Marius Cilibia

Şi sufletul la fel… Nu ştiu dacă cineva, vreodată, va reuşi să desluşească de ce a ales Mădălina să plece brusc de lângă toţi cei care-o iubeau, chiar în zorii zilei în care împlinea 43 de ani. Mai mult, cred că nici n-ar fi bine să înţelegem… O lume-ntreagă explodează în creierul unui om care hotărăşte că totul s-a terminat, iar Mădălina a trăit intens, a iubit, s-a consumat, s-a dăruit, încât lumea în care trăia ea putea fi alta decât în cea care trăim noi, muritorii obişnuiţi, fermecaţi de claritatea şi căldura cântecului ei… Fată dragă nu fi tristă, / Fiindcă e păcat…./ Fără lacrimi nu există/ Dor adevărat…; astea-s versurile care-mi revin în memorie ori de câte ori mă gândesc la ea, femeia fragilă pe care am cunoscut-o atât de bine… Se spune că a rămas credincioasă primei iubiri; nu ştiu dacă-i chiar aşa, dar ştiu că l-a iubit enorm pe Şerban…. Mi se pare curios, ba chiar jenant faptul că persoane care au cunoscut-o atât de puţin vorbesc, acum, atât de mult despre ea… Adio fată cu părul de foc, eu am să te ţin minte aşa cum ai fost când ardeai ca o flacără pe scenă şi sunt convins că undeva, cândva, ne vom reîntâlni…

Tags: artisti, cantece, claritatea şi căldura cântecului ei, credincioasă scenă, Fata cu părul de foc, Madalina Manole

This entry was posted on miercuri, iulie 14th, 2010 at 14:02 and is filed under Fără categorie, Oameni. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.