CRONICA SÂNGERIE 5

10.29.11

A doua noapte de la sosirea lui Gherby cu prinşii se ridică pe cerul de deasupra satului luna plină, Femeile şi flăcăiandrii terminaseră pregătirile, iar merindea şi cele necesare războiului, sacii cu grăunţe de ovăz pentru cai, sculele de reparat platoşele de fier şi armele stricate, precum şi burdufurile cu apă erau aşezate de servitori în spinările catârilor şi a câtorva cai de schimb. Alţi o duzină de bidivii de schimb erau lăsaţi să meargă fără poveri, astfel încât să fie la îndemâna luptătorilor sau a răniţilor oricând va fi fost nevoie de ei. Prin colţuri sau unghere, la fereala locuinţelor scunde, sub şoproane şi polate aplecate, luptătorii îşi luau rămas bun de la femeile lor, de la prietenii care rămâneau, de la oameni pe care poate nu aveau să-i mai vadă… Luccero fusese numit păzitor al pivniţei şi numai puţină bere fusese lăsată la dispoziţia oamenilor, astfel încât toţi să fie gata de luptă în orice moment. Spre deosebire de haosul altor tabere, Primo îşi învăţase oamenii cu rânduiala şi cumpătarea. Plecarea nu însemna mare lucru pentru el şi fu înduioşat când bătrâna Virula veni şi cu o blândeţe pe care nu i-o cunoştea, îşi trecu degetele uscăţive peste obrajii lui acoperiţi de barba scurtă care-i ascundea brazdele vechi făcute de fier… Din ochii ei vioi stăteau să izvorască lacrimi, dar femeia se stăpâni. Nu-şi spuseră niciun cuvânt, pentru că nu mai erau cuvinte pe care să nu şi le fi spus. Când coloana începu să să se alinieze, de sub un şopron ieşi în fugă Gero, iar în urma lui, cu coadele ciufulite şi hainele cam în neorânduială Helena. Şchiopătând, Lup se apropie de calul pe care stăpânul său se aruncă fără să atingă scările înalte. Chicotelile lui Vaskaly şi ale lui Buchwald fură întrerupte de vorba lui Flaggel:
– Iei Fiara cu tine, Lupanule?
– Fără ea n-aş fi întreg! Are să şchioapete două-trei zile, dar apoi are să devină ager cum a fost totdeauna… Mersul la câmp deschis are să-i facă mai bine decât zăcăşenia…
Disciplinaţi, oştenii formează rândurile după cum stabilise căpetenia. în faţă, cu paşi uşori, merge Gherby cu 15 dintre haiducii săi. Mai jos cu câţiva zeci de stânjeni, aproape de cursul sălbatic al pârâului ce sta se prefacă în torent după ce a adunat apa scursă din zăpezile iernii, merg alţi trei haiduci din fosta trupă a lui Rigasso. Se strecoară nevăzuţi şi neauziţi, ca un blestem, rarele pale de vânt care scutură crengile pomilor de frunzele moarte ale toamnei trecute făcând mai mult zgomot decât umbletul lor. Apoi vin călăreţii conduşi de Flaggel, sunt 41, în mijlocul lor călărind Primo, Vaskaly şi Francisco, alţi cinci luptători călări călărind răsfiraţi mai în faţă şi mai sus cu câţiva stânjeni decât şleaul deschis în inima pădurilor. După călăreţi vin slujitorii şi bagajele, apoi, avându-l pe Swigge la comandă, 12 oameni din fosta falangă de la Otava a lui Primo şi 21 din foştii arcaşi şi trabanţi ai lui Rigasso. Sunt puţini, iar ei ştiu asta, dar întotdeauna a fost aşa şi întotdeauna au ieşit biruitori. Cu încredere nemărginită privesc către căpetenia lor care, în ciuda anilor, pare să-şi fi recăpătat dârzenia acum, când simte mirosul sângelui. Tot cu speranţă şi dragoste îl privesc şi cei care rămân să privească şirul luptătorilor ce iese pe poarta satului fără sunete de corn sau de goarnă, fără duruit de tobe. Se îndreaptă tăcuţi, liniştiţi, spre lumea din afara satului, ca spre intrarea într-un mormânt… După câteva ore de la răsăritul soarelui găsesc resturile taberei duşmanului. Cenuşa proaspătă fumegă în vetrele încropite, părăsite de mai puţin de două ceasuri… Într-o margine zac trupurile mutilate a trei femei, semn că oştenii de strânsură s-au distrat. Două butoaie sparte, cu doagele sfărâmate, mirosind a bere trezită, arată că noaptea a fost petrecere. Sunt puţini călăreţi, desluşeşte Gherby, pentru că grămezile de balegă sunt puţine şi sărace.
– Pedestraşi, Luminăţia Ta, în două ceasuri îi ajungem. După semne nu sunt mai mult de 400, dar probabil că sunt răzleţiţi, asprimea vremii nu-i poate ţine la un loc, sunt nevoiţi să se împartă în grupuri mai mici, ca să caute pradă şi hrană… Merg haotic, nu au o ţintă, iar căpetenia lor, oricine ar fi, ori nu are experienţă, ori ştie că nu este nicio trupă serioasă prin preajmă…
