CRONICA UNEI PARTIDE (PLICTICOASE) DE BILIARD

11.10.10

Jocul ăsta nu mai era la modă, pentru români, pe vremea comunismului! Era socotit decadent, ba chiar reacţionar… Normal, doar n-aveau de unde să ştie cum e să joci biliard, să loveşti cu efect bila de fildeş alb, Vasile şi Dumitru de la Paza contractuală, bieţi ţărani dezrădăcinaţi, aduşi în hurducături de RATA, de prin satele lor, ca să se facă orăşeni. Cu puţin noroc, după câţiva ani de moţăit prin gheretele de paznici, oamenii ăştia puteau schimba uniforma soioasă de paznic cu cea mult mai impozantă, de miliţian! Ei, atunci se schimba sosoteala:se cheamă că şi ei treceau de la „popa prostu'” la tabinet sau chiar şeptică…; dar să lăsăm asta, să ne ocupăm de partida noastră de biliard, care se joacă într-un club situat pe o străduţă retrasă din oraşul nostru de la malul Dunării. Nu scorul este interesant, nu măiestria folosirii mantei şi a trucurilor văzute pe la concursurile de profil, ci convorbirea dintre jucători; nişte crai bătrâni, binecunoscuţi prin oraş pentru cuceririle şi chefurile de câteva zile şi nopţi la rând, ai căror protagonişti erau câ ceva mai mult de un deceniu în urmă. Acum, pe o măsuţă din apropiere, stau două ceşti cu ceai din fructe de pădure, fără zahăr, licori ce le ocrotesc ficaţii şi rinichii mult prea solicitaţi în trecutele tinereţi. Credeţi, deci, că cei doi, plus un chibiţ din cercul lor de apropiaţi, discută despre politică, fotbal, preţuri sau vreme? Aş, subiectul este cel mai frumos şi mai sprinţar, iar tu, ascuns în lumina ferestrei mari, îl asculţi înviorat: se vorbeşte despre femei!
Cel mai solid, ridicându-şi o şuviţă de păr sur de pe fruntea transpirată şi degajându-şi, astfel, ochelarii cam soioşi, atacă frontal:
„Toate-s ale dracului, Fane, ascultă la mine! Cele mai rele sunt roşcatele… Am avut una, o ştii, făcea pe doamna, se pisicea, se dădea că e extenuată de nopţile petrecute cu mine, că să fiu mai blând, mai puţin pofticios, că ea nu e automat telefonic, să bagi fise în ea până se defectează. O luam de bună, îi umpleam odaia cu flori, îi cumpăram bijuterii şi ea stingea chibrite cu pocitania aia neterminată de avea gogoşerie în poarta combinatului. I-am prins şi am rezistat cu greu să le dau să înghită uleiul încins din ligehanul în care cocea gogoşile…”
„Da’ ce le-ai făcut?” întreabă chibiţul cu aspect şters şi trupul scheletic acoperit de-un vindiac cam ponosit, ofilit şi decolorat de multele ierni pe care le petrecuse pe spinarea costelivă a vorbitorului.
„I-am pus să-şi bage cocă de gogoşi în cur unu la altu’, pe urmă voiam să-i fac să şi-o mănânce, da’ mi s-a făcut greaţă de la mirosul ăla de ulei încins. Mi-am vărsat maţele în poşeta doamnei şi-am plecat. Am auzit că nici n-au stat împreună, ea a şi plecat din oraş, după aia….”
„Eu am tras-o cu una cu păr castaniu, începe să depene şi celălalt jucător de biliard, cel cu obrazul umbrit de-o barbă mică, neagră, vârstată cu multe fire albe. Asta se dădea bolnavă mereu, abia mă lăsa să m-ating de ea. Mi-a spus un prieten că nu-i lucru curat, era învăţătoare, şi am pândit-o. M-am dus la o prietenă, care locuia în aceeaşi curte cu noi şi am aşteptat să văd cine vine acasă, în lipsa mea. A venit o colegă de-a ei, tot învăţătoare, tot cam de-aceeaşi vârstă cu ea. Când am văzut că a trecut o juma de oră, mi s-a aprins un beculeţ, ia să văd eu ce fac doamnele!? Am cercat să deschid uşa, neam, încuiată! Nu puteam să vâr cheia mea, că dublura păgubaşei era în broască. Am dat cu umărul şi le-am găsit încălecate şi pline de bale… Se iubeau ca scroafele în călduri… Le-am scos în şuturi, de-au râs vecinii o săptămână…”
Strâng haina pe mine, deşi nu s-a făcut frig, şi nu mai ascult şi povestea chibiţului. Parcă nici cafeaua nu mai are gust, şi ies afară, în ploaia măruntă, de toamnă, strecurându-mă prin lumina scăzută. Măcar îngerul meu blond… Cert este că n-am să joc multă vreme biliard!

Tags: , , , , , , , ,

3 Responses to “CRONICA UNEI PARTIDE (PLICTICOASE) DE BILIARD”

  1. camarandul levantin says on :

    …singurul comentariu pe care-l pot face este urmatorul:!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! & hahahahahaha!!!!!!!!!!!!….

    camaradul levantin

  2. Cherish Phomsoukha says on :

    The most difficult thing is to find a blog with unique and fresh content but your posts are not alike. Bravo.

  3. Nicholas says on :

    You can definitely see your expertise within the work you write. The world hopes for more passionate writers like you who aren’t afraid to say how they believe. All the time follow your heart.

Leave a Reply