CORNUL ŞI LAPTELE

03.28.13

Când Adrian Năstase a lansat programul „Cornul şi laptele” absolut toată clasa politică a fost de acord cu el, poate doar pe la adjudecarea licitaţiilor să fi fost ceva contestaţii. În fond, măsura este una profund socială, iar copiii României, în marea lor majoritate săraci, chiar aveau nevoie de ea! Surprinzător este că Victor Ponta, ajuns premier, vrea să pună capăt programului lansat de mentorul său politic!!! Şi mai surprinzător este faptul că premierul vrea să folosească fondurile pentru susţinerea proiectului „After school”, un proiect care se adresează, în principal, copiilor familiilor foarte ocupate, dar şi cu dare de mână, adică opusul tipului de familie căreia se adresează, îndeobşte, doctrina social-democrată. În momentul de faţă, conform statisticilor, doar puţin peste 15% din populaţia ţării are un job cât de cât stabil. Din aceştia, doar o treime câştigă peste salariul minim pe economie, deci de ce segment social este foarte interesat premierul Ponta? Tot de cei care-şi pot permite bone pentru copii şi pachete decente puse în ghiozdănaşe? Populaţia şcolară a României, ar fi bine să ştie premierul, nu se termină la celebrul liceu de fiţe „Jean Monet”, ba chiar nici nu începe acolo… Aaaa, este drept, unii copii nu mănâncă laptele şi cornul la şcoală, ci îl duc acasă…. Păi aşa este, domnişoare, doamne, domni, dar asta pentru că bieţii copii ştiu că şi cei de-acasă SUNT FLĂMÂNZI,  că le prinde şi lor bine o îmbucătură de franzelă proaspătă şi o înghiţitură de lapte, chiar dacă nu este furnizat de multinaţionalele pentru care luptă atât de eficient ministrul Agriculturii (româneşti?)… Explicabilă tactica respectivului ministru dacă ţinem cont de faptul că el este produsul exclusiv al lui Dan Voiculescu Felix, al cărui trust mediatic a înghiţit milioane de euro, din publicitate, tocmai de la aceste multinaţionale!!! În vremea asta, nesimţiţi şi săraci, constanţi în nevoioasa lor luptă cu economia de piaţă, fermierii români nu i-au furnizat „Varanului” niciun amărât de cent pentru publicitate… Păi nu-i normal, atunci, să le luăm şi programul acesta cu laptele şi cornul?

Tags:

Leave a Reply