Sorb încet, prelung, ca un blestem,
Limpedea licoare din pahar;
Pentru ce-aş voi să te mai chem?
Pentru ce-aş mai asculta un lăutar?

Beau cu sete din paharul plin,
Vreau ca vinul aspru să mă-mbete,
Însă nicio crâşmă n-are atâta vin
Ca să-mi stingă furie şi sete…

Beau în seara tristă ca o moarte
Pentru toate câte le-am trăit.
Nu te chem, eşti rece, eşti departe…
Nu-ţi mai vreau surâsul otrăvit…

Ultimul pahar îl sorb acum.
Vinul cade-n mine ca o piatră
Şi privesc în urmă, ca în fum,
Cu privirea grea şi-nceţoşată.

Mâine, de va fi, am să regret
Că nu te-am chemat să vii de-acas’
Amândoi să bem prelung, încet…
Vinul de la propriul parastas!

Ianuarie 31, 2011

Urcă-ncet şi-ţi tulbură privirea
Cu volute complicate, fine,
Nu cunoaşte ura, nici iubirea;
Lunecă… fluid pe lângă tine…

În plutirea lui tăcută, efemeră,
Zac nespuse gânduri şi… speranţă…,
Evadând parşiv din scrumieră,
Urcă… mângâindu-te pe faţă….

Ţi-ai dori, asemeni lui, tăcut,
Să te pierzi în viaţă ca un fum,
Dar te resemnezi, căci eşti făcut
Să-ţi însemni cu lacrimi propriul drum.

Ianuarie 31, 2011

Şfichiuind obrajii rumeni,
Lacrimi reci smulgând din gene;
Geruieşte peste oameni,
Suflete, case, troiene…

Mergi-nainte prin zăpadă,
Nici nu ştii unde-ai plecat!
Te-ntrebi lumea de-o să vadă
Că ţi-e sufletul fărmat…

Nu simţi gerul rău pe faţă
Căci în tine e furtună,
Iar ai mângâiat o zdreanţă
Şi-ai crezut că-i zână bună!

Dar e timpul înainte,
Gerul arde, spală, şterge…
Sufletul ţi-e tot fierbinte,
Viaţa înainte merge!

Ianuarie 27, 2011

Când ţi-am spus ce-ai să ajungi,
Studiindu-ţi chipul fals,
Ai dat semne c-ai să plângi
Şi ai smiorcăit din nas…

Dar acum, când eşti de râs
Pentru cei ce te cunosc,
Nu te-ajută niciun plâns;
Soacrele… te pedepsesc!

Aerul copilăros nu-ţi mai este de folos,
Nu mai păcăleşti pe nimeni,
Nici cu glasul mincinos,
Nici cu critici despre oameni.

O să vezi de-acum, cam des,
Când saluţi politicoasă,
Zâmbete cu… înţeles;
Tu ai vrut, eşti mincinoasă!

Ianuarie 27, 2011

E-atât de tristă înserarea
Şi fulgii reci coboară lent,
Iubito, îţi mai simt chemarea
Şi chiar plecând… te mai aştept!

De ce nu pot să uit de toate,
Zeiţa slavă s-o ignor…,
Să mă scufund în zi şi-n noapte,
Să trec prin viaţă mai uşor?

Întreb… şi fulgii-mi fac hlamidă,
Mă mângâie, mă învelesc;
Stau drept sub gluga de zăpadă
Şi cu căldura-mi… o topesc!

Nu ştiu de-oi mai găsi vreodată
Alţi ochi mai reci şi mai străini,
Mai reci ca fulgii de zăpadă
Ce se topesc pe păr, pe mâini…

Dar am să caut, îţi promit,
Aaaa, ştiu, de mult nu mai contează…
Că am ales mereu greşit…
Şi ninge… şi… se-nnegurează…

Ianuarie, 21, 2011

Eu te-am iubit ca pe-o-nserare
Din luna magică, de mai,
Ai fost parfumul meu de floare,
Tot ce-ţi doreşti, visezi şi… n-ai.

Nu ţi-am promis că Nesfârşitul
Ne va surprinde-nlănţuiţi,
Deşi visam că, trecând timpul,
Rămânem ce-mi doream: iubiţi!

Nu ţi-am promis nimic din toate
Ce-aş fi putut să le promit
Şi ai plecat tăcută-n noapte;
Îţi spun acum că te-ai grăbit!

Nu te urăsc, nu-ţi port ranchiună,
Că pân’ la urmă… te-am iubit!
Am să te uit ca pe-o minciună
Şoptită-n gară, la cerşit…

15 ianuarie 2011

Tu ţi-ai fixat un ideal;
Poate-ai greşit privind prea sus
Şi te-ai lăsat purtat de val,
N-ai ascultat ce ţi s-a spus…

Că nu merită, cum credeai,
Eforturi, lacrimi şi speranţă;
Ai dat din suflet tot ce-aveai
Şi ai fi dat şi ani din viaţă!

Acum, când totul e uitat,
Asculţi reproşurile toate,
Să nu regreţi, că e păcat;
Zâmbeşte, ai să vezi, se poate!

