DIN MILA TA…

04.14.12

Este Vinerea Patimilor Tale, Doamne, şi în cugetul meu sunt de multă vreme îngenuncheat în faţa Rănilor Tale, încercând să-mi număr păcatele, mereu pierzând şirul prea lung şi prea dureros… Ştiu că multe din gândurile mele negre şi din ţâfnele mele de-o clipă sunt motivate de ceea ce se întâmpla în preajma mea, dar mă fac vinovat că n-am avut puterea să întorc, vreodată, şi celălalt obraz… M-a scârbit duhoarea putredă a inimilor îndoielnice, m-a scârbit zâmbetul otrăvit, purtat ca o mască peste înjurătura ce se voia linguşeală mieroasă, m-a scârbit umilinţa laşă a celor ce şi-au cules tainul din lăturile altora… Şi asta nu este de iertat: am arătat, întotdeauna, diferenţa dintre blid şi vălău, stârnind alte mânii şi născând alte blesteme. Pentru toate astea şi pentru multe altele care nu-mi vin acum în minte, cer, Doamne, să mă blagosloveşti cu puterea înţelegerii şi cu darul iertării, căci văd limpede că şi pentru astea Ai pătimit suind Golgota, aşa cum nimeni n-ar fi făcut-o! Şi mai ştiu că-n cupa în care se amestecaseră oţetul şi fierea, au fost picurate şi păcatele despre care-Ţi vorbesc acum cu inima deschisă şi ochii senini… Din Mila Ta aştept înseninarea iertării, ca să pot pleca bucuros la Praznicul Învierii Tale, ca-n fiecare an de până acum şi ca-n fiecare primăvară, de acum încolo, câte Mi-oi mai fi îngăduit!

Leave a Reply