AM IEŞIT DIN CRIZĂ?

05.03.13

Chiar înainte de Sfânta Sărbătoare a Floriilor şi de intrare în Săptămâna Patimilor, preşedintele Traian Băsescu ne-a anunţat că România a ieşit din recesiune!!! Domn’ preşedinte, scuzaţi expresia, cred că visaţi! Nu credeam să vă spun lucrurile astea, dar nu cred că v-aţi întâlnit cu românii adevăraţi, cei care chiar ştiu ce înseamnă să te dai de ceasul morţii să acoperi plata facturilor, cei care ştiu, cu precizie, care este costul unei pâini şi la care chioşc găsesc sortimentul acesta mai ieftin decât prin alte părţi… Sunt convins că onor consilierii dumneavoastră habar nu au de chestiile astea şi nu se pot încurca în astfel de amănunte, ei sunt preocupaţi doar de înscrierea în fel şi fel de fundaţii, paravane pentru eventuale viitoare partide politice şi în pregătirea unor emisiuni televizate în care să ne explice nouă, muritorilor de rând, cum e cu treaba asta, când trebuie să strângem cureaua ca să trecem peste criză. Păi e uşor să spui chestia asta când eşti sătul, dar ia să staţi dumneavoastră de vorbă cu oamenii obişnuiţi să vedeţi, ei ce zic, am ieşit din criză!? Şi eu sunt de acord cu taxa de solidaritate, la fel ca majoritatea celor aproape douăzeci şi unu de milioane de cetăţeni ai Patriei, dar tare mult aş vrea ca dumneavoastră, consilierii dumneavoastră, membrii Parlamentului şi cei ai Guvernului să renunţaţi la remuneraţie şi la tot soiul de stipendii de care beneficiaţi în beneficiul celor care n-au cui să-şi vândă forţa de muncă… Nu zic s-o faceţi în beneficiul celor care şi-au făcut o profesie din a întinde mâna, ci a celor care pot şi vor să muncească, dar n-au unde şi pentru cine! Cum scriam mai sus, intrăm în Săptămâna Patimilor şi peste 70% dintre români nici nu mai visează să cumpere miel de Paşti, cei mai mulţi stau cu gândul că se vor dedulci din bucăţelele aşezate pe colaci şi împărţite de cei cât de cât mai cuprinşi. Asta vi se pare că sună a ieşire din criză? Hai să fim serioşi! Altfel, să auzim de bine, domnule preşedinte, e bine că v-aţi obişnuit cu bagheta şi cu slide-urile, că poate treaba asta vă va ajuta în viitoarea carieră de la comandamentul NATO!

Leave a Reply