ZIUA RECOLTEI

10.09.12

Casele au rămas prea scunde, cocoşate sub acoperişurile vechi, decolorate, din ţiglă ieftină, rar din tablă zincată. Şi aşa pipernicite, ridicate la mijlocul anilor 60, din chirpici, după planurile unice ale unor arhitecţi neinspiraţi, amintesc de mahalaua de margine a oraşului, ajunsă, după cincizeci de ani, cartier. De cealaltă parte a panglicii de asfalt a străzii se ridică blocurile greoaie, muncitoreşti, de doar patru etaje, care seamănă perfect între ele… Aşa cum fac de o jumătate de veac, şi-au adus scăunelele scunde cu ele şi s-au aşezat în bătaia soarelui, în faţa porţii din stinghii, răjghinată în balamalele ruginite printre şipcile căreia o cotarlă tărcată tot dă să-şi facă simţită prezenţa, gata să participe activ la dialogul celor două vecine…

–         Terminaşi treaba, madam Niculină?

–          Terminai, Chivo. Dacă te potriveşti, nu termini niciodată, da’ nu mai am nici om să-mi ţină socoteala, nici copii să vină de la şcoală sau de la lucru flămânzi… Fac şi eu ce pot…

–         Păi dară! Tot aşa şi eu, madam Niculină, nu mă mai spetesc, că-mi ajunge. Mai dau spre seară pe la găini, să văd dacă e vreun ou prin cuibare, că dacă-l las până mâine ori îl mănâncă ele, ori îl fură mâţele Caliancăi, că a dracului, a făcut târlă de ele!

–         Aşa-i, fată, că le auz noaptea când miorlăie, de zici că e Săptămâna Brânzii tot anul…

–         De la vreme fac aşa! zice Chiva expertă…

–         Cum de la vreme?

–         Păi dumneata nu vezi că a trecut de 1 Brumărel şi tot zăpuh e? Când s-a mai pomenit să umblăm noi pe vremea asta în capoate de diftină şi cu picioarele goale?

–         Aşa-i, vecină, ai dreptate! Bine că-mi spuseşi, că nu-mi dădeam seama că a trecut Ziua Recoltei. Mai ţii minte cum petreceam pe timpuri?

–         Păi cum să nu ţin minte, madam Niculină? Ne luau răposaţii în oraş, vedeam parada cu carele alegorice împodobite cu struguri, mere, porumb, dovleţi şi toate alea, pe urmă ne băgau la mustărie, mâncam pastramă sau mici şi beam must cu cănile de pământ… Ţin minte, cum să nu, că într-un an, din cauza mustului, abia am mai ajuns acasă, se umflase beutura-n maţe…

–         Da, fată, da cum se mai primeneau ai noştri!? Puneau costumele bune, pantofii de-ţi făceai mustaţa-n ei…

–         Al dumitale se primenea, al meu lua hainele bune şi pantofii făcuţi, da nu lepăda afurisita aia de bască din cap! fierbea fierea-n mine de necaz! Când îl vedeam cum se piaptănă şi-şi dă cu ulei de păr, ziceam… gata, o lasă… Da de unde! Când să ieşim, o apuca din cui şi-o vârfuia pe părul pieptănat frumos… O dată i-am şi pitulat-o…

–         Şi? A plecat fără ea?

–         Ei, a plecat… S-a uitat blând la mine, m-a înjurat de mamă şi mi-a ars una peste noadă de mă ustură şi acuma, când mă gândesc… Râde gâjâit, madam Niculina fiind atentă să nu-i sară proteza de viplă din gură, preventiv făcând mâna căuş în dreptul buzelor…

–         Nu-i de glumă, fată, că am strănutat eu în piaţă şi mi-a sărit din gură în grămada cu cartofi a unuia de la Suceava, care nu ştia ce caut prin mormanul lui de cartofi. Zice: Ce cauţi, mamaie, pin barabulile mele? Eu, potrivindu-mi proteza-n gură, zic: Mamaie-i mă-ta, bă nespălatule! Eu sunt „doamnă”, da!? Şi ziceai de bască, n-o dădea jos niciodată?

–         Eiiii, ba da, noaptea, că îi plăcea să-l mângâi în cap… Da m-am răzbunat, madam Niculină!

–         Cum, fată? Cum te-ai răzbunat pe-o nenorocită de bască?

–         Când a pus mâinile pe piept, acu’ cinci ani, nici nu i-am pus-o în coşciug, că el, sigur, aşa ar fi vrut. M-am dus şi am aruncat-o în privată, să n-o mai văz! Păi el de Ziua Recoltei mă lăsa la piaţă, să iau ce-mi trebuia pentru murături şi zacuscă, şi se ducea să-şi ia bască nouă, că pe-a veche o punea pe şeaua de la bicicletă…

–         Fată, bine că mi-aduseşi aminte de murături şi de zacuscă, m-a păcălit vremea asta călduroasă şi n-am făcut nimic, am uitat!

–         Mare pagubă, coană Niculină, mergem mâine amândouă, că nici eu n-am făcut nimic, şi luăm ce ne trebuie, că s-a făcut piaţă aproape de noi… Luăm căruciorul de butelii al Caliancăi, că şi-aşa nu-i trebuie şi punem tot în el, pe urmă-l tragem cu rândul. Ne mai aducem aminte şi poate găsim şi vreo mustărie… zice, clipind din pleoape către cealaltă…

–         Fată, mustul mai bine-l luăm în vreo sticlă, că nu mai suntem tinere să fugim de la piaţă pân-acasă şi… dacă te-apucă iar burta!? Seara s-aşterne peste râsul vămuit cu palmele duse la gură al celor două bătrâne, cocoşate pe scaunele scunde sub umbra blocurilor urâte de peste drum…

Tags: , , , , ,

Leave a Reply