpul la dispoziţie să discutăm. Aşadar, tema rămâne deschisă!

Comisarul de poliţie din Brigada Antidrog, care a fost arestat joi, îşi rotunjea veniturile cu 600 de euro/lunar, anunţând clanurile mafiote când vor avea loc raziile făcute de colegii săi! Vă daţi seama cât de ieftin se poate cumpăra un om al legii?

Astea sunt năravuri le­van­tine, care vor dispărea ex­trem de greu, mai ales că per­petuarea lor vine de sus în jos… Comisarul folosea for­mule codificate de genul „Ies tramvaiele din de­pou”…, de parcă s-ar fi dis­trat, de parcă totul nu era decât o păcăleală, o farsă ju­cată celorlalţi oameni în uni­formă care nu fuseseră la fel de abili ca el… Nu că aş fi îngrijorat, dar stau şi mă gândesc cum se va simţi în celulă, alături de borfaşii de rând? Asta dacă, evi­dent, nu se va găsi o portiţă de scăpare şi pentru el, aşa cum se găsesc atâtea, aici, la Por­ţile Levantului…
Este timpul ca în Poliţie, dar şi în Justiţie, să apară oa­meni noi, nenărăviţi, pen­tru că altfel, chiar dacă si­tuaţia economică se va ame­liora, vom asista, în cu­rând, la falimentul moral al naţiei. Nu spun vorbe mari, am avut mereu oroare de formulările bombastice, dar acesta este crudul adevăr. Cum spuneam, răul vine de sus în jos, iar exemplul cel mai evident îl avem chiar aici, pe plaiurile mioritice, unde orice confruntare se ter­mină cu un cap plecat, ni­ciodată căzut în ţărână, de­finitiv. Aşa se face că ajuns, vremelnic, în fruntea bu­catelor, Piţigoiul naţio­nal, pe numele lui de scenă Mircea Geoană, şi-a plantat cum­natul, Ionuţ Costea, în func­ţia de director al Exim­Bank, instituţie ban­cară cu capital, evident, de stat, de unde încasează un sa­lariu echivalent cu vreo 50 de pensii! Vorbesc de cele nor­male, nu de cele ne­simţite, desigur… Presa ur­lă, po­liticienii şi analiştii po­litici fac spume la gură, mai lip­sesc doar manifestările de stradă, dar cumnatul lui Mircea Geoană rămâne im­pasibil! Ce contează că sunt mame care-şi abandonează copiii pentru că nu au ce să le dea să mănânce, ce con­tea­ză că sunt oameni în pu­terea vârstei care se sinucid pentru că şi-au pierdut lo­curile de muncă şi nu mai pot asigura traiul zilnic al fa­miliilor, că nu mai pot plă­ti ratele bancare, domnul Costea este preocupat doar să meargă la casierie, să verifice dacă i-a fost virat sa­lariul pe card… Ce mai con­tează că banii vin de la amă­râtele care-şi aban­do­nează copiii, de la dispe­raţii care şi-au pus ştrean­gu­rile de gât după ce şi-au plă­tit ultima contribuţie la bu­getul de stat, cardurile şi bancnotele de plastic nu au miros, iar asta este singura religie căreia i se închină dom­­nul Costea. Aici, la ca­pătul Levantului, banul a mu­tilat multe caractere, iar cum­natul lui Mircea Geoa­nă şi comisarul de poliţie vândut sunt doar două exemple. Din păcate, deloc singulare!