GARĂ CU TREN XV

03.20.11

Şosea se strecura neagră şi umedă sub farurile puternice. Pe ici, pe colo, se vedea zăpada murdară pe marginea drumului, semn că încă mai era până la ieşirea din iarnă.
– Mergi încet, Dobrescule, idioţii ăştia toacă banii pe campanii electorale, avem cele mai scumpe şi cele mai proaste şosele, nu se obosesc nici măcar să facă un marcaj mai ca lumea; nici nu ştii dacă eşti pe şosea sau pe câmp.
– Dumneavoastră aţi vrut să mergem noaptea, şefu’…
– Da n-ai fi vrut să mergem ziua? Acu’, dacă ne opreşte vreun amărât care n-are ce face, legitimaţia ta e suficientă ca să ne salute şi să ne ureze drum bun; ziua se uită mai atent, se simt datori să ne salute, să-şi descarce sufletul… A propos, aţi scos bateriile din telefoane?
– Da, şefu’, mormăi Scarlat. Sunt în borsetă, în portbagaj. Şi mai repede mergea dacă plecam cu maşina de serviciu, vedeau numărul şi nu oprea niciun ghiocel din ăştia, de la Circulaţie…, aveam cale liberă…
– Eşti prost, bă, Scarlat! Cine-ţi spune ţie că nu ne-au pus tehnică pe maşini? Nu numai pe cea de serviciu, dar şi pe alea personale? De aia i-am spus lu’ Dobrescu să ia maşina lu’ cumnată-su, că e curată… La sigur! Tot de aia v-am şi pus să scoateţi bateriile din telefoane, că ascultă ăştia tot…
– Şi pe dumneavoastră, şefu’?
– Păi ce, crezi că eu sunt scutit? Parcă ei nu s-au prins că vechii generali conduc reţelele de făcut bani? Cătălineanu patrona reţelele care jefuiau prin ţară cu cecuri fără acoperire, Diamandescu, prin fi-su, patrona reţelele de vânzare a maşinilor furate, Amza lua şperţurile de la cămătari şi proxeneţi…
– Adică şi noi facem parte dintr-o reţea?
– Nu, Dobrescule, eşti de capu’ tău! Păi cine ne-a dat, fiule, scula şi matriţele şi hârtia şi cernelurile, cui îi dăm jumate din ce facem? Călăreţi singuratici sunt numai prin filme, bă, tată! Da ăia au alt rol, găuresc vreo doi şi pe urmă pleacă cu fufa…
– Ce fufă, dom’ şef?
– Auzi Dobrescule, condu’ dracului şi închide fleanca, că văd că nu ţi se-nvârt rotiţele deloc, iar eu n-am timp să-ţi traduc. Ia zi, bă, Scarlat, cum se prezintă scula?
– Excelent şefu’, merge ca unsă, nu s-a atins nimeni de ea.
– Păi Grigoroiu n-a văzut-o?
– Nţţţţ! Pe el l-au vrăjit pistoalele alea două. Deştept Răescu că le-a lăsat la vedere…
– Le-a trecut ăsta în procesul verbal, i-aţi luat hârtiile?
– Cu copii cu tot! N-a zis nici pâs… Le-a trecut, da n-a trecut seriile, poliţist de provincie, încuiat… Le schimbăm cu două de-alea defecte, cu percutoarele tăiate, nu se face nicio legătură cu ce ştiţi dumneavoastră…
– Şi restul?
– Am curăţat tot, e încărcat în sacoşe. Produsese Răescu vreo patru milioane.
– Asta înseamnă opt sute de mii pe care putem să-i încasăm, pe bune, jumate îi dăm mai sus, rămân patru sute, câte o sută de căciulă, e bine… Vezi, dimineaţă să dai semnalmentele lu’ Răescu, să-l caute pe la nebuni, le bagi biletul ăla de învoire de la Bălăceanca, să meargă fraierii pe pista aia…
– Dau semnalementele pe bune, şefu’?
– Normal, crezi că boii ăştia de la SRI n-au mirosit nimic? Îţi dai seama că-l descrie Grigoriu şi-n somn!? Lui îi oxigenaţi părul, îl puneţi să-şi lase barbă şi-i faceţi ochii verzi…
– Cum să-i facem ochii verzi, că-s negri?
– Bă da prost eşti! De lentile de contact n-ai auzit? Am vorbit cu jupânu’ , i-a găsit coteţ la Bozovici, între băcui. Stă liniştit două luni, se obişnuiesc oamenii cu el, acte noi, tot tacâmu’, pe urmă dă drumul la fabrică. Nu mai vreau cârcote, că-s bătrân şi mă lasă dracului inima…
– Da dacă vă caută Grigoroiu ăsta pe la Minister?
– Păi nu-i dai timp, vorbeşti cu Artelnicu să-l mute prin Covasna sau Harghita, îi spui că-i o rugăminte a mea…
– Nu-i mai bine să vorbiţi dumneavoastră?
