Cu mulţi ani în urmă, Mircea Lucescu era, pentru mine, modelul suprem în ceea ce priveşte fotbalistul perfect, ajuns antrenor de super-succes. Acum nu mai este! Perseverenţa cu care-l atacă pe vatmanul tramvaiului care l-a accidentat, deşi este conştient de faptul că bietul om este complet nevinovat, ne relevă parte hidoasă a unui om bolnav după succes facil, care nu poate să-şi asume răspunderea pentru greşeli. De ce spun succes facil? Pentru că în Italia n-a reuşit să se impună, deşi a antrenat mai mult de zece ani… N-a făcut-o nici când a avut la dispoziţie o super-echipă cum e Interul lui Moratti, nici când a avut sub comandă super-jucători ca Hagi sau Răducioiu. S-a distins în Turcia şi Ukraina, dar la cele mai puternice echipe din campionatele respective. Niciodată nu şi-a tratat cu respect adversarii, i-a atacat cum a putut, beneficiind şi de suportul unei prese parcă subjugate. Asta, deşi Sdrobiş, de exemplu, relevase multe aspecte negative din cariera fostei extreme dinamoviste. Acum toate ies la iveală, iar riposta antrenorului este una urâtă, lipsită de eleganţă, care nu-i face cinste. Din păcate, nici nouă, celor care l-am admirat…

Pe vremuri, cam în urmă cu douăzeci de ani, perioada asta era cel puţin la fel de incitantă, dacă nu chiar mai mult, decât cea competiţională! De ce? Pentru că acum se puneau la cale transferurile, acum se consolidau echipele, se numeau sau se confirmau antrenorii. După valoarea jucătorilor transferaţi ştiai dacă echipa favorită se va bate pentru vreun obiectiv important sau nu… Acum, fie grijile cotidiene i-au năpădit pe oameni, fie fotbalul autohton nu mai prezintă atâta interes, pentru că eu n-am mai văzut druckerii strânşi la locurile obişnuite ca să discute, să facă speculaţii sau pronosticuri. Nu ştiu dacă e bine sau e rău, dar voi fi mereu convins că dacă am avea un campionat competitiv, fără atâtea scandaluri şi fără atâtea rezultate stabilite în culise sau de către arbitraje dubioase, fanii nu s-ar îndepărta de echipe. Am văzut că s-a întors Cristi Borcea ca să-şi serbeze împlinirea celor 42 de ani şi să dea semne că încă se ocupă de Dinamo! Cât pe ce să-l desfiinţeze proaspăta soţie, care a declarat, nici mai mult, nici mai puţin, că lui Borcică-butelie îi curge sânge roş-albastru prin vene! Fundamentală eroare, dar unei femei însărcinate, mai ales că e frumoasă, i se iartă multe, chiar şi asta…  Am mai aflat şi de necazul prin care trece fenomenalul Sânmărtean, dar sper că şi acolo situaţia se va rezolva, spre binele nu doar al mijlocaşului vasluian, ci al întregului fotbal românesc. În rest, pregătiri, declaraţii şi multe, multe aşteptări…

Mircea Lucescu a început prost anul 2012! Un accident de circulaţie, produs din vina sa exclusivă, l-a trimis pe patul spitalului… Se mai întâmplă din astea, veţi zice, dar la 66 de ani, marele antrenor nu mai este sportivul puternic care lustruia ghete de aur pentru Dudu Georgescu… Sincer, nu asta mă îngrijorează, ci reacţia aproape inexistentă a fanilor fotbalului românesc faţă de suferinţa tehnicianului lui Şahtior. De ce s-a ajuns la acest nivel de indiferenţă? Cred că în ultimul an, Lucescu cel mare a greşit în atitudinea sa faţă de fotbal şi de oamenii care-l populează. Înţelegându-i sentimentele de părinte, cred, totuşi, că a sărit calul când i-a atacat pe absolut toţi cei care nu s-au arătat de acord cu fiul său, Răzvan. Iar rezultatele acestuia, ca antrenor al echipei naţionale, ne-au întristat pe toţi! Oricât de mare ai fi, oricât de multe ai fi făcut pentru fotbalul românesc, nu te poţi erija în avocatul eşecurilor fiului, decât dacă vrei să te transformi în paratrăsnet al odraslei… Ceea ce, din păcate, Mircea Lucescu a şi reuşit… Echilibraţi, aşa cum nu ne ştiam cu ani în urmă, noi îi dorim sănătate antrenorului care a construit echipe, a lansat jucători şi a obţinut rezultate de care ne dezobişnuisem la un moment dat! Într-un alt registru, actualul selecţioner pătimeşte şi el tot din cauza unei iubiri… Piţurcă a fost dat în judecată de Vica, lituanianca pe care a întreţinut-o în ultimii 16 ani şi cu care, se pare, are un copil… Ghinion pentru ambii antrenori? Vă las pe dumneavoastră să judecaţi…

