Archive for august 31st, 2010

PLECASERĂ GÂNDURILE…

08.31.10

Stăteam la marginea verii ce se scurgea încet în amintire, aşa cum stătusem de multe ori, de-a lungul anilor trecuţi, măsurând gândurile şi speranţele acelui anotimp irepetabil… Gândurile, însă, plecaseră! Rămăseseră doar speranţele-şi acelea, firave-împuţinate de numărul firelor albe de păr ce începuseră să-mi însenineze tâmplele… De câte ori voi mai veghea trecerea asta? Alături de cine? Câte zile mă vor mai ferici pletele blonde, dar mai ales ochii senini şi surâsul curat de sub ele? Întrebările unui om care a măsurat mai mult de jumătate din proprii ani, întrebările unui om care a fost mereu înconjurat de alţi oameni, ca să se simtă tot mai singur… Nu am aşteptat răspunsuri, cine ar putea să mi le dea? Am încercat doar să îmi aduc gândurile înapoi, numai că ele erau gonite, cu furie, de speranţe care care nu se vor împlini niciodată… Stăteam la marginea verii ca pe morginea mormântului proaspăt al unui om drag, pe care nu l-aş fi vrut dus şi am tresărit când mâna mi-a fost arsă ca de un picur de ceară scurs din vârful unei lumânări subţiri, de priveghi… Nu era decât un strop de ploaie… Şi gândurile plecaseră, cu toatele, gonite de speranţe târzii!

Share