APROAPE DE RIDICOL

08.22.12

Amicalul cu Slovenia n-a fost meciul care să ne dea curaj pentru viitoarea campanie de calificare la Campionatul Mondial! Am luat bătaie cu 4-3, ceea ce nu-i un lucru nou, dar am demonstrat că suntem, în extrem de multe momente ale jocului (cu un adversar, totuşi, slab), neinspiraţi, ezitanţi, lipsiţi de orice idee tactică, penibili! Tănase trage din greu, părând complet depăşit, iar Găman dovedeşte că doar apropierea sa de selecţioner şi de fraţii Becali justifică selecţionarea sa. Treaba asta se aplică, pe deplin, şi lui Bogdan Stancu… Deşi vede şi un nepriceput că nu avem un conducător de joc, selecţionerul, probabil părtaş la procentele obţinute din vânzarea vreunui nepriceput mai înainte pomenit, se încăpăţânează să nu-i convoace pe Sânmărtean şi Adrian Cristea, mijlocaşi cu certă vocaţie de coordonatori, o specie atât de rară în fotbalul nostru… În cele din urmă, datorită exploziilor lui Torje şi a conlucrării din Marius Niculae şi Gicu Grozav am reuşit să marcăm de trei ori şi să nu ne umplem de ridicol, deşi am fost atât de aproape… Complet lipsit de tact, Mircea Sandu a pasat responsabilitatea pe umerii fotbaliştilor, uitând că toată debandada din fotbalul românesc, numirea lui Piţurcă şi a altora de dinaintea lui, prea marea apropiere a fraţilor-şacali Becali de lot, precum şi multe altele, i se datorează, în ceas mai mare măsură…

Tags: , , , , ,

Leave a Reply