De la o vreme, finalurile de sezon din fotbalul românesc vin ca o binecuvântare! Înainte simţeam un mare regret, mi se părea că vacanţa competiţională este mult prea lungă, acum nu mai este la fel… De ce? Şi atunci, ca şi acum, erau echipe care furau, care măsluiau rezultate, dar erau puţine… Steaua, din ordinul lui Valentin şi Ilie Ceauşescu nu mai avea voie să piardă nici un meci, fie el amical sau oficial (o partidă pierdută în compania Forestei Fălticeni, într-un amical pe zăpadă, a dus la retragerea tirajului cotidianului „Sportul” de la vânzare, un meci oficial cu Corvinul a durat 107 minute, până când „viteziştii” au obţinut victoria, altul cu FC Bihor s-a încheiat în minutul 119…), Dinamo venea imediat după la matrapazlâcuri, iar Victoria a profitat şi ea de ambiţia generalilor de miliţie sau securitate… Astea erau vremurile, ba chiar ajunseseră şi Moreniul sau FC Olt să facă legea prin campionat. Sportul, Craiova, Corvinul, dădeau, totuşi, culoare campionatului… Rapidul era, atunci, echipa care încasa de la 5 goluri în sus în confruntările cu greii campionatului… Acum, însă, nu mai este cazul ca odrasla sau fratele şefului statului să impună scoruri sau rezultate, nici ca generalii din MAI să-şi facă de cap. atunci, ce s-a întâmplat? Simplu, au ieşit la iveală ambiţiile unor personaje şterse, ahtiate după bani, foşti activişti utc-işti, sau en-grosişti care n-au scăpat de obiceiul scobitorii mestecate între canini şi al creionului strecurat după ureche. Ăştia, plus câţiva funcţionari de la FRF şi LPF, secondaţi de impresari veroşi şi arbitrii corupţi au stricat fotbalul românesc! De-aia spun, bine că se termină şi că intrăm în vacanţă, poate-o aduce primăvara vreo schimbare şi în domeniul acesta… Microbiştilor şi celor care pătimesc cu suflet curat, nu-mi rămâne decât să le spun: La mulţi ani şi un an nou mult mai bun!

Se pare că George Copos a fost cel mai cuminte dintre conducătorii de club din România, altfel nu-mi explic cum Moş Crăciun Pavlovici-Zmeu-Kovacs i-au făcut cadou cele trei puncte din meciul disputat la Vaslui! Pe post de reni ai Moşului, par să se fi înhămat Zotta şi Lucescu cel mic, cei care au contactat jucătorii vasluieni pentru a-i ajuta să împacheteze cadoul destinat „inocentului” Georgică. Nu pricep de ce, dar radicalul Crăciunescu, atunci când nu deţine nicio funcţie, se transformă în ocrotitor al arbitrilor slabi, ca să nu spunem corupţi, atunci când ajunge şeful lor. Cum de mai stă Alexandru Tudor în arbitrajul condus de „incoruptibilul” Crăciunescu după furtul favorabil lui (se putea altfel?) Dinamo din partida de la Târgu-Mureş? Explicaţia se va fi aflând sub pomul de Crăciun al vâlceanului care s-a mutat în Pipera… Rezultatul acestor mârlănii? Probabil că Hizo va fi înlocuit, ceea ce nu-i tocmai rău, dar foarte rău ar fi dacă un om ca Adrian Porumboiu s-ar retrage din fenomenul fotbalistic! Aici este pericolul, ca oamenii care-şi riscă averile investind într-un areal corupt şi lipsit de credibilitate, să se retragă lăsând locul aventurierilor dispuşi la a participa la toate jocurile murdare din fotbalul nostru. Vă mai miraţi că ne bat echipele din Israel şi Cipru? N-aveţi de ce, pentru că în meciurile cu acestea nu ne arbitrează nici Haţegan, nici Kovacs, nici Tudor! Acum, până la primăvară, este pauză competiţională, iar eu vă doresc, iubiţi şi neştiuţi pătimaşi ai fotbalului, să vă aducă Moşul o competiţie curată!