– Nu! Eu o să mă prefac epuizat de alergăturile astea, am să fac raport să-mi iau o săptămână de concediu, mă duc la Felix cu consoarta, la băi. Fără telefoane, fără contacte, ca să pară credibilă treaba. Grigoroiu, dobitoc cum este, poate are norocu’ şi supără vreun oagăr, bagă ăla cuţitu-n el şi… gata!
– Da cu civilii ce facem?
– Ce-ai bă, eşti nebun? Vrei să ne marcăm traseu’ cu cadavre? Cu ce te-ncurcă un căruţaş ţigan, trecut de 70 de ani şi c-un amărât care se crede patron la o speluncă? Ăştia-s fericiţi că că am plecat, nici nu vor să-şi mai amintească de noi.
– Poate c-or să urmărească cazul… mai îndrăzni moale Scarlat.
– Urmăresc pe dracu’ să te pieptene! Tu n-ai văzut că n-au niciun amărât de radio? Nici vreun rest de ziar, nici cât să aprindă focu’ n-am văzut, aşa că stai liniştit cu urmărit’…
Mateescu îşi aprinse o ţigară pe care-o scoase din tabachera lui de aur. Trase fumul cu voluptate în piept şi-l slobozi în rotocoale savante. Din faţă, un autoturism se apropia în mare viteză fără să schimbe faza lungă. Dobrescu îl semnaliză disperat, dar omul nici nu încetini, nici nu schimbă fazele. Când trecură de el, Dobrescu era lac de transpiraţie…
– Cred că adormise la volan! Al dracului, ce emoţii mi-a dat…
– Adormise pe dracu’, l-a durut în cur de semnalele tale, aşa-s ăştia, ai dracului! Cum îşi iau o maşină din astea, tari, cum se cred dumnezei pe pământ. Da frumos era dacă ne lovea… Îţi dai seama cum vuiau ziarele mâine? Poliţişti morţi sau răniţi, cu telefoanele cu bateriile scoase, scule de făcut bani, cerneluri, hârtii, plus patru milioane de coroplei…
– Nu mai zice, şefu’, că aduce nenoroc! spuse Scarlat îndesând vreo două cruci largi…
– Ţi-e frică, mânzule? Măcar Dobrescu are mâinile ocupate, el îşi face cruce cu limba în cerul gurii, rosti chestorul râzând subţire, aşa cum îi era felul… Hai, c-a trecut, nu mai faceţi mutrele astea! Putem spune că s-a spart ghina, de-acu, dacă suntem atenţi şi nu faceţi prostii, putem s-o ducem într-un huzur! Tragem tare vreo doi ani şi ne retragem, nu ştim, n-am văzut… Abia atunci putem să punem botu’ la ogeacuri frumoase şi la maşini bune… Totu-i să nu scăpaţi la alcool şi la amante stabile; curve de ocazie cât poftiţi, da nu vă-ncurcaţi cu fufe agăţătoare că-i nasol! Bă, şi mai e un lucru, sunteţi bisericoşi?
– Nu şefu’, eu nici la Paşti nu merg la biserică, mi-aduce soacră-mea anafură! se grăbi Dobrescu să declare…
– Nici eu nu sunt, şefu’! Pe popă nu l-am mai văzut de la botezu’ copilului…
– Asta-i bine, că uitasem să vă spun, să nu mergeţi, dracului, la spovedanie, că aşa l-am luat pe unu, acu’ treizeci de ani, ascunsese două salbe de cocoşei. Ştiam la sigur unde le-a dosit, îmi spusese popa, da l-am bătut la meserie, aşa de-o distracţie, să nu bănuiască cine mi-a dat pontu’… Şi când a pus mâinile pe piept l-a bănuit pe gineri-su, o haimana care n-avea serviciu, împuşca francul…
– Da ce ocupaţie avea muşteriu’?
– Responsabil la un magazin de tricotaje, tac’su avusese pe timpuri croitorie de lux, aşa că rămăsese în branşă. Ghina lui, norocu’ meu! Aşa am ajuns căpitan la excepţional… Auzi, Dobrescule, opreşte, bă, să mă piş! A dracului prostată…
Maşina se opri lângă marginea de asfalt a şoselei şi Mateescu coborâ greoi în întunericul de afară spart doar de luminile maşinii. Se apropie de şanţ şi dădu drumul unui jet gros şi puturos ca gura unei curve dintr-un port amărât…

Tags: , , , , , ,

One Response to “GARĂ CU TREN XV”

  1. camaradul Levantin says on :

    …domnule autor, matale te joci cu nervii nostrii!…la asa ceva nu ma asteptam, mai tare ca/n Montele de Conte Cristo!…super…acum chiar ca totul a devenit ca-n filmele trileroase…abia astept sa citesc nr-ul XVI…de acum incepe romanul, cum spune o vorba din batrini!

    un calator total uimit

Leave a Reply