– Credinţa asta avem să le-o strâmbăm noi, murmură Primo care-i ceru lui Swigge să-şi ţină arcaşii pregătiţi.
Îi ajunseră înainte de prânz şi multora dintre oştenii de strânsură nu le veni să creadă că trupa micuţă care se apropie de ei, are gânduri ostile. Păreau atât de puţini… În cele din urmă, nedumeriţi, se aşezară într-o oarecare linie de bătaie, cu vreo patru duzini de călăreţi la mijloc. Între ei, într-un soi de caftan îmblănit şi brodat cu argint, era un călăreţ uriaş, cu plete cânepii, care părea să le fie căpetenie. Vru să trimită un om să-i întrebe pe străini ce vor, dar se răzgândi repede când văzu că străinii se aşează în ordine de bătaie. În flancul drept călărimea, în cel stâng trabanţii şi haiducii, în centru cei câţiva arcaşi. Înainte de a spune ceva, se auzi fâlfâitul mortal al săgeţilor şi câţiva din oamenii lui se prăbuşiră urlând. Un cal lovit în gât, se ridică pe picioarele din spate şi zdrobi cu copitele un om din faţa lui înainte de a se prăbuşi strivindu-şi călăreţul sub el… Atunci ordonă atacul masiv, căci cunoştinţele lui de strategie erau mai mult decât limitate. Arcaşii lui Primo continuară să sloboadă săgeată după săgeată, în vreme ce trabanţii, slujitorii, pedestraşii lui Swigge şi haiducii se repeziră înainte, formând un triunghi ce se înfipse în valul răsfirat al atacatorilor, oprindu-l. Gherby şi oamenii lui se dezlănţuiră într-un vârtej sălbatic de sânge şi moarte, în vreme ce trabanţii şi pedestraşii lui Swigge loveau tăcuţi, umăr la umăr, păşind în aceeaşi cadenţă înainte. Primo ridică braţul stâng cu spada uriaşă şi Flaggel îşi porni oamenii înainte. Caii măcinară pământul în trap uşor, sporind viteza cu fiecare pas. În flancul drept, aplecat pe coama calului, Gero slobozea săgeată după săgeată. Lup alerga aproape în ritmul copitelor calului, cu bale sângerii slobozite de sub colţii uriaşi… Tânărul lăsă arcul să atârne lângă oblânc şi trase spada uşoară când ajunseră la doar câţiva stânjeni de primii duşmani. Îl spintecă pe primul care-i ieşi în cale, în vreme ce Lup sfârtecă beregata unui pedestraş ce se împodobise cu odăjdiile jefuite dintr-o biserică. Buchwald şi Flaggel făceau prăpăd şi mantia din piei de lup nu mai fâlfâia, fiind îngreunată de umezeala zilei şi de sângele ce se aşezase pe ea. La o lungime de cal uriaşul viking îl văzu pe căpetenia înveşmântată în caftanul îmblănit şi brodat cu fir de argint. Îşi îmboldi calul uriaş către el şi când fu destul de aproape, slobozi unul dintre monstruoasele topoare de berseker. Lama ascuţită brici despică scăfârlia acoperită cu calpac de blană cu pană de struţ, iar călăreţii lui Flaggel răcniră toţi odată: PRIMOOOO, băgând groaza în potrivnicii lor care nu erau învăţaţi să înfrunte astfel de luptători. Cei mai mulţi aruncară armele şi o zbughiră la fugă, alţii, împărţiţi în grupuri mici, mai reuşiră să opună oarecare rezistenţă, dar oamenii lui Swigge şi Gherby îi spârcuiră fără mare osteneală. În spatele liniilor, în murmurul psalmilor cântaţi de Francisco şi al scârţitului penelor lui Vaskaly, Primo râdea subţire, neauzit, iar tinereţea şi pofta de viaţă păreau să-i urce din nou în ochii păcurii…

Tags: , , ,

One Response to “CRONICA SÂNGERIE 5”

  1. Anonim says on :

    …plecarea precum o despartire e viatza…satul, locul unde viatza capata sens, ritm, este parasit pentru a intra in lume…ca intr-o „gura de mormint„…superba metafora a lumii exterioare, a lumii haotice…ordo ab hao!, cum spunea prietenul meu Vaskaly, alchimistul din tribul Harum Abif, pe vremuri, mi-l mai amintesc uneori in lungile nopti de iarna cind vijiie vintu` printre crengile descarnate de frunze…iar lupta, o descriere scurta a une infruntari intre prostia agresiva, rautatea idioata si arta razboiului practicata de unul dintre maestrii ei…pe scurt, un episod foarte reusit pe care l-am cetit in aceasta seara tirzie a unei toamne anno domini 2011…

    camaradul levantin

Leave a Reply