Ca să fiu sincer până la capăt (din copilărie eram dădăcit că orice minciună spusă în perioada asta reduce şansele ca desaga Moşului să fie doldora de cadouri!), îmi pare nespus de rău că Vasluiul n-a reuşit să se califice în primăvara europeană. Extrem de multe ghinioane a grevat ultima reprezentaţie a vasluienilor, accidentarea portarului titular şi a lui Sânmărtean fiind doar ultimele din cortegiul negru care i-a lovit pe plăieşii lui Porumboiu. Dincolo de asta, decizia criminală a FRF ca Vasluiul să nu poată face transferuri. Sunt convins că la TAS Porumboiu va câştiga, dar cui îi mai foloseşte asta? Mă rog, poate că n-a fost să fie, dar Sânmărtean, Adailton şi trupa lor au căzut de pe un cal extrem de frumos. Să-i faci pe cei de la Lazio să tremure până-n ultima clipă, nu-i la îndemâna oricărei echipe, cu atât mai mult a uneia româneşti. Rapidul a pierdut, dar era de aşteptat, prestaţia giuleştenilor în Europa League fiind una mai degrabă penibilă. Dintr-o grupă la fel de uşoară ca cea a rapidiştilor, Steaua a reuşit să se califice, eroul la zi fiind croatul Nikolici. Asta a provocat două evenimente: fraţii Costea s-au rupt definitiv de echipă, iar Jiji s-a urcat din nou pe maşină, impulsionat de scandările fanilor strânşi, ca de obicei, la Universitate! Urmează Twente Enschede şi chiar dacă aşa pare, sorţii n-au fost excesiv de blânzi. Oricum, până la primăvară mai e mult, suficient ca Jiji să mai cânte câteva imnuri religioase, ba chiar, dacă am înţeles bine, să imprime şi un DVD cu el pe post de behăitor de refren… Mare-i grădina…

Cam asta ne-ar oferi declaraţiile de ultimă oră ale domnul George (Jiji) Becali, fost păstor şi fabricant manual de iaurt, actual investitor la Steaua, cel mai galonat club din fotbalul românesc. Îngrijorat de faptul că Daniela Crudu îi scade randamentul lui Mihai Costea, omul de la palatul din Aleea Alexandru o promite pe diva antenistă întregului lot de fotbalişti în cazul în care nu ştiu ce rezultate obţine!!! Asta chiar ar fi o imagine şocantă, trebuie să recunoaşteţi: păstorul de Pipera în rol de peşte, cocoţat pe vreo ulucă şi strigând: Acum e rândul lui Tătăruşanu, că şi lui i-au tras destui la poartă!!! Că ideile îi reduc din prietenio stă dovadă şi faptul că Ioan Nicolae a refuzat să-i pună la dispoziţie avionul personal pentru o deplasare la Gelsenkhirchen, dar şi că George Copos nu i-a mai rezervat camere la un hotel de-al său, din Poiana Braşov, pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă. Primul nu ştiu ce motiv o fi avut, dar cel de-al doilea pare să se fi săturat de defilarea păstorului cu ditai oala cu sarmale prin hotelul său… Reacţia? Cum era de aşteptat, un potop de imprecaţii, un dezmăţ al injuriilor, o descalificantă paradă de proastă creştere. Poate nu-i vina omului, ci a celor ce l-au lăsat să creadă că îi sunt prieteni: dacă te tăvăleşti în troacă, cu cine eşti prieten?

Pentru că merită, pentru că ne-a făcut să fim mândri într-o seară friguroasă de decembrie, chiar dacă i-a lipsit Wesley, iar Adailton, celălalt magician venit din aburul fierbinte al Copacabanei nu s-a simţit chiar în largul său învăluit de gerul moldav. Mare echipă Lazio, nu cred că mai este nevoie de vreun elogiu la adresa formaţiei vulturului roman, dar plăieşii vasluieni i-au ţinut piept cu tot cu întăriturile lor braziliene sau zimbabuene. Peste toţi, însă, au strălucit Papp şi-mai ales-Sânmărtean, acest fotbalist trecut deja de 30 de ani care nu conteneşte să mă uluiască. Când mă gândesc cât ar fi putut el să însemne la echipa naţională, mă cuprinde un fior de ură la adresa fraţilor procuratori cărora nu le mai scriu numele de scârbă, ei şi slugile lor piţurco-răzvăneşti continuând să-l promoveze pe Cociş! Asta, evident, în lipsa lui Florescu… Aşa se strâmbă valorile chiar şi într-o competiţie sportivă, competiţie care n-ar fi trebuit să fie alterată de cocleala sunătorilor. Să trecem, însă, chiar şi peste asta, rămânând în perimetrul ariei de mulţumire închinate Vasluiului lui Porumboiu şi al lui Hizo, un antrenor a cărui încrâncenare continuă să nu mi se pară la locul ei lângă echipa asta care dantelează atât de graţios pe teren… Bravo, băieţi, aşteptăm să faceţi să tremure şi francul elveţian, ca să ne vedem sănătoşi la primăvară!

