CRONICA TIMPULUI PIERDUT

10.17.10

S-a scurs vara în amintire ca o damă uşoară, care dispare când vede cascheta poliţistului comunitar, de care-i e frică nu pentru că ar amenda-o, ci pentru că cere şi el o „prestaţie”, iar de când cu reducerile salariale… s-a dezobişnuit să mai folosească săpunul. De gel de duş nici nu poate fi vorba… Complet imprevizibilă, toamna ne-a gonit de pe terasele cârciumilor, între pereţii depozitari ai valurilor de fum şi aromelor de cafea sau ceai. Despre mirosurile acre de băuturi trezite nu prea mai poate fi vorba, că sunt tot mai puţini ăia care consumă „spirtoase”; doar câţiva s-ar mai dedulci la o bere, da’ pe vremea asta rece… Aşa că, spre uimirea mea, descopăr că românaşul a făcut o bruscă pasiune pentru ceaiuri, în special de fructe; cu cafelele mai uşor, că fac rău la tensiune. Dacă n-ai şti unde eşti, văzând atâtea căni sau pahare cu ceaiuri pe mesele stabilimentelor, te-ai crede la Londra, da’ nu-i cazul! Ba mai mult, de ceva vreme, cu camaradul Vaska am descoperit şi o cârciumioară spălăţică denumită… „SOHO”, ceea ce mi se pare chiar ciudat, da’ din alte motive. Acu’, că v-am introdus în geografia anotimpului trăit în mirosurile şi cutumele unui târguşor de provincie, să vă dezvălui şi ce se discută în faţa bolurilor aburinde, umplute, evident, cu ceai! „Cât crezi, neică, după mintea ta, că mai durează până cade guvernbocul ăsta?”… „Cel mult până de sărbători”, vine răspunsul enunţat expert de unul care a a fost consilier comunal o jumătate de mandat, pe urmă a plecat la „mititica” că luase şpagă de la unul care voia să-şi deschidă, ilegal, o carieră de pietriş. „Pe ce te bazezi?”, vine întrebarea moromeţiană. „Păi trebuie să primească naţia un cadou de sărbători, iar marinarul n-are ce să-i dea, decât bocul ăsta… Aşa o face fericită şi pe Nuţa, că ea o să fie prim-ministru…” continuă ex-consilierul şi mai soarbe, zgomotos, o gură din licoarea aromată şi fierbinte. Discuţia continuă aşa, când mai aprins argumentativă, când mai searbădă, se trece prin economia de piaţă, prin cronica mondenă locală, prin fotbal, până când consilierul se arată, brusc, revoltat: „Lăsaţi-o, bă, dracului, pierdem timpu’ degeaba p-acilea şi mă şi linciuresc la burtă de la zeama asta dulce! Hai la nea Mărin să luăm o ciorbă de burtă şi-o ţuică…”… „Hai!” sunt de acord cei mai mulţi. Numai un pui de moldovean, aciuiat într-un colţ, care îşi nota de zor cine şi ce zicea, chipurile „pentru o carte”, răsuflă greu: „Rea-ţi ai dracului, sunt în timpul serviciului, nu pot să beau, nici să colind cârciumile, ca voi, eu de unde îmi mai iau informaţii? Al dracului servici!”…

Tags: , , ,

3 Responses to “CRONICA TIMPULUI PIERDUT”

  1. camarandul levantin says on :

    …cind sa plec la culcush hooopa internextu` isi face aparitia!…super…texte scurte si penetrante…numai, warning!, dai din casa!…se prinde dushmanu` de reteaua noastra de bajeti inteligenti si cu simtz pohetik…ave vu grije!…sau, cum zici matale, ca -pina la urma- o viatza are omu` si-o gaura-n cur!!! o singura intrabre am: cine-i Vaska? n-am recunoscut personaju`…in rest, esti un romantic incurabil.

    camaradu` levantin

  2. SuperSonic says on :

    Hola, yo soy deprimida …

    SuperSonic

  3. boston apartments says on :

    Good point that I had never thought of before.

Leave a Reply