Archive for the ‘Drobeta Turnu Severin’ Category

ÎNDĂRĂTNICII

07.29.11

Că se fac eforturi consistente pentru preschimbarea aspectului municipiului reşedinţă de judeţ, este un lucru incontestabil, că se lucrează la foc continuu, este o realitate verificabilă în orice ceas al zilei, dar că avem şi îndărătnici care se opun acestor eforturi şi fac viaţa grea cetăţenilor este, de asemenea, un lucru de necontestat. Să luăm exemplu doar strada Cicero, veche arteră rutieră a municipiului, asfaltată şi modernizată în proporţie de peste 70%. Pe toată perioada lucrărilor pe aici s-a circulat greu nu din vina constructorilor, ci din vina unor „investitori” care desfăşoară activităţi comerciale în spaţii sau pe terenuri cu ieşire la această stradă. Depozite de materiale de construcţii fără locuri de parcare sau rampe de descărcare proprii, ateliere auto şi spălătorii fără parcări proprii, toate aceste utilităţi lipsă fiind suplinite cu… carosabilul! De ce? Pentru că investitorii respectivi au considerat că le este mult mai uşor să utilizeze un spaţiu public pentru desfăşurarea activităţilor comerciale care le aduc profit, totul în detrimentul bunei convieţuiri a concetăţenilor lor. Ce mai contează faptul că se deteriorează covorul asfaltic, care nu este conceput să reziste nici la detergenţii deversaţi direct pe el, nici la reziduurile de carburanţi, nici la praful de ciment; ce mai contează că traficul rutier este, de multe ori, gâtuit de utilajele de transport greu care descarcă sau încarcă paleţi de cărămizi, mii de saci de ciment sau de ipsos? Ei, investitorii respectivi sunt importanţi, profitul lor este mai important decât orice, sau nu numai al lor? Atunci cum să explicăm toleranţa autorităţilor locale faţă de aceşti îndărătnici, ca să nu zicem altfel?

UN ZÂMBET DIN TRECUT A LUMINAT NOPŢILE ACESTEA

11.17.10

Remember: Articol apărut în data de 20 august 2009 în Informaţia de Severin

S-a luminat cerul la Turnu-Severin, în miezul nopţilor sfârşitului de vară, alungind peste apele negre ale Dunării umbrele oamenilor de astăzi care răspundeau zâmbetului din trecut, venit din asprimea secolelor apuse. Aici, la malurile apei sfinte, îmbrăcat în mantia albă a călugărilor cavaleri, cu crucea roşie brodată pe pieptul alb şi mâna încleştată pe lemnul lăncii grele, va fi stat în alte nopţi un bărbat venit din inima Europei să străjuiască marginile lumii civilizate şi va fi zâmbit, înfiorat de răcoarea şi neliniştea nopţii, gândind la locurile pe care le lăsase în urmă…

Ştia că, poate, n-are să se mai întoarcă niciodată acolo, nici nu avea de ce, oamenii trăiau puţin, iar cei dragi poate se vor fi stins de mult, iar veştile ajungeau greu, dacă ajungeau… El îmbrăcase, peste cămaşa de zale, rantia albă a celor ce juraseră, îngenuncheaţi şi cu fruntea plecată, să-şi dedice fermitatea braţelor şi tăria inimilor slujirii credinţei adevărate, iar aici, la marginea lumii civilizate, duşmanii erau mulţi şi veneau în valuri. Tălpile frământau piatra grea a zidurilor şi ochii i se odihneau pe misterul locurilor şi pe truda oamenilor de aici, crescuţi frumos şi calzi în ciuda pericolelor fiecărui ceas. Porţile grele se deschideau rar, la schela ridicată în malul lin abordau din vreme în vreme vase greoaie, sosite din susul fluviului cu veşti pentru comandantul garnizoanei, cu arme şi cu soldaţi de schimb, care să-i înlocuiască pe cei căzuţi, ori pe cei prea bătrâni, pe care puterile puţine nu-i mai ajutau să facă zid din scuturile grele, iar camarazii de-a stânga şi de-a dreapta nu se mai simţeau siguri. Va fi zâmbit, în noapte, spre apele negre şi va fi gândit că poate şi el va fi trecut, în curând, pe răbojul sacru al fraţilor căzuţi în avanposturile fortificate ale creştinătăţii. Cetatea, însă, va rămâne peste mulţimea anilor, va fi mândră şi neîngenuncheată, aşa cum o simţea sub tălpile sale şi împrejurul umerilor săi…