Eveniment de excepţie, luni dimineaţă, la Secţia Pogany a Bibliotecii Judeţene “I.G.Bibicescu” din Drobeta Turnu Severin. Scriitorul Marius Cilibia şi-a lansat ultimele două romane, intitulate “Ultimul tren” şi “Poveste de demult”.

……

Sursa: Adevărul

Într-un efort disperat de a mai salva ce se mai poate salva, Mircea Sandu dă semne că ar fi dispus să renunţe la funcţie încă din vara acestui an, după disputarea finalei de cupă UEFA… Personal, sunt sceptic, dar nici nu doresc ca cineva să intre în puşcărie, cu orice preţ. Aaa, dacă a furat, dacă a nedreptăţit, da, dar doar ca să dăm exemple, fie ele şi de fermitate, nu mi se pare corect! Pe de altă parte, sunt nerăbdător ca răul să fie curmat de la rădăcină şi cred că a venit timpul ca fotbalul românesc să fie condus de marii şi glorioşii lui eroi: Gică Popescu, Hagi şi ceilalţi din Generaţia de Aur. Până la urmă, strict fotbalistic vorbind, ce vă spun dumneavoastră numele unui Valentin Alexandru, Mitică Dragomir sau Adalbert Kassay? Primul, absolut nimic, ceilalţi doi, extrem de puţin… În mod normal, instituţiile conduse de mediocrităţi, nu pot fi decât mediocre, iar rezultatele activităţii… pe măsură. Aşadar, ar fi extrem de bine pentru toată lumea ca această generaţie care a profitat enorm de pe urma fotbalului (şi-au făcut retribuţii de 10-15.000 de euro pe lună!) să plece odată, într-un fel sau altul. Sunt convins că cei care au adus glorie, pe teren, României, nu se pot face de râs în posturi de conducere, care gestionează activitatea ce le-a adus glorie şi bani. Dumneavoastră nu credeţi la fel?

Instalarea lui Crăciunescu la conducerea Comisiei Centrale de Arbitraj n-a adus revirimentul aşteptat, Colţescu, Augustus Constantin şi alţi confraţi de-ai lor greşind, în continuare, la fel de mult şi de determinant pentru stabilirea unei ierarhii reale în fotbalul românesc. Pe de altă parte, în loc să se stingă scandalul excluderii Craiovei din arealul fotbalistic autohton, el ia o amploare nebănuită. Se dovedeşte că „Naşul” Mircea Sandu dădea bani cu dobândă preşedinţilor de club, pe de altă parte solicitând bani din fondurile FRF pentru acoperirea unor nevoi personale!!! Chestii din astea nu cred că se întâmplă nici prin campionatele africane şi stau şi mă întreb: de ce n-o fi avut ! Naşul” încheiată o poliţă de asigurare care să-i acopere costurile unei intervenţii chirurgicale şi a trebuit să ia cam o treime de milion de euro din bugetul FRF? Câţi juniori de perspectivă, ajunşi în situaţii delicate, sau câte foste glorii ale fotbalului românesc au fost ajutaţi în aceeaşi manieră? Absolut niciunul! Păi şi ce a făcut Mircea Sandu ca să merite un tratament preferenţial? Bine că nu i s-au dat bani şi lui Mitică Dragomir ca să-şi rezolve erecţia permanentă la care l-a condamnat priapismul!!! Sau i s-or fi dat? Chestiile astea vor fi scoase la iveală de ancheta DNA pe care o dorim cât mai completă şi cât mai tranşată, pentru că mai avem mult până departe, când vom avea un climat competiţional absolut normal…

Pe vremea când trăiam fotbalul cu inimă de suporter, Moldova mi se părea o regiune care nu poate da o echipă de fotbal real-competitivă. Sigur, eram încântat de evoluţiile unor fotbalişti ca Romilă II, Simionaş, Costea, Vamanu, Cărpuci, fraţii Solomon, Antohi, Avădanei, Burcea, dar nu vedeam echipe tari prin zona aia. Iaşiul era o trupă boemă, Bacăul părea formată din nişte boieri pe care nu-i interesează rezultatul, Galaţiul, mai ales în perioada lui Vali Ştefan şi Ion Gigi, părea doar un team tenace şi echilibrat, dar nimic spectaculos în toate astea… Chiar dacă Galaţiul poartă, deocamdată, laurii de campioană, mărturisesc că de impresionat m-a impresionat Vasluiul, iar asta se întâmplă de vreo trei ani încoace. Un lot valoros pe care au fost altoiţi lujeri nobili precum Adailton şi Wesley, dar mai ales Sânmărtean; aducându-se necesarele întăriri de forţă gen Temwanjera sau Yero Bello, biciuit de duritatea „dulăului” Viorel Hizo, dă frisoane oricărui adversar. Marele merit, însă (o spun acum şi o voi repeta ori de câte ori va fi nevoie), îi revine lui Viorel Porumboiu, unul dintre cei mai mari arbitrii pe care i-a avut şi unul dintre cei mai capabili afacerişti pe care-i are România. Bun şi harnic manager, corect şi larg la pungă, familiarizat cu fenomenul fotbalistic, Porumboiu a arătat felul normal în care se construieşte o echipă, cu bani, pricepere, pasiune şi… răbdare, dar fără telefoane pe la mai marii arbitrajului. Pentru că atunci, totul s-ar preface într-o minciună, iar lista echipelor care s-au păcălit e mult prea lungă, aşa că nici nu mă apuc s-o mai înşir…

