POEM SINGULAR

09.16.12

E moale scaunul scund
Pe care stau la terasă;
Zâmbesc singular, cafeaua sorbind,
Privesc insistent spre fata frumoasă…

Gânditoare şi singură, aşezată şi ea
La două mese mai încolo de mine,
Priveşte absentă în neagra cafea…
Mă simte, mă vede…, mi-e bine!

Răcoros şi obraznic, tomnatecul vânt
Îi plimbă pe faţă şuviţe de plete,
Cu mâna le-aşează, pierdută-ntr-un gând
Şi gesturile-s moi, neatente…

Gândim singular, zâmbind singular,
Doar vântul s-agită-ntre noi rebel şi comun;
Ne mângâie feţele rece, egal,
Ca un cuvânt prietenos, calm şi bun…

15 septembrie 2012

One Response to “POEM SINGULAR”

  1. Anonim says on :

    …se simte imediat in poemele lui Marius Cilibia ca a venit toamna…Pohetul este un fel de seismograf al starilor sufletesti infinitezimale…imaginea cu cei doi care se privesc, fiecare ramanand in singuratatea sa, iar vantul este ca un liant subtil, ca un fel de dialog, foarte fin si invizibi, nerostit al celor doi…este chiar superba…felicitari autorului si astept si urmatoarele poheme, mai ales ca de acum inainte toamna va fi si mai ofertanta ca declansator pohetic!!!!!

    un cititor mehedintean

Leave a Reply