UN DECES AŞTEPTAT

07.27.11

Universitatea Craiova

Universitatea Craiova a răposat întru liniştirea trânjilor lui Mircea Sandu, Dumitru Dragomir, Gigi Neţoiu, Victor Piţurcă şi Rodion Cămătaru, doar câţiva dintre cei care îi cântă acum prohodul cu zâmbetele întinse pe feţe. Lista ar trebui să fie mult mai lungă, dar ne oprim aici, întrucât scârba de a le scrie numele este la fel de mare ca şi tragedia pe care o trăieşte cel mai frumos club din istoria modernă a fotbalului românesc. Cel mai mare vinovat, însă, este acest Adrian Mititelu, mai vinovat chiar decât Dinel Staicu, ex-miliţianul îndrăgostit de bani şi de cultul pentru familia Ceauşescu. Ce l-a mânat în ambiţia sa prostească pe Mititelu? Doar căpoşenia oltenească? M-aş mira! Mai degrabă cineva l-a îndemnat să persiste într-o nebunie care nu-i specifică oamenilor locului, aducând o tristeţe fără sfârşit în inimile suporterilor olteni şi nu numai. Cert este că puţini oameni ştiu pe de rost numele celor care au înfiinţat gloriosul club de fotbal, dar cu siguranţă nimeni nu va uita cine l-a distrus! Ieşirea din scenă a Universităţii Craiova era previzibilă, era aşteptată, era imposibil de evitat. Duşmanii erau prea mulţi prea puternici, susţinătorii… Acum, în anul 2011, răzbunarea a fost completă şi definitivă, dar sunt curios: scăpaţi de obiectul urii şi spaimelor lor, pe cine vor mai distruge Mircea Sandu, Dragomir şi ceilalţi cioclii? Să urmeze Vasluiul lui Porumboiu?

Tags: , , , , ,

One Response to “UN DECES AŞTEPTAT”

  1. invest liberty reserve says on :

    Thankyou for sharing Marius Cilibia » Blog Archive » UN DECES AÅžTEPTAT with us keep update bro love your article about Marius Cilibia » Blog Archive » UN DECES AÅžTEPTAT .

Leave a Reply