Chiar în ziua în care-şi serbează numele, Mitică Dragomir Corleone a fost invitat la DNA să dea faţă cu procurorii, să i se comunice acuzaţiile şi să fie pus sub învinuire… Asta n-a fost tot, însă, Mitică fiind nevoit să dea piept şi cu jurnaliştii, curioşi să afle din gura Oracolului de la Bălceşti cum se simte în postura de învinuit. Ei bine, asta l-a scos din minţi şi din calmul lui proverbial! Congestionat la faţă, cu fălcile atârnând peste guler, Mitică nu s-a mai putut controla, aruncând cu acuzaţii şi alt soi de imprecaţii, ca şi când jurnaliştii ar fi de vină că a comis el abuzuri care au culminat cu dezafilierea Craiovei. Sigur că toate ilegalităţile au plecat din nemărginita sa dragoste pentru Satana Piţurcă, dar sfântul Mitică al hoţiilor şi al ocrotirii tâlharilor nu mai ţine cont de asta de multă vreme… Vinovaţi pentru toate eşecurile sale sunt cei care nu i se supun şi mai ales cei care-i dau în vileag faptele! „M-aţi călcat pe pantofi, mi-aţi rupt pantalonii!”, a urlat Mitică…, fără să ţină seama că dacă ajunge iar la puşcărie, chestia aia cu pantalonii are să devină o obişnuinţă… Mă mai gândesc şi la faptul că ipochimenul este îndreptăţit să sufere, să se arate supărat, mai ales gândindu-se că cei care l-au împins la comiterea fărădelegilor, fraţii Becali şi Piţurcă, stau liniştiţi în faţa televizoarelor, râzând de patimile sale.

Şi încă cum! Oţelul tece printr-o perioadă cumplită, başca faptul că se cam face de râs prin UCL, în vreme ce Marius Stan e chiar pe picior de plecare. Unde sunt bucuria şi băile din piscină de vara trecută? Unde-s exuberanţa, promisiunile, făgăduielile, optimismul? Toate s-au dus ca un fum… Şi mai dramatic este faptul că Mircea Sandu, Mitică Dragomir şi alţi vreo opt oficiali ai FRF şi LPF sunt anchetaţi oficial de către DNA în cazul dezafilierii Universităţii Craiova. Pentru asta, cei opt plus Mitică şi Naşu trebuie să le mulţumească lui Victor Piţurcă şi fraţilor Becali, că e treabă regizată de ei pentru a jefui marele club oltean. Că totul se plăteşte, e clar, numai că nu întotdeauna plătesc şi principalii vinovaţi, deci cei trei vor fi doar spectatori de-acum, ei fiind, deja, cu sacii în căruţă… După cum vedeţi, spinarea îndoită nu aduce, întotdeauna, linişte şi viaţă tihnită! Echipele româneşti angrenate în Cupa UEFA n-au reuşit să marcheze nici un gol, scuzabil în cazul Vasluiului, care a jucat, totuşi, pe terenul lui Sporting Lisabona, dar Steaua şi parţial Rapid s-au făcut de râs, încasând 6 goluri, fără să marcheze vreodată… Jiji a privit umil cum echipa sa de suflet încasează 5 (cinci!) goluri de la o simplă echipă israeliană, adică de prin lumea a treia a fotbalului. Credeţi că asta l-a făcut să-şi revină, să adopte o postură mai aproape de normal? Nicidecum! Preocuparea lui din acest moment este dacă e mai bogat sau nu decât Copos!!! Aşa se face că nu mai avem fotbal, dar circ… cât cuprinde…

