POVESTEA POVESTITORULUI MUT

09.28.10

Îşi trăia viaţa aşa cum îi plăcea, aşa cum îi plăcuse întotdeauna: spunând oamenilor tot ce se întâmpla în jurul lor, dar o spunea când cu amărăciune, când cu umor, satirizând personajele despre care vorbea, sau înfierându-le faptele, doar despre unii vorbea cu duioşie. Impresionaţi de harul lui, oamenii îl ascultau şi-în curând-fără ca cineva să organizeze special acest lucru, în fiecare zi, când soarele se apropia de zenit, oamenii se strângeau în Piaţa ce Mare ca să-l asculte. Hohotele de râs nu conteneau până târziu, alternate cu ridicări de pumni, cu ameninţări la adresa edililor şi politicienilor corupţi, iar asta începu să deranjeze… Într-o zi, un politician plecat în piaţa de zarzavaturi şi legume, ca să facă o baie de mulţime, se trezi acoperit de roşii stricate şi resturi de castraveţi, vinete şi dovlecei. Oamenii îi strigau tot felul de lucruri pe care le auziseră cu o seară înainte, de la Povestitor… De atunci începu calvarul… Într-o clădire mare, dar neîngrijită, de pe-o latură a Pieţei Mari, chiar în faţa locului în care Povestitorul le spunea oamenilor istorisirile sale, Matroana ( o femeie care trecuse de prima tinereţe, dar era încă frumoasă, cu părul blond şi pielea căzută bine ascunsă sub faldurile vaporoase ale veşmintelor) deschisese un bordel scump, ai cărui clienţi erau tocmai politicienii şi edilii corupţi, plus mulţimea de beneficiari ai actelor de corupţie ale acestora. Când Povestitorul îşi începea numărul, la sfârşitul fiecărei zile, Matroana se aşeza pe un balansoar, în balcon, ascultând, cu mult interes, povestea. În curând, de teama mulţimii care începu să-i urască, ba chiar le mânjii pereţii caselor cu fecale de câine, clienţii nu mai veniră la bordelul Matroanei, iar şeptelul angajat de ea începu să se ofilească; ştia că în curând nu va mai avea nicio căutare… Aşa că se decise să ia măsuri! Într-o seară, când se întorcea acasă, Povestitorul fu pândit de câţiva haidamaci. Căzu sub ploaia de lovituri şi era cu totul inconştient atunci când i se tăie limba… Oamenii aflară ce i se întâmplase, dar continuară să vină în fiecare seară în Piaţa ce Mare, la aceeaşi oră şi în acelaşi loc. În balconul ei, Matroana stătea zâmbitoare şi privea la mulţimea care-şi pierduse Povestitorul. Se aştepta ca în câteva zile clienţii să reînceapă să-i frecventeze bordelul, iar şeptelul de curve pe care-l strânsese să nu mai şomeze şi să se ofilească degeaba. Numai că, la o săptămână după incident, Povestitorul veni în Piaţa cea Mare, însoţit de un copil zâmbitor, cu privirea vioaie, care-l ducea de mână. Curioasă, Matroana privea la Povestitor, gândidndu-se cum avea acesta să-şi mai spună poveştile… Dar dacă haidamacii tocmiţi de ea, cu banii clienţilor fideli, nu-şi făcuseră treaba aşa cum trebuie? Din punctul ăsta de vedere, temerile i se risipiră atunci când văzu că în faţa mulţimii tăcute, Povestitorul începu să joace un fel de pantomimă, iar mâinile sale făceau gesturi repezi, pe care vocea copilului de lângă el le transforma în cuvinte şi oamenii aşteptară, cu sufletul la gură, sfârşitul poveştii. Era mut, dar nu fusese redus la tăcere! La sfârşitul poveştii, oamenii îl ovaţionară îndelung şi îl purtară pe braţe, pe el şi pe copilul interpret, către locuinţa sa. Mulţimea îi ameninţă, din nou, pe politicienii corupţi, pe edilii şi pe magistraţii necinstiţi… Numai că, într-una din nopţi, ucigaşii plătiţi de Matroană, intrară în locuinţa Povestitorului, îi rupseră braţele în mai multe locuri şi-l uciseră pe copil. Alarmaţi de faptul că la ora potrivită nu mai ajunse în Paţa cea Mare, oamenii merseră la locuinţa Povestitorului şi aici descoperiră întreaga grozăvie. Înmormântară copilul cu fastul cuvenit unei căpetenii glorioase, iar pe Povestitor îl îngrijiră cum putură mai bine, dar braţele lui rămaseră inerte, iar părul şi barba îi albiră complet. Bordelul Matroanei începu să fie din nou frecventat, dar ea îşi păstrase obiceiul de a ieşi în balcon, în fiecare seară, ca să privească locul şi oamenii. Până într-o seară, uscată şi călduroasă, când Povestitorul apăru din nou… Mâinile neputincioase îi atârnau pe lângă corp, din gură nu-i ieşea niciun sunet, numai ochii păreau că ard cu o lumină nepământeană. Mulţimea îl urmărea înfrigurată, la fel şi Matroana, iar privirile lor se întâlniră. Povestitorul nu-şi mai dezlipi flacăra ochilor de trupul învăluit în veşmintele vaporoase, iar paşii săi greoi, târşâiţi, îl purtară chiar sub balcon. Mulţimea înţelese atunci totul şi furia ei nu mai putu fu oprită de nimic. Revolta care urmă fu sălbatecă, se dădu frâu liber tuturor patimilor, iar soarele dimineţii găsi în locul clădirii unde Matroana deschisese cel mai scump şi mai pretenţios bordel, un peisaj sinistru. Zidurile se transformaseră într-un morman de moloz, printre resturi văzându-se trupurile sfâşiate sălbatic, ale bietelor curve ce compuseseră şeptelul. Deasupra mormanului de resturi, cu picioarele răjghinate, ca să încapă între ele un dovleac galben, bubos, din cei mai mari care se văzuseră, un trup înveşmântat în ţesături vaporoase, căruia, în loc de cap, i se pusese un cap de berbec cu coarnele retezate… Din acea zi, Povestitorul n-a mai fost văzut. De nimeni…

Tags: , , , ,

One Response to “POVESTEA POVESTITORULUI MUT”

  1. camarandul levantin says on :

    …ai grija Povestitorule…septelu` exista, pericolul exista, povestile sunt -de fapt- tot realitate, pentru ca si el FAC PARTE DIN REALITATE CA SI MINTEA NOASTRA!!!!!!!!!! ai mare grija…povestea incepe sa semene cu acele sarade din vechile povesti orientale in care padisahi, moguli & vizionari posedati de duhul Alahului lor, fac sa existe realitatea pentru ca se spune Povestea…viatza oamenilor exista pentru ca ei isi spun povesti.numai uniii stiu asta. ceilalti fac parte din octel!!!!!!!!!

    camaradu` Levantin care s-a hlizit putzin

Leave a Reply