După mai bine de şapte sute de ani, zidurile vechi s-au lăsat mângâiate de acordurile vioaie sau melancolice ale muzicii de demult, oameni noi au văzut costumele vechi şi au ascultat vorbele poveştilor acelor timpuri, dansul cu flăcări i-au purtat în timpuri apuse şi cetatea a înviat, parcă, trezită din somnul de veacuri nu doar de zâmbetul şi aplauzele oamenilor noi, ci şi de zgomotul şi lumina focurilor de artificii, care au adus aminte de puterea şi mugetul înfiorat al bombardelor ce încununau zidurile grele. A fost frumos la prima ediţie a Festivalului Medieval de la Turnu-Severin, iar oamenii s-au bucurat ca de sărbătoare nouă, răsplătind generos eforturile artiştilor şi mulţumind organizatorilor. Pentru că iată, sunt oameni care se bucură de ziua de azi, cinstind zilele de ieri, iar acesta este un gest onorant şi firesc în acelaşi timp. Este bine că s-au găsit astfel de oameni, care au aşteptat cu zâmbetele de astăzi surâsul venit peste sute de ani… Umbra cavalerului călugăr străjuieşte încă, aici, la margine latinităţii creştine şi va mai străjui multă vreme…

Viaţa la zi(d) – FLORI OFILITE

03.08.10

Recunosc că îmi place să-mi acord răgazuri de gândire sau chiar de discuţii cu cei apropiaţi prin cafenelele oraşului, de foarte tânăr mi-a plăcut aroma cafelei bune degustate în locuri aglomerate, care miros a piele fină şi a lemn de calitate. N-am ascuns niciodată faptul că îmi place şi lichidul boieresc auriu scos din sticle împodobite cu etichete complicate… Toate astea fac parte dintr-un decor exterior al unor trăiri pe care nici nu pot, nici nu vreau să le desluşesc celor ce mă acuză pentru momentele de care vorbesc. Că de-acolo mi-am luat o mie de personaje şi cel puţin tot atâtea poveşti de viaţă adevărată, nu mai interesează pe nimeni… Eu am să continui să vi le prezint, nu pentru că mi s-ar fi părut extraordinare, poate că nici nu sunt aşa, ci pentru exprimă cotidianul frust, necosmetizat, dramatic sau frumos tocmai pentru lipsa lor de înveliş artificial.

Printre mesele destul de aglomerate, prin fumul de ţigări şi mirosul de cafea, spărgând efluviile selecte de parfumuri necontrafăcute, o bătrână îmbrăcată modest, ca o femeie care locuieşte în oraş dar nu se poate desprinde de portul ţărăncilor din satele sărace, se strecoară anevoie, ţinând în braţe un mănunchi de garoafe şi alte flori (a căror denumire n-am ştiut-o niciodată) cam… trecute. La fiecare masă se opreşte şi se adresează, cu glas pierdut, tremurat, consumatorilor: „Cumpără, mamă, şi de la mine nişte flori, că n-am de pâine…”. De cele mai multe ori litania bătrânei este răsplătită cu bancnote de valoare mică, deşi consumatorii refuză, aproape întotdeauna, să ia la schimb florile trecute. Pe un cunoscut care a procedat în acest fel, l-am şi întrebat de ce nu ia florile pe care le plătise, oricum, mult peste valoarea lor de piaţă. Răspunsul mi-a despicat logica ca tăişul unei securi repezit într-un butuc uscat: „Păi tu ai duce acasă, sau ai oferi cuiva, flori luate de pe morminte? O ştiu de mult, nu cerşeşte, dar de acolo îşi strânge „recolta” pe care-o oferă prin baruri, iar naivii le folosesc la ce se foloseşte, în general, o floare… Face parte din poezia oraşului, e drept, una tristă, cu miros de moarte şi farsă în acelaşi timp, dar asta e, recităm ce avem în manual!”… Nu-mi plăcuseră niciodată florile ofilite, dar de atunci mi-am căpătat obiceiul să ocolesc locurile în care sunt expuse…