Egalul cu Albania ne-a adus, din nefericire, în postura de a marca mai multe reveniri! Mai întâi de toate că am reuşit să ne cantonăm în rândul ţărilor mediocre, pentru care un egal cu Albania (altădată simplu sparring-partner pentru naţionala tricoloră) înseamnă un rezultat notabil. În al doilea rând că selecţionerul îl titularizează pe Silviu Lung junior la echipa reprezentativă, deşi cu doar câteva luni în urmă, la echipa de club îl cantonase, definitiv, pe banca de rezerve… Ce să înţelegem din asta? Şi presa de specialitate şi publicul sportiv de la noi, sunt de un nivel al priceperii superior, astfel încât pentru toată lumea este cât se poate de clar că orice gest, orice declaraţie şi orice acţiune a lui Victor Piţurcă sunt legate DOAR de bani, deci cel mai mic membru al familiei Lung a semnat, în mod sigur, contract de reprezentare cu fraţii Becali! Insistenţa cu care Moţi şi Nicoliţă sunt aduşi la lot are aceleaşi explicaţii, deci la echipa naţională au revenit în forţă fraţii impresari care fac orice pentru a le asigura contracte „afară” clienţilor lor. A revenit şi Mircea Sandu, care în loc să vorbească despre rezultatul dezastruos de la Tirana, s-a lansat într-o conferinţă de presă împotriva lui Adrian Mititelu! Asta înseamnă că-i este frică, iar dacă-i e frică…, e groasă! Vom reveni!

Cristi Borcea a aflat, la Miami, unde aproape că s-a stabilit, că va fi-din nou-tătic! Asta-i bine, numai că oficialul dinamovist a aflat şi că i-au fost interceptate convorbirile telefonice cu Vasile Avram, iar asta nu e bine!!! Mai mult, citind stenogramele, naşul său, Gigi Becali, „Războinicul Luminii” pe numele său de scenă, i-a dat şi un sfat de mare bun simţ: „Mai stai acolo, la plajă, fine, că nu e bine, te ia ăştia de la aeroport!”… Trecem peste acordul gramatical precar, care nu face cinste unui europarlamentar, dar de mult n-am auzit un sfat atât de cumsecade dat de un stelist unui dinamovist. Pe de altă parte, MM Stoica, pumnaciul manager al oierului, şi-a făcut coada colac şi a plecat, sastisit de faptul că păstorul şef nu i-a mai dat mână liberă să numească el antrenorul în locul demisionarului Rony Levy. Păi şi ce te faci domnule două iniţiale (parcă te-ar fi botezat un bâlbâit!), cine te mai ia, că nimănui nu-i convine să te ia doar ca să faci pe şmecherul pe banii lui, din care să-ţi mai şi faci parte (vezi transferurile făcute la Steaua!)? Mă rog, nu de mila ta am să plâng eu, ci de mila altora care s-ar putea să pătimească nevinovaţi în acest nou scandal cu parfum de cătuşe din lumea fotbalului românesc. De ce nevinovaţi? Pentru că mereu s-au găsit fraieri care, în schimbul unor avantaje materiale, să-şi sacrifice câţiva ani de libertate şi să-i ferească de necazuri pe Mircea Sandu, Dragomir şi gaşca lor, adevăratul cancer al fotbalului românesc! Ăştia nu se duc la plajă, că dispun de o armată de fraieri, în timp ce Borcea are să stea acolo până când s-o face mai brun ca zaţul de cafea… Parcă tot mai bine e aşa decât în vestimentaţie dungată! Pe verticală…

Abia debutase etapa de campionat cu inexpresivul duel dintre Oţelul şi CS Mioveni, că s-a şi zburlit părul pe cefele oamenilor din fotbal: percheziţii pe la domiciliile arbitrilor şi săltarea, de către procurorii DNA, a lui Vasile Avram! Hopa, păi nu mai este fotbalul stat în stat? Un răspuns normal la această întrebare poate să dea fiori tandemului Mircea Sandu-Adalbert Kassai, în vreme ce probabil că Dumitru Dragomir şi-a şters deja urmele, fiind gata să-i incrimineze pe alţii pentru tot ce au făcut prin păşunile reunite ale petecelor de gazon din fotbalul mioritic.  Ce fotbal, dom’le, care fotbal, de vreme ce un meci amical, de old boys, prilejuit de inaugurarea noului stadion din Ploieşti, a făcut rating mai mare, chiar cu mult mai mare, decât un meci de campionat în care juca campioana la zi!? Aaa, e drept, la Ploieşti au jucat Hagi, Popescu, Belodedici, dar oamenii ăştia au trecut bine de tot de graniţa celor patruzeci de ani, au făcut burtă şi le-a albit părul care le-a mai rămas… Cu toate astea, microbistul român i-a preferat pe ei! Acum, sincer, dacă treaba asta cu arbitrii şi DNA-ul continuă, multă lume are să se bucure, Iancu de la Timişoara şi Mititelu de la Booveni fiind cei mai veseli. Şi pentru că tot am amintit de omul care poartă nume de delicatesă culinară avidă de muştar, se pare că el chiar are şanse în bătălia cu FRF-ul! Atunci să vezi circ…