Rămâi aşa, cu-un gust amar,
Şi retrăind, să mulţumeşti
Că ai avut prilejul rar
Să crezi, să speri şi să iubeşti!

Ianuarie 11, 2011

În viaţă toate se plătesc,
Greşeala-i… „darul” omenesc;
Şi n-are rost să plângi tăcut
Greşeli pe care le-ai făcut…

Tu ai crezut, i-adevărat,
În lucruri ce te-au înşelat,
În şoapte şi priviri adânci
Şi în suspinele prelungi…

Acuma vezi că toate-au fost
Minciuni sau gesturi fără rost…
Şi singurul ce-a pătimit
Ai fost doar tu… ai suferit…

De-acum, că visul s-a sfârşit,
Şi suferind, ai tot plătit,
Ridică-ţi ochii, nu fi trist,
Ai dreptul să fi optimist!

Şi chiar de-ţi pare c-ai pierdut,
Nu regreta prin ce-ai trecut.
Fii gata să speri, să iubeşti;
Eşti om, ai dreptul să trăieşti!

Ianuarie 04 2011

În plutirea lui uşoară
Simţi lucirea altei vieţi;
Dă iluzia că zboară…
Către alte dimineţi.

Te gândeşti că, din păcate,
Se va contopi, anost,
În mormanele-adunate
La rigole, fără rost…

Numai că, plutind uşor,
Consumându-şi linul somn,
Fulgul se opri din zbor
Pe obrazul unui domn!

Şi-n contact cu pielea rasă
Se topeşte-ncet, se scurge…
Făcând lumea curioasă:
Ce-are bietul om de plânge?

decembrie 21, 2010

Erau puieţi stejarii de-azi,
Poieni erau pe unde-s brazi
Când el copilărea voios
În codrul verde şi umbros…

N-a stat în turmă niciodată,
A lui era pădurea toată…
Iubirile treceau în zbor
Şi viaţa îi trecea uşor.

Dar anii i-au ţesut în barbă
Şi-n inimă… zăpadă albă
Şi tunetul ascuns în muget
Scăzu în forţă şi răsunet.

Şi-aşa-ntr-o toamnă cu vântoase
Simţi o greutate-n oase…
Se aşeză sub un stejar
Vegheat de-un vultur sur, hoitar…

Când suflul iernii, ca de gheaţă,
Plecă, pădurea prinse viaţă…
Doar zimbrul ce-ţi dădea fiori
Dormea acum, sub pat de flori…

Obosit, dezamăgit şi resemnat
Îmi vegheam destinul c-un suspin;
Ca pe eşafod un condamnat
Legumind pocalul plin cu vin…

Şi credeam că viaţa-i fir de praf
Ce se pierde-n vântul rău de iarnă,
Îmi doream să-mi scriu un epitaf…
Deci voiam cerneală, coli… şi pană…

Dar un gând ştrengar, venit în zbor
M-a oprit şi am zâmbit cam stins…
Oamenii se nasc trăiesc şi mor,
Cui îi pasă de încă un învins?

Nici nu mor cum se obişnuieşte,
Visul doar eu mi-l îngrop acum;
Trupu-mi, însă, încă vieţuieşte,
Traversând prin viaţă ca prin fum…

2010, decembrie 9

Cine mai ştie: ce e bine, ce-i rău,
Cine trasează drumul cel drept?
Privesc în urma surâsului tău,
Simt gheaţa ce-mi sparge căldura din piept…

Aştept iarna să mă cuprindă cu totul;
Pe păr, ca şi-n suflet, vreau chiciură-acum,
Nu-s un nomad ce se mută cu cortul
Din zâmbet în zâmbet, nu, nicidecum…

Doar crucea am să-mi port resemnat
Şi… jur, voi părea fericit!
În ochi şi în voce, cu greu, mi-am luat
O mină de om liniştit.

Dar trecerea, tu o ştii, este grea,
Iar rănile lasă urme de sânge;
Acum simt acut cum trecerea rea
Ucide, sfărâmă, distruge…

2010, decembrie 4

Când simţi că sufletul te doare
Şi zgura îndoielii te-a strivit,
Ridică-ţi doar privirea către soare;
Nu te lăsa de alţii umilit!

Când vorba bună ţi-e răstălmăcită
Şi gestul sincer ţi-e batjocorit,
Să-ţi ţii şi-atunci privirea ridicată;
Nu te lăsa de alţii umilit!

Când gestul de iubire-i neglijat
Şi-n inimă te vei simţi lovit,
Privind în sus, să stai neînclinat;
Nu te lăsa de alţii umilit!

2010, decembrie 1

Când iei viaţa prea uşor
Să ştii că timpu-i trecător
Şi vorba aruncată-n vânt
Nu e cum vrei: doar un cuvânt!

Sunt oameni care cred în viaţă
În vorba spusă faţă-n faţă,
Iar dacă pierzi credinţa lor,
Vei pierde tot… uşor, uşor…

Nu bagi de seamă, mergi-nainte,
Căci tânăr eşti, dar ţine minte:
În viaţă multe poţi să pierzi,
Încrederea doar să-ţi păstrezi!

