PROPRIETATEA

07.08.13

Stau amândouă sub zidul înalt, peste care s-a prins iedera, ferindu-le de soarele arzător, şi culegând grăbite, din castronul cu vişine. Degetele li s-au uscat şi înnegrit, par nişte rădăcini uscate, iar cuvintele ies rar, printre buzele subţiri ale gurilor ştirbe, bătându-se, parcă, cu sâmburii fructelor coapte, zemoase…

–         Bogdaproste, coană Paraschivo, că mă dedulcişi cu vişinele astea, acu’, de Sân’ Pătru!

–         Să fie de sufletul răposatului, că el a pus pomul acesta în pământ…

–         Care pom, coană Paraschivo, că dumneatale n-ai vişin în grădină!?

–         Ăsta, al Rugoanii, de dincolo de gard!

–         Păi crezui că le cumpăraşi de la piaţă, nu că le luaşi din vişinul Rugoanii… Se cuvine să dai de pomană din pomul altuia?

–         Nu-i pomu’ ei, dă-o păcatelor de pagubă! E-al meu…

–         Cum aşa?

–         Păi aici stătea răposatu’, mai fuma, mai mânca vişine, sâmburii şi chiştoacele le arunca peste gardul vechi, din blană, ca să nu trebuiască să mătur eu pe jos. Aşa i-a crescut pomu’ Rugoanii, că ea de unde să fi avut vişin, îl văzuşi pe beţivanu’ acela de bărbat-su să pună vreun pom în pământ? Veni azi de dimineaţă, întinsei mâna peste gard şi luai vişinele, de mă şi juveni la mână, că a făcut nenorocita gardu’ acesta, de cărămidă, după ce a murit al ei. Eu i-am spus că trage umezeală, să-l fi lăsat de blană, cum a fost, aşa are să ni se usuce vişinu’ de la cărămizile ei…

–         Că răsucit gândeşti, coană Paraschivo! Adicătelea spui că răposatu’ arunca chiştoacele şi sâmburii peste gard la Rugoanea şi de aia e pomu’ dumitale?

–         Păi dară!

–         Mâine, poimâine îi ceri şi vreun pachet de ţigări de la chiştoacele alea!?

–         Auzi, fă, dacă eşti a dracului, du-te la Rugoanea să te dedulcească ea cu vişine! Ia uite, o omeneşti şi ea te ia în batjocură…

–         Păi mă duc, că ale dumitale se terminară… Ereau bune şi vreo două ţigări, veneam eu cu două linguriţe de cafea…

Leave a Reply