POVESTEA OCHIULUI RECE
08.09.10
Nu-l cunoştea nimeni aşa cum era, de fapt… Cei din jurul lui, cei cu care venea în contact, vedeau un bărbat trecut de jumătatea vârstei, care nu impunea nici prin statură, nici prin trăsăturile feţei atinse de patima unor nesfârşiţi ani de plăceri şi de nesăbuinţă şi de nepăsare. În schimb, dacă trebuiau să discute, să pună ceva la cale sau să rezolve un conflict, indiferent de ce natură ar fi fost acesta, rămâneau marcaţi de privirea lui rece, tăioasă, strecurată printre pleoapele pe care se părea că nici nu face efortul să le deschidă îndeajuns, dar şi de duritatea vocii. Totul era firesc, deşi nimeni nu căutase în spatele privirii reci; acolo se ascundea un om sensibil, mult mai sensibil decât i-ar fi fost bine să fie… Îi convenea felul în care îl percepeau cei din jur, asta îl scutea de extrem de multe complicaţii şi nu credea că avantajul ăsta se va transforma vreodată într-un avatar. Cu toate astea, mai întâi o femeie i-a făcut rău!!! A vrut să-l agaţe, ca pe-un trofeu, în panoplia ei. Lipsită de mijloace (era urâtă, mult prea planturoasă pentru gusturile lui şi de o răutate ieşită din comun), a apelat la trucuri murdare, scutura din genele lungi, gângurea, inventa necazuri pe care nu le poate depăşi decât cu ajutorul lui… Filotim, a fost cât pe ce să cadă în capcană, numai că s-a trezit la timp. Apoi s-a îndrăgostit! Era mult mai tânără, mult mai proaspătă, mult prea frumoasă, cu păr galben şi ochi azurii, iar el, entuziast cum nu fusese vreodată, i-a căzut la picioare cu toată inima şi cu tot trecutul lui pe care alţii îl invidiau. Numai că inima ei părea dăltuită dintr-o gheaţă fină, translucidă, prin care puteai vedea, dar de apropiat te apropiai cu teamă, răsuflarea o putea topi… Ochiul rece al omului nostru n-a reuşit decât să asprească inima EI, aşa că s-a dus să doarmă puţin, să închidă pleoapele şi să potolească lumina rece…
Tags: nepăsare, nesăbuinţă, plăceri, povestea ochiului rece
am mai citit o data