DARURI DE CRĂCIUN

12.27.11

Se pare că George Copos a fost cel mai cuminte dintre conducătorii de club din România, altfel nu-mi explic cum Moş Crăciun Pavlovici-Zmeu-Kovacs i-au făcut cadou cele trei puncte din meciul disputat la Vaslui! Pe post de reni ai Moşului, par să se fi înhămat Zotta şi Lucescu cel mic, cei care au contactat jucătorii vasluieni pentru a-i ajuta să împacheteze cadoul destinat „inocentului” Georgică. Nu pricep de ce, dar radicalul Crăciunescu, atunci când nu deţine nicio funcţie, se transformă în ocrotitor al arbitrilor slabi, ca să nu spunem corupţi, atunci când ajunge şeful lor. Cum de mai stă Alexandru Tudor în arbitrajul condus de „incoruptibilul” Crăciunescu după furtul favorabil lui (se putea altfel?) Dinamo din partida de la Târgu-Mureş? Explicaţia se va fi aflând sub pomul de Crăciun al vâlceanului care s-a mutat în Pipera… Rezultatul acestor mârlănii? Probabil că Hizo va fi înlocuit, ceea ce nu-i tocmai rău, dar foarte rău ar fi dacă un om ca Adrian Porumboiu s-ar retrage din fenomenul fotbalistic! Aici este pericolul, ca oamenii care-şi riscă averile investind într-un areal corupt şi lipsit de credibilitate, să se retragă lăsând locul aventurierilor dispuşi la a participa la toate jocurile murdare din fotbalul nostru. Vă mai miraţi că ne bat echipele din Israel şi Cipru? N-aveţi de ce, pentru că în meciurile cu acestea nu ne arbitrează nici Haţegan, nici Kovacs, nici Tudor! Acum, până la primăvară, este pauză competiţională, iar eu vă doresc, iubiţi şi neştiuţi pătimaşi ai fotbalului, să vă aducă Moşul o competiţie curată!

Tags: , , , ,

6 Responses to “DARURI DE CRĂCIUN”

  1. Anonim says on :

    …fusei p`aci! cum ajunsei de la orking! LA MULTI ANI PE 2012!!!…NU SUNA PINA DUPA 12…

    CAMARADUL LEVANTIN

  2. Anonim says on :

    AHO!!!!!!!!! ALOOOOO!!!!!…ALO,ALO, COPII & FRATZI CE FACETZI DE NU POSTATZI???…CA SE FACU ORA ZECE, TOTZI CETITORII PETRECE, DA` NU-I PRIMO NICI VIRULA, ANU` NOU LEPIERDU URMA…UNDE-OR FI SI CE-OR FACEA? CETOTORII SE-NTREBA!!!!!!!!

    cam.Levantin care-ar fi cetiti sublim!!!!!

  3. Anonim says on :

    …18,47…AI OAZ HIER!!!!!!!!

    CAM. LEVANTIN

  4. fashion photography course says on :

    Wow, superb blog layout! How long have you been blogging for? you make blogging look easy. The overall look of your site is fantastic, as well as the content!

  5. Cortez Hessel says on :

    Hi there, after reading this amazing paragraph i am also cheerful to share my knowledge here with friends.

  6. Eulah Burtts says on :

    I feel that is among the most important info for me. And i’m glad reading your article. However wanna commentary on some general issues, The website style is great, the articles is in point of fact great : D. Excellent activity, cheers

Leave a Reply