CRONICA CUVINTELOR NEROSTITE

10.28.10

Puţine dintre ele mor pe buze, chiar înainte de a-şi îndeplini rostul şi de a puncta ceea ce trebuie, situaţia, sau sentimentul, sau nevoia care le născuse; cele mai multe mor acolo, în gând, ele sunt cuvintele nerostite şi despre ele foarte rar s-a scris… Bunăoară, pierdut în fuiorul subţire al fumului de ţigară şi amorţit de gustul călduţ al unui ceai neîndulcit, stau rezemat de peretele fals lambrisat al cârciumioarei, uitându-mă, pe rând, la puţinii consumatori. Criza a lovit nu doar cârciumarii, ci şi tabieturile oamenilor… Un bărbat trecut binişor de cei 50 de ani care ar trebui să puncteze, în accepţiunea generală, „vârsta mijlocie”, priveşte hipnotizat unduirile languroase ale feselor şi coapselor ospătăriţei care a venit să-i mai schimbe odată scrumiera, în speranţa deşartă că bărbatul ar mai comanda ceva… De fapt, „domnul de vârstă mijlocie” trage cum poate de timp, lungind sorbiturile din cafeaua deja răcită, ca să nu fie nevoit să iasă în ploaia rece de afară. Mânecile roase ale scurtei şi gulerul decolorat bine de atâtea spălări, ca şi ghetele la care doar şireturile sunt aproape noi, dovedesc o stare materială deloc prosperă a omului. Sunt sigur că, în altă conjunctură, i-ar face cel puţin o propunere indecentă ospătăriţei, asta spun privirile lui care s-au lipit de fesele şi de coapsele tinerei… La altă masă stă un cunoscut avocat; cunoscut pentru lipsa lui de succes, pentru ifosele pe care şi le dă prin oraş şi prin lipsa de eficienţă a strădaniilor sale profesionale. A prins privirile celuilalt consumator şi zâmbeşte superior. O strigă pe ospătăriţă şi discută dezinvolt cu ea, ca să-şi arate superioritatea de mascul mai tânăr şi mai cu dare de mână. Fata e cam tâmpă, nu pricepe toate glumele avocatului şi din privirile lui se înţelege cât de gros şi de greu ar înjura-o… Dar cuvintele mor nerostite, iar autocenzura mai triumfă încă o dată… Dacă aş vorbi despre fiecare consumator mi-ar lua ceva timp, nu foarte mult, pentru că nici nu ei nu sunt foarte mulţi şi nici eu parcă nu am atât de mult timp la dispoziţie, două ceaiuri, la rând, sunt-totuşi-prea multe… Chem ospătăriţa cu figură boită intens, de vampă şi o compar cu imaginea blondă şi ochi suav-azurii care-mi macină gândurile. Comparaţia dă rezultate atât de nefavorabile pentru ospătăriţă, încât îi scap un bacşiş generos, ceea ce o face să-mi zâmbească cu toată faţa, să mă mai poftească, cu voce tare, să mai trec pe acolo, că mă aşteaptă ca în fiecare zi… Logoreea bietei fete cu crupă de iapă de rasă şi creier de bibilică, trezeşte invidia verde a bietului avocat fără noroc şi clienţi, pe care „uit” să-l salut când trec pe lângă el… Uite aşa las în urma mea alte cuvinte nerostite…

Tags: , , ,

One Response to “CRONICA CUVINTELOR NEROSTITE”

  1. camarandul levantin says on :

    …„gustul călduţ al unui ceai neîndulcit,„…text ce pare scos din „In cautarea timpului…pierdut„; mai ai un pic si il gasesti pe Van Deninken trecind prin sufrageria unui prieten…sau pe Nenea Nicu intr-un tablou de Rembrandt…ceaiul caldut si neindulcit, femeila frumoase si o converstie sprintzara este suficient pentru a ne umple o zi ploioasa cu stranii ginduri si simtzaminte alese..ca niste fini crai de Curtea Veche…

    camaradu` Levantin pierdut in infinitul Severin

Leave a Reply