07.14.11
Domnul prefect Ion Mîţu are o plăcere sadică în a aburi mehedinţenii! Ultima găselniţă este aceea că dumnealui nu va lăsa cadrele didactice să plece în concediu, asta, evident, în urma rezultatelor dezastruoase de la examenul de Bacalaureat… Păi ce are, dom’le, Prefectura cu… vacanţa profesorilor? Tot aşa a procedat domnul prefect şi în cazul lucrărilor de modernizare a Vămii Porţile de Fier I, dar şi în cazul reparării căii ferate în urma alunecărilor de teren de pe dealul Balota. Am mai putea înşira şi alte cazuri, dar cui îi pasă. Esenţial este că PREFECTUL NU ARE ATRIBUŢIUNI ÎN ACEST SENS, deci toată parada pe care o face nu este decât praf în ochii fraierilor, în eventualitatea unei campanii electorale pentru un post la care speră şi la care nu poate accede! Care-o fi postul acela? Puţintică răbdare şi după ce se vor risipi toate aburelile astea, veţi vedea, dar atunci vom prezenta şi noi nişte întâmplări nu chiar aşa de vechi, cu declaraţii scrise şi semnate ale martorilor de atunci…
Un vechi proverb indian spune să nu crezi în sâsâitul cobrei nici atunci când ţi se pare drăgăstos! Vreau să vă aduc aminte că toate necazurile actualului primar al municipiului (cel mai bun de la abdicarea regelui încoace!) se trag de la maşinaţiunile domnului deputat Eugen Nicolicea, actual aliat „de nădejde” al PDL-ului! Evident, nicio legătură între această treabă şi faptul că domnul prefect l-a retribuit pe fratele domnului deputat, Liviu Nicolicea, din bugetul Prefecturii, în opoziţie cu prevederile legale, luni de zile… Pentru ce post s-o pregăti domnul prefect să candideze?
07.11.11
Ştiu, nu ne place, dar asta este… Ceea ce s-a întâmplat la examenul de Bacalaureat de anul acesta nu este decât oglinda crudului adevăr. Adolescenţii României nu mai învaţă carte şi asta nu se întâmplă pentru că inteligenţa românească ar fi în regres… Nu, altele sunt cauzele! De la o vreme, pe nici un canal media n-am mai văzut ştiri despre rezultatele copiilor României pe la Olimpiadele Internaţionale sau pe la concursurile şcolare de prestigiu. În schimb, am tot văzut ce toalete sofisticate poartă elevele de liceu şi ce accesorii scumpe, ce maşini de fiţe îi aduc pe copii la şcoală şi ce modeşti şi timoraţi arată profesorii în faţa elevilor. Am mai văzut şi păruielile din sălile de clasă şi felul în care profesorii sunt terorizaţi de către unii elevi… Tot pe canalele media am văzut ravagiile pe care le fac plantele etnobotanice, drogurile de orice fel şi alcoolul în rândul tineretului care ar trebui să fie studios… Toate astea au dus la ceea ce vedem acum; toate astea, plus altele… De ce să nu recunoaştem că nici corpul profesoral nu se mai ridică la nivelul dascălilor de altădată? Titularizări pe criteriu politic, pe şpagă sau pe favoruri sexuale, lecţii la clasă ţinute în mod superficial; toate nădejdile puse într-o fiţuică, cam asta-i treaba! Eşecul elevilor la recentul examen de Bacalaureat este, în extrem de mare măsură, un eşec al profesorilor, al inspectorilor, al Ministerului. Cum să obţină un elev 10 (zece) pe linie, la clasă şi să ia sub 2 (doi) la Bacalaureat? Am auzit părinţi care s-au plâns că au dat câte 500 (cinci milioane de lei vechi!) de lei pentru „protocol”, ca să-şi vadă copiii picaţi… Chiar aşa, de ce nu ia Poliţia în vizor această strângere de fonduri pentru… „protocol”? De ce nu-şi îndreaptă Parchetul atenţia către această formă mascată de cerere de mită? Mai aud şi că anumiţi profesori le dau note mici elevilor, condiţia măririi acestora fiind înscrierea acestor elevi, contra cost, evident, la meditaţie, tot la ei, la profesorii de la clasă… Rezultatele? Iată, le aveţi acum, când peste 110.000 de familii plâng eşecul unui sistem ce s-a dovedit putred până la rădăcinile lui! Aceasta este situaţia exactă a Învăţământului românesc şi ea nu este mascată decât de cei interesaţi ca toate aceste plăgi să se perpetueze…