După ce Oţelul a pierdut, naiv şi nemeritat, la Basel, joi seara cele trei echipe româneşti care se bat în Cupa Europa ne-au umplut de veselie inimile destul de încrâncenate de atâtea nereuşite într-un sport pe care românii îl iubesc cu patimă. Mai întâi Vasluiul a reuşit să amorţească aripile vulturului lazial de pe Olimpico din Roma, Wesley, Adailton şi Sânmărtean făcând să îngheţe inimile celor mai pătimaşi şi mai radicali tiffosi din peninsulă, apoi Rapidul a reuşit să învingă pe Pământul Sfânt, acolo unde n-o mai făcuse nimeni de doi ani de zile. În cele din urmă, cu puţin noroc, Steaua i-a ţinut piept lui Schalke, teamul german venind cu toate vedetele valide: Raul, Hunteelar, Marica… Poate că s-ar fi putut mai mult, dar nici aşa nu-i puţin, trebuie să recunoaştem. Cel mai mult m-ar bucura o ieşire din grupe a Vasluiului, echipa care are parte de cea mai grea dintre grupe, dar care şi poate conta pe cea mai consistentă reţetă de casă. Nici Oţelul nu stă rău din punctul acesta de vedere, dar rămân la părerea că, la Basel, oamenii lui Dorinel Munteanu puteau să bată. N-am să pricep niciodată pentru care motiv „Neamţul” a preferat să joace cu Silviu Ilie şi nu cu Gabi Paraschiv sau Sorin Frunză, dar probabil în această întrebare stă nedezlegat misterul: de ce este Dorinel antrenor de succes, iar eu nu…

Aşa se spunea cu ceva ani în urmă: la fotbal şi la agricultură se pricepe oricine! Păi şi atunci de ce ne mai simţim ofensaţi când presa franceză spune marele adevăr cum că meciul nostru cu reprezentativa Franţei s-a disputat pe „un câmp cu cartofi”!? Ruşinos, de-a dreptul ceea ce s-a întâmplat chiar sub ochii lui Sepp Blatter, preşedintele FIFA şi mă gândesc că e bine că primul om al fotbalului mondial nu vorbeşte limba română, altfel i-ar fi crăpat obrazul de ruşine de felul în care Marcel Pavel a martelat Imnul Naţional!!! Cine-ţi dă dreptul, băi, tunsule, să calci în picioare un SIMBOL NAŢIONAL? Şi mai ales, ce sumă ţi s-a plătit să comiţi blasfemia asta? Vedeţi, domni şi doamne, când Mircea Sandu n-a mai avut un campionat competitiv de care să-şi bată joc, a trecut la echipa naţională şi la simbolurile sfinte ale neamului… păi ce să mai spunem despre onoare şi demnitate când al doilea om al FRF şi-în acelaşi timp-primul om al Ligii Profesioniste de fotbal, Mitică Dragomir, precum şi antrenorul echipei naţionale, sunt foşti deţinuţi de drept comun!? Ce să mai spunem despre ei când, în afară de faptul că activează în fotbal nu mai sunt cunoscuţi decât pentru pasiunea lor comună: aceea de a da cu zarul, sau ca să vorbim pe limba lor, să dea cu „babaroasele”!? asta e, de pricepuţi ce suntem în a ne alege liderii, nu mai avem nici fotbal, nici agricultură, dar am rămas cu… pricepuţii…

Până la un punct, am fost dispus să cred, să înţeleg şi să accept toate ieşirile „Briliantului”, pentru ca să mă conving, în ani, că rău am făcut. La început am pus totul pe seama tinereţii şi a gloriei venite mult prea devreme, a bogăţiei care a însoţit-o şi a anturajului creionat de impresarii săi, fraţii Becali şi unul dintre naşii săi-Nicu Gheară. Nimic din toate astea, însă, nu par să fie determinante, ci doar „suplimente” care au accentuat un caracter de joasă calitate şi o educaţie conturată într-un grup din care au mai făcut parte şi alţi copii teribili ai Piteştiului fotbalistic: Rică Neaga şi Dani Coman (ambii suspecţi de utilizare de substanţe interzise şi dovediţi dopaţi la mai multe controale antidoping!), precum şi Dodel Tănase, febleţea lui Gigi Becali, fotbalist de clasă, redus mintal, cunoscut consumator de alcool şi victimă al mai multor „paraşute” făcute celebre de presa tabloidă. În numele unei valori fotbalistice incontestabile, suporterul român a fost dispus să-i ierte aproape orice lui Adrian Mutu, nu doar escapadele bahice şi fuga din cantonamentele echipei naţionale, nu doar cele două episoade de dopaj, nu doar aventurile amoroase, ci şi actele de violenţă extremă când a lovit bestial doi ospătari, în locuri şi momente diferite. Omul care câştigă contravaloarea a camioane întregi de vinuri de soi pe zi, a bătut bestial doi ospătari care n-au făcut altceva decât să-i solicite să-şi achite consumaţia (câteva sticle de vin, probabil nu mai mult de două-trei sute de dolari!)… Din idol, Mutu s-a transformat într-o mare şi completă dezamăgire, un totem viu pe care sclipesc multicolor zeci de tatuaje. Da, dar un totem care poate fi al ruinei unui fost mare fotbalist, pentru că dacă Chelsea va câştiga procesul cu „Briliantul”, acesta poate spune adio şi carierei şi averii! Sincer, nu ştiu care pierdere l-ar durea mai tare…

