ÎN MEMORIA MAESTRULUI…

01.31.12

Ca un veşnic admirator al Conului Iancu Caragiale, de la a cărui naştere aniversăm 160 de ani!, stau şi mă minunez nu de cât de mare ar fi fost el dacă trăia în vremurile noastre (pentru că Nemuritorul este uriaş!), ci cu cât aplomb îi copiază personajele contemporanii noştri… Şedinţe de Consiliu Local presărate cu invective şi acuze din cele mai neaşteptate, discursuri bombastice ale unor politicieni care nu cred nici un sfert din ce dau pe gură, îndemnuri la revoluţiune şi gustul amar al revendicărilor eşuate. Peste toate, vedem nonşalanţa aceluiaşi tipar de politician dandanachist, gata să treacă dintr-o tabără într-alta doar ca să-şi păstreze locul în „Coledgiu”…, fiindcă, nu-i aşa?, noi încă de la paşopt… Dacă oamenii ar fi liniştiţi, mulţumiţi şi gata să petreacă la un spectacol de teatru, aş zice că totul este făcut pentru mulţumirea lor, da’ nu-i deloc aşa… Actorii s-au transformat, încet-încet, în figuranţi şi în loc de onorariu primesc un pahar de unică folosinţă umplut cu un lichid searbăd, dar fierbinte, botezat ceai… Între timp s-a aşezat zăpada peste ţară, aducându-le aminte celor ce n-au, că ar fi fost bună nişte căldură în case, nişte haine groase, nişte bucate care să întreţină snaga fiecăruia, dar toate astea se plătesc cu bani, nu cu zeamă aia fierbinte, botezată ceai, ascunsă în păhăruţul meschin, mai potrivit unui rachiu fierbinte, împodobit cu boabe de piper în aburii tăriei lui… Şi uite-aşa, zâmbind strepezit, stai şi te gândeşti că mai potrivit decât frunza care a născut dispute, pentru postura de brand de ţară ar fi fost imaginea Conului Leonida, că reacţiune, slavă Domnului… cât cuprinde…

Tags: , , , , , ,

Leave a Reply