CĂCIULI DE ZĂPADĂ

02.27.10

A nins mult şi în mai multe reprize, lucru aproape neobişnuit în ultimii ani, aici, la malul Dunării. Casele au făcut căciuli de zăpadă şi chiar dacă reţelele încălzirii centrale au spart toate străzile oraşului, ajungând în aproape toate locuinţele, ici colo, în cartierele de case, se mai văd firişoare de fum iţindu-se pe hornurile timide… Dacă şoferii întâmpină reale dificultăţi la deplasarea pe străzile îngustate de mormanele de zăpadă îngustată, n-am putea spune că pietonii se descurcă mult mai uşor, deplasarea apostolească semănând, în unele momente, cu primele lecţii de patinaj. Păcat că cei mai mulţi dintre „cursanţi” sunt, în general, oameni bătrâni…

Nu se poate spune, cel puţin în anul acesta (înainte, cu fostul primar, era cu totul şi cu totul altă situaţie!), că autorităţile nu s-au zbătut să ţină străzile deschise unei circulaţii normale, dar nu suntem pregătiţi, oricâtă bunăvoinţă sau interes s-ar manifesta, să facem faţă unor ierni cu adevărat grele. Frigul nu-i, nici el, de neglijat, mai ales că doar în iarna asta au murit din cauza temperaturilor foarte scăzute nu mai puţin de 52 de românaşi. Mai blândă, totuşi, iarna n-a răpus aici, la cotul îngemănat al Dunării, decât un bătrân, restul problemelor specifice, gen degerături, manifestându-se la oamenii străzii, cei care se deplasează la „Urgenţe”, făcând-o doar pentru un blid de fiertură caldă… Ce să-i faci, astea sunt rezultatele trecerii bruşte de la un sistem socio-politic la altul. Pe la colţuri, mai ales pe lângă Piaţa Mircea, aceiaşi negustoraşi în slujba altora, care te îmbie cu ţigări, condimente, ciorapi şi cafea de contrabandă… Câştig mare? De-un franc speranţă! În rest, cum trece după-amiaza, oamenii se înghesuie în case, sub căciulile de zăpadă ale acoperişurilor, ca să urmărească ce mai fac vedetele!!! Mai cuprins ori prăbuşit de tot de ferocitatea capitalismului sălbatic, românaşul este foarte atent dacă Simona Sensual a luat câţiva pumni în faţă de la Maharu, dacă Moni îl mai înşeală pe Iri cu şoferii pe care a început să-i schimbe ca pe batiste şi cu ce substanţe interzise s-a mai drogat Adrian Mutu, răsfăţatul naţiei. Sigur că mai sunt şi alte subiecte de bârfă generalizată, cu subiecţi facili, aflaţi la îndemâna oricui, mai ales pentru că C.V.-ul le încape, detaliat şi înflorit artistic, pe cartonul unei cărţi de vizită, evident, intens colorată şi plastifiată… Asta-i distracţia de zi cu zi a tuturor gospodinelor care au renunţat, sastisite, la telenovelele sudamericane în favoarea „poveştilor de viaţă” din show-bizzul autohton. Vedetele de-un sezon au înnebunit oamenii care stau zgribuliţi, sub căciulile de zăpadă, preocupaţi de întâmplările din viaţa Simonei… Frigul? Dă-l încolo, mai e puţin şi vine primăvara!