N-am fost niciodată fan al lui Cornel Dinu, poate şi pentru faptul că n-am fost fan Dinamo. Cu toate astea, i-am admirat mereu abnegaţia, alura, prestanţa şi evoluţiile pe gazon. Regret doar faptul că pe vremea când „procurorul” evolua pe teren nu se organizau conferinţe de presă care să fie transmise la televizor… Vă garantez că spectacolul ar fi fost total, iar spectatorul român de fotbal ar fi avut extrem de multe de învăţat. Prieten cu marii actori şi scriitori ai naţiei (naşul său era Fănuş Neagu), Dinu nu s-a dat în lături nici de la o sticlă de vin bun, nici de la o ţigară mirosind a capitalism prosper, pletele, favoriţii (la modă pe atunci) şi costumele de blue-jeansi fiind parte a loock-ului său cotidian chiar dacă era angajat al Ministerului de Interne. Evident, înainte de a fi un apreciat antrenor, Cornel Dinu a fost un mare jucător, în nu mai puţin de 75 de partide el apărând culorile tricolore, ceea ce, la vremea respectivă, când „Naţionala”  juca maximum patru-cinci partide pe an, iar fotbaliştii se retrăgeau pe la cel mult 32-33 de ani, a fost chiar un record. I-am auzit vorbind cu mare admiraţie despre eternul lor rival pe componenţii Craiovei Maxima şi asta mi-a cimentat convingerea că Dinu merita toate aprecierile care i se aduceau. L-am cunoscut şi eu, mult mai târziu, evident, „Procurorul” pusese ghetele în cui, iar impresia pe care mi-a lăsat-o a fost cea a unui om pe care greutăţile fireşti ale vieţii nu-l pot afecta… Uite că nu-i aşa! Inima „Procurorului” a avut nevoie de ceva reparaţii, dar acum se pare că lucrurile merg bine acum… Curaj şi putere stoperule, ia din nou viaţa în piept, aşa cum ai făcut cu orice adversar, oricât de celebru ar fi fost el! Ţi-o spune unul care, copil fiind, suferea la toate intervenţiile tale…

S-au supărat mulţi „prieteni” când am spus că avem un fotbal de toată jena, că nu mai speriem pe nimeni, că nu mai impunem respect, dar iată că afirmaţiile noastre sunt întărite de Argentina, cea care, în ciuda contractului semnat, a refuzat să vină să joace la Bucureşti, indiferent de sancţiunile ce-i vor fi aplicate… Asta e cireaşa de pe tortul fotbalului naţional, eu unul neţinând minte un gest similar de batjocură la adresa FRF! Cum am căzut în halul acesta? Unde ne vom opri? Greu de anticipat, mai ales că nu mai producem valori, iar competenţa şi pasiunea au fost înlocuite de haiducie şi jaf, de promovarea oricui, în orice funcţie, singura condiţie fiind apartenenţa la gaşcă. Aşa, cu ceva ani în urmă, a ajuns Piscanu, apropiat al lui Mircea Sandu, observator de joc, deşi el fusese magaziner, adică număra suspensoarele şi ghetele prin vestiar, le aduna, le împerechea, le curăţa… Tot aşa, un elefant al vremurilor trecute, mare trişor şi farseur, Romică Paşcu, aflu dintr-o recentă transmisie televizată, că este, din nou, observator federal!!! Bravo, Romică, te-ai scos, chiar aşa, bătrân şi uzat, încă mai poţi fi de folos găştii… Poate-l iei şi pe Jean Pădureanu pe margine, că tot face umbră pământului degeaba şi mai faceţi lumea să râdă… Cum de ce să râdă? Păi cred că ne-am ţine cu mâinile de burţi când am citi rapoartele întocmite de tine, care n-ai prea avut parte cu şcoala, poate doar cu aia a vieţii, nu!?