Şi cinstea, preţios cuvânt,
Acuma-ţi pare vorbă-n vânt;
Dar ai să vezi, trecând prin ani,
Că n-o poţi cumpăra cu bani!

Cinste, încredere, respect,
Ca să păşeşti în viaţă drept!
Odată ce ţi le-ai vândut,
Rămâi tot tânăr…, dar pierdut…

2010, noiembrie 21

Când plouat, când ars de soare,
Ţi se-ncurcă-ntre picioare;
Cu privirea speriată
Şi cu blana scămoşată.

A primit, pe rând, de toate,
Ciozvârte, şuturi în spate…,
Culcuş, de când s-a născut,
Sub o scară şi-a făcut.

Apă de băut şi-a luat
Doar din bălţi… şi e păcat,
Că la sufletul lui bun
Nu şi-a găsit un stăpân.

De vreo săptămână-ncoace
Simte cum în piept îi coace
Un fior necunoscut…,
Pân-acum nu l-a ştiut!

După-un gard de casă mare
A văzut-o…, ce-ncântare
Distinsă şi parfumată…
O căţea aristocrată!

A scâncit, l-a cucerit,
Iar dulăul zgribulit
Se gândeşte-acum, poznaş…
C-o să aibă şi urmaşi.

Ce-or să aibă-n lume rost:
Hrană bună, adăpost;
Nu ca el-fugar, retras,
Un… biet câine de pripas!

2010, noiembrie 14

Te privesc în ochi şi-ţi spun atent
Lucruri ce nu le-am spus deloc prea des,
C-am devenit de tine dependent
Şi ştiu că şi negând m-ai înţeles.

Îţi spun din nou, privindu-ţi faţa:
Eşti ultimul recurs admis,
Eşti ultimul pariu cu viaţa
Şi dreptul meu final la vis!

Clipeşti mărunt din genele lăsate,
Surâsul tău senin mă împietreşte;
Nu recunoşti, dar ştiu că-mi dai dreptate…
Eu sunt bărbatul care te iubeşte!

7 noiembrie 2010

Adunaţi în nori de ploaie
Ei se scurg încet şi reci,
Prefăcându-se-n şuvoaie
Pe străduţe şi poteci…

Lunecând pe pielea caldă
Stropii reci mă înfioară
Şi-mi propun vechea şaradă:
Inima-mi o să mai doară?

Fata blondă va răspunde
Şi iubirii şi chemării?
Ploaia rece îmi ascunde
Dezlegarea ghicitorii…

2010 Octombrie 27

Dacă anii ar fi stat pe loc,
Prizonieri eterni în matca lor…
Aş fi scris cu patimă şi foc,
Despre un pedestru călător.

Dar aşa, supus schimbărilor din urmă,
Observând atent ce se întâmplă;
Mă amestec… anonim în turmă
Şi mă scarpin olteneşte-n… tâmplă!

Ca să nu mai frec aiurea putineiul,
Să vă spun că noul călător
Cam berbec, pierduse tot uleiul
Şi calase bunătate de motor…

De BMW, precum, desigur, v-aţi dat seama;
Sta acum şi se uita năuc,
Că îl cuprinsese pe de-a-ntregul teama
De scatoalca dată de „tătuc”.

Cum să-i spună el, să-l păcălească,
Că, uzată, baia a cedat
Şi că nici industria nemţească
Nu mai e acum ce-a fost odat’!?

A sunat s-anunţe pocinogul,
Pregătit s-o-ncalţe, resemnat;
Mă-sa-l anunţă, ţinându-şi plânsul
Că… „tătucu”… a fost arestat!

„Asta-i viaţa!”, zise călătorul,
Starea lui „tătucu” nu-l făcu mai trist;
„O să vând acuma şi motorul
Şi vreo săptămână… sunt artist!”

2010 Octombrie 24

A plecat căldura soarelui de vară,
Ruginită, palidă şi tristă,
Frunza veştedă alunecă uşoară
Ca o lacrimă stingheră… în batistă.

Nu mai are forţa să reziste,
Ramul gol o va privi de sus
Şi va suspina-n reprize triste
După anotimpul cald, de-acuma dus…

Un pas greu, sigur nepăsător,
Va zdrobi alura delicată;
Frunzele, ştiaţi, se nasc, trăiesc şi… mor,
Amintirea verii e uitată…

2010, Octombrie 21

M-ai întrebat de multe ori
De ce-mi sunt ochii trişti şi goi;
Tu n-ai văzut că deseori
Tăcere e doar între noi?

M-ai întrebat, ba chiar prea des,
De ce mi-e fruntea încruntată…
Tu n-ai văzut că-n pleoape ţes,
Maramă grea, înlăcrimată?

M-ai întrebat de mi-ar fi greu
Să stau de tine-ndepărtat…
Aştepţi să-ţi dau răspunsul eu,
Sau ochiul meu înlăcrimat?

2